Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos

Jump to navigation Jump to search
Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos
de Antim Ivireanul


A povesti lucruri minunate, iaste dată oamenilor celor învățaț. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor, iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari și preste fire, iaste dată celor ce sunt desăvârșit întru bunătăți. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acéstia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos.

Drept acéia, cu multă jălanie îmi ticăloșesc nevredniciia și-m caut și făr de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am și temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei vicléne, cu cuviință iaste, după putință, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă și rog, cu multă umilință, să-m dezlége gângăviia limbii și să-mi luminéze mintea, ca să poci zice puține cuvinte întru slava lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare.

Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă și minunată, iaste lucru dovedit și înfățișat la cei înțelepți; pentru caré nu sunt eu vrednic a grăi și a lăuda măririle ei. Iar pentru căci praznicul de astăzi aduce la mijloc, ca o cunună neveștejită, toată slava fecioriei, desăvârșit și o pune înaintea fiilor celor hrăniți cu hrana cea sufletească, ne îndeamnă, după putință, a zice puține cuvinte pentru dânsa. Astăzi să deșchide sfatul prorocilor celor dumnezeești și sémnele céle închipuite ale preaslăvitei zile aceștiia, împreună cu sfârșitul lor, să propoveduesc adunării cei besericești. Astăzi, sfârșitul cel adevărat al sfatului celui din ceput, prin fapte cu mărire lumii s-au arătat. Astăzi, slava Domnului și-a sfintei Fecioare descoperit o privim. Astăzi, bucuriia cea cerească, pre caré toate neamurile cu dragoste o aștepta, sfântul praznic de astăzi o dă neamului omenesc. Au trecut céle vechi și au înflorit céle noao, carele nu se mai învechesc. Nu mai stăpânește de pe acum porunca cea tare a legii, ce mila Domnului împărățéște; pre toți îi trage la sine, cu mântuire și îndelung răbdare, nici pedepséște, ca pre Ozan acela odinioară carele au îndrăznit de s-au atins de care nu era să se atingă.

Că Dumnezeu, pre toț chiemând la sine, frica nu poate să zăticnească. Strigă zicând: Veniț după mine toț cei osteniț și însărcinaț. Și cine nu va alerga? Întru ale sale au venit Domnul, nu prin umbră, ci chiar și înfățișat să aduce, ca pre un jărtăvnic pre pământ, cu pohfală de sicriiul cel însuflețit, adecă de sfânta Fecioară, de care sicriu s-au atins vameșul și s-au îndreptat, s-au apropiat curva și s-au făcut curată, s-au lipit bubosul și s-au tămăduit. Acest sicriiu pre nimeni nu uraște, pre nimeni nu gonéște, de nimeni nu să scârbéște, nici să ferește a duce céle mântuitoare și pre nimeni nu face părtaș-stricăciunii, că iubitoriul de oameni, Dumnezeu, să odihnéște într-însa. Acéștia sunt darurile milii cei noao. Aceasta s-au făcut întâi supt soare (nou), caré nu s-au mai făcut, nici să va mai face. Că acéia ce râduise Dumnezeu, pentru multa milostivire și îndurare ce avea cătră noi, au venit însuș și au împlinit pentru iubirea de oameni, céia ce i să cuveniia lui. Pentru care lucru adevărat au răsunat dumnezeiasca trânbiță, fericitul Pavel, zicând: Cele vechi au trecut, iată s-au făcut toate noao.

Drept acéia, ce voiu putea cuprinde cu mintea mea, sau ce lucru vrédnic voiu putea grăi asupra zilei aceștiia? Nu poci să mă întinz unde nu ajung, nu poci să vorbesc céle ce nu știu. Îm mărturisesc nevredniciia și neputința; nu îndrăznesc a mai zice nimica. Că biruiaște și covârșaște mai presus decât toată pricéperea minții omenești graiul pomenirii și fecioriia sfintei Fecioarei aceștiia. Că de poate afla cineva mai mare și mai slăvit decât pre Dumnezeu, poate că doară va afla mai mare și mai cinstită decât pre sfânta Fecioară, care fecioară, ca alt ceriu gânditoriu, ține în brațile sale pre făcătoriul ceriului și al pământului, pre Fiiul său, carele iaste născut din Tatăl mai nainte decât luceafărul și-l aduce astăzi la bisérică, ca pre un cap ce iaste al biséricii, să-l închine Domnului, celuia ce i să închină toată făptura și i să pleacă tot genunchiul. Că pentru bunătatea lui cea de margine să suppune legii, cela ce au dat légia lui Moisi în muntele lui Horiv. Să suppune poruncii cela ce numai cu porunca au făcut toate céle văzute și nevăzute. Să smeréște cela de carele să cutremură toată zidirea. Priméște ca un milostiv, de să pune în brațele dreptului Simeon, cela ce iaste numai însuși drept. Duce poclon la besérică cela ce sunt toate ale lui, duce poclon la béserică 2 pasări, cela ce au făcut cu un cuvânt toate pasările în văzduh; duce poclon 2 turturéle, ca să arate céle 2 voi a dumnezeirii și a omenirii. Duce o păréche de turturéle curate ca să facă păréche curată lui Dumnezeu pre omul, ca să facă amândoao una, ca să împreune céle vechi cu céle noao, céle cerești cu céle pământești, céle de jos cu céle de sus. Duce poclon lucru curat, cela ce iaste numai însuși curat, ca să arate că s-au născut din maică curată și să arate și curățenie beséricii și al credinții. Duce acéle 2 pasări ca să facă preoții jărtvă, arătând cu aceasta jărtva céia ce era să se facă pre sine tatălui pentru noi. Zice sfânta Fecioară cătră Simeon: Priiméște, cinstite și fericite bătrâne, pre acest prunc, carele au sărăcit de voia lui, a căruia bogăție nu să poate spune: priiméște pre acest prunc, carele iaste mai vechiu decât toț vechii; priiméște pre acest prunc ce vezi, pre carele nici îngerii nu-l pot vedea; cuprinde-l cu brațele tale, pre carele nu-l poate cuprinde toată lumea. Adevărat, mic iaste de vârstă, iară anii nu i să știu. Mic iaste, iară iaste preste toate măririle mai mare. Mic iaste la vedére, iar iaste mare la pricépere.

În besérică iaste acum împreună cu noi, iar în ceriu șade în scaunul slavei sale și în cară de heruvimi. În chipul slugii să véde, iară iaste stăpân peste toate.

Și luundu-l Simeon în brațe, fiind pornit de Duhul Sfânt, au zis: Cu adevărat, tu ești stăpânul a toată făptura, tu ești mântuitorul lumii, tu ești Dumnezeul nostru, pre tine cu mare pohtă te așteptăm, de tine doriiam, de tine însetoșam, pre tine adăst de atâta vréme. Ție mă închin, pre tine te rog ca celuia ce ești stăpânul vieții și al morții, tu mă slobozéște cu pace acum, din lumea aceasta și din trupul acest stricăcios, că te-am văzut cu ochii miei mântuitoriul mieu. Slobozéște-mă dintru această viață, să merg în iad, să spuiu de venirea ta în lume, să-i mângâiu pre acei ticăloși și dosădiț ce sunt întru închisoare de atâția ani. Să le spuiu bucurie amărâților, să le spuiu cum că te-am văzut cu ochii miei și cum că te-am apipăit cu mâinile méle și cum că te-am ținut în brațe și cum că ai înplinit toate ale legii și vei să pătimești și vei să te omori pentru mântuirea tuturor și vei să te pogori și în iad, ca să ne scoț pre toț de la muncă și să ne sui, împreună cu tine, la ceriu, să ne faci una cu tatăl. Așa te rog, stăpâne, mângăiarea și slava norodului tău, lui Israil, lumina cea descoperită a limbilor celor dintru întunérec, slobozéște-mă cu pace, ca să măresc numele tău cel preaslăvit.

Acesta iaste praznicul bésericii noastre de astăzi, iubiților miei. Acesta iaste sfârșitul tainelor celor vechi și începutul tainelor celor noao. Astăzi s-au împlinit toate ale legii cei vechi și să încep céle noao. Și de vréme ce Hristos, Dumnezeul nostru, cel adevărat, carele iaste légia și făcătoriul legii, s-au supus legii, ca să ne arate noao că iaste cu cale și cu dreptate să ne supunem legii, drept ce, să nu ascultăm, ci stăm împotriva legii și lui Dumnezeu, ca când ni-ar fi vrăjmaș de moarte. 10 porunci sunt scrise în lége și nici una nu ținem.

Porunca cea dintâiu zice să nu avem alt dumnezeu înaintea lui, iară noi avem pre mamonul nedreptății.

A dooa poruncă zice să nu luom numele Domnului în deșărt, iară noi îl purtăm prin gurile noastre, ca o nimica.

A treia poruncă zice să sfințim sâmbăta, adecă să cinstim și să ținem praznicile, iară noi atunce facem lucrurile céle mai multe și lucrurile céle mai necuvioase.

A patra poruncă zice să cinstim pre părinții noștri, iară noi îi ocărâm și-i și batem.

A cincea poruncă zice să nu ucidem, iar noi, de nu putem ucide cu bățul, sau cu sabiia, ucidem cu limba și, de nu putem ucide pre alții, ne ucidem și ne omorâm înșine pre noi, cu faptele céle réle.

A șasea poruncă zice să nu preacurvim, iară noi facem altele mai réle și mai spurcate, carele nu le poci grăi.

A șaptea poruncă zice să nu furăm, iară noi luom de față, cu sila.

A opta poruncă zice să nu mărturisim strâmb, iară noi jurăm cu mâinile pre sfânta Evanghelie ca să nu piiardem cinstea și piiardem pre Dumnezeu.

A nooa poruncă zice să nu pohtim muiarea vecinului nostru, iară noi mijlocim ca să știe și el de acel lucru, iară să nu zică nimic, că apoi nu e bine de el.

A zécea poruncă zice să nu pohtim verice lucru strein, iară noi luom tot, să nu aibă cu ce să hrăni.

Și iată, dară, că nici una din céle zéce porunci nu ținem, nici facem. Iar de va socoti cineva din noi cum că vorbele acestia nu sunt adevărat, îi las în seama cugetului său și de nu-l va bate cugetul în sine, atunce poate că acel om va fi au prea sfânt și drept înaintea lui Dumnezeu, au iaste nesimțitoriu.

Ce tu, Doamne, cela ce pentru bunătatea ta cea de margine și multa milostivire ai voit de ai luat trupul firii noastre cei slabe și ai împlinit toate ale legii, îndură-te și ne luminează și noao mințile și inimile, ca să ne arătăm împlinitori legii și ale poruncilor tale și ne miluiaște ca un milostiv, după mulțimea îndurărilor tale, ca de pururea să mărim numele tău cel prea slăvit. Amin.