Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză

Jump to navigation Jump to search
Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză
de Antim Ivireanul


Astăzi n-am a spune alt nimic înaintea dragostei voastre ca să vă ospetez sufletéște, fără numai puține cuvinte de învățătură, carele mă rog să le ascultaț toț cu dragoste, neuitându-vă atâta la neputința și neștiința învățăturilor méle, cât la pohta și dragostea ce am de-a pururea cătră înțelepțiia voastră. Și măcar că nu iaste cu putință să folosiți dintr-însele, iară ajutorând Dumnezeu, nici de tot fără de folos nu veț rămânea.

Vedem în sfânta Scriptură, la 2 capete ale Facerii, cum că Dumnezeu au poruncit lui Adam ca din tot lemnul ce iaste în grădină, cu mâncare, să mănânce, iar din lemnul a pricépe binele și răul să nu mănânce, că în ce zi va mânca, cu moartea va muri. Tâlcul acestor cuvinte iaste mare și adânc și numai dascalilor iaste dată să o tâlcuiască, după cum se cade; iară eu, după putință, voiu zice foarte pre scurt numai céle ce mă voiu pricépe că sunt drépte.

Cuvintele acélia ce zic: Din tot lemnul ce iaste în grădină, cu mâncare, să mănânci, socotesc că nu voiu greși de voiu zice că din toată învățătura cea dreaptă și din toate cuvintele lui Dumnezeu, ce sunt în grădina sfintei besérici ai răsăritului, ca o hrană sufletească, cu bucurie tot creștinul, cu dulceață să mănânce. Și ne putem încredința de aceasta și de pe cuvintele ce zice Hristos la Mathei, în 4 capete că: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul carele iase din gura lui Dumnezeu. Iară din lemnul ce zice a pricépe bine și rău să nu mâncați, că în ce zi veț mânca, cu moarte veț muri, poci zice și pentru aceasta cum că de păcatul ce să face cu pricépere, fieștecarele să se ferească, că în ce zi îl va face, cu moarte va muri. Că mai rea moarte, decât a fi neștine prin păcat despărțit de Dumnezeu, nu iaste alta. Că zice Ioann, la 3 capete, că: Cel ce face păcatul de la diavolul iaste, că din ceput diavolul păcătuiaște.

Iară putem zice și într-alt chip, că în toate zilele ce sunt în grădina anului, célia ce sunt spre hrana trupului rânduite cu socoteală și făr de vicleșug, fieștecarele să mănânce. Iar din postul cel hotărât pentru folosul cel sufletesc, carele cu pricéperea noastră îl putem face bine și rău, nimeni să nu-l strice, că în ce zi îl va strica, cu moarte va muri; pentru căci că calcă porunca lui Dumnezeu și mai rea moarte, decât a călca neștine porunca lui Dumnezeu, nu iaste alta; că va fi izgonit de dânsul din grădina beséricii, ca și Adam din raiu.

Și dintr-acéste puține cuvinte ce am zis să poate înțelége cum că, voiniciia mâncării ce au dat Dumnezeu lui Adam, să adevăra și légea postului, iar mai vârtos să zic, să încredința porunca lui Dumnezeu, pentru ca să cunoască Adam că are mai mare peste dânsul și cum că nu iaste volnic a călca porunca, că în ce zi o va călca, cu moarte va muri. Drept acéia, acela însuș făcătoriul și poruncitoriul lui Adam, în zilele céle de apoi arătându-să pre pământ și cu oamenii împreună viețuind, pentru ca să ne arate noao cum că iaste cu cale și cu dreptate să ne supunem poruncii lui Dumnezeu și cum că iaste foarte de folos să postim, întâi el însuș au postit 40 de zile și 40 de nopți, precum să véde la Luca, în 4 capete, puind postul acesta înaintea ochilor noștri, ca să privim într-însa ca într-o oglindă, în toată viața noastră și să ne aducem aminte de pacostea ce s-au întâmplat lui Adam din călcarea poruncii și din mâncare.

Pentru acéia trebuiaște dară și noi, de vréme ce ne-au învrednicit Dumnezeu și am ajuns ca să întrăm de mâine în călătoriia sfântului post, cu pohtă și cu dragoste să primim porunca stăpânului și după putință să facem și céle poruncite. Și pentru căci avem a mérge la război asupra vrăjmașului sufletelor noastre, trebuie să ne gătim ca niște ostaș vitéji ai lui Hristos, încingându-ne mijloacéle noastre cu adevărul, după cum zice fericitul Pavel și să ne încălțăm picioarele cu gătirea Evangheliei păcii și să ne îmbrăcăm cu zaoa dreptății și să punem coiful mântuirii pre capetele noastre și să luom pavăza credinții în mâinile noastre, cu carele vom putea stinge toate săgețile vicleanului céle arzătoare și sabiia duhului, care iaste graiul lui Dumnezeu; pentru că nu iaste lupta noastră spre sânge și trup, ci cătră domnii, cătră puteri, cătră țiitorii lumii întunéricului veacului acestuia, spre vicleșugul duhurilor celor de supt ceriu.

Vrând, drept acéia, a face această călătorie asupra vrăjmașului sufletelor noastre, precum am și mai zis, trebuie să luom împreună cu noi 5 lucruri, să ne fie ca o merinde la vréme de primejdie, care lucruri sunt aceștia: ispovedania, rugăciunea, postul, milostenia și dragostea.

Cu ispovedaniia să ne spălăm păcatele, mărturisindu-ne înaintea duhovnicilor noștri, cu frică și cu inimă înfrântă, ca înaintea lui Dumnezeu pârându-ne înșine pre noi, iar nu să dăm pricina la alții sau să zicem că de nevoe am făcut, sau prin neputință, că nu ne vom folosi nimic, precum nu s-au folosit nici Adam; că vrând Dumnezeu să-l aducă la pocăință, în loc de a-ș cunoaște greșala și a-ș mărturisi păcatul, el făcea pre Dumnezeu vinovat, căci i-au dat muiare și muiarea iară să cura pre șarpe. Și să fie ispovedaniia noastră cu nădéjde bună cum că ne va erta Dumnezeu, iar nu cu deznădăjduire, precum au făcut-o Cain zicând că: Mai mare iaste vina mea decât a mi să erta mie. Așijderea și Iuda, măcar că s-au mărturisit înaintea arhiereilor cum că au greșit de au vândut sânge nevinovat, iară nu i-au folosit nimic acea ispovedanie, căci era cu deznădăjduire.

Și ispovedania trebuie să o facem cu gând ca acela ca să nu mai greșim înainte; că faraon măcar că s-au mărturisit, zicând: Greșit-am Domnului, i-ar n-au folosit nimic, căci nu gândiia a să părăsi de răutăț și pentru acéia au și perit. Nici să fie ispovedania noastră cu deznădăjduire, ca a Iudei, că și el, măcar că s-au mărturisit înaintea arhiereilor cum că au greșit de au vândut sânge nevinovat, iar nu i-au folosit nimic acea ispovedanie, că au fost cu deznădăjduire, ci să avem nădéjde bună că de ne vom ispovedui cu inimă curată și cu gând ca acela ca să nu mai greșim ne va erta Dumnezeu și vom auzi ca David: Și Domnul au mutat păcatul tău; nu vei muri.

Cu rugăciunea să cérem de la Dumnezeu mântuire sufletelor noastre că ni-o va da, după cum singur Hristos zice: Céreț că să va da voao. Că rugăciunea ce să face cu căldură, den inimă, pătrunde ceriurile și întră în urechile lui Dumnezeu. Zice și sfântul Ioann Zlatoust, cum că unde să face rugăciunea cu mulțemită, vine darul Duhului Sfânt și dracii să gonesc și toată putéria potrivnicului să depărtează și fuge. Și iarăși într-alt loc zice cum că rugăciunea iaste pază curățeniei, pecéte fecioriei, opréliște mâniei, ținére mândriei, curățenie zavistiei, pierzare urgiei și temeiu păcii; și în scurte cuvinte, cela ce face rugăciune, vorbéște cu Dumnezeu.

Cu postul să ne ușurăm trupul, să ne limpezim mintea și să ne bucurăm cu sufletul, ca să vie darul lui Dumnezeu asupra noastră, care post trebuie să-l facem cu rugăciuni amestecat. Că precum nu sunt dulci bucatele făr de sare, așa nici postul făr de rugăciuni.

La a doaoa carte, la încéperea postului zice sfântul Grigorie cum că postul iaste pace de obște a sufletului și a trupului, traiu fărde turburare, petrecanie cu bună întocmire, viață ce veseléște pre Dumnezeu și întristează pre vrăjmașul; că precum sunt păzitori celor ce postesc sfinții îngerii și-i feresc de toate primejdiile, așa sunt și celor ce nu postesc păzitori dracii și-i îndeamnă la multe păcate.

Drept acéia trebuie să ne ostenim ca să nu avem părtășe cu diavolul, că nu s-au făcut nimeni ucenic bunătăților din cei ce s-au îndestulat cu mâncări, după pohta lor, nici din cei ce iubiia răsfățările s-au făcut sfânt, nici din cei ce-au viețuit trupéște s-au făcut părtaș împărăției ceriului.

Știu bine că nu ne va lăsa obiciaiul și năravul cel rău ca să ne postim de bucate; ce încailea să ne postim de răutăț, că spre mâncare (n-am cum mai zice într-alt chip) ne îndeamnă blestematul acesta de pântece, dară a face rău n-avem îndemnător pre nimeni. Că trupului îi trebuiaște mâncare, iar sufletului nu-i trebuiaște răutăț; și din mâncare cunoști (la focul) oarecare dulceață, iar din răutate nu să cunoști alt nimic, fără numai vătămare de suflet și călcare de lége.

Cu milostenia să îmblânzim pre Dumnezeu, dând cu dragoste milă, din agonisitele noastre céle drépte, lipsiților, săracilor, streinilor, bolnavilor și celor ce sunt întru închisori. Și atunce vom fi și noi miluiț de Dumnezeu, după cum zice la céle zéce fericiri; iar de vom da milă din jafurile ce facem, mai multă osândă vom câștiga și de să va luneca cineva cu firea și va zice în mintea lui că nu știu ce grăesc, lăsându-se în nădéjdia cuvântului lui Ioann ce zice: Faceț și voi milostenie din mamonul nedreptății, trebuiaște acela ce va gândi acel lucru să meargă întâi să întrébe pre cei ce știu și tâlcuesc sfânta Scriptură, făr de vicleșug, să vază cu ce gând l-au zis Ioann acel cuvânt, apoi să gândească rău asupra mea.

Gândul lui Ioann iaste acesta: faceț, zice, și voi milostenie din mamonul nedreptății. În ce chip? Cu lacrămi, cu inimă înfrântă și cu gând ca acela ca să nu mai faci după acéia strâmbătate nimănui, nici să jăfuiți și apoi, atunce va fi acea milostenie priimită; care lucru să poate încredința și de pe Zacheu, că au zis: Iată, jumătate de avuțiia mea o dau săracilor și de am năpăstuit pre cineva cu ceva îi întorc împătrat. Auzit-aț ce zice Zacheu, căruia au zis Hristos: Astăzi să făcu mântuire casei aceștiia, pentru că și acesta fiiu lui Avraam iaste, adecă au făcut cu gând și cu inimă ca a lui Avraam acea milostenie, iar nu ca unii dintre noi ce fac jafuri și fac câte sunt mai réle pre pământ, apoi să duce cu gând ca acela ce dă vreunui popă să-i facă sărindariu ca să i să iarte păcatul și el tot cu totul stă în tina răutății. Nu așa, ticăloșii de noi, nu așa, că Dumnezeu nu să înșeală!

Cu dragoste să ne încredințăm că de vom iubi pre vecinii noștri după porunca lui Dumnezeu, ca înșine pre noi și le vom face bine vom fi și noi dumnezei și fii celui de sus, după cum zice David. Că dragostea iaste singur Dumnezeu și cela ce rămâne în dragoste, în Dumnezeu rămâne și Dumnezeu într-însul, după cum zice Ioann: Și de vom erta greșalele tuturor ce ni-au greșit noao, ne va erta și Dumnezeu greșalele noastre. Că ce folos iaste trupul să fie deșărt de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate; ce folos iaste a fi galbeni și ofilit de post, iar de pizmă și urâciune a fi aprins; ce folos iaste a nu bea vin și a fi beat de veninul mâniei; ce folos iaste a nu mânca carne și cu hulele a rumpe carnea fraților noștri; ce folos iaste a nu conteni de céle ce sunt, uneori slobode și a face acélia ce nu sunt niciodată, cu vreun mijloc, slobode. Că Dumnezeu pre aceia iubéște și-i cinstéște pre carii să feresc de céle oprite. Că acéste puține cuvinte, ce-am vorbit aț înțeles lupta noastră cu cine iaste și cu ce fel de arme și de merinde ne trebuiaște să mérgem asupra lui și cu ce mijloc să-l biruim.

Drept acéia fieștecarele, după putință, să nu lenevească a să nevoi, că nu va greși. Am înțeles cum că iaste obiciai de vă adunaț de seară în divan și faceț puțină orație înaintea domnului și după acéia céreți ertăciune; și măcar că nu mi s-au întâmplat până acum să văz cu ochii, iar foarte mi-au plăcut și am fericit obiciaiul acesta, că iaste lucru cuvios a cére ertăciune de la stăpânii și mai-marii noștri, nu numai într-această zi, căci vom să întrăm în zilele sfântului post, ci poci zice că să cuvine să cérem ertăciune în toate zilele; că precum greșim înaintea lui Dumnezeu în tot ceasul, așa greșim de pururea și înaintea mai-marilor noștri, cu cuvântul și cu fapta, cu voe și fărde voe, prin știință și neștiință, de față și pre ascuns.

Iar apoi, luând seama cu tot denadinsul sfârșitul acestui lucru, foarte mă întristez, că obiceaiul iaste frumos la vedére și rău la pricépere; că nici ertăciunea ce céreț de la stăpâni nu iaste curată, nici acéia ce luaț unul de la altul, că iaste plină de pizmă și de zavistie și plină de răutate, că nu iaste cu gând curat.

Ci vă rog, iubiții miei, pentru preascump sângele lui Hristos, care ș-au vărsat pentru noi, păcătoșii, să vă părăsiți de acéia, că veț cădea în osândă, dintru carea osândă eu, nevrédnicul și mult păcătosul rog pre milostivul și iubitorul de oameni, Dumnezeu, ca să ne mântuiască pre toți și să ne învrednicească să petrécem sfântul post în pace, cu sănătate, cu viață curată și cu spăsenie sufletească, ca să putem vedea și luminata lui înviiare. Amin.