Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria

Jump to navigation Jump to search
Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria
de Antim Ivireanul


Că căută spre smereniia slujnicii sale că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Pomenirea drepților cu laude, zicea preaînțeleptul Solomon, și blagosloveniia Domnului pre capetele lor. Drept acéia toț sfinții, fără de nici un prepus sunt drepț înaintea lui Dumnezeu și sunt blagosloviț. Iar mai dreaptă și mai blagoslovită în ceriu și pre pământ nu iaste alta decât Fecioara Maria, pentru căci s-au învrednicit de au născut, ca o sfântă ce iaste decât toți sfinții, pre sfântul și adevăratul drept, pre blagoslovitul Iisus, a căruia preasfânta Adormire prăznuiaște luminat astăzi sfânta besérică.

Și măcar că eu nu sunt vrédnic a zice nimica întru cinstea și lauda ei, pentru întunecarea ce are mintea mea, de mulțimea păcatelor, iară încăș, după putință vom zice célea ce ne va lumina prin rugăciunile ei, lumina cea adevărată, Hristos. Ce vă pohtesc să ascultaț cu dragoste.

Că căută spre smereniia i proci.

Fără de nici un prepus să cunoaște cu socoteală dreaptă cum că Dumnezeu iaste preaputérnic, căci are putéria întocma cu voința și poate să facă câte va vrea, după cum zice prorocul David: Toate câte au vrut au făcut Domnul. Drept acéia, de ar fi vrut ar fi putut și nefăcându-se om, cu alt mijloc să mântuiască pre om din mâinile diavolului, iar n-au vrut. Și de veț întreba pentru ce, pentru căci au vrut să arate la această taină a întrupării 4 alsăuri firești: bunătatea, înțelepciunea, putéria și dreptatea.

Și întâi au arătat bunătatea pentru căci nu s-au îndemnat să mântuiască pre om din niscai bunătăți ale lui, fiind rob păcatului, după cum zice fericitul Pavel: Nici dintr-altceva, făr numai dintru a sa singură bunătate; că precum s-au îndemnat din ceput, dintru a sa bunătate, de au zidit pre om, așa și acum s-au îndemnat să-l mântuiască.

A dooa, au arătat înțelepciunea, pentru căci ca unul numai singur ce iaste înțelept au aflat mijlocire ca acéia ca să mântuiască pre om. În ce chip? Să împreune dumnezeirea și să se facă el însuș Dumnezeu și om? Ca un om să se lupte pentru om cu vicleanul diavolul și ca un Dumnezeu să biruiască și să mântuiască pre om, precum vom zice și mai jos.

A treia, au arătat putéria, pentru căci ca un Dumnezeu putérnic au putut de au făcut un lucru mare și înfricoșat, ca acesta. Că zice Ioann Damaschin: Ce iaste mai mare decât a să face Dumnezeu om, ziditoriul să se facă zidire, făcătoriul facere. Dumnezeul cel făr de materie să se facă om cu materie, cel nevăzut să se facă văzut, stăpânul să se facă rob și Dumnezeu cel înalt să se facă om smerit. Și, împreunând acéste doao împotriviri de margine, să păzească a fieștecăriia firea neschimbată, să rămâe cel nezidit, nezidit și cel zidit, zidit și cel nevăzut, nevăzut. Și în scurte cuvinte să rămâie dumnezeirea, dumnezeire și omenirea, omenire și nici firea dumnezeirii să se prefacă în firea omenirii, nici omenirea să se prefacă în firea dumnezeirii, care lucru iaste mai putérnic și mai minunat, să poată păzi fieștecare fire alsăurile ei céle firești și după împreunare.

A patra, au arătat dreptatea. În ce chip? Pentru că n-au vrut să se lupte cu vicleanul diavol cu dumnezeirea descoperită, ci s-au îmbrăcat cu trup, pentru căci că ar fi putut zice diavolul cătră Dumnezeu, îndreptându-se: eu cu om mă lupt, iar nu cu Dumnezeu și nu iaste cu dreptate tu, Dumnezeu fiind, să te lupți cu mine, tu ziditoriul și făcătoriul să te lupți cu mine, zidirea și făptura; ci mă lasă pre mine, ca pre o zidire, să mă lupt cu altă zidire, carele iaste omul.

Drept acéia, Dumnezeu, carele purtarea să îndreptează cătră toț și biruiaște la judecata lui, după cum zice David, ce face? Pentru ca să nu mai aibă diavolul cuvânt a să îndrepta și să zică cum că-i face Dumnezeu strâmbătate, pentru aceasta s-au îmbrăcat acestaș Dumnezeu cu trup și să face om adevărat, pentru ca să se lupte ca un om și să biruiască ca un Dumnezeu pre vrăjmașul firii omenești, pre care fire o au fost biruit diavolul, ca iarăși, acéia să biruiască pre diavolul: biruitul să se facă biruitoriu și biruitoriul să se facă biruit; cu mijlocirea ce au biruit să se biruiască; au înșălat pre om, făgăduindu-i să se facă Dumnezeu, să înșală și pe el, pentru căci vedea om și au căzut în mânile dumnezeirii, ce era ascunsă în omenire.

Drept acéia, pentru ca să păzească Dumnezeu dreptatea, să face om, luând trup din preacuratele sângiuri ale preasfintei Fecioarei. Și socotind adâncimea minunei, rămâiu făr de graiu și mă minunez, căci că nu aflu cuvinte întocma la cinste, ca lucrul, pentru ca să laud minunatul acesta dar. Cum să măresc izvorul iubirii de oameni? Cum voiu să propoveduesc mulțimea îndurărilor? Cum voiu să îndrăznesc la noianul Fecioarii și să ispitesc adâncimea tainii cei peste fire? Și cum voiu să povestesc pentru tine, Fecioară, nu căci ai născut din tine cu trup pre Fiiul și cuvântul lui Dumnezeu, carele naștere iaste mai presus de fire, ci pentru căci te-ai făcut maică și ai rămas fecioară. Că din fire iaste unii muieri fecioară să fie fecioară numai în câtă vréme va păzi fecioriia și mumă nu poate să fie deaca iaste fecioară și o muiare caré au născut prunc nu poate să mai fie fecioară. Iar la tine, vrând cel ce s-au născut din tine, au schimbat rânduiala firii, ca un făcătoriu al firii și ai rămas și după naștere iarăș fecioară.

O, lucru preaslăvit, și tăiare de fire! O, pântece sfânt și vas dumnezeesc! Întru tine, cu adevărat s-au spart zapisul păcatului. În tine s-au făcut Dumnezeu om, fără de a-ș schimba dumnezeirea.

Drept acéia, cu ce limbă voiu putea să măresc fecioriia ta și nașterea ta cea preste fire? Că prin mijlocul tău ne-am învrednicit să câștigăm bunătățile céle mari. Cu ce flori de laudă voiu putea împleti cununa fecioriei tale, ca uniia ce ești încununată cu toate florile bunătăților, de tatăl cel ceresc? Pentru căci ai încununat neamul nostru cu slavă și cu cinste, ce fel de dariu vrédnice aducem? Că toate câte-s ale lumii, nu sunt vrédnice înaintea ta. Că de te voiu numi cer, ești mai naltă, că ai născut pre făcătoriul ceriului. De te voiu numi închipuirea lui Dumnezeu, destoinică ești. De te voiu numi doamnă îngerilor, întru toate a fi te adeverează și ver ce alt aș putea zice și aș putea să te numesc, nu iaste destul, cătră lauda măririlor tale.

Bucură-te, drept acéia, că tu singură ai prorocit, că te vor ferici toate neamurile și adevărat că te fericesc, pentru căci cu smereniia ta cea de margine ne-ai arătat cătră ziditoriul tău, te-ai făcut pricină de s-au smerit cel ce iaste din fire nesmerit și au priimit de au lăsat sânul Tatălui și au venit de au sălășluit în preacuratul și sfântul pântecile tău.

O, fericită și sfântă smereniia a fecioarii, câtă putére ai! Că au făcut de s-au smerit până la moarte cela de carele fuge ceriul de groaza lui și i să smeresc toate și ai înălțat pre omul cel din fire smerit și l-ai făcut de au câștigat lăcașurile și fericile céle cerești. Fericit iaste, cu adevărat și preafericit cine au putut câștiga pre această blagoslovită smerenie, că s-au cinstit și de oameni și de Dumnezeu.

Și de vréme ce tu, fericită Fecioară, după cum ai zis că au căutat domnul pre smereniia ta și te-au înălțat de pre pământ la ceriu, pentru ca să împărățești împreună cu el, caută spre noi, ticăloșii, robii tăi, cu umilință și mângăe pre judecătoriul cel înfricoșat, pre fiul tău, cu rugăciunile tale céle călduroase, să ne mântuiască de scârbele și de nevoile ce ne-au împresurat. Și precum cu dumnezeiasca putére într-o mică de ceas au adunat din toată lumea pre apostoli ca să petreacă preacinstit și sfânt trupul tău spre îngropare, cu laude și cu cântări, așa să adune și mintea noastră cea înprăștiiată, întru deșărtăciunile céle lumești și să o luminéze ca de pururea pre dânsul să-l mărim și să-l lăudăm. Iară ție, ca unii adevărate Născatoare de Dumnezeu, să-ț cântăm cu cucerie cântarea cea îngerească: Bucură-te céia ce ești cu bun dar dăruită, Domnul cu tine.