Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor

Jump to navigation Jump to search
Cuvânt de învățătură și de umilință în Dumineca Florilor
de Antim Ivireanul


Nu socotesc să fie nici unul din cei ce au puținică știință den sfânta Evanghelie, carele să nu poată înțélege fără multe tălmăcituri, cui să închipuiaște acest Lazăr, pentru carele pre larg povestéște Evanghelia lui Ioann. Ajungă să știe cum că păcatul iaste moartea sufletului, pentru ca să cunoască îndată cum că mort ca acesta carele zace împuțit în groapă altul nu iaste fără numai păcătosul (carele, măcar că trăiaște, măcar că vorbéște, măcar că să bucură și să răsfață pururea, iară iaste mort, pentru căci sufletu carele iaste partea cea mai aleasă și mai stăpânitoare al sinelui său iaste mort, pentru căci îi lipséște darul cel dumnezeesc, carele îi iaste viața cea adevărată).

Și dintru acéste puține cuvinte pre lesne au înțeles fieștecarele cui închipuiaște Lazar. Dară nu știu de va înțelége așa pre lesne și céle pentru ale lui Lazar că, fiind mijlociri ca acélea, dau pricină fieștecăruia să gândească și să se minuneze. Pentru căci la acest Lazar mort vedem atâta despre partea lui Hristos cât și despre partea norodului, oarecari despărțeli, oarecari sémne alése, carele la alți morți ce-au înviiat Hristos nici să văd, nici vreunul din evangheliști o povestéște.

Noi știm cum că Hristos, afară din Lazar, au înviiat și pre alți 2 morți, precum să véde la Mathei, în 9 capéte și la Luca în 7, adecă pre fata lui Iair și pre feciorul văduvei: pre céia la Capernaum și pre cela la Cetatea Nain; pre aceia de 12 ani și pre acesta tânăr de vârstă; pre acéia singură născută și pre acesta singur născut; pre acéia în casa tătâne-său și pre acesta la ușa cetății. Și cu toate acéstea, nici la fata acéia, nici la acest fecior n-au făcut norodul vreo arătare, nici au eșit cu stâlpări și cu ramuri întru întâmpinarea lui Hristos, precum au făcut astăzi, la înviiarea lui Lazar. Că și cei mici și cei mari striga: Bine e cuvântat cel ce vine în numele Domnului, Osanna, celui dintru înălțime.

Dară (oare pentru ce) această despărțeală între cei doi morți și între cest de al treilea? Nu era minuni și acéle doao, precum iaste și această de a treia? Nu era acestaș Hristos ce au înviiiat și pre cei doi morți, precum au înviiat și pre acest de al treilea? Dară apoi pentru ce, la înviiarea lui Lazăr, atâta bucurie, atâta cinste, atâta mărire și la acei doi morți numai o mulțemită proastă cătră Dumnezeu și nu mai mult? Pentru ca să pricépem taina acestui cuvânt să cuvine să socotim pre acești morți, nu după slova evangheliceștii istoricii, ci după duh și după taina gândului evanghelicesc.

Dumnezeeștii părinți să unesc într-un gând și zic cum că și acești doi morți sunt închipuiri păcătosului, precum iaste și Lazar închipuiri păcătosului, precum am și mai zis. Însă câte trei morții nu sunt închipuiri numai unuia singur păcătos, ci a multor féliuri de păcătoși. Pentru căci alt păcătos să înțelége fata lui Iair și altul feciorul văduvei și altul Lazar.

Fata cea moartă a lui Iair, ce au murit în casă, închipuiaște pre păcătosul acela care păcătuiaște cu mintea și cu voința, adecă carele să află în voință ca acéia să păcătuiască, dacă păcatul încă nu l-au isprăvit cu lucrul sau pentru căci nu i-au dat vréme îndemână, sau pentru căci n-au avut putére să facă acéia ce pohtiia. Închipuiaște încă și celuia carele, au din nesocotință, au din nepricépere, au din pornirea tineréțelor, sau, precum zice dumnezeescul Theofilact, din slăbiciunea firii omenești fiind biruit, cade, făr de véste, în cursele păcatului. Încăș închipuiaște și celuia ce au greșit adevărat, iar păcatul lui iaste pentru ca să zic așa, ascuns în casă, nu s-au vădit în lume nici s-au făcut cunoscut la oameni.

Iar feciorul văduvei, carele să aduce în pat, afară din cetate, închipuiaște păcătosului aceluia carele au săvârșit cu lucrul păcatul și s-au îndulcit pre sine, sau cu lăcomiia, sau cu strâmbătatea, sau cu curviia și cu altele asémenea. Închipuiaște încă și celuia ce au adaos la păcatul cel dintâi și al doilea și, călcând o poruncă a lui Dumnezeu, nu s-au temut să calce și a dooa și a treia; și aceasta nu în taină, ca cel dintâi, ci față, far de rușine și far de frică, în mijlocul cetății și în vederia tuturor oamenilor, cu scandilă de obște și cu paguba vecinului său.

Al treilea mort, carele iaste Lazar, ne adeverează pre cel ce au îmbătrânit în păcat și s-au obicinuit în răutate și nu poartă grijă niciodată pentru mântuirea sufletului său. Toată zioa curvéște, preacurvéste, năpăstuiaște, apucă, nu să rușinează de oameni, nu să téme de Dumnezéu, nu ascultă învățături, nu priiméște sfaturi; plâng înaintea lui săracii și nu i să face milă de ei; strigă văduvele pentru căci nu le face dreptate și nimic nu grijaște; suspină vecinul, pentru căci îi ține al său și nu ascultă. Acest păcătos, nu numai că iaste îngropat în groapa păcatului, făr de graiu, făr de duh, făr de simțire, făr de nădejdia mântuirii, ce iaste încă, ca și Lazar, legat de mâini și de picioare, cu fășuri, adecă strâns tare de legăturile păcatelor lui, după cum zice Sfântul Duh la 5 capete ale Pildelor: Fieștecarele să strânge cu șirurile păcatelor sale, făr de a putea să săvârșească vreo bunătate sau vreun lucru plăcut lui Dumnezeu.

Are și fața lui cu giulgiu legată; fiind orbit de păcat nu cunoaște ticăloasa lui întâmplare, nu véde adâncul întru carele să află; nu socotéște muncile céle de véci ce-l așteaptă. Zace și deasupra lui piatră grea, carea iaste putéria obiciaiului celui vârtos, care obiciaiu apasă și îngreuiază sufletul lui atâta, cât nu-l lasă să se scoale din groapa ticăloșiei, nici lasă să răsufle.

Deci precum pentru Lazar zicea Martha, Doamne, iată pute, așa mai cu cuviință putem să zicem și noi cum că acest păcătos iaste adevărat împuțit, de vréme ce nu patru zile, ce săptămâni și luni și ani și vremi, să află îngropat în groapa păcatului.

Acum dară să vedem drept ce să face atâta bucurie la înviiarea lui Lazar și nu să face la înviiarea celoralalți morți (aceasta iaste pricina), pentru căci măcar că înaintea puterii lui Dumnezeu nu iaste nici un lucru cu anevoe, sau cu neputință, iar în socoteala omenească mai cu anevoe și mai de minune să véde înviiarea unui mort, pre carele l-au văzut în groapă de patru zile împuțit, precum era Lazar, decât înviiarea unui mort, pre carele îl ducea să-l îngroape, ca pe feciorul văduvei, sau altui mort, carele numai atunce, în grab au murit, ca fata lui Iair, pentru ca să cunoască păcătosul carele ș-au cheltuit toată viața în păcat și au îmbătrânit în răutăți și s-au înstreinat de tot din darul lui Dumnezeu și s-au făcut slugă păcatelor și rob diavolului, cât iaste de cu anevoe întoarcerea lui și cum că din groapa obiceaiului celui rău nu iaste cu puțință, niciodată, să iasă, fără numai cu mare osteneală, cu neasemânată pocăință și cu o milă a lui Dumnezeu, mai aleasă. Și, de vă prepuneț la aceasta, socotiți rogu-vă acéia ce au făcut Hristos când au înviiat pre cei trei morți și veț înțelége adevărul.

La mortul cel dintâi, carele era fata lui Iair, zice evanghelistul Mathei cum când au mers Hristos să o înviiaze n-au zis un cuvânt, numai au apucat-o de mână și s-au sculat fata.

La al doilea mort, la feciorul văduvei, zice evanghelistul Luca cum să s-au atins de coșciug și numai atâta zise: Voinice, ție zic: scoală! Să șăzu mortul.

Iar la al treilea, la Lazar, ce n-au zis și ce n-au făcut dulcele Iisus, să-l înviiaze. Cetiț la Ioan în 11 capete și vedeți. Întâi zice: Gemu cu duhul și să turbură pre sine. A dooa, din ochii lui cei dumnezeești au curs lacrămi: Și lacrămă Iisus. A treia: Au rădicat ochii în sus și s-au rugat pentru dânsul lui Dumnezeu Tatăl: Părinte, mulțumescu-ț că m-ai ascultat. Și la cea de pe urmă, cu glas groaznic, cu carele au turbutat tot iadul, aduse pre Lazar dintru întunérecul morții la lumina vieții: Glas mare strigă: Lazare eși afară. Și eși mortul.

Acum spuneți-mi, ce închipuiaște aceasta? Ce ne învață această mijlocire despărțită, cu care au înviiat Hristos pre cei trei morți: pre cel dintâi, cu atingerea mâinii, pre al doilea cu un cuvânt prost și pre al treilea cu lacrămi, cu rugăciune și cu glas mare?

Dumnezeescul Zlatoust și sfântul Theofilact și toți tâlcuitorii sfintei Evanghelii zic cum că aceasta au vrut să ne învéțe Hristos, Domnul vieții și al morții, că păcătosul carele iaste mort în darul lui Dumnezeu, pentru căci au păcătuit din nesocoteală și din slăbiciunea firii, înviiază pre lesne, lasă păcatul și vine în pocăință, cu atingerea dumnezeescului dar.

Așijderea și celalalt, carele au căzut din dragostea lui Dumnezeu de doao ori și de trei ori; iară încă fiind tânăr în răutate și acesta, cu ajutoriul lui Dumnezeu, cu învățăturile Evangheliei, de nu să va căi astăzi, să va căi mâine; lasă răutatea și iară să întoarce pre calea mântuinței.

Iar al treilea, carele au îmbătrânit în păcat și s-au obicinuit, în desfătări și în deșărtăciunile céle lumești, în pohtele lui céle réle, nu iaste cu putință să se întoarcă pre lesne ci, au rămâne făr de căință și moare în păcat, de vréme ce, după cum zice David: Departe e de la păcătoș mântuirea, pentru căci în toată viața lui n-au cercat îndreptările lui Dumnezeu, sau, pentru ca să vie în căință trebuiaște un ajutoriu tare, de sus, un cuvânt viu al lui Dumnezeu, carele să va în tot chipul să-l rădice din păcat, precum au rădicat și pre Lazar din groapă.

Și de vréme ce aceasta nu să întâmplă niciodată, sau să întâmplă foarte rar, pentru căci nu are Dumnezeu datorie să mântuiască pre nimenea cu de-a sila, pentru aceasta, când să va întâmpla vreo minune ca aceasta și să va căi unul ca acesta, învechit în păcat, când să va întâmpla să se înviiaze un mort ca acesta, de patru zile, să se întoarcă în casa cea părințească, un fiiu ca acesta preacurvariu să se afle o oae rătăcită ca aceasta și un filiar ca acesta pierdut, adevărat fiind această minune a milostivirii lui Dumnezeu, mare bucurie să face în ceriu și pre pământ, a căriia bucurie iaste închipuirea aceasta ce s-au făcut astăzi în Ierusalim, pentru înviiarea lui Lazar. Pentru căci să bucură Dumnezeu, să bucură îngerii, să veseléște toată besérica, carea au câștigat. Iară pre iubitul său fiiu, a căruia era desărvârșit desnădăjduită mântuirea, iată dară câtă neîndemână, câte împiedecări și câte împotriviri are pocăința păcătosului, carele au îmbătrânit în păcat.

Dară putea-voiu créde eu, iubiții miei, cum că aici, între turma mea cea cuvântătoare, să fie oi ca acéstia, rătăcite, Lazari ca aceștea, păcătoș ca aceștea, împietriți la inimă și necăitori? Credința voastră cea multă nu mă lasă să o crez (aceasta). Iar de să va întâmpla, din depărtarea dumnezeiască, să se afle cineva întru această nevoe ticăloasă și vrédnică de plâns, cu multă scârbă de inimă îmi întorc cuvântul cătră dânsul și-i zic, precum zicea Hristos cătră jidovi, pentru Lazar: Unde l-ați pus pre dânsul? Unde ți-ai pus, păcătosule, sufletul tău cel iscusit, cel frumos, cel minunat, cel vrédnic? Unde ți-ai îngropat partea cea mai aleasă al sinelui tău, zidirea cea mai iscusită a dumnezeeștii puteri, soțiia cea iubită a îngerilor? Unde iaste frumuséțea acéia a închipuirii cei dumnezeești? Unde iaste podoaba a darului celui dumnezeesc? Unde iaste slava? Unde sunt frumuséțele lui céle minunate, carele îl arăta mai luminat decât soarele?

Așa, fărde socoteală, ai lăsat să se piarză păcatul și să-l vânture, ca țărâna vântul. Dară cum nu te milostivești asupră-ț? Cum nu-ț plângi nenorocirea? Plânge pentru tine besérica. Plâng drepții. Plânge îngerul, păzitoriul sufletului tău, pentru căci véde, aiave, pierzarea ta. Și tu nu verși o lacrămă, nu te întristezi, nu vii în căință. O, fiiule, carele ești mort, Lazare îngropatule în groapa nesimțirei, eși afară! Vino odată în sine-ți. Vezi-ți ticăloșiia ta. Lasă acel obiciaiu rău al păcatului, carele te-au omorât și te-au despărțit de Dumnezeu, carele te-au zidit: Întorceți-vă cătră mine, și mă voiu întoarce cătră voi, zice Dumnezeu, prin rostul prorocului Malahiei, cătră toți păcătoșii.

Adevărat, feții miei, milostiv iaste Dumnezeu și îndelung răbdătoriu și pohtéște întoarcerea și mântuirea tuturor; că pentru aceia au priimit crucea și moartea. Ci numai un lucru trebuiaște, fărde carele nu iaste cu putință să vie niciodată păcătosul în căință, care lucru nici arată Hristos la înviiarea lui Lazar. Putea, adevărat, mântuitoriul să înviiaze pre Lazar așa precum să afla închis în mormânt, iar n-au vrut. Ci întâi au poruncit să rădice piatra de pre mormânt și atunce l-au înviiat. Dară știți pentru ce? Pentru ca să înțeleagă păcătoșii cum că de nu vor rădica deasupra lor piatra obiciaiului celui rău, cu neputință iaste să înviiaze și să se căiască. Luați piatra. Această piatră trebue să o rădice (de pe inima sa) iubitoriul de argint; să dea înapoi lucru cel strein, să nu facă strâmbătate, să nu jăfuiască; iar de nu, nu va înviia.

Această piatră trebue să o rădice iubitoriul de desfătări; să lase pohtele lui céle réle, voile trupului; iar de nu, nu să va scula. Această piatră să cuvine să rădice zavistnicul, pre aceasta pizmătariul, pre aceasta trufașul, pre aceasta clevetnicul. Să nu necinstească cu clevetirea pre fratele său; să nu hrănească vrajba în inima lui; să nu voiască răutatea altuia; să nu să trufească asupra altora. Iar de nu, nici mântuire va afla, nici să va scula din groapa păcatului.

Dară ce voiu zice? Mă tem că să va prinde la noi cuvântul Isaiei ce zice la al șaselea cap: S-au îngrășat inima norodului acestuia și cu urechile greu au înțeles și ochii lor au închis; și aceasta iaste pricina.

Când au vrut David să se lupte cu Goliath, alte arme n-au luat la el, fără numai o praștie și cinci pietri din râu. Și ce s-au întâmplat? Îndată cum au aruncat piatra cea dintâi, zice Scriptura, la întâia carte a împăraților, la 17 capete, cum că au rănit pre streinul de fél în frunte, și, surpându-l jos, l-au omorât. Goliath iaste păcatul; David, carele să luptă asupra păcatului iaste propoveduitoriul Evangheliei; pietrile sunt cuvintele lui Dumnezeu și praștiia iaste putéria dumnezeescului dar.

Împotriva acestui Goliath o, câți Davizi, câți propoveduitori Evangheliei s-au luptat cu putérea Duhului Sfânt și într-alte vremi și în céste de acum. Au zvârlit asupra păcatului nu cu un cuvânt evanghelicesc, nu cu o piatră, precum au făcut David, ci cu multe și de multe féliuri de cuvinte și învățături.

Și de vréme ce sfânta Scriptură nu să dă lenevirii, nici încetează propoveduirea Evangheliei, dară ce, oare căzut-a cu aceasta Goliath? Oare omorâtu-s-au întru voi păcatul? Dară unde sunt sémnele mântuirii voastre? Unde sunt sémnele biruinții?

Știu că astăzi ați luat, cu toții, din mâna biséricii, stâlpările și ramurile carele, pentru că sunt sémnele biruinții, vădesc că le-ați luat; pentru căci într-acéste zile aț biruit pre vrăjmașii voștri, pre diavolul și pre păcatul.

Dară, oare, fi-va, aceasta adevărat? Măcar de ar da Dumnezeu să fie așa! O, câtă bucurie s-ar fi făcut în ceriu pentru voi! Ci mă tem că voi țineți sémnele biruinții și biruitoriu iaste diavolul, pentru căci nu văz pocăință, nu văz ispovedanie adevărată, nu văz vreo bunătate carea să veselească pre îngeri și să întristéze pre diavolul.

Însă aveți încă, iubiții miei, vréme de mântuință. V-au rămas și acéste zile ale patemilor celor mântuitoare, întru carele fiiul lui Dumnezeu ș-au vărsat preasfântul sângele său pentru mântuirea sufletelor voastre. Deci, întru acéste sfinte zile faceți céle ce n-ați isprăvit în toată vrémea (ceastă bine primită) a sfântului post sau din nesocotință, sau din zăticneala vrăjmașului. Lăsați jafurile. Lăsați strâmbătățile, vrăjmășiile, curviile și scandilele.

Prorocul Iona, când propoveduia pocăință în Ninevi, zicea cătră norod: Încă 3 zile și Ninevi să va strica. Asémenea vă zic și eu astăzi: încă 3 zile v-au rămas: luni, marți și miercuri; cine întru aceste 3 zile nu să va căi și nu-ș va ispovedi păcatele, creștinéște, cu omilință și înfrângere de inimă și să se cuminece la joi mari cu sfintele taine, adevărat, pentru unul ca acela rămâne puținică nădéjde de mântuință.

Și fieștecarele să gândească cu socoteală acéste ce zic. Și Dumnezeu să luminéze pre toți să faceți acéia ce iaste de folos pentru sufletele voastre.