Cutremurul

Jump to navigation Jump to search
Cutremurul
de Ion Heliade Rădulescu


Uiet, urlet s-aude! colcăie, sare pământul,
Tremură, zguduie, saltă, colcăie, crapă, plesnește.
Zguduie iar, răstoarnă; trosnet, țipăt s-aude,
Spontaneu lumea se-nchină. Domnul trece-n mânie.

Și crima se ascunde, păcatu-ncremenește;
Tot păcătosu-așteaptă al lumii, al său finit;
Pământul îl înghite și cerul îl strivește,
Iar dreptul la cer cată, și Domnul s-a-mblânzit

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ce spaimă fu aceasta! S-a-ngreuiat pământul
Flori prin a lui vine fulgeră, șerpuiesc!
Își scutură povara, că a pierit Cuvântul:
Se bucură nedrepții, săracii flămânzesc.

Și câtă fărdelege pe dânsul îl apasă!
De sus câtă trufie strivește pe sărac!
Sudori de sânge câte p-a trântorilor masă
Și ce de viclenie! ce noduri se desfac!

Și lenea se îmbuibă când muncitorul geme,
Când gheara nedreptății într-însul s-a înfipt;
Din carnea lui sfâșie, stăpână p-a lui vreme,
Stăpână p-a lui pâine, pe viața-i mai cumplit.

Ecclesia căzută e mută, surdă, tace.
În van săracul strigă: "O, mater, ajutor!"
E vitregă-a lui mater; pământul n-are pace,
Să tacă biata oaie când lupul e păstor.

Această Doamnă mare, a Domnului mireasă,
Fierbinte la toți mater, odată consola
Pe tot carele plânge, ș-o turmă d-oi aleasă
Și un păstor la lume și pacea anunța.

S-au dus timpii aceia; și Anticrist domnește,
Despot pe lumea-ntreagă, cu varga sa de fier
Altarele distruge, corumpe și zdrobește,
Și țipete de sânge se nalță pân' la cer.

Se va deschide cerul, Cuvântul iarăși vine,
De vii și de morți jude. Și mii de cherubimi
Pe palmele de flăcări p-al omului fiu ține,
Și lauda răsună prin mii de serafimi.

Cea cu ochi mulți știință sunt iuții cherubimii,
Ce va mări pe omul și-l va reîntregi;
Și caritatea, pacea sunt blânzii serafimii,
În care cel ce geme atuncea va trăi.

Se vor scula și morții să stea la judecată,
Cuvântul va alege pe caprele din oi.
Popoarele sunt morții ce viața nu le-e dată,
Ce mintea le-nviază, le scoală din nevoi.

Iar oaia e săracul ce laptele își mulge
Și-și dă și a sa carne cezarului spurcat;
Și capra e-ngâmfatul satrap care o smulge
Și sângele i-l suge, când laptele-a secat.

Veți fi d-a dreapta, popoli, când va domni
Cuvântul.
Răbdare, că într-însul cei umili vor trăi,
Ș-a voastră moștenire va fi atunci pământul;
Răbdați, n-ardicați brațul, că pacea va domni.

Și când e-ntre voi pace, Cuvântul iute vine,
El numai după fapte va împărți și da;
Căci cumpăna dreptății în dreapta sa el ține,
Și fapta-n ea atârnă, și fapta va lua.

Sudați, despicați brazda, nutriți lenea ce zace,
Dați pâinea voi și vinul, le dați la câți le cer;
Că sacra-vă laboare îndată se preface
În sângele și carnea a Domnului din cer.

O, farisei! pierit-a a voastră-mpărăție,
Când va veni Cuvântul nu-l veți mai condamna;
Cu glorie el vine și vine cu tărie,
Pieri-va răutatea când el va domina.

S-au dus zilele voastre, zile de asuprire,
De dol, de nedreptate, de crime, vulpenii,
De ură, de discordii, de sângiuri, de murire,
Căci va domni viața, și morții vor fi vii.

Așa se roagă omul către cerescul tată:
"Vie împărăția și fie voia ta!"
Căderea voastră-așteaptă credința cea curată,
La cer aceasta strigă, și cerul îi va da.

1839