Curente și tendințe în filozofia românească/Încheiere
INCHEERE
Perspectivele filozofiei românești
Ajunși aici, să ne întoarcem privirile din nou asupra filozofiei românești. Cât de departe este filozofia românească de toată frământarea, de toată problematica pe care o pune materialismul dialectic! Câtă sărăcie în filozofia noastră, tocmai din cauza acestei ignorări. Cât de grav a prejudiciat filozofiei românești acceptarea unei poziții negative, de totală respingere a materialismului dialectic!
Din acest punct de vedere se impune o strictă și serioasă revizuire. Această revizuire nu poate și nu trebue să fie o operație mecanică. Trebue pășit totuși cu hotărîre și curaj pe un drum nou în filozofia românească.
Să nu uităm că învățăturile filozofice — abstracte prin natura lor — nu iau naștere, totuși, în vid. Ele sunt strâns legate de mediul social, de condițiile concrete istorice în care apar și se desvoltă — mediu și condiții care, la rândul lor, sunt un produs derivat al raporturilor de producție, existente într’un moment dat. Sistemele de filozofie — noi concepții sau simple puncte de vedere — sunt creații ale oamenilor, care nu trăesc deasupra claselor, ci în angrenajul lor. Tocmai de aceia creațiile filozofice reflectează fidel ideologia unei clase, ideologia păturilor sociale al căror produs sunt.
Mediul social românesc, societatea românească, așa cum s’a desvoltat în ultimele decenii, au dat naștere unei filozofii conforme cu mentalitatea, concepțiile și interesele minorităților privilegiate, a unor minorități care, trăind cu sentimentul fricii și al nesiguranței, au cultivat un spirit conservator, mai mult — retrograd. De aici toată factura specifică din ultima vreme, a filozofiei românești.
Faptul că această filozofie își găsește analogia în curentele filozofice din Apusul lumii capitaliste, inspirându-se în parte din aceste curente — nu infirmă, ci doar întărește afirmația noastră. Ceia ce avem comun în structura societății noastre în momentul de față, din punct de vedere al condițiilor economice și sociale, cu Apusul capitalist — ceia ce au mai ales comun păturile suprapuse dela noi cu minoritățile posedante din Europa capitalistă ― a trebuit să se reflecteze nemijlocit și în filozofia românească.
Dar elementele asemănătoare pe care le găsim în această filozofie și în filozofia contemporană europeană — nu-i epuizează conținutul. Pentrucă, indiferent de gradul de influențare pe care filozofia românească o suferă din afară, deci cu tot caracterul limitat al aportului ei original, totuși această filozofie se plasează în mijlocul unor probleme ale societății românești, specifice ei, având un evident caracter autohton. De aici necesitatea să le găsim soluționarea în cadrul în care au luat naștere.
Pe ce drum trebue să pășească creația filozofică la noi?
Există unele elemente pozitive în filozofia lui Conta. Ele sunt însă sporadice și insuficiente pentru a constitui punctul de plecare în combaterea curentelor filozofice actuale, cu atât mai puțin pentru construirea unei noi concepții asupra lumii. Totuși, prima operație nu este mai puțin necesară, decât cea de a doua. Pentrucă nu-i cu putință afirmarea unor noi și înnoitoare concepții filozofice, fără o prealabilă clarificare pe planul ideilor, prin înlăturarea a tot ceia ce, ideologic, a alimentat și cultivat obscurantismul, tendințele mistice, scepticismul etc. Cu atât mai mult la noi în țară este nevoe de o asemenea atitudine critică, pentrucă toate aceste tendințe — dominante la un moment dat în filozofia noastră — au constituit suportul tuturor mișcărilor care au avut un caracter reacționar, începând cu legionarismul și sfârșind cu celelalte manifestări înrudite.
Critica nu ajunge însă. Concepția materialistă, a materialismului filozofic marxist, trebue să fie punctul de plecare al noilor creații ideologice. Este vorba de a crea o nouă filozofie? „In general, scrie Engels, referindu-se la materialismul dialectic, nu mai există o filozofie, ci o simplă concepție despre lume, care trebue să confirme și să se realizeze nu într’o știință a științelor, considerată a parte, ci în știința pozitivă însăși. Astfel filozofia a fost „desființată”, ceia ce înseamnă în același timp, „depășită și conservată”: depășită — în ceia ce privește forma, conservată — în ce privește conținutul ei real”[1].
Depășirea filozofiei ca formă nu înseamnă abandonarea problemelor născute din contactul omului cu forțele naturii sau din complexitatea vieții individului și a societății, după cum nu înseamnă ignorarea a tot ceia ce spiritul omenesc a construit pozitiv în decursul veacurilor. Insemnează însă încadrarea acestor probleme într’o concepție unitară, care să deschidă omului noi perspective, noi orizonturi.
Crearea unei noi concepții și a unei noi viziuni asupra lumii — legate de o interpretare nefalsificată a trecutului — acesta este conținutul filozofiei care nu numai că rămâne mai departe valabil, dar dimpotrivă va trebui amplificat, îmbogățit.
Omul are nevoe de certitudine. El trebue să o capete și prin știință și prin filozofie. Noua concepție filozofică nu va mai fi legată de puterile necunoscutului, înăbușită de misticism și superstiție, de obscurantism.
Noua concepție despre lume, despre viață și conținutul ei nu poate pleca și în gândirea românească decât dela elementele pe care i le furnizează materialismul dialectic. Apelând la rațiune, la datele științei, la concret, înlăturând vagul și indefinitul, urmărind răspunsuri clare și precise — materialismul dialectic ajută omului, îl înarmează pentruca să stăpânească și să folosească forțele naturii, să găsească explicația problemelor legate de viața omenească, să dea încredere individului și maselor în capacitatea lor, în puterea lor de creație.
Increderea în știință, în mijloacele pe care le oferă cercetarea obiectivă a naturii, afirmarea putinței de cunoaștere a resorturilor vieții și ale universului, înlăturarea oricărei explicații supra-naturale — deci necontrolabile — stau drept temelie optimismului pe care se sprijină noua concepție despre lume. Nici puterea unei dogme — ca în religie… nici fluiditatea unor puncte de vedere cardinale — ca în idealism… nici apelul la contemplație și cutremurare în fața necunoscutului — ca în misticism… nici afirmarea neputinței cunoașterii — ca în scepticism sau agnosticism… nimic din ceia ce dă naștere descurajării și pasivității nu-și găsește aici locul.
Nu este desigur întâmplător că materialismul dialectic reprezintă concepția filozofică a proletariatului — o clasă în ascensiune — care, în munca sa creatoare de noi așezări sociale, de noi valori culturale și morale nu poate păși înainte decât având încrederea și certitudinea pe care i-o dă propria lui filozofie. Această filozofie este îmbrățișată însă astăzi nu numai de proletariat, ci de toată acea parte a omenirii care, împreună cu proletariatul, într’o sforțare titanică, luptă pentru înfăptuirea lumii de mâine.
Gândirea filozofică trebue să pornească și în România pe un drum nou. In fața ei stau sarcini mari, legate nu de viitorul îndepărtat, ci de prezent. Suntem siguri că cei chemați să ducă la îndeplinire aceste sarcini, nu se vor lăsa multă vreme așteptați.
Snagov, Octombrie 1945
- ↑ Fr. Engels, Herrn Eugen Dührings Umwälzung der Wissenschaft, p. 141.