Culisele chestiunii naționale

(Redirecționat de la Culisele chestiunii naţionale)
Jump to navigation Jump to search
Culisele chestiunii naționale
de Ion Luca Caragiale


Dintr'un izvor cu desăvârșire autorizat, putem da aci toate amănuntele mai interesante asupra ultimelor împrejurări prin care a trecut chestiunea națională. Vom evita, se înțelege, lungimile inutile, trecând repede asupra împrejurărilor destul de cunoscute publicului, precum procesul Memorandului, secuestrarea Tribunei ș. a.; și vom da la lumină numai părțile ascunse ale acestei nenorocite chestiuni, în care partidul și guvernul liberal au jucat un rol așa de îndoios - zicem îndoios, nu atât din punctul de vedere al patriotismului, cât din punctul de vedere al tactului politic.

Samsarul, care și-a oferit nepoftit serviciile sale Ardelenilor, poate o fi fost onest, mai ales că a spus-o singur; dar, în schimb, a fost de o nedibăcie, de o lipsă de tact politic, de neiertat. Amestecul partidului și guvernului liberal de la noi în afacerile interioare ale partidului național de peste munți a fost fatal acestuia: mulțumită acelui amestec, în urma dihoniei care s'a aprins în sânu-i, în urma amețelii și rătăcirii spiritelor de spaima intrigilor, de nesiguranță și absolută lipsă de încredere de la om la om, de la frate la frate, existența acelui partid național este foarte serios amenințată.

Aproape tot ce a făcut acel partid pentru cauza națională cu atâtea sacrificii este pierdut; energia este stinsă, și nimic, din starea de astăzi a lucrurilor, nu ne-ar face să credem într'o reparare apropiată a greșelilor săvârșite. Text "Iată pentru ce trebue să mulțumească bietul partid național de dincolo partidului liberal dela noi: vrajbă, neîncredere, bănueli, nesiguranță, oboseală - în fine o discordare foarte asemănată cu începutul unei complete descompuneri finale. Cine strică, cine e vinovat de această stare de lucruri ? Se va înțelege poate din rândurile dela vale.

  • *

Neînțelegerile în partidul național de dincolo au început cam pe vremea când Tribuna din Sibiu, foaia autorizată a acelui partid, pe atunci sub direcțiunea d-lor E. Brote, I. Bechnitz și I. Slavici, s'a declarat fățiș, fără de niciun înconjur, fără nicio rezervă, ca organ al partidului liberal din România (pe atunci în opoziție), și încă organ al nuanței pur colectiviste. Cine a citit pe atunci Tribuna a putut vedea că foaia din Sibiu nu era decât o filială mărturisită a Voinței Naționale de o violență poate mai mare decât a centralei. Toată lumea-și explica această atitudine a gazetei sibiene prin speranțele că partidul liberal în opoziție promisese un puternic sprijin cauzei naționale în cazul unei eventuale căderi a conservatorilor și venirii liberalilor la putere.

În adevăr, toate confirmau acele speranțe: discursurile liberalilor la Ligă, faimoasele declarațiuni ale șefului liberalilor în chestia națională, concursul material și moral pe care liberalii îl dedeau la toată agitația - toate trebuiau să explice în bine atitudinea extrem de parțială, și prin urmare destul de puțin convenabilă, a Tribunei față cu situația politică dela noi, și să confirme speranțele într'un puternic sprijin viitor al liberalilor noștri, când vor veni la guvern, în favoarea Ardelenilor." Evenimentele au dat, din nenorocire, o colosală și dureroasă desmințire acelor speranțe. Ironia soartei a voit ca partidul național de dincolo să fie pedepsit cu întoarcerea propriului său păcat: el nu trebuia să se amestece în daraverile noastre interioare; s'a amestecat totuși; ei ! în schimb s'a amestecat și partidul nostru liberal în daraverile interioare de dincolo - și iată unde a ajuns chestia națională în ajunul Mileniului.

  • *

Așa era Tribuna pe vremea faimosului proces dela Cluj - colectivistă, și prin urmare d-nii redactori și directori, I. Bechnitz, E. Brote și I. Slavici, membrii partidului național de dincolo, erau și membrii ai partidului colectivist de aici. Vine procesul. D-nii Slavici și Bechnitz nu erau implicați; d. Brote era. Dintre acuzați, dd. Brote și Aurel Popovici se declară refractari față cu justiția maghiară, cărei nu-i recunosc drepturile de a-i judeca, părăsesc Transilvania și se refugiază în România, unde-și propun să facă centrul activității lor de agitare în chestia națională. Dintru început trebue să spunem că d. Aurel Popovici declarase categoric tutulor membrilor partidului național, și d-lui Brote în particular, că: nu 'nțelege ca partidul lor să se amestece în daraverile interioare ale Românilor liberi; acest amestec îl crede d-sa primejdios, pentru că el ar autoriza și legitima amestecul partidelor din România liberă în daraverile interioare ale Românilor de dincolo. Acest amestec d. Aurel Popovici îl respingea deci categoric. D-sa cerea dela Românii din regatul român ajutor și sprijin moral și material pentru luptătorii ardeleni, pentru cauza națională, mijloace de împrăștiarea culturii, agitațiunii, desbaterilor în presa europeană, etc., nu recunoștea însă că, în schimbul acestor ajutoare, acei dela noi să-și aroge câtuși de puțin dreptul de a se amesteca în afacerile interioare ale partidului național de dincolo.

Astfel, dela venirea d-sale aici, d. Aurel Popovici a cultivat cunoștința tutulor bărbaților politici, tutulor oamenilor culți, fără preferințe sau simpatii de partid politic. Cu cea mai delicată discreție, d-sa a evitat să aplaude sau să critice vreun act politic al nostru, și n'a scăpat niciodată ocazia de a declara că acesta nu este dreptul nici unui român de dincolo, că aceasta nu trebue nici un român de dincolo să și-o permită, dacă înțelege bine interesele cauzei naționale înseși. În acest timp, d. E. Brote, tovarășul de exil voluntar (expresie proprie a d-lui Brote, adică mai bine zis improprie), continua a crește colectivist de cea mai fierbinte temperatură. D. Brote se lasă ipnotizat de d. Dim. Sturdza. D-l Brote devenea pentru d. Dim. Sturdza, un medium, ceea ce era frumoasa Lucila pentru Donato. Precum Donato îi vâra ace și cuțite în brațul Lucilei, iar ea, sub privirile lui, zâmbea ca sub cele mai dulci mângâeri, tot astfel șeful liberalilor vâra în capul d-lui Brote înaltele principii naționale, veninul machinațiunilor meschine, intrigilor și șicanelor mici și triviale, școala înaltei diplomații. D. Brote le 'nghițea, le mistuia, și zâmbea în semn de mare recunoștință. Din aceste seanțe de ipnotism politic, a rămas d. Brote cu un întreg repertoriu de gesturi scurte și hotărâte a la Sturdza, de încruntări cu două sensuri, de zâmbete cu mai multe înțelesuri a la Sturdza, și de formele de catechism moral și politic ca acestea: Conservatorii sunt reacționari, ciocoi; ciocoii n'au făcut niciodată nimic pentru chestia națională; liberalii singuri, etc.

Doi ani și jumătate, fără să-și permită o absență, eminentul școlar a frecuentat cursul și prânzul d-lui Sturdza. Vom vedea mai la vale la ce perfecție a ajuns acest suflet pe care d. Sturdza îl are în mână. Până atunci să nu uităm a spune că, în vreme ce d. Brote se lăsa ipnotizat de șeful liberalilor, d. Slavici denunța în Voința Națională pe conservatori că umblă să facă vânătoare de suflete în Ardeal.

  • *

Așa, d. Brote astăzi este umbra d-lui Sturdza. Cu ce mijloace însă, se va întreba oricine, a fermecat diplomatul moldovean pe diplomatul ardelean până într'atâta ? Cum se poate explica această adorație mistică pe care o are fascinatul pentru fascinator ? Lucrul nu e prea greu de explicat. D. Brote este agronom de fel; d-sa a studiat înalta știință a agronomiei în școalele săsești; se zice că s'a distins ca director al unei ferme-model, cam pe lângă Rășinari sau Porcești; vitele d-sale au luat adesea premii la expozițiile ținutului, în Cisnădia; iar în privința fabricațiunii brânzei a fost totdeauna invidiat de toți concurenții. Se pare însă că în politică procedeurile după care poate cineva face vreo brânză sunt altele decât în agronomie și în economia ruralului.

Trăit în așa condițiuni, într'un stat ca Austria, unde se trece foarte cu greu dintr'o sferă socială în alta, într'o societate în care, de regulă, nu se recrutează diplomații și oamenii politici dintre agronomii micuți, ori cât de faine le-ar fi brânzeturile; deprins și disciplinat austriecește cu o lume în care un conducător de fermă-model nu ciocnește paharul cu diplomați, miniștri și ilustrațiuni politice decât la zece ani odată, din joi în Paști, cu ocazia vreunei împărțiri de premii la expoziții provinciale - d. Brote tam nisam se trezește, sărind Carpații, în cele mai înalte sfere politice; stă în toate serile cu un șef de partid, apoi șef de guvern, la masă, între soția unui academic și soția unui ministru plenipotențiar și față în față cu respectivii. Și musiu Brote în sus, și musiu Brote în jos, și intimitate, și familiaritate, și cordialitate. D. Brote face furori în saloanele cele mai înalte din București, nu mai face brânză la ferma din Rășinari. D. Brote desvoltă sus de tot teorii politice în loc să-și expună vitele la o expoziție regională. D. Brote are succes, se înalță, strălucește, și de atâta strălucire, pierde agronomul nostru vederea normală, de atâta înălțime îi vine ruralului amețeli. Amețit astfel, ieșind într'o seară dela o mare primire la șeful liberalilor, întâlnește pe d. Aurel Popovici. Radios, diplomatul dela Rășinari întinde cu bunătate mâna tovarășului său de nenorociri politice și începe să-i dea o lecție foarte înaltă de patriotism și de diplomație.

D. Brote face mai întâi tovarășului un elogiu asupra geniului d-lui Sturdza, cel mai mare român, cel mai inteligent bărbat de stat, cel mai sublim patriot, geniul bun al Românismului, o adevărată reincarnațiune a răposatului I. C. Brătianu.

D. Aurel Popovici ascultă cu religiositate.

D. Brote, urmând, îi face aspre mustrări că nu frecuentează mai mult pe sublimul șef liberal, că este prea indiferent față cu marele om, indiferen;ă cu atât mai vinovată cu cât d. Aurel Popovici întreține relațiuni politicoase și cu ciocoi. Și asupra acestui cuvânt, așa de odată, începe o istoricească explicare asupra fanarioților, ciocoilor, cari nici odată n'au iubit Românismul și cu cari prin urmare, cum zice apostolul cauzei naționale, d. Sturdza, orice român adevărat trebue să evite orice contact.

La toate mofturile acestea, d. Aurel Popovici răspunde că n'are nici cuvânt și nici drept să arate preferințe și simpatii deosebite pentru cineva în țară; că d-sa vrea să cultive relațiunile cu toți oamenii culți de aici fără deosebire de partid, fiindcă d-sa crede că sprijinul chestiei naționale nu trebue solicitat nici primit exclusiv dela un partid politic, ci dela Români în genere. Acestea se petreceau cu câteva zile înainte de procesul dela Cluj.

  • *

Între acestea vine procesul.

Cine a urmărit acele faimoase desbateri trebue să-și aducă aminte că în cursul lor a fost un moment de defecțiune, sau mai bine zis o clipă de ezitare din partea inculpaților - o clipă de acelea care poate primejdui viitorul unei cauze mari. Din fericire, momentul acela a fost prea trecător pentru ca să poată produce o panică serioasă în rândurile partidului național de dincolo.

Inculpații și-au ridicat repede fruntea, aplecată un moment de oboseală, înaintea asprilor judecători; ei și-au ascultat sentința ca bărbați vrednici ce nu vor să respingă răspunderea faptelor lor, și tot astfel au mers să-și facă osânda. Împrejurările politice au silit curând pe guvernul maghiar să repare întru câtva brutalitatea comisă la Cluj, - osândiții au fost grațiați. Pe atunci, la noi erau la guvern conservatorii. Orice s'ar putea zice de oameni parțiali în privința rolului ce l-au jucat conservatorii în afacerea grațierii, ori exagerând importanța acelui rol sau contestând-o cu desăvârșire, un lucru rămâne constant: în țară erau conservatorii la putere și nu e admisibil ca ei să nu fi fost întru nimic amestecați în afacerea națională, și cu atât mai puțin admisibil ar fi ca, amestecându-se, ei să nu fi fost inspirați de simpatie pentru osândiții dela Cluj. Această judecată trebue să rezulte din natura lucrurilor: un guvern român astăzi nu poate dori, atât în interesul țării cât și în interesul partidului său propriu, decât o aplanare cât mai reală și mai durabilă a diferendului româno-maghiar de peste munți. Situațiunea noastră internațională impune într'un chip imperios această judecată.

  • *

Închișii ies din temniță. După câteva zile, unii merg de se prezintă miniștrilor unguri Banffy, Erdely și nu mai știm care, spre a mulțumi pentru actul de mărinimie al prea grațiosului și drăguțului de împărat. Deși acest demers al grațiaților nu era decât împlinirea unei datorii elementare de curtenie, el a produs în toată lumea română o impresie grozav de penibilă. Acel demers a fost semnalul unei fierberi colosale, care s'a propagat, cu o iuțeală de vârtej din cercurile directive până în cele mai adânci straturi ale poporului de dincolo. Toată lumea bănuia că acel demers nu era decât începătura unor negoțieri ale fruntașilor partidului național cu guvernul maghiar în vederea unei împăcări. Împăcare cu guvernul maghiar ? Peste poate ! Așa gândeau toate mințile, așa șopteau scrâșnind toți românii robiți de o așa idee. Oricari ar fi fost condițiile, oricari ar fi fost avantajele promise, oricari ar fi fost relele de suferit mai departe, ideea unei împăcări era respinsă de toată suflarea românească. O împăcare nu e posibilă ! Nici să nu se mai pomenească de așa ceva ! Înainte !

  • *

Ce zicea, ce gândea, în aceste împrejurări, d. E. Brote ? Ce gândea nu se poate spune, pentrucă nimeni nu poate ghici gândurile adânci ale unui diplomat. Ce zicea însă - aceasta o știu toți câți l-au auzit.

D. E. Brote era mai intransigent decât toată lumea. D-sa pierdea rezerva și imperturbabilitatea caracteristică a diplomatului și cădea în accese de durere extremă numai la ideea că Rațiu și ceilalți s'au pus să stea la vorbă cu guvernul maghiar. D. Brote leșina de groaza unei mari primejdii, care i se părea d-sale că amenință chestia națională - atingerea programului național.

Și astfel se produce scandalul Tribunei. Sărmana foaie e apucată de cătră d. Brote și alții de-o parte, de alta de cătră bătrânul Rațiu și ceilalți. Trag unii încoace, alții încolo, și bătrânul Rațiu, luptător deși bătrân, dar mai voinic, rămâne cu Tribuna în mână. Atunci începe o luptă grandioasă din partea d-lui Brote pe tema apărării programului național, pe care Rațiu voește să-l trădeze.

Rațiu a luat Tribuna, ca să poată mai bine împlini opera lui de trădare ! Săriți toți românii în apărarea programului național pe care ni-l vinde Rațiu la Unguri!

Astea le vorbea d. Brote și le auzea toată lumea.

Să avem răbdare; vom vedea și ce gândea subțirele diplomat de Rășinari.

  • *

Cu câteva zile înainte de scandalul dela Tribuna, căzuseră fanarioții, ciocoii, dela putere; guvernul era în fine în mâinile d-lui Sturdza - geniul bun al Românismului etc., etc., etc. Oricine își poate închipui câte speranțe au trecut prin sufletul acelora pe cari d. Brote îi catechisise în privința patriotismului marelui, sublimului urmaș al lui I. C. Brătianu. Sturdza al lui Brote prim-ministru ! Brote al lui Sturdza conducător al chestiunii naționale ! Dar o mai fericită împrejurare se poate vedea în istoria unui popor ? Dar atunci chestiunea națională nu mai are decât un pas de făcut pentru a ajunge la mult dorita soluție - la îndeplinirea programului național. Când colo, tronc !

Geniul bun al Românismului, omul providențial al d-lui Brote, face boroboața dela Iași. D. Sturdza ține faimosul discurs, un demers de înaltă diplomație, în urma căruia îi rămâne porecla de Scuza ! ... O lovitură de măciucă în capul unui om care se uită într'o frumoasă panoramă, unde vede grădini fermecate, cu poame de aur și cu păsări măestre - iată efectul ce l-a produs faimosul discurs în mintea naivilor patrioți de dincolo, cari plânseseră de bucurie la căderea ciocoilor și ridicarea liberalilor.

Unde e Brote ? Aleargă toți la Brote, să le spue Brote ce e asta ?

Brote, ca un diplomat ce e, o scaldă, o lucrează în doi peri, zâmbește cu mai multe înțelesuri; spune multe, face cu ochiul, pune degetul la gură: Sst ! lăsați că e bine! nu știți ce e dedesubt ! Să luăm numai Tribuna... și veți vedea ! Știe d. Sturdza să-i învârtească pe Unguri.

Dar ce facem dacă luăm Tribuna ? întreabă Aurel Popovici.

N'aveți grije ! o să fie bine ! o să fie bine ! știe d. Sturdza ! o să vedeți, o să fie bine!

Vom vedea ce știa d. Brote că știa d. Sturdza. Până atunci, să nu uităm a spune că, deși indirect și nu cu atâta furoare ca mai nainte, d. Brote insista totuși asupra apărării programului național contra tentativelor lui Rațiu.

Tribuna, între acestea, rămâne de-a binelea în mâinile lui Rațiu. Partidul național se desparte atunci în trei fărâmături - una compusă din acei ce acordă încrederea lui Rațiu; a doua din acei cari cred în spusele d-lor Brote și Comp; a treia compusă din nehotărîți, mai bine zis din nedomiriți, cari nu mai știu ce să crează, pentru că nu mai înțeleg nimic.

Cine este acela care este vinovat de scandalul dela Tribuna ? Rațiu acuză pe Brote și Comp.; Brote și Comp. acuză pe Rațiu. Mulțumită superiorității spiritului de intrigă a d-lui Brote, o mare parte din nedomiriți înclină a da din ce în ce mai mult crezare bănuelii că Rațiu n'a luptat să pună mâna pe gazeta sibiană decât numai și numai cu scopul de a propaga: părăsirea programului național și o împăcăciune, pe baza acestei trădări de cauză, cu guvernul maghiar.

Dar trece vremea, și, toate stăruințele membrilor partidului național de a da o cât mai grabnică soluție acestei situațiuni nehotărâte, d. Brote nu dă decât răspunsuri în doi peri: Vom vedea ! d. Sturdza va hotărî ! O să trebuiască lucru bine cumpănit ! O să vorbesc cu d. Sturdza. Obosiți oamenii de atâtea amânări, provoacă o conferență la Brașov, la care iau parte vreo 40 de delegați ai cercurilor electorale. Conferența avea de scop să hotărască atitudinea partidului național față cu Tribuna și să stabilească, odată pentru totdeauna, sistema de activitate politică, cu scopul de a împiedica orice tentativă de trădare a programului național din partea nouei direcțiuni a Tribunei.

D. Brote crede în fine că n'ar fi rău să cam iasă din espectativă de astădată; și astfel, conferența din Brașov este rugată să trimită o delegațiune la Sinaia, unde să comunice și luptătorilor de aci resoluțiunile luate, și ca apoi toți împreună, cei de aci și cei de dincolo, să pășească bine concertați la lucru. Nu mai era chip de amânare de astădată. Întâlnirea era fixată: d. Brote a trebuit să meargă să dea ochi cu delegațiunea conferenței, însoțit de d. Aurel Popovici, care stăruise din răsputeri ca să nu se mai amâne cumva desbaterea.

Acest conciliabul s'a ținut la otelul Ungarth în Sinaia, otelul diplomaților; d. Brote era acolo în atmosfera-i proprie. S'a mâncat și petrecut minunat de bine. Oaspeții au fost tratați ca în orice casă de diplomat care se respectă. Ce rezoluțiune s'a luat însă ?... Ce a făcut d. Brote, ce a dres, - nu s'a luat nicio rezoluțiune.

  • *

Aici o mică paranteză nu e de prisos. Am spus mai întâi că d. Brote este fascinat de d. Sturdza până într'atâta încât nu vorbește, nu gesticulează, nu clipește, nu tușește, în fine nu face nimic decât cum face și d. Sturza. Și e mândru de aceasta, și cu cât vede că reușește mai mult a semăna între toate, mari și mici, cu sublimul, cu atât își acordă mai multă stimă în propria d-sale conștiință.

Așa, după congresul partidului liberal la Hugo, din Septemvrie trecut, cu câteva zile înainte de căderea conservatorilor, d. Brote a rămas încântat de un procedeu ingenios cu care d. Sturdza a făcut oaspeților onorurile. După o desbatere generală, șeful liberalilor a chemat într'o odaie separată delegația fiecărui județ în parte. Astfel, d. Bianu, care avea un catalog în mână, striga după alfabet: Județul Argeș! să poftească ! județul Botoșani să poftească ! iar șeful primea și dăscălea în deosebi pe fiecare. Fiecare județ a avut prin urmare porțiunea sa de deosebită atențiune! fiecare județ s'a putut mândri că a stat în particular de vorbă despre politica înaltă cu șeful ! Astea le spunea d. Brote, minunându-se de atâta tact politic. Era deci peste putință ca d. Brote, cu originalitatea d-sale, să nu întrebuințeze la conciliabulul din Sinaia procedeul d-lui Sturdza. Așa, după ce oaspeții mâncară și petrecură, d. Brote se sculă dela masă, trecu la ușa odăii d-sale particulare și începu să strige pe rând reprezentanții deosebitelor cercuri: Munții Apuseni ! să poftească ! apoi, Hunedioara ! să poftească ! Procedeul față cu doi modești preoți din Munții-Apuseni, a avut un succes monstru. E adevărat că oamenii au plecat fără niciun rezultat pozitiv, însă încântați de onorurile ce li se făcuseră și de minunile și prăpăstiile pe care le auziseră dela d. Brote despre talentul, patriotismul și Românismul sublimului d. Sturdza.

  • *

Peste câteva zile apare în București o broșură (Tribuna și Tribuniștii) a d-lui I. Slavici, în care d. I. Slavici face, deși cu mult entusiasm, dar foarte imparțial, apologia d-lui I. Slavici. Din toată broșura, rezultă că d. I. Slavici este un om care se poate lăuda pe sine 95 de pagine, pentru ca la urmă în pg. 96 să ne poată da soluția chestiunii naționale.

D. I. Slavici, omul d-lor Brote și Sturdza - știut și cunoscut - susține în pagina finală a apologiei d-sale proprii, că: dacă guvernul maghiar acordă o modificare a legii electorale, Românii nu mai au ce pretinde. Scurt și coprinzător ! Toată lumea sare în sus ! mai rău decât sărise când cu discursul d-lui Sturdza la Iași. Bine; d. Sturdza este prim-ministru; situația d-sale e grea; d-sa trebue acum să lucreze mai cu prudență decât în opoziție. Dar d. Slavici, omul d-lui Sturdza, și d-sa face diplomație ?

Care va să zică omul d-lui Sturdza, propagă părăsirea programului național. Dar d. Brote ce zice de asta ?

Aleargă toți din toate părțile la d. Brote, unii foarte hotărîți a-l strânge de aproape pe diplomatul de Rășinari și a-l forța să se pronunțe categoric.

D. Aurel Popovici, alarmat de cele întâmplate, pune desbaterea astfel. Au venit liberalii la putere. Sentimentele liberalilor ne sunt cunoscute în privința chestiunii naționale de când ei erau în opoziție; nu avem dreptul a bănui că acele sentimente să se fi schimbat. Rugăm dar pe d. Brote, ale cărui relațiuni strânse cu d. Sturdza sunt bine cunoscute, să ne arate ce putem noi astăzi cere, ce ne este permis să dorim și să cerem dela partidul liberal, ajuns la putere, ca ajutor pentru activitatea noastră. Apoi d. Aurel Popovici e de părere ca, pe baza programului său, activitatea partidului național de dincolo trebue să se împartă astfel: un mare ziar german în București; meetinguri în Transilvania; câte un biurou de propagandă în Germania, Franța, Englitera - o agitație sistematică pe tema programului național.

D. Brote ascultă și tace. După d. Aurel Popovici, ia cuvântul d. Bianu, tot așa de strâns legat cu d. Sturdza ca și d. Brote. D. Bianu declară că, în starea în care au ajuns lucrurile, chestiunea națională nu se mai poate rezolva decât cu o singură condițiune, anume: partidul național de dincolo să proclame de șef absolut pe domnul Brote; să aibă toată lumea încredere absolut oarbă în domnul Brote; să se asculte fără crâcneală absolut tot ce va comanda domnul Brote; pentrucă, în situația politică de astăzi, Românii din Transilvania și interesele lor nu sunt și nu pot fi reprezentați la București decât de domnul Brote, singurul absolut acreditat pe lângă înaltele locuri. Domnul Brote este și rămâne prin urmare dictatorul partidului național de dincolo.

Așa e, cititorule, că ai cam priceput și d-ta cum merge politica ? Așa e că miroase de departe cam cum are să se sfârșească comedia ? Așa că se vede cât de colo cusătura grosolană a șireteniei ?

Ai puțintică răbdare: să vezi urmarea, și apoi să înțelegi ce subțiri diplomați au fost d-nii Sturdza, Brote și Comp.

  • *

Uitasem să pomenim de farsa cu Lucaci.

Înainte cu câteva zile de conferența în care s'a propus de către d. Bianu, în numele d-lui Sturdza, dictatura d-lui Brote pentru dirigerea partidului național de dincolo, am avut să asistăm aci la una din cele mai triviale farse, cu ocazia vizitei ce ne-a făcut părintele Lucaci. Se pare că ilustrul luptător a venit aci cam fără voia d-lui Brote, care exprimase dorința de a se întâlni prealabil în secret cu Lucaci, pentru a-l pune în curent cu situațiunea nouă creată dela venirea liberalilor la putere. Părintele Lucaci, având pe semne bănuieli, s'a făcut că nu prea înțelege, și a venit tamnisam.

Primirea splendidă ce i s'a făcut a iritat foarte mult pe dd. Brote și Comp., cari au făcut gol împrejurul oaspelui atât de așteptat de Ligă. Golul acesta, părăsirea aceasta din partea ilustrei companii i-au dat mult de gândit părintelui, care e prea cuminte ca să se mulțumească aci doară cu un entusiasm public, nu numai lipsit într'un mod fățiș de o aprobare oficială fie cât de platonică, dar chiar privit din cercurile oficiale și oficioase cu vădită nemulțumire.

Ce s'a petrecut, în otelul English, între părintele Lucaci și un trimis al ilustrei companii Sturdza-Brote nu se poate ști precis; se știe însă că valorosul agitator Lucaci, cu trei zile înainte de mirificul banchet ce i se prepara, a căzut bolnav de gâlci. S'a legat la gât, s'a 'nfășurat la cap, s'a pus în pat să zacă, și a jucat, câteva zile de-a-rândul, față cu numeroșii săi vizitatori, pe omul răgușit, cu un succes desăvârșit. Banchetul nu s'a ținut; câteva mici neorânduieli la Ligă cu întoarcerea banilor la subscriitori s'au produs; părintele a plecat fără să-și ia ziua bună dela miile de cetățeni, care-i făcuseră o primire neobicinuită decât pentru marii eroi, și s'a dus drept la Șișești, unde îl așteptau cu atâta dragoste și de atâta vreme umilii săi poporeni. Păcat de Lucaci ! Ne pare foarte rău că nu l-am mai putut auzi încă odată pe acest orator, poate unul de frunte între cei mai talentați ai Românilor. L-auzisem în ajunul plecării sale la temniță. Mare talent ! Ne închipuim ce frumusețe de discurs am pierdut: Lucaci cu spiritul și arta lui superioară, vorbind, după suferințele pe cari le îndurase la Szegedin ! Încă odată, păcat ! Dar n'avem ce face: un orator, fie el chiar Lucaci, nu poate vorbi dacă l-a răgușit un diplomat ca d. Brote. Să dea Dumnezeu numai ca diplomatul de Rășinari să nu-i fi dat oratorului nostru o răgușală cronică incurabilă.

  • *

Toate astea, farsa cu Lucaci, tergiversările d-lui Brote, straniile d-sale apucături de trăgănire, broșura d-lui Slavici, trebuiau să treacă la cunoștința celor de peste munți. Ele au avut de rezultat desmeticirea întru câtva a opiniei publice, care instinctiv a început să devie din ce în ce mai favorabilă lui Rațiu, calomniat într'un mod așa de stăruitor ca voind a trăda cauza română prin părăsirea programului național. Subliniăm mereu această acuzațiune, care, nu trebue să uităm, era calul de bătaie al d-lor Brote și Comp. contra lui Rațiu.

Tribuna, acum a lui Rațiu, începea să atragă în juru-i unul câte unul pe membrii partidului național, risipiți în toate colțurile, amețiți și neștiind ce să mai gândească în această babilonie, în acest amestec al limbilor, în care cei ce erau datori să se pronunțe tare și răspicat, bâlbâiau încurcat de toatele, afară de o declarație categorică. Cu toate astea, d. Brote continua să aibă un partid dincolo, care partid nu se domirea încă și credea mereu că Rațiu este trădător; acel partid plănuia fundarea unui ziar nou, care să combată și să împiedice planurile funeste ale bătrânului. Pe fiecare zi, soseau curieri din acest partid la București, stăruind să se ia în sfârșit o hotărîre în privința noului organ de publicitate. Ei erau vecinic legănați în speranțe, vecinic dorind să apere programul național periclitat, care după d. Brote, era din zi în zi amenințat a primi lovitura de grație din partea actualei Tribune, vecinic amânați de azi pe mâine. Dar rămâneau totuși convinși că Brote e pentru mânținerea programului, pe care Rațiu voește să-l trădeze. Am subliniat iarăși mânținerea programului.

Ar mai fi mers acei naivi multă vreme în această credință, dacă partidul național, regrupat împrejurul Tribunei, cu Rațiu în frunte, n'ar fi dat strălucitoarea desmințire la toate urîcioasele calomnii, prin manifestul său. Acel manifest răstoarnă din temelii toată clădirea șarlatanească de bârfeli a companiei Brote, declarând solemn că baza de luptă, temelia și obiectul activității politice a partidului național va fi programul ! Transacție asupra programului nu poate încăpea !

Acu să vedem pe d. Brote.

  • *

D. Brote este strâns foarte de aproape astădată.

Iată, îi zice d. Aurel Popovici, partidul se reînchiagă iarăși; nu mai este niciun cuvânt de disensiune. Bătrânii, cu Rațiu în frunte, declară în manifestul lor că sunt pentru menținerea absolută a programului, pe baza căruia mergem cu toții. Trebue numaidecât să hotârîm ce e de făcut. Orice întârziere din partea noastră ar fi păgubitoare cauzei naționale. Să ne decidem odată la lucru. Până când să mai stăm așa ? Ce facem noi aici ? Care e rolul nostru al tinerilor, când bătrânii pornesc la luptă așa de hotărîți.

D. Brote caută iar s'o scalde, începe iar s'o ia pe de lături cu diplomație, cu amânări prudente, cu ezitări inspirate de înalt tact. La toate astea, d. Aurel Popovici pune piciorul în prag cu oarecare vehemență, și convinge în sfârșit pe diplomatul de Rășinari că încă o amânare a desbaterei n'ar putea fi admisă.

D. Brote promite a lua înțelegere cu d. Sturdza și fixează o conferență între patru inși, d-nii Brote, Aurel Popovici și alți doi - e de prisos a li se spune numele, destul de modest de aminteri - pentru ziua de 11 Fevruarie.

Conferența aceasta trebue să rămână în analele timpului nostru. Vom face asupră-i o dare de seamă cât se poate mai fidelă și mai amănunțită.

  • *

După câte știm noi, d-lui Aurel Popovici încă de mult, cu mult înaintea conciliabului dela Sinaia, nu-i plăcea de loc ceea ce vedea și auzea. Aerele misterioase și rezervate ale d-lui Brote, insuficiența cu care se prezenta diplomatul de Rășinari, astăzi ca și mai nainte umbra d-lui Sturdza, acum șef al guvernului, tonul de superioritate pe de o parte, iar pe de altă parte de jenă a acestui medium sturdzist, toate contribuiau a înrădăcina în spiritul d-lui Aurel Popovici niște bănuieli foarte neplăcute. Era ceva șarlatanesc în toate apucăturile acelea pseudodiplomatice, mirosea a Schwiendlerei, a scamatorie cât de colo.

Era în adevăr cusută cu ață prea albă cusătura diplomatului dela Rășinari. Nu era de înțeles, din partea unui om cinstit ca d. Brote, care atâta vreme învinovățise pe Rațiu ca trădător al programului, să nu facă nicio mișcare de satisfacție la declarația bătrânului că nu iese în ruptul capului din acel program. Era foarte straniu lucru să nu vezi nicio pornire generoasă de entusiasm, din partea d-lui Brote la acea declarare categorică din partea bătrânului luptător, declarare care trebuia să risipească d-lui Brote toate bănuielile în privința mult trâmbițatei primejdii a programului național.

Dacă Rațiu, bănuitul, nu transige asupra programului, atunci ce neînțelegere mai poate desbina partidul național ? Dacă Rațiu a fost, prin urmare, pe nedrept bănuit, a cui e datoria să se 'ntoarcă în tabăra națională al cărei stindard - programul - Rațiu îl ridică astăzi, așa bătrân cum este, atât de sus ? Asupra cărui punct se mai poate desprinde de partidul național d-nii Brote și Comp., până aci apărătorii programului contra bănuitului pe nedrept, Rațiu ?

Asupra cărui punct ? Se va vedea aceasta din darea de seamă asupra conferenței intime ținute la d. Brote în ziua de 11 Februarie, când, dându-se cărțile pe față, s'au dovedit cu prisos cine în acest joc măsluit erau măsluitorii. Măsluitorii erau d. Brote și Comp., brigada de poliție a d-lui Sturdza pentru afacerile de dincolo.

..........................................