Crizanteme

Sari la navigare Sari la căutare
Crizanteme
de Dimitrie Anghel
Publicată în Literatura și arta română, 25 septembrie 1899 (sub titlul Se trec și florile de toamnă)


Se trec și florile de toamnă, cele din urmă flori, și-n casă
Lîngă oglinzile-obosite, o fată șubredă și pală
Preschimbă florile în vase, evlavios ca o vestală.
Mor florile mîhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă...

Înc-un mănunchi, și cîte visuri și primăveri — cîtă ruină !
Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda cîte n-ar mai spune;
A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune
Troienele de flori bogate, culese zilnic din grădină.

Norocu-ntăilor brîndușe culese-n zori de zi pe rouă...
Cum s-a trecut, și cum trec toate pîn' vine moartea să te cheme;
Azi vasele-s împodobite cu triste flori de crizanteme;
În lacrimi tremură oglinda ca fața apelor cînd plouă.

Și-mbrățișați alături plîngem, plîngi blîndă, candidă vestală,
Din lacrimi liniștea sporește, ș-a fi tîrziu pricepi ce-nsamnă.
Brîndușele-nfloresc de-a pururi și poate soarele de toamnă
S-o-nduioșa ca să-ți arunce pe frunte mîndra lui beteală.