Craiul ielelor (Sextil Pușcariu)
Cine călărește prin noapte și vânt?
E tatăl, în brațe-și copilul ținând.
El strânge copilul la sânul său
Și dulce-i sărută fața mereu.
„De ce tremuri, fiice, de ce ți-e teamă?”
— Nu vezi tu, tăicuță, cum el mă cheamă,
E craiu de Iele, cu barba sa deasă? —
„Nu e el, fiice, ci-i numai o ceață”.
„„Iubit copile, hai, vin’ cu mine,
Jocuri frumoase am pentru tine.
Flori de tot felul atunci ’ți-oi da;
Iar’ a mea mamă frumos te-a ’mbrăca””.
— Tăicuță, tăicuță, n-auzi iubite,
Ce craiul de Iele încet îmi promite? —
„Fii pe pace, n-aud nici un cuvânt,
Ci-n frunze uscate fâșâie un vânt”.
„„Voiești, iubit copile, cu mine-acum să vii?
Fiicele mele te vor iubi,
Căci ele conduc hora de noapte
Și te vor legăna în dulci a lor șoapte””.
— Tăicuță, tăicuță, și nu vezi cum joc
Fiicele craiului la cel negru loc? —
„Copile, copile, sălcile acele
’Ți-se par ție, c-ar fi niște Iele”.
„„Copile, îmi place de fața ta.......
De nu-mi urmezi îndată, cu forța te-oi lua””.
— Tăicuță, tăicuță, acuma m-apucă,
Ah, craiul Ielelor vrea să mă ducă. —
Bătrânul tresare din vreme în vreme,
Copilul în brațe-i oftează și geme.
Iar când ajung-acasă cu muncă și cu greu
Copilul zăcea mort în brațul tată-său.