Copilul și croncanul

Copilul și croncanul
de Petre Ispirescu


Zburdalnic Copilandrul mereu tot înjura
La pasări ce zbura ;
O dată ia la goană Croncanul ce mîncare
Își căuta pre lîngă un rîu prea larg și care
De ger ce se lăsase
Pre margini înghețase.
Zbură bietul Croncan și cît colea se puse,
Iar neastîmpăratul îndată-acolo fuse.
„Dă-mi pace, băiețele, Croncanul lui ii zice.
Nimic eu nu-ți fac ție; tu de ce-mi cați price?”
„Ah! căci nu pot eu oare
Să pui mîna pe tine!
Ți-aș smulge pentru mine
Ale-aripi zburătoare.”
„Zbor nu vei căpăta.”
„Nici tu n-ăi mai zbura.”
„Fii mulțumit, copile, cu ce firea ne-a dat
Eu am aripi; tu însă picioare de umblat,
Și minte, dibăcie.” Și astfel ei sfădind
După Croncan Copilul fugea ochii țintind.
Cea pasăre trecuse
Pirîul și se puse
P-un pom de ceea parte. Copilul înțestat
Nu vede că la mijloc e rîul nenghețat;
Ci cată cu de-a-dinsul s-aib-aripi ca să zboare;
Cind, bîldîbîc! În apă. Șioiu-l dă-n vuitoare
Se zbate; se afundă
Și se îneacă-n undă.