Copii eram...

Copii eram... de Heinrich Heine

Traducere de Ștefan Octavian Iosif

Surorei mele

Copii eram pe-atunci, copilă,

Copii drăguți, copii vioi;

Ne cocoțam printre cotețe,

Dormeam în paie amândoi...

Iar oamenii veneau afară

Când noi cucurigam drăcoși,

Și ei credeau de bună seamă

Că este cântec de cocoș...

Cu lăzile din curtea noastră,

Grămadă una peste altă,

Întruchipasem noi o casă:

Gospodăria laolaltă...

De prin vecini bătrâna mâță

Ne cerceta-n răstimpuri dese,

O-ntâmpinam cu plecăciune,

Rostind cuvinte ne-nțelese.

Ba o-ntrebam de sănătate,

Politicoși, care de care;

De-atunci, la câte mâți bătrâne

N-am pus aceeași întrebare!

Ba stam adesea la taifasuri,

Ca doi bătrâni din vremi uitate,

Ne tânguiam că-n vremea noastră

Erau așa frumoase toate;

Că dragostea, credința, cinstea

Pe zi ce merge, tot dispar,

Și cât de scumpă e cafeaua,

Și banul cât e azi de rar!...

S-a dus copilăria noastră,

Și toate-s de vârtej furate —

Și bani, și vremuri, și credință,

Și cinste, și iubire — toate!...