Colocviu sentimental (Iosif)

 

În parcul vechi și rece și pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenușiu.

Li-s ochii ofiliți, au buze moi
Și deslușești cu greu ce-și spun ei doi.

În parcul vechi și rece și pustiu,
Nălucile își fac trecutul viu.

− Îți amintești extazul nostru vechi ?
− Ce tot îmi torci trecutul în urechi !

− Dar astăzi mă mai strigi pe nume tu
Și-n vis îți mai răsar eu oare ? − Nu.

− Ah, zile dragi cum altele n-om ști,
Cînd gurile ni se uneau ! − O fi ...

− Ce bolți albastre, ce speranțe mari !
− Speranța-i azi prin norii funerari.

Și astfel merg stîrnind ovăzu-n drum
Și noaptea îi aude doar, prin fum...