Cerșetorii
Ce mulți cerșetori sunt acum!
Cașicum viața și-ar fi revărsat pe drumuri, ospiciile abandonate.
Ca și câinii sacri ai Stambulului ei au eșit să culeagă prisosul pe care-l svârle ospătarea bogaților. Ceata lor sdrențeroasă nu se sfiește să ceară avid și sgomotos.
Ce mulți bogați sunt acum!
Slugi necredincioase ale unui ospăț uriaș, au apucat din belșugul praznicului și acum prăznuesc.
Ei nu s’au sfiit să iasă la drumul mare din îngrădirile scrupulelor și să cerșească vieței prisosurile ei bogate. Cerșetori cari se rostogolesc lin pe roate moi de automobile, bogat învestmântați în livreaua galonată a pomenei sgomotoase.
Nerușinarea îndoită a celor două hoarde de milogi, proclamă legea lor usoară: dreptul fără muncă la belșugul public.
— Mai sunt și pripasuri de răsboiu, infirmi, sfărâmături, ieri eroi, care ca toate epavele naufragiilor, desbrăcați de mândrie, cerșesc mila. — Și sunt inimi caritabile care aleargă pretutindeni lăsându-și mândria, și cerșesc pentru acești desmoșteniți.
— Auziți pe drumuri litaniile milogilor: „Fie-vă milă!… n’am pâine!… dați orbului… dați schilodului… dați oropsitului… Dați!…. și Dumnezeu să vă dea!…”
— Auziți litaniile eroilor: „Dați celor ce au orbit… s’au schilodit!… dați luptătorilor… Ei au învins și voi sunteți învingătorii… Dați văduvelor — orfanilor… Dați!… și Dumnezeu să împartă dreptatea așa cum știe…”
Și din goana luxului, cade pomana grasă, asvârlită necumpănit — cade într’un loc și o adună golanii din fugă.
— Din risipa norodului tot așa scăpătă pomana fără cumpănă, pe care o apucă căpcăunii din goană.
Printre ei se strecoară grăbiți, oamenii trudei. Investmântați curat pentru că nu cumva să cerșească cu indecența hainelor mila neobrǎzaților; sau învestmântați modest ca nu cumva să sfideze cu avutul lor lenea nemernicilor. Ei dau la rând dealungul drumului un obol mic și sfios. Dau puținul lor prisos ca nu cumva să se vadă că le lipsește prisosul. Ei sunt „cei ce lucrează” uvrierii laboratorului muncei publice. Cerșetorii dreptului câștigat.
Sunt: Inhămații — și ceilalți: Desmățații!
— Și iată cu ochi la fel subt felurite haine și chipuri, aceeași pretutindeni, strecurați în mulțime, — aplecați pe corolele florilor, privind albastrul cerului, undele apelor, mlădierile tulpinelor. Iată-i, privind cerul ochilor, apele sufletului: Idealiștii, visătorii flămânzi. Poeții! Cu litaniile lor îmbietoare: Dați-ne viziunea — frumusețea — vecinicia.
Ne-e foame!… Dați-ne! Cerșetorii iluziei!
— Intrupați, sătui, frumoși — sănătoși — iată pe cei ce se desfată, pe cei ce se înfruptă, pe cei ce posedă. Iată făpturile amorului și a bucuriei, iată sațiul. Cerșind cu litaniile lor desgustătoare vieței care se mistuie, pomenile necurmate ale traiului și voluptăței nesfârșite: Să trăiesc… să mă bucur… să am…. Fie-vă milă,,, să nu mor::: Viață! Viață!
— Priviți, uscați, avizi, sterpi și hrăpăreți, ambițioșii! Cerșind cu jobenul pe cap, cu pălăria în mână, cu căciula subsuoară, demnitățile — Pomanagiii — Cerșetori de ranguri — de glorie.
— Iată slabii, istoviții, neputincioșii, gârboviții — bolnavii — cei ce sunt pe delături — cerșindu-și moartea.
— Și iată trecătorii, trecători enigmatici, care caută cu ochi avizi pe cerșetori — care trec drumul după ei — care cerșesc cerșetoria lor — care dăruiesc cu devoțiune, cu gesturi rituale — care ascultă litaniile cu extaz.
Privirea lor pare a răscumpăra prin dărnicie, de pe chipurile mizeriei, farmece neisprăvite pentru ei înșiși — și auzul lor pare a culege din plângătoarele litanii, isonul binecuvântărilor.
Cum sorb privirile recunoscătoare! Cu ce fior ascultă alergându-le de pe urmă melodia blagosloveniei!… „Să-ți se împlinească gândurile… să aibi parte de cine ti-e drag!…”
Ei dau ca să li se dea în schimb. Speculanți ai milosteniei, cer drept dobândă îndeplinirea dorințelor lor tăinuite. Ei creditează Cerul — Cerșetorii fericirei!
Sunt nebuni care cerșesc Domnia nebuniei — Bețivi, — pe a fumului de drojdie — sunt unii care cerșesc adevărul — alții pomana minciunei.
Sunt și oameni care cerșesc viața viitoare! Cerșetorii pretutindeni — revărsați pe toate drumurile.
Dar unde sunt stăpânitorii? Țepeș Vodă unde e, să deschidă azilurile, temnițele, spânzurătorile? Să închidă: Tâlharii — Nebunii — Schilozii — Parveniții — Desfătații — Bolnavii și Poeții. — Inchideți cerșetorii! — Să rămână libere drumurile — să poată culege cei harnici răsplata muncei — Sarbezii cerșetori ai dreptăței!
— Viața e ospățul uriaș al Universului și dela risipa darurilor ei, cerșesc copiii ei flămânzi.
Ca buruienile, ca ciupercile, ca florile, ca apele, care cerșesc naturei hrana lor nemuncită, ei umplu ținuturile omenești.
Dărâmați închisorile! Dați drumul cerșetorilor! Firea e așa de bogată!
— Ei cer dreptul lor nemuncit la belșugul isvoarelor ei creatoare.
Prin gloata milogilor să treacă cu ochii muiați de dorință și de milă, cu ochii lor de foame și de sete — Cerșetorii de vise și Cerșetorii fericirei!
…„Dǎ!… și Dumnezeu să-ți facă parte, de ce îți este drag!
HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU