Cel mai frumos…

Cel mai frumos… de Panait Cerna

Publicată în „Revista modernă”, I, nr. 18, 18 iunie 1901.

Pe ploaie, pe senin, sau pe ninsoare,
    În zdrențe, blonda Lara
Din curți în curți pășește gânditoare.
    Purtând sub braț ghitara.

Nu-i nimeni să se-ndure sau să-asculte
    De cerșetoare-afară
Pe cine să-l atragă-atât de multe
    Jelanii pe ghitară!...

Dar un drumeț ce auzise numa
    Cântări de veselie,
Și care umblă sfâșiat acuma
    De-o suferință vie,

Își odihnește în pavaj toiagul
    Și-o clipă-l umple plânsul:
O, glas al foamei, te-a-nțeles pribeagul
    De când te zbați și-ntr-însul!...

Căci astfel e sortit o ironie.
    A zilelor de mâine!
Cel mai frumos din cântece să fie
    Un strigăt pentru pâine...