Ce vor socialiștii/Capitolul 1

by Constantin Dobrogeanu-Gherea

Aspect 2

SOCIALISMUL ȘTIINȚIFIC

CAP. I.

ERA ROBIEI

Pe zi ce trece socialismul capătă putere mai impunătoare. Din utopic, cum era numit, câteva zeci de ani în urmă, a ajuns acuma o putere de care trebue să ție seamă oamenii politici stăpâni pe situațiune, cum sunt Bismarck, Chemberlain, Churchill și alții. Toți oamenii pe cari interesele zilnice de clasă ori partid nu-i orbesc, înțeleg, ori simt, cel puțin, că biruința socialismului nu-i îndepărtată.

Ce a prefăcut socialismul-utopic^[1] în socialismul revoluționar practic de azi, în socialismul care crește mereu, capătă putere tot mai mare in popor? Timpul cel atotputernic. In mișcarea înainte a omenirei, în evoluția ei, societatea ajunge la un punct, când realizarea unor forme sociale este de neînlăturat; societatea în mersul său pregătește singură toate condițiile materiale pentru realizarea unei forme noui, formă care pentru societatea actuală este socialismul. Pentru a înțelege acest adevăr, care este esența socialismului științific și care răspândește lumina asupra mișcărei omenirei, ne vom opri aici și vom da câteva exemple istorice.

Omenirea în mișcarea, în desvoltarea sa, a trecut prin mai multe faze; din acestea vom lua cele mai de căpetenie. 1) robia — era antică; 2) servajul — era feudală și 3) salariatul — era burgheză modernă. Ne vom opri la fiecare fază în parte și, având în vedere marginile înguste ale acestei lucrări, vom scrie cât se poate mai pe scurt.

Societatea romană, cea mai însemnată din antichitate, a fost întemeiată pe robie. Mai toată producțiunea o făceau robii^[2]. Cu cât se înmulțeau biruințele Romanilor, cu cât Romanii ajungeau mai puternici cu atâta patricii, clasa de sus, aristocrațimea Romei, căpătau mai mulți robi și tot îmbogățindu-se și întărindu-se grămădeau mai mult și mai mult proprietatea rurală în mâinile lor, stăpâneau numai ei pământul, instrumentul principal de muncă pe atunci, îl lucrau cu robii și expropriau pe proprietarii mici. De acolo a urmat un fapt foarte însemnat. Mai întâiu aristocrațimea, înotând în lux, căpătă gusturi tot mai rafinate și mai multe, pentru a căror mulțumire îndepărtă din ce în ce mai mulți oameni de la muncă folositoare. Pe de altă parte cu cât producțiunea trecea în mâinile robilor cari înlocuiau pe muncitorii proprietari, cu atât suma producției naționale se micșora. Oricine înțelege, că munca unui rob care lucrează în lanțuri, sub biciu, niciodată nu poate fi așa de producătoare ca munca celui interesat de-a dreptul la roadele muncei sale. Afară de acestea aristocrațimea, stricată până în măduva oaselor prin lux și bogăție, nu se îndeletnicea mai de loc cu privegherea producțiunei, lăsa moșiile ori pustii, nelucrate, ori sub privegherea unor credincioși, mai totdeauna robi și ei, așa că pe lângă productivitatea slabă a muncei robilor se mai adăoga pustiirea țărei prin nelucrare ori prin privegherea proastă, chiar acolo pe unde se lucra. Așa dar pe de o parte aristocrațimea cerea tot mai multe producte pentru luxul ei nebun, pe de alta statul, făcându-se tot mai complex, cu armate mari, etc. cerea și el mai multe și mai multe producte; de asemenea poporul înmulțindu-se avea și el nevoie de mai multe producte; și în fața acestor cereri tot mai mari, stătea un mecanism producător așa de neproductiv: munca robului. Iată dară cea mai adâncă contrazicere ce s’a desvoltat în mersul societăței antice. Pe de o parte cererea de producte creștea, pe de alta mecanismul producțiunei se făcea zi de zi mai prost. Deci societatea antică întemeiată pe robie nu mai putea ține. Se înțelege că această contrazicere se desvolta încet și când ajunse la un grad destul de mare, forma socială a vechimei se sfărâmă, și fu înlocuită prin alta mai potrivită cu evoluția societăței. Și robia a fost înlocuită prin altă formă socială: producătorii erau întru câtva stăpâni pe roadele muncei lor, adică robia se înlocui prin servaj^[3]. Societatea antică a trecut în societatea din vârsta de mijloc, în societatea feudală. Noi am subliniat factorul economic care cerea numai decât schimbarea formelor sociale, am subliniat atunci; am stăruit, am apăsat asupra acestor puncte, fiindcă acestea au fost pricina de căpetenie a prefacerei, cum de regulă în toată istoria omenirei schimbările mari istorice ale formelor sociale au urmat din faptele economice, din trebuințele materiale. Alături cu suspomenitele pricini economice au fost și cauze politice, morale și intelectuale. Cu cât încetarea robiei ajungea mai de nevoie, cu atâta morala și inteligența se întorceau împotriva robiei, în deplină înțelegere cu cerințele materiale. Așa dar în cea mai mare schimbare socială, în trecerea omenirei dela faza robiei la a servajului, vedem cum cerințele economice alăturea cu factorii politici și cu mișcarea morală-intelectulă, pricinuită de aceleași cerinți fac să treacă societatea dintr’o fază a desvoltărei sale în alta mai superioară.

1. Utopic însemnează astăzi năzărire, ceva închipuit, a cărei realizare nu se potrivește cu realitatea. Vorba vine de la „Utopia” celebra carte a lui Thomas Morus. Obârșia cuvântului ne arată și mai bine înțelesul său; utopia vine de la u (nu) și topon (loc), deci ceea ce nu se află nicăieri.
2. Robii erau așa de mulți și eftini încât Lucullus vindea pe la anul 50 în. de Chr., cu 4 lei sclavul. Același lucru se petrecea și în Grecia, la Atena în anul 300 în. de Christ erau 21.000 cetățeni și 400.000 sclavi. Oratorul Eschil dădea ca semn al sărăciei faptul ca un om avea numai 7 sclavii.
3. Barbarii învingând pe romani n’au introdus robia, ci au primit servajul, fiindcă servajul era mai folositor chiar pentru clasa domnitoare.