Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21

Jump to navigation Jump to search
Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
de Antim Ivireanul


Puțin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac și puțină laudă va auzi un cinstit de la un neînvățat. Drept acéia dară și eu, știindu-mi sărăciia bunătăților și slăbiciunea învâțâturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă măririlor preasfintei fecioarei Mariei ar căriia intrarea cea cu pohfală în béserică astăz prăznuim; de altă parte, văzând atâtea cinstite obraze, împodobite cu florile bunătăților și cu înțelepciune, mă spăimântez și nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa mea limbă, a lăuda și a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă și întru tot îmbunătățată mai naite decât toată zidirea, după cum zice la Cântarea cântărilor? Sau ce putére are izvorul mieu cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta?

Iară încăși, de vréme ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaște céle neputincioase și célia care nu sunt desăvârșit le împlinéște, acelaș să-m dea și mie putére și ajutoriu, ca să pociu zice puține cuvinte în slava lui Dumnezeu și întru cinstea și lauda Născătoarei de Dumnezeu.

Véde-să în sfânta Scriptură, la a treia carte a Împăraților, la al 6-lea cap, cum că împăratul Solomon au făcut casa Domnului cu trei despărțituri; și în despărțitura cea dintâiu sta mulțimea norodului, întru a dooa despărțitură sta arhireii și preoții, iară întru a treia despărțitură era Sfânta Sfintelor, întru care nu putea să între nimenea, fără numai arhiereul, într-un an o dată, de tămâia locul acela și să ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea lui și a norodului, precum zice fericitul Pavel, la al 9-lea cap către evrei: La cortul cel dintâi pururea întra preoții, de făcea slujbele, iară la cel de al doilea, într-un an o dată, singur arhiereul, nu fărde sânge carele aducea pentru dânsul și pentru necunoștințele norodului. Caré besérică despărțitura cea dintâi, unde sta norodul să închipuia ceriului carele stă deasupra noastră, unde iaste văzduhul și sunt acolea toate păsările céle zburătoare; iară a dooa despărțitură, unde sta arhiereii și preoții să închipuia ceriului al doilea, carele stă deasupra ceriului dintâi, unde sunt puterile céle cerești, adecă îngerii și sufletele drepților; iară a treia despărțitură, unde era Sfânta Sfintelor și întra într-un an o dată numai arhiereul, să închipuia al treilea ceriu, carele stă deasupra celui de al doilea, întru carele nu întră nimenea, fărnumai adevăratul arhiereu Hristos, Dumnezeul nostru.

Și de pohtiț ca să vă încredințaț cum că besérica acéia era închipuirea ceriului, ascultați de vedeți ce zice fericitul de Pavel, iară la al 9-lea cap cătră evrei: Pentru că nu în sfinte făcute de mâni au întra Hristos, pildă celor adevărate, ci într-acestași ceriu să se arate acum féții lui Dumnezeu pentru noi.

Și pentru ce să numiia Sfânta Sfintelor? Nu pentru alta, fără numai căci era într-însa céle doao table ale legii ce au dat Dumnezeu lui Moisi în muntele lui Horiv și toiagul cel înflorit al lui Aaron și năstrapa cea cu mannă și cădélnița cea de aur și lada legii. Iară eu pociu zice că să numiia mai vârtos Sfânta Sfintelor nu pentru căci era stătătoare într-însa numai céle lucruri trecătoare, carele închipuia multe taini ale beséricii noastre, ce și pentru căci s-au învrednicit a lăcui într-însa 12 ani sfânta sfintelor cea adevărată, adecă sfânta Fecioară, care au născut mai presus de fire pre sfântul sfinților, pre Mesiia cel făgăduit.

Și cum că să închipuia besérica acéia ceriului iaste lucru dovădit, căci ia iaste ceriul cel adevărat carele au răsărit pre soarele dreptății și în pântecele ei au lăcuit ca întru al treilea ceriu o față a sfintei troițe, Fiiul și cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, adevăratul arhiereu, de au zidit a doua oară neamul omenesc și să ruga lui Dumnezeu Tatăl pentru mântuirea lui Adam și a necunoștinței lui. Iară pricina pentru căci au întrat sfânta Fecioară, de au lăcuit atâțea ani la acel loc sfânt, măcar că iaste știut la toț iară încăș cu cuviință iaste să o spunem și noi.

În vremile céle de demult era obicei la jidovi și care om nu făcea coconi era hulit și urât de toț măcar de ar fi fost de neam cât de mare și bogat; și când ducea darurile lui la besérică le priimiia preotul pre urma tuturor și sta la besérică mai jos decât toț și bucate nimeni nu mânca cu el, ci-l ținea toț ca pre un urgisit de Dumnezeu.

Deci Ioachim și Anna, fiind sterpi, s-au întâmplat, într-o sărbătoare mare ce avea jidovii, prin neștiință și făr de nici un vicleșug, ca niște oameni bogaț și de neam împărătesc ce era, au dus darurile lor mai nainte decât alții la besérică. Și, văzându-i preotul, atâta i-au înfruntat și i-au dojenit, cât i-au scos din besérică cu mare rușine și cu multă urgie i-au gonit, împreună cu darurile ce adusése. (Oare ce jale și ce scârbă socotiț că vor fi luat în inima lor niște oameni mari ca acéia?) Iară ei, blagosloviții, au priimit înfruntarea și urgia preotului cu multă cucerie și, plecându-ș capetele, să ducea plângând cu amar la casa lor, nezicând nimic, nimănui.

Iară acum să nu carea cumva să îndrăznească preotul, sau arhiereul, să înfruntéze pre cineva, nu pentru căci nu are coconi, ci pentru căci face fărdelegi și strâmbătăț, că apoi iaste vinovat morții. Iară măcar că avea Ioachim și Anna multă jale în inima lor, pentru urâciunea și hula ce avea de cătră toț pentru stârpiciunea lor, iară de pururea să ruga, cu lacrămi, dintru adâncul inimii lor, stăpânului firii, ca să facă milă cu ei, să le dezlége sterpiciunea și să le dăruiască roadă pântecelui lor; nu doară pentru ca să le rămâie după moartea lor feciori să-i pomenească, după cum pohtesc oamenii acești de acuma, sau să le moștenească moșiile ce numai cu făgăduială ca aceia ca, de vor naște vreun prunc, au parte bărbătească, au parte femeiască, să-l închine lui Dumnezeu.

Vedeț dară, acum, pohtă și dragoste creștinească, vedeț căldura de inimă, vedeț râvnă. Cine să află acu, pre acéste vremi, au din cei bogaț, au din cei săraci, măcar de ar avea 100 de feciori, să închine unul lui Dumnezeu? O țin lucru necuvios și lucru de nimica, zicând multe cuvinte deșarte, carele mă rușinez a le grăi.

Însă Dumnezeu, după cum zice David: Voia celora ce să tem de dânsul va face și rugăciunea lor va asculta. Împlinindu-se sorocul sfatului lui Dumnezeu, cel mai nainte de toț vécii și sosind vremea și ceasul acela, aflându-se și vase alése ca acélia, binevoi Dumnezeu dă dăzlegă sterpiciunea Annei și născu prin făgăduință, după cum au născut Sarra pre Isaac, Revecca pre Iacov, Rahil pre Iosif, făméia lui Manoe pre Sampson, Anna, făméia lui Elcana pre Samuil și Elisaveth pre Ioann Botezătoriul. Așa și fericita Anna făméia lui Ioachim, născu scaun sfânt lui Dumnezeu, pre fecioara Mariia, ca să se odihnească pre dânsa cela ce să odihnéște pre scaunele céle îngerești și-ș găti luiș ceriu însuflețit cela ce au întărit ceriurile cu înțelepciunea sa și pământul l-au întemeiat pre ape, de carele se cutremură toate adâncurile și beznele iadului.

Și au avut mare dreptate Ioachim și Anna ca să nască pre una ca aceasta din pântecele lor; una pentru că era amândoi de neam împărătesc și să trăgea din semențiia lui David și era foarte drepți și buni înaintea lui Dumnezeu și alta că au câștigat această roadă blagoslovită cu multă durere de inimă, cu multe rugăciuni, cu multe milostenii și cu multe lacrămi, după cum zice David: Cei ce samănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Și au câștigat adevărat o bucurie ca acéia, cât nu o au putut câștiga alți părinți din véci, nici vor câștiga, nici numele ce au câștigat ei a să numi părinți ai lui Dumnezeu.

Drept acéia, trecând 3 ani după nașterea Fecioarei, o duseră părinții ei la besérică cu multă pofală de fecioare, cu făclii aprinse, după prorociia lui David, să o închine lui Dumnezeu, după făgăduiala lor. Și sosind la ușa beséricii, fericita Anna zise cătră preot, cu credință și cu multă cucerire: Priiméște, preote a lui Dumnezeu, pre această cocoană, că iaste roada pântecelui mieu, pre carea o am câștigat cu multă durere de inimă, prin rugăciuni cu lacrămi amestecate și o așază în casa Domnului, că lui i-o am făgăduit, pentru căci au făcut milă cu mine și au rădicat deasupra mea hula norodului; priiméște-o fără de nici o îndoială și sârguiaște de o du în besérică fără de nici o zăbavă, că lui Dumnezeu o am închinat.

Care cuvinte auzindu-le preotul Zahariia și văzând și pe preasfânta Fecioară, să minună și zise cu bucurie mare și cu glas de prorocie cătră Fecioară: Tu ești cu adevărat ușa cea de gând a vieții, caré o au văzut prorocul Iezechiil închisă; ce-m caută și fărde voia mea a-ț deschide ușile beséricii ca să intri într-însa să lăcuești, că cu adevărat mai vârtos pentru tine au făcut Solomon, cu înțelepciunea de i-au dat Dumnezeu, acest lăcaș și ție au închipuit-o cunoscându-i fecioriia cu ochii cei de gând ai prorociei lui. Și ție ți să cuvine că să lăcuești într-însa, că acelia câte sta într-însa ție să închipuia. Drept acéia, deaca s-au arătat adevărul, trebuie să se rădice umbra.

Întră, fiica lui Dumnezeu, cu bucurie și te veseléște într-însa, că am cunoscut cu adevărat că s-au apropiat mântuirea lui Israil, caré va să vie înfățișat să se nască din tine.

Întră preacurată, voioasă și véselă, de te fă lăcaș desfătat preaînălțatului Iisus carele iaste mântuitoriul lumii.

Întră în locul cel ales, céia ce ești aleasă mai înainte de véci, ca să te hrănești cu hrană cerească, carea va să-ț fie trimisă de la părintele vécilor, prin îngerii săi.

Întră în Sfânta Sfintelor, ca ceiia ce ți să cuvine să auzi tainele céle acunse și preaslăvite ce s-au grăit în cămările céle cerești, că tu vei să naști pre ziditoriul a toată făptura. Întră de te fă mijlocitoare mântuirii omenești.

Și întorcându-să preotul Zahariia zise și cătră părinți: Bucurați-vă și voi, soție sfântă, păréche blagoslovită, Ioachime și Anno, căci v-aț învrednicit de v-aț făcut părinți a unii prunci sfinte ca aceștiia. Fericiți sunteți, cu toată fericirea, că de pe semnéle darurilor ce văz că are această cocoană asupra ei, cunosc adevărat cu duhul prorociei că ia iaste acoperământul goliciunii strămoșilor, oglinda prorocilor și izbăvirea lumii.

Deci, cu acéste puține cuvinte ce am zis, înțelégerea noastră cea de pre urmă iaste cum că pentru 2 lucruri au întra sfânta Fecioară în Sfânta Sfintelor: una pentru ca să se curățească de păcatul cel strămoșesc prin mijlocul cuvântului celui de bucurie ce aștepta să-i vie cu arhanghelul Gavriil și alta, ca un vas ales ce era prin venirea Sfântului Duh și prin umbrirea puterii celui de sus să priimească în pântecele ei pre Fiiul și cuvântul lui Dumnezeu.

Drept acéia dară trebuiaște și noi, când vom întra în sfânta besérică, să ne curățim întâi de păcatele noastre și de cugetele céle vicléne și apoi cu cunoștință întreagă să ne facem vase alése, să priimim, prin darul Duhului Sfânt, cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre și așa, cu acest mijloc, vom fi adevăraț prăznuitori, măcar că pe preasfânta Fecioară, de vréme ce iaste și să numéște pricina tuturor bunătăților, nu iaste cu putință nici cu un mijloc să o cinstim și să o prăznuim, precum să cade. Pentru că cinstea ei biruiaște toată limba și covârșaște tot cugetul omenesc, iară încăș trebue cu frică și cu bucurie; cu frică pentru păcat și cu bucurie pentru mântuire să-i zicem toț cu un glas: Lauda cea îngerească, bucură-te, céia ce ești plină de dar, Domnul e cu tine. A căruia mila cea nespusă și darul cel bogat să fie pururea cu noi cu toți.