Cavalerul
Sari la navigare
Sari la căutare
Cavalerul
de
Heinrich Heine
tradus în română de
Ștefan Octavian Iosif
- Lui D. Anghel
- A fost odinioară un cavaler tăcut,
- Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă.
- Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut,
- El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă.
- Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz!
- La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz,
- Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul!
- Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor,
- Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară.
- Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor,
- Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară.
- La miezul nopții însă creștea un freamăt lin
- Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin,
- Și cineva la ușă ușor de tot îi bate...
- Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor
- Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase,
- Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor;
- Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase.
- Blond chipul ei răsare din buclele-aurii,
- Surâd albaștri ochii scânteietori de vii —
- În brațe unul altui se lasă ei să cadă...
- În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind;
- Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște;
- Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind;
- Din ce în ce mai teafăr el simte că renaște.
- Ea însă, ea-l răsfață zâmbind alintător,
- Cu vicleșug se-ntoarce încet și-ncetișor
- L-acoperă cu vălul cel alb, de diamante...
- Într-un palat feeric, cu ziduri de cleștar,
- Se vede cavalerul, orbit de-așa splendoare:
- Uimit se uită dânsul și se mai uită iar,
- Tot aruncând în preajmă-i priviri ne-ncrezătoare.
- Dar nimfa-l ține totuși îmbrățișat cu drag
- El — mire, ea — mireasă, și-n jurul lor, șirag
- Din țiteră țin hangul și cântă mândre zâne...
- Din țiteră țin hangul și cântă răpitor,
- Și, stând să-nceapă danțul, ridică-n tact piciorul...
- Tresare cavalerul, înnebunit de-amor.
- Mai pătimaș își strânge la piept acum odorul.
- Atunci, fără de veste, luminile dispar,
- Și iarăși cavalerul tăcut și solitar,
- Se pomenește-n trista poetului chilie...