C. Hogaș: Note din călătorie

(Redirecționat de la C. Hogaş: Note din călătorie)
Jump to navigation Jump to search
C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas
de George Topîrceanu


...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă.

După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliștea măreață a nopții aceleia.

Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costișei, iar prin rariștea frunzișului mișcător treceau adieri răcoroase și ușoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice și nevăzute. Spre dreapta, munți întunecoși cu piscuri pierdute în negură își topeau în aerul limpede și larg creștetele lor singuratice. Iar peste tainica însuflețire a florilor, care-și ridicau deasupra ierburilor subțiri și mlădioase potirele lor strălucitoare, din mozaicul verde-auriu al livezilor revărsate peste coline ca fermecatele grădini ale Semiramidei, se așternea ca un văl străveziu, țesut din fire de lumină, pulberea de argint a lunii. Mă ridicai de pe așternutul meu mirositor de fânaț moale, care rămase culcat sub neclintirea frunzișului negru, și intrai în casă.

— Scoală-te, nevrednic strănepot al lui Pitagoras, alungă din încăperea strâmtă și întunecoasă a ochilor tăi de motan somnoros fantasmagoriile molaticului Morfeu și spune-mi în câte miliarde de ani ai fi în stare să numeri strălucitoarele alaiuri de stele cu care luna a găsit de cuviință să-și împodobească obișnuitul ei drum aerian în noaptea aceasta? zisei vârând o mână sub pocladă și alta în părul încâlcit și aspru al tovarășului meu.

Convins de tăria acestui argument, el scoase o clipă la iveală năsoasa și mirata lui persoană, mormăi ceva clipind cu iuțeală dintr-un ochi, apoi dispăru în întregime sub pocladă și numaidecât începu a sforăi ca un cal nărăvaș. Părea că toate lighioanele pământului și toate păsările cerului și-au dat întâlnire și se sfădesc în încăperea neagră și păroasă a nărilor lui urieșe. Făcea ca gaița și ca mistrețul, ca ursul și ca pițigoiul. Aci slobozea o notă ascuțită și plângătoare, ca o primadonă oftigoasă, aci cârâia iute și scurt ca o găină spărietă de hultan, și melodia se ridica apoi de la bas până la soprano, când pizzicato, când tremolo, de dârdâiau giurgiuvelele fereștilor. Flaute și lăute, piculini și tromboane își amestecau atunci sunetele haotice în întunecoasele guri de tartar ale nasului supranatural cu care Cel-de-sus împodobise făptura somnoroasă și hulpavă a tovarășului meu.

Alungat de această orchestră vrednică de urechile răbdătoare ale ucenicilor lui Hefaistos, am ieșit afară din odaie, am smuls câteva brațe de fân proaspăt dintr-o căpiță și m-am lungit cu fața-n sus, în lumina plină de taine a călătorului disc al Dianei.