Sari la conținut

Cîntecul lui Saïdjah

Cîntecul lui Saïdjah
de Ștefan Octavian Iosif
Publicată în Sămănătorul, 27 iunie 1904



După Multatuli

Eu nu știu unde am să mor.
Văzui marea cea mare la țărmul mării,
Cînd tatăl meu m-a dus acolo
Să facem sare.
De voi muri pe mare
Și de m-or azvîrli în apa-adînvă,
Veni-vor chiții lacomi,
Vor înota în preajmă-mi și vor întreba:
Care din ei să-nghită leșul
Ce cade către fund?
Eu nu voi auzi.

Eu nu știu unde am să mor.
Văzui arzînd căsuța lui Pa'ansu, —
El însuși puse foc.
Și-a fost ieșit din minți.
De voi muri în flăcări,
Cădea-vor bîrne-aprinse
Pe leșul meu,
Și-afară vor fi țipete grozave
De oameni cari aruncă apă
Ca să omoare focul.
Eu nu voi auzi.

Eu nu știu unde am să mor.
Văzui căzînd pe micul Si-unah din pom, —
El culegea un rod al pomului
Să-l ducă maicei sale.
De voi cădea din mărul cel înalt,
Zăcea-voi mort lîngă tulpina lui,
Ca Si-unah,
Dar mama nu va plînge, ea e moartă,
Ci alții vor striga cu glasul aspru:
"Uitați-vă, Saïdjah e mort !"
Eu nu voi auzi.

Eu nu știu unde am să mor.
Văzui mort pe Pa-lisus,
El s-a fost stins de bătrînețe,
Albite-i erau pletele.
De voi muri bătrîn, cu plete albe,
Veni-vor bocitoarele
În jurul meu;
Mă vor boci ca bocitoarele
Pe Pa-lisus, și toți nepoții,
Și ei, vor plînge cu amar.
Eu nu voi auzi.

Eu nu știu unde am să mor,
Văzui atîția morți în satul meu:
I-a-nveșmîntat în haine albe
Și-apoi i-au coborît în groapă.
De voi muri acasă și m-or îngropa
La capul satului, spre răsărit, pe deal,
Acolo unde iarba crește-naltă,
Adinda va veni, și haina-i de mătase
Încet, încet de tot, o să atingă
În treacăt iarba-naltă..
Și eu voi auzi.