Cîntecul

Sari la navigare Sari la căutare

Cîntecul
— Reminiscență —

de Ștefan Octavian Iosif


Un haiduc trecea prin crîng,
Singur-singurel cu dorul,
Păsările ciripeau,
Vesel murmura izvorul.

Și mergînd așa, ca-n vis,
Mîndra-i vine-n gînd deodată,
Gîndu-i se preface-ncet
Într-o doină legănată.

Trece-așa, cîntînd, în sus
Și dispare la răscruce.
Dar izvorul murmurînd
Mai departe doina-i duce,

Pînă unde, sub stejar,
Se deșteaptă vînătorul,
El repetă fermecat
Doina ce-o cînta izvorul ;

Echo ce dormea-n păduri
Îl aude și-i răspunde :
Și pe șuierul de vînt
Doina la păstor pătrunde.

El o zice din caval
Mai duios, cu jale multă,
Și cu ei o duc spre sat
Doi drumeți cari îl ascultă.

O-ntîlnesc niște feciori
Cînd se-ntorc de la fîneață,
Fetele torcînd la porți
Prind de veste și-o învață.

Și din gură-n gură-acum
Umblă doina cea pribeagă,
Iară azi o cîntă toți,
De răsună țara-ntreagă !