Cîinele și șarpele

Cîinele și șarpele de Petre Ispirescu

Odată rău un cîine de colică-apucat

Mergea în jos cu capul și trupu-ncovoiat,

Cu foalele de coaste lipite de durere

Și coada-ntre picere.

P-o pajiște-nverzită, sub crîng în pădurice,

Abia mișcînd, molatec, un Șarpe întîlnește

Și-ndată se oprește.

„Ce vînt mi te aduce?” Lui Șarpele îi zice:

„Ia, umblu în neștire de colică coprins”.

„Mănîncă într-adins,

Din felul cel de iarbă și îți va trece-ndată.

Apoi de cumva știi

Și tu de p-unde vii,

D-a capului durere, ceva leacuri mă-nvață;

Căci truda-mi este mare cum vezi de p-a mea față.”

Potaia deodată,

Răspunse viclenește: „Să te tîrăști oricum

Cu capul a te pune la cel mai mare drum”.