Cântul al doilea

by Alexandru Macedonski

I

Nici câte luni trecură din ziua fericită
În care pe Eliza, Ithalo, a văzut,
Și nici prin ce minune Lombardul cel plăcut
Primit fu într-o noapte de vergura iubită,
Nu știu;... însă pot faptul s-afirm că s-a făcut,
Căci inima femeii, d-amor când e rănită
Aceiași, totdauna că este sa văzut!

II

Acuma-n ce epocă fu noaptea-ncântătoare:
D-a fost iarnă sau vară, d-a fost senin sau nor,
D-asemeni nu-ți voi spune amice cititor;
Cât despre mine unul, declar fără pudoare,
C-aș vrea să fi fost iarna p-un ger pătrunzător
De oarece amanții cu sânuri arzătoare
Siliți sunt a se strânge în brațe mai cu zor!

III

Aceast-opiniune îmi este personală
Și n-o impun la nimeni; ba chiar, mărturisesc,
Că vara este-a iernii puternică rivală
Prin faptul că-ndoieșee în cei ce să iubesc
Divina-nflăcărare subt care să topesc!...
Precum vedeți cad lesne cu toți la învoială:
Iubit să fiu și iarna și vara mă-nvoiesc!

IV

Pudicele cucoane ce noaptea, pe fereste,
Făr-a roși, la tineri să intre le dă pas,
Roșindu-se ca racii le văd la mea poveste
Și le aud d-aicea lăsându-se în glas;
Pedanții noștrii-asemeni îi văd strâmbând din nas,
Pe când toți poetașii, pe versurile-aceste
Cășun, st le măsoare lungimea la compas!

V

În plus că au să-mi scoată vreo câteva silabe
Nu-ncape îndoială: Vor face acest spor
Apostrofate litere citindu-le în cor;
Dar versurile-mi oare, oricât ar fi de slabe
Putea-vor a le face mai slabe c-ale lor
Ce lâncede și ftisici târându-se pe labe
În negura uitării pe dată cad și mor!

VI

Să scrim dar înainte câci chiar în băcănie
Să mearg-aceste versuri ursite de vor fi,
Înfășura-vor iară în bună companie,
Căci astăzi, tot băcanul, dar vrea, o librărie
Complectă ar deschide un ban făr-a jertfi! —
Asupra mea pățiții sunt liberi a bârfi
Și să tăgăduiască un lucru ce se știe.

VII

Mă mărginesc aicea să le declar curat
Că tristele lor versuri, — de n-aș fi cumpărat
Măsline mai deunăzi, — spre marea mea rușine
Și azi necunoscute mi-ar fi și ar fi bine!
D-atuncea însă minte deplin m-am învățat,
Încât dacă vr-o dată aș mai lua măsline
Cu jurământ, hârtia, s-o rup, eu m-am legat!

VIII

Ithalo, de asemeni ne vrând de ei să știe,
În noaptea când Eliza în taină l-a primit,
S-a mulțumit să intre în casă fericit,
Și n-a mai stat să-i spună întâi o poezie
Și nici pe sub ferestre să-i cânte-o melodie
Rostogolindu-și ochii în cap ca un zmintit,
Așa cum în poeme vedem obișnuit!

IX

De flori, să-i dea n-aduse un singure mănuche,
Și nici din pragul ușii el nu căzu-n genunche,
Cu brațele întinse, cu perii vâlvoiați:
O poză de rigoare la unii-amorezați
Ce strig cât le ia gura de-și rup bietul rărunche
«Ești zee» sau: «ești fee», și câte nu visați...
Ridicoli în purtare, ridicol îmbrăcați!

X

Ithalo la fereastră șezu lâng-o mășcioară
Și-n loc ca să-i vorbească el mâna i-o luă
Iar două lacrimi calde ce geana-i înrouă
Picară p-acea mână, și tânăra fecioară
Simți bătându-i tare plăpânda inimioară ...
«D-ai ști»... junele-i zise dar nu continuă
Câci a se stinge lampa hazardul statuă!

XI

Ce vreți?... Eroul nostru în marea sa uimire
Cu brațul o lovise ș-o doborâse jos;
Prin geamuri atunci luna cu dulcea-i licurire
Umplu toată odaia zâmbându-le-amoros!...
Că lamp-a rămas stinsă e lucru ne-ndoios...
Să vă sfârșească însă această povestire
Pot numai patru martori ai nopții de iubire...

XII

Întâiul e odaia, al doilea e luna,
Al treilea, oglinda, al patrulea sunt eu;...
Dar luna, vai, e mută și tace-n totdeauna
Urmându-și calea-n taină pe vastul Empyreu;
Oglinda-și pierde fața și lustrul etereu;...
Prin echo de săruturi v-ar povesti într-una
De ei, numai odaia și suvenirul meu!

XIII

Spre-a șei,... trebuie dară ca s-alergați la mine;...
De unde știu eu însă, aci-ntrebarea vine?...
De unde?... Până astăzi n-am spus-o nimănui
Ș-acum să mă destăinui silit mă simt oricui:
O blândă vrăjitoare ce-mi datora un bine;
Întreg mă preschimbase prin farmece divine
În flacăra suavă ce-ardea pe buza lui!

XIV

«O! reaprinde-o»-i zise de brațul lui încinsă,
Dar lampa zăcea spartă;... un nor ușor trecu
Pe fața lunei d-aur și noapte să făcu,...
D-amor, de voluptate, la pieptu lui cuprinsă,
«O! reaprind-o dragă», mai zise... și tăcu...
Tăcu și de atuncea mereu rămase stinsă
C-amorul toată noaptea ținu p-a lui aprinsă!

XV

Uniți, formau o grupă ca-n marmoră sculptată...
Părea, în întuneric, el, tânărul stejar
Ea, iedera cea verde cu mlădios lăstar;...
Suspine dulci din piepturi ei răvărsau d-o dată
Sorbind din al plăcerii delicios pahar,
Și luna, spărgând norii, în loc sta fermecată
Privindu-i pe subt geana-i în aur înmuiată!...