Cântecul dorobanțului
Sunt bun viteaz, sunt dorobanț!
Eu rupt-am al robiei lanț,
Și, am luptat ca draga tară
Sus să ridice fruntea iară.
Cum grindina căzând sfărâmă
Un lan gătit spre seceriș,
Tot astfel în dușmani dărâmă
Și rupe cruntu-mi grindiniș;
Iar de ajung la baionetă
Vai! celui ce îmi stă în cale:
Greu dușmănimea speriată
Înlături ruptă se prăvale.
Când țara iau în apărare
Să n-aibă grijă de nimic,
Căci de iubirea ei cea mare
Plin este pieptul meu voinic.
Cu sânge dușman scald pământul
Dat de strămoși și Dumnezeu...
Și cât de dulce e mormântul,
Când pentru drept luptând cad eu!
Tot sângele ce am în vine
Și ori-ce dor în piept hrănesc
Le-nchin pe toate pentru tine,
O! neamul meu cel românesc.
Căci sunt viteaz, sunt dorobanț
Și-am smuls din al robiei lanț
Pe mult iubita; sfânta țară
Ce mândră strălucește iară.
Noemvre 1817, Galați