Cântec de război

Cântec de război de Friedrich Schiller, traducere de Nicolae Iorga

Pe cai, camarazi, săriți toți pe cai
În lupta de dezlănțuire
În luptă doar simțul de om îl mai ai
Și inimii dai viețuire.
Acuma în sprijinu-ți nimeni nu vine:
Tu singur răspunzi pentru tine.

Din lume s-a dus libertatea:
Nu e decât sclav și tiran,
Nu vezi pretutindeni decât falșitatea,
Mișel este astăzi tot genul uman.
Când caută morții de-a dreptu-n obraz,
Ostașul e liber viteaz.

Al vieții năcaz în luptă-l arunci,
Ce-ți este și grija și frica!
Spre soartă călare te-ncumeți atunci.
De-i azi, de e mâini,— nu-i nimica!
Și, dacă peirea-i pe mine, vă chem
A vieții ispită noi astăzi s-o bem.

Din ceruri îmi cade norocul de-odată,
Să-l capăt însu-mi nu-mi trebuie trudă.
Plugarul cu plată în țernă și-l cată,
Comoara ascunsă, s-o afle asudă:
Cu sapa lovește în asprul pământ,
Și sapă și pănă-și gătește-un mormânt.

Ostașul călare și iutele-i cal
Sunt oaspeți ce dușmanul teme,
Ard candele-n vechiul castel feudal,
La nuntă să vie n-așteaptă să-l cheme,
El mici nu plătește, mici zestre nu dă:
Adus de furtună la ziduri el stă.

Ce plânge fetița și-și face năcaz
Că dragul ei nu mai rămâne?
Ieri unde stătuse, ostașul nu-i azi,
Si dragostea-i alta pe mâne,
O soartă cumplită îl poartă grăbit:
O clipă nu poate să stea liniștit.

De-aceia, tovarăși, dați calului frâu!
Și pieptului dați-i răcoare!
Sunt tânăr și viața îmi spumegă-n râu,
În față simt frageda boare
Când moartea s-o-nfrunți, te învață
Atunci știi ce-nseamnă o viață.