Cântec de noapte

Jump to navigation Jump to search
Cântec de noapte
de Panait Cerna
Publicată în „Convorbiri literare”, XLI, nr. 11, noiembrie 1907.


Repezind în ramuri
Lacrime șirag,
Tainic trece vântul
Prin păduri de fag.

Falnic freamăt vine
Pe înalte căi,
Crește, se revarsă
Până-n fund de văi:

Pare că e glasul
Unui vechi profet,
Din a vremii umbră
Izvorând încet.

În puterea nopții,
Fulgere, sclipesc
Și-mi descoper vârfuri
Care se clătesc.

Nevăzut, în umbră,
Plânge Jiul, greu:
Pare că răspunde
Sufletului meu.

Vântule, copile,
Codrii ce-i trudești?
Ce-mi tot spui de jale
Și-mi tot prorocești?

Dă mai bine aripi
Dorului pribeag,
Să usuce plânsul
Mândrelor din prag!

Fulgere, voinice,
Ce-mi tresari din greu?
Ce mi-arăți cărarea,
Ca s-o pierd mereu?

Vin mai bine-odătă
Lin, nemărginit,
Și-mi așterne drumul
Dorului grăbit!

Colo, -n văi, e-o casă
Albă ca de nea:
În pervazul ușii
Stă iubita mea.

Își trimite-n noapte
Sufletul trudit
Chipul în lumină
Pare zugrăvit.