Bunica (Pavelescu)

Jump to navigation Jump to search
Bunica
de Cincinat Pavelescu


Bunica stă pe prag și toarce,
Dar, pe când sfârâie fuiorul,
 Cu visul ei care-și ia zborul
Și tinerețea i se-ntoarce.

Se vede-n horă legănată
De-al lăutarilor suspin,
Cu sânul tare, cald și plin,
Sub cămășuța ei de fată.

Și cum se-ncinge o bătută,
O prinde Dinu de mijloc
Și joacă lângă ea cu foc,
Apoi din fugă o sărută.

Târziu, când hora s-a sfârșit
Și cerul s-a făcut ca plumbul,
S-au dus alături și-n porumbul
Din vale tainic s-au oprit.

Dar nunta? Nicidecum paharul,
Ci ochii lui au îmbătat-o...
O, parcă-l vede pe primarul
Și popa care-a cununat-o!

Și cum se toarce-ntruna firul
Și-n jurul fusului se prinde
Nu știu ce spaimă o cuprinde
De-și pierd și visurile șirul.

Într-un amurg pe când apusul
Pălea sub norii-nsângerați,
Doi prunci își vede îngropați,
Și-o lacrimă îi arde fusul.

Și când, trezindu-se din vise,
Văzu că-i noapte și târziu,
La luna care răsărise
Lătra un câine a pustiu.