Bobii

Jump to navigation Jump to search
Bobii

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


Trage, mândro, cu bobii,[1]
Nu-ți mai lăcrima ochii.
De-or cădea bobii în zece,
Să știi că dorul nu-mi trece.
De-or cădea bobii în opt,
Să știi că mi-e dor de tot.

  1. A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la mâna dreaptă. Românii, ca și strămoșii lor, au mare plecare a crede în presagiuri și păstrează încă unele din obiceiuri antice, atingătoare de aflarea soartei. Pe timpul romanilor, amorezii mai cu deosebire dau o mare însemnătate unor crederi copilărești. Lucrurile cele mai nedemne de băgat în seamă le umpleau inimile de bucurii sau de descurajare. De pildă, pocneau în mâini foi de trandafir sau de mac, sau de alun, și dacă foaia plesnea cu vuiet, mulțumirea lor era mare, căci ei considerau pocnetul frunzelor de bun augur. Flăcăii români au încă obiceiul de a face să plesnească în palme frunze de alun. În vechime, amorezii cercau iară să facă a sări pân-în podul casei sâmburi de măr, strângându-i între degete. Sâmburii de măr, curățiți de coajă, serveau la părinții noștri ca un mijloc de galanterie către dame. La mese mari boierii prezentau cucoanelor sâmburi de măr pe vârfurile cuțitelor. Romanii vechi considerau ca presagiuri de fericire scânteierea lămpilor sau a frunzelor de laur în foc. Unele mișcări ale trupului erau observate cu o luare-aminte serioasă. Palpitările de inimă treceau ca semne de trădare. Baterea ochiului și a sprâncenei drepte vestea a bine, însă amorțirea degetului cel mic și a degetului cel gros de la mâna dreaptă erau semne spăimântătoare. Țiuirea urechilor, ca și sughițul din zilele noastre, însemna că pomenea cineva de dânșii. Iar mai ales strănutatul avea o importanță nemărginită în ideile lor. Ei credeau că amorul strănuta când vroia să le înștiințeze îndeplinirea dorințelor. Catul, pentru ca să exprime fericirea statornică a doi tineri însurați, zice că amorul le-a strănutat în dreapta și în stânga. Properțiu, ca să arate că amorul înzestrase pe Cyntia cu toate darurile, o întrebă dacă acel zeu a strănutat când ea s-a născut. Când amorezii erau îngrijiți unii de alții, ei puneau să le tragă în sorți cu niște mici tablete pe care se găseau scrise oarecare litere. Tabletele se aruncau într-o urnă, urna se scutura, se răsturna, și așezarea literelor căzute compunea un răspuns cuprinzător de secretele viitorului. Tragerea acelor sorți se făcea de către copii ce sta pe piețele publice din Roma și din celelalte orașe romane. Romanii credeau și în puterea farmecelor. Adeseori o amoreză, lăsată de iubitul ei, întrebuința farmece pentru ca să-l întoarne iar la picioarele ei. Afară de descântece, ea fabrica două păpușele, una de ceară și alta de lut, și le apropia de foc. Cea dintâi se topea, cealaltă se întărea; astfel dar trebuia să se topească inima necredinciosului pentru amoreză. Damele romane credeau iară că la caz de necredință către bărbații lor, dumnezeul Olimpului, pentru ca să le pedepsească, făcea să le iasă noițe pe unghii sau pușchele pe limbă. La româncele noastre noițele făgăduesc prezenturi și pușchelele nu mai au nici o relație cu necredința.