Biblia 1914/Romani
CAP. 1.
[modifică]
Pavel sluga lui Iisus Hristos, chemat apostol, rânduit spre evanghelia lui Dumnezeu.
2. Care mai înainte au făgăduit-o prin prorocii săi întru sfinte scripturi,
3. Pentru Fiul său Iisus Hristos, Domnul nostru, cel ce s’au născut din sămânța lui David după trup;
4. Carele s’au hotărît Fiul lui Dumnezeu întru putere, după duhul sfințeniei, dintru învierea din morți a lui Iisus Hristos, Domnul nostru.
5. Prin care am luat darul și apostoliea, spre ascultarea credinței întru toate neamurile, pentru numele lui;
6. Întru cari sunteți și voi chemați ai lui Iisus Hristos;
7. Tuturor celor din Roma, iubiților lui Dumnezeu, celor chemați sfinți; dar vouă și pace dela Dumnezeu Tatăl nostru și dela Domnul Iisus Hristos.
8. Întâiu dar, mulțumesc Dumnezeului meu prin Iisus Hristos pentru voi toți, căci credința voastră se vestește în toată lumea.
9. Că martur îmi este mie Dumnezeu, căruia slujesc cu duhul meu întru evanghelia Fiului lui, că neîncetat fac pomenire de voi;
10. Totdeauna întru rugăciunile mele rugându-mă, ca doară cândvà bine mi s’ar întâmplà cu voea lui Dumnezeu ca să vin la voi.
11. Că doresc să vă văz pre voi ca să vă dau vouă cevà dar duhovnicesc spre întărirea voastră;
12. Și aceasta este, ca să mă mângâi împreună cu voi prin credința cea dimpreună a voastră și a mea.
13. Și nu voiu să nu știți voi fraților, că de multe ori am gândit ca să vin la voi, și am fost oprit până acum, ca să am cevà roadă și întru voi, precum și întru celelalte neamuri.
14. Că Elinilor și Varvarilor, înțelepților și neînțelepților dator sunt.
15. Așijderea cât este după a mea osârdie și vouă celor din Roma să vă binevestesc.
16. Că nu mă rușinez de evanghelia lui Hristos; că puterea lui Dumnezeu este spre mântuire tot celui ce crede; Iudeului mai întâiu, și Elinului.
17. Că dreptatea lui Dumnezeu întru dânsa se descopere din credință în credință, precum este scris: iară dreptul din credință va fi viu.
18. Pentrucă se descopere mâniea lui Dumnezeu din cer preste toată păgânătatea și nedreptatea oamenilor, cari țin adevărul întru nedreptate,
19. Pentrucă ce este cunoscut a lui Dumnezeu, arătat este întru dânșii; că Dumnezeu le-au arătat lor.
20. Pentrucă cele nevăzute ale lui dela zidirea lumei, din făpturi socotindu-se, se văd, și veșnică puterea lui și Dumnezeirea, ca să fie ei fără de răspuns.
21. De vreme ce cunoscând pre Dumnezeu, nu ca pre Dumnezeu l-au slăvit, sau i-au mulțumit; ci s’au făcut înzadarnici întru cugetele sale, și s’a întunecat inima lor cea neînțelegătoare.
22. Zicându-se pre sine a fi înțelepți, au nebunit.
23. Și au mutat slava lui Dumnezeu celui nestricăcios, întru asemănarea chipului omului celui stricăcios, și al păsărilor, și al celor cu patru picioare și al celor ce se târăsc.
24. Pentru aceea i-au și dat Dumnezeu pre ei întru poftele inimilor lor în necurăție, ca să se spurce trupurile lor întru sineși.
25. Carii au mutat adevărul lui Dumnezeu întru minciună, și au cinstit și au slujit făpturei în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci, Amin.
26. Pentru aceea i-au dat pre ei Dumnezeu întru patimi de ocară; că și muierile lor și-au schimbat rânduiala cea firească întru ceeace este împrotiva firei;
27. Așijderea și bărbații, lăsând cea după fire rânduială a părței femeești, s’au aprins întru pofta lor unul spre altul; bărbați cu bărbați rușinea lucrându-o, și răsplătirea ce li se cădeà a rătăcirei lor, întru sineși luându-o.
28. Și precum n’au cercat ei a aveà pre Dumnezeu întru cunoștință, așà i-au dat pre ei Dumnezeu întru minte neiscusită, a face cele ce nu se cade;
29. Plini fiind de toată nedreptatea, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pismă, de ucidere, de sfadă, de înșelăciune, de năravuri rele;
30. Șoptitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeți, trufași, aflători de rele, neascultători de părinți,
31. Neînțelegători, nestatornici întru așezământuri, fără dragoste, neîmpăcați, nemilostivi;
32. Carii dreptatea lui Dumnezeu știind, cum că cei ce fac unele ca acestea vrednici de moarte sunt, nu numai fac acestea, ci încă și binevoesc cu cei ce le fac.
CAP. 2.
[modifică]
Pentru aceea fără de răspuns ești, o omule, tot cel ce judeci; căci, întru ce judeci pre altul, pre tine însuți te osândești; că aceleași faci, cel ce judeci.
2. Și știm că judecata lui Dumnezeu este după adevăr asupra celor ce fac unele ca acestea.
3. Și oare socotești aceasta, o omule, cel ce judeci pre cei ce fac unele ca acestea, și tu însuți aceleași faci, că vei scăpà de judecata lui Dumnezeu?
4. Sau au nu bagi seamă de bogățiile bunătăței lui, și de îngăduința, și de îndelungă răbdarea lui; necunoscând că bunătatea lui Dumnezeu te aduce la pocăință?
5. Ci după împietrirea ta și nepocăita inimă, îți aduni ție mânie în ziua mâniei și a descoperirei dreptei judecăți a lui Dumnezeu;
6. Care va răsplătì fiecăruia după faptele lui.
7. Celor ce prin răbdarea lucrului bun, caută slavă și cinste și nestricăciune, vieața veșnică.
8. Iar celor prigonitori, cari se pun împrotiva adevărului, și se supun nedreptăței, mânie și urgie,
9. Necaz și strâmtorare preste tot sufletul omului celui făcător de rău, al Iudeului mai întâiu, și al Elinului;
10. Iar slavă și cinste și pace, tot celui ce face binele, Iudeului mai întâiu, și Elinului;
11. Că nu este fățărnicie la Dumnezeu.
12. Căci câți fărădelege au greșit, fărădelege vor și pierì; și câți în lege au greșit, prin lege se vor judecà;
13. Că nu auzitorii legei sunt drepți la Dumnezeu, ci făcătorii legei se vor îndreptà.
14. Căci când neamurile, cele ce n’au lege, din fire fac ale legei, aceia lege neavând, ei singuri își sunt lege;
15. Carii arată fapta legei scrisă întru inimile sale, împreună mărturisindu-le lor cunoștința lor, și cugetele lor întru sine pârându-se sau și dându’și răspuns de îndreptare;
16. În ziua când va judecà Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor după evanghelia mea prin Iisus Hristos.
17. Iată, tu te numești Iudeu, și te odihnești în lege, și te lauzi întru Dumnezeu.
18. Și cunoști voea lui, și alegi cele de folos, fiind învățat din lege;
19. Și te nădăjduești a fi povățuitor orbilor, lumină celor dintru întunerec,
20. Îndreptător celor fără de minte, învățător pruncilor, având închipuirea științei și a adevărului în lege.
21. Deci cel ce înveți pre altul, pre tine nu te înveți? Cela ce propoveduești să nu fure, furi?
22. Cela ce zici să nu preacurvească, preacurvești? Cela ce urăști idolii; furi cele sfinte?
23. Cela ce te lauzi în lege prin călcarea legei, necinstești pre Dumnezeu?
24. Că numele lui Dumnezeu pentru voi se hulește întru neamuri, precum este scris.
25. Că tăierea împrejur folosește, dacă faci legea; iar dacă ești călcător de lege, tăierea ta împrejur, netăiere împrejur s’a făcut.
26. Drept aceea de va păzì netăierea împrejur îndreptările legei, au nu se va socotì netăierea lui împrejur în loc de tăiere împrejur?
27. Și va judecà netăierea împrejur cea din fire, plinind legea, pre tine care prin slovă și prin tăierea împrejur, ești călcător de lege.
28. Că nu cel din afară arătat este Iudeu; nici cea din afară arătată în trup este tăiere împrejur;
29. Ci cel întru ascuns, acela este Iudeu; și tăierea împrejur este cea a inimei, întru duhul, iar nu prin slovă; a cărui laudă nu este dela oameni, ci dela Dumnezeu.
CAP. 3.
[modifică]
Ce este dar mai mult Iudeului? Sau care este folosul tăierei împrejur?
2. Mult în tot chipul; întâiu, că lor s’au încredințat cuvintele lui Dumnezeu.
3. Că ce este dacă n’au crezut unii? Au doară necredința lor va face netrebnică pre credința lui Dumnezeu?
4. Să nu fie; ci fie Dumnezeu adevărat, și tot omul mincinos, precum este scris. Ca să te îndreptezi întru cuvintele tale, și să biruești când vei judeca tu.
5. Și de vreme ce nedreptatea noastră adeverează pre dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Au doară nedrept este Dumnezeu care aduce mânia? (Ca un om grăesc).
6. Să nu fie, că atuncea în ce chip va judecà Dumnezeu lumea?
7. Că de vreme ce adevărul lui Dumnezeu întru a mea minciună a prisosit spre slava lui; drept ce încă și eu ca un păcătos mă judec?
8. Și nu, (precum suntem huliți, și precum zic unii că grăim noi); să facem cele rele, ca să vie cele bune? A cărora osândă, dreaptă este.
9. Ce dar? Întrecem pre ei? Nici decum, pentrucă mai înainte am vinuit și pre Iudei și pre Elini, că toți supt păcat sunt;
10. Precum este scris: nu este drept nici unul;
11. Nu este cel ce înțelege, nu este cel ce caută pre Dumnezeu.
12. Toți s’au abătut, împreună netrebnici s’au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
13. Groapă deschisă gâtlejul lor; cu limbile lor vicleneau; venin de aspidă supt buzele lor;
14. A căror gură de blestem și de amărăciune este plină.
15. Grabnice sunt picioarele lor a vărsà sânge;
16. Sfărâmare și nevoie întru căile lor.
17. Și calea păcei n’au cunoscut.
18. Nu este frica lui Dumnezeu înaintea ochilor lor.
19. Iar știm, că: câte zice legea, celor ce sunt în lege zice; ca toată gura să se astupe, și vinovată să fie toată lumea lui Dumnezeu.
20. Pentrucă din faptele legei nu se va îndreptà nici un trup înaintea lui; că prin lege este cunoștința păcatului.
21. Iar acum afară de lege dreptatea lui Dumnezeu s’a arătat, fiind mărturisită de lege și de proroci;
22. Dreptatea lui Dumnezeu prin credința lui Iisus Hristos la toți și preste toți cei ce cred; că nu este osebire.
23. Pentrucă toți au păcătuit, și se lipsesc de slava lui Dumnezeu;
24. Cari se îndreptează în dar cu harul lui prin răscumpărarea cea întru Hristos Iisus;
25. Pre care l-au rânduit Dumnezeu curățire prin credință întru sângele lui, spre arătarea dreptăței lui pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute.
26. Întru multă răbdarea lui Dumnezeu, spre arătarea dreptăței lui în vremea de acum; ca să fie el drept, și îndreptând pre cel ce este din credința lui Iisus.
27. Deci unde este lauda? S’a încuiat. Prin care lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinței.
28. Socotim dar că cu credința se va îndreptà omul fără faptele legei.
29. Au doară Dumnezeu este al Iudeilor numai? Iar nu și al neamurilor? Adevărat, și al neamurilor;
30. Căci unul este Dumnezeu, care va îndreptà tăierea împrejur din credință, și netăierea împrejur prin credință.
31. Deci au doară stricăm legea prin credință? Să nu fie, ci întărim legea.
CAP. 4.
[modifică]
Deci ce vom zice că Avraam părintele nostru să fie aflat după trup?
2. Că de s’a îndreptat Avraam din fapte, are laudă; ci nu la Dumnezeu.
3. Că ce zice scriptura? Și a crezut Avraam lui Dumnezeu și s’au socotit lui întru dreptate.
4. Iar celui ce lucrează, plata nu i se socotește după dar, ci după datorie.
5. Iar celui ce nu lucrează, ci crede întru cela ce îndreptează pre cel necredincios, i se socotește credința lui întru dreptate.
6. Precum și David vorbește despre fericirea omului, căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea fără de fapte:
7. Fericiți cărora s’au iertat fărădelegile, și cărora s’au acoperit păcatele.
8. Fericit bărbatul, căruia nu’i va socoti Domnul păcatul.
9. Deci fericirea aceasta întru tăierea împrejur este numai, sau și întru netăierea împrejur? Că zicem că s’au socotit lui Avraam credința întru dreptate.
10. Dar cum s’au socotit lui? Întru tăierea împrejur fiind, sau întru netăierea împrejur? Nu întru tăierea împrejur, ci întru netăierea împrejur.
11. Și semnul tăierei împrejur a luat, pecete a dreptăței credinței, care aveà întru netăierea împrejur; ca să fie el tată tuturor celor ce cred prin netăierea împrejur; ca să se socotească și lor spre dreptate;
12. Și tată tăierei împrejur nu numai celor ce sunt din tăierea împrejur, ci și celor ce umblă în urmele credinței cei dintru netăierea împrejur a părintelui nostru Avraam.
13. Că nu prin lege este lui Avraam făgăduința, sau seminției lui ca să fie el moștenitor lumei, ci prin dreptatea credinței.
14. Că de sunt cei din lege moștenitori, zadarnică s’a făcut credința, și s’a stricat făgăduința;
15. Că legea mânie lucrează, că unde nu este lege, acolo nici călcare de lege nu este.
16. Pentru aceasta din credință este, ca după dar; ca să fie stătătoare făgăduința la toată seminția; nu numai la ceea ce este din lege, ci și la ceea ce este din credința lui Avraam, care este tată nouă tuturor,
17. (Precum este scris; că tată al multor neamuri te-am pus), înaintea lui Dumnezeu căruia a crezut, celui ce înviează morții și chiamă cele ce nu sunt ca și cum ar fi.
18. Care mai pre sus de nădejde întru nădejde a crezut, că va fi el tată al multor neamuri; după cum i s’au zis: așà va fi sămânța ta.
19. Și neslăbind în credință, nu s’a uitat la trupul său cel omorît, fiind mai de o sută de ani, nici la omorârea pântecelui Sarei;
20. Și întru făgăduința lui Dumnezeu nu s’a îndoit cu necredința, ci s’a întărit cu credința, dând slavă lui Dumnezeu;
21. Și adeverit fiindcă ce i-au făgăduit, puternic este a și face.
22. Pentru aceea i s’au și socotit lui spre dreptate.
23. Și nu s’a scris pentru el numai, că i s’au socotit lui spre dreptate,
24. Ci și pentru noi, cărora va să ni se socotească, celor ce credem întru cela ce au sculat pre Iisus Hristos Domnul nostru din morți;
25. Care s’au vândut pentru greșalele noastre, și s’au sculat pentru îndreptarea noastră.
CAP. 5.
[modifică]
Drept aceea îndreptați fiind din credință, pace avem către Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos;
2. Prin care și apropiere am aflat prin credință la darul acesta întru care stăm, și ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu.
3. Și nu numai, ci ne și lăudăm întru necazuri; știind că necazul răbdare lucrează;
4. Iar răbdarea curățire; iar curățirea nădejde;
5. Iar nădejdea nu rușinează; că dragostea lui Dumnezeu s’a vărsat întru inimile noastre prin Duhul Sfânt cel ce s’au dat nouă.
6. Pentrucă Hristos, încă fiind noi neputincioși, în vremea cea cuviincioasă pentru cei necredincioși au murit.
7. Că abia va murì cineva pentru cel drept; că pentru cel bun poate și îndrăznește cinevà a murì.
8. Și întărește Dumnezeu dragostea sa spre noi, că încă păcătoși fiind noi, Hristos pentru noi au murit.
9. Cu mult mai vârtos dar acum, îndreptați fiind cu sângele lui, ne vom mântuì printr’însul de mânie.
10. Că de vreme ce fiind noi vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului lui, cu mult mai vârtos fiind împăcați, ne vom mântuì întru vieața lui.
11. Și nu numai, ci ne și lăudăm întru Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin care acum împăcarea am luat.
12. Pentru aceea, precum printr’un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea; și așà la toți oamenii moartea a trecut, întru acela, prin care toți au păcătuit.
13. Că până la lege păcatul erà în lume; dar păcat nu se socoteà, nefiind legea.
14. Ci a împărățit moartea dela Adam până la Moisì, și preste cei ce n’au păcătuit după asemănarea greșelei lui Adam, care era chip al celui viitor.
15. Ci nu precum greșala, așà și darul. Că de au murit prin greșala unuia cei mulți, cu mult mai vârtos harul lui Dumnezeu și darul prin harul unui om, Iisus Hristos, întru mulți s’a înmulțit.
16. Și nu precum prin unul ce a păcătuit, este darul, că păcatul dintr’unul este spre osândire, iar darul din multe greșale spre îndreptare.
17. Că de vreme ce pentru greșala unuia moartea a împărățit prin unul; cu mult mai vârtos cei ce au luat prisosința harului și a darului dreptăței, vor împărățì întru vieață prin cel unul, Iisus Hristos.
18. Pentru aceea dar, precum prin greșala unuia întru toți oamenii a intrat osândirea; așà și prin îndreptarea unuia întru toți oamenii a intrat îndreptarea vieței.
19. Că precum pentru neascultarea unui om, păcătoși s’au făcut cei mulți, așà și prin ascultarea unuia, drepți se vor face cei mulți.
20. Însă legea a intrat, ca să se înmulțească greșala. Și unde s’a înmulțit păcatul, acolo a prisosit harul;
21. Că precum a împărățit păcatul spre moarte, așà și harul să împărățească prin dreptate spre vieață veșnică, prin Iisus Hristos Domnul nostru.
CAP. 6.
[modifică]
Ce vom zice dar? Rămâneà-vom în păcat, ca să se înmulțească darul?
2. Să nu fie. Căci cari am murit păcatului, în ce chip încă vom fi vii întru dânsul?
3. Au nu știți, că ori câți întru Iisus Hristos ne-am botezat, întru moartea lui ne-am botezat?
4. Împreună cu el ne-am îngropat prin botez întru moarte; ca în ce chip s’au sculat Hristos din morți prin slava Tatălui, așà și noi întru înnoirea vieței să umblăm.
5. Că de vreme ce împreună odrăsliți ne-am făcut cu asemănarea morței lui, deci și învierei lui vom fi părtași.
6. Aceasta știind, că omul nostru cel vechiu cu dânsul împreună s’a răstignit, ca să se strice trupul păcatului, ca să nu mai slujim noi păcatului.
7. Pentrucă cel ce a murit, s’a îndreptat de păcat.
8. Că de am murit împreună cu Hristos, credem că vom și vieà împreună cu dânsul;
9. Știind că Hristos cel ce au învieat din morți, nu mai moare; că moartea pre dânsul nu’l mai stăpânește.
10. Că ce au murit, păcatului odată au murit; iar ce viează, viează lui Dumnezeu.
11. Așà și voi socotiți-vă pre voi morți a fi păcatului, și vii lui Dumnezeu întru Iisus Hristos, Domnul nostru.
12. Să nu împărățească dar păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să’l ascultați pre el întru poftele lui.
13. Nici să vă faceți mădulările voastre arme de nedreptate păcatului; ci să vă puneți pre voi înaintea lui Dumnezeu, ca din morți vii, și mădulările voastre arme de dreptate înaintea lui Dumnezeu.
14. Că păcatul pre voi nu vă stăpânește; că nu sunteți supt lege, ci supt dar.
15. Ce dar? Păcătuì-vom căci nu suntem supt lege, ci supt dar? Să nu fie.
16. Au nu știți, că celui ce vă dați pre voi robi spre ascultare, robi sunteți aceluia pre care ascultați; sau păcatului spre moarte, sau ascultărei spre dreptate?
17. Ci mulțumim lui Dumnezeu, căci ați fost robi păcatului, dar ați ascultat din inimă după chipul învățăturei la care v’ați dat.
18. Și slobozindu-vă de păcat, v’ați făcut robi dreptăței.
19. Omenește grăesc pentru slăbiciunea trupului vostru; că precum v’ați făcut mădulările voastre roabe necurăției și fărădelegei spre fărădelege; așà acum să vă faceți mădulările voastre roabe dreptăței spre sfințenie.
20. Căci când erați robi păcatului, erați slobozi de dreptate.
21. Care roadă dar ați avut atunci întru acelea de care acum vă rușinați? Că sfârșitul acelora este moartea.
22. Iar acum slobozindu-vă din păcat, și făcându-vă robi lui Dumnezeu, aveți roada voastră spre sfințenie, iar sfârșitul, vieața veșnică.
23. Pentrucă plata păcatului este moartea, iar darul lui Dumnezeu este vieața veșnică întru Iisus Hristos, Domnul nostru.
CAP. 7.
[modifică]
Au nu știți fraților, că celor ce știu legea grăiesc, că legea stăpânește pre om în câtă vreme trăiește?
2. Că femeia cu bărbat, legată este de lege cu bărbatul cât trăiește el; iar de i-a murit bărbatul ei, s’a dezlegat de legea bărbatului.
3. Drept aceea, trăindu’i bărbatul ei, preacurvă se chiamă, de va fi cu alt bărbat; iar de îi va murì bărbatul ei, slobodă este de lege, a nu fi ea preacurvă, fiind cu alt bărbat.
4. Pentru aceea, frații mei, și voi v’ați omorît legei prin trupul lui Hristos; ca să fiți voi ai altuia, ai celui ce au înviat din morți ca să aducem roadă lui Dumnezeu.
5. Căci când eram în trup, patimile păcatelor, cele prin lege lucrau întru mădulările noastre, ca să aducă roadă morței.
6. Iar acum ne-am slobozit de lege, murind noi aceia întru care eram ținuți, ca să slujim întru înnoirea duhului, iar nu întru vechitura slovei.
7. Ce dar vom zice? Au doară legea păcat este? Să nu fie. Ci păcatul nu l-am cunoscut, fără numai prin lege: că și pre poftă nu o aș fi știut, de n’ar fi zis legea: să nu poftești.
8. Ci pricină luând păcatul prin poruncă, a lucrat întru mine toată pofta. Că fărădelege, păcatul erà mort.
9. Și eu trăiam fărădelege oarecând, iar viind porunca, păcatul a învieat.
10. Iar eu am murit și mi s’a aflat mie porunca, care erà spre vieață, aceasta a fi spre moarte.
11. Că păcatul luând pricină prin poruncă, m’a amăgit și prin aceea m’a omorît.
12. Drept aceea, legea sfântă este și porunca sfântă și dreaptă și bună.
13. Deci oare ce erà bun, mie mi s’a făcut moarte? Să nu fie. Ci păcatul ca să se arate păcat, prin ce erà bun lucrându’mi mie moarte; ca să se facă preste măsură păcătos păcatul prin poruncă.
14. Căci știm că legea duhovnicească este, iar eu sunt trupesc, vândut supt păcat.
15. Că ceea ce lucrez, nu știu, că nu care voesc eu, aceasta fac; ci care urăsc, aceea lucrez.
16. Iar de fac aceasta, care nu voesc, laud legea că este bună.
17. Iar acum nu eu fac aceea, ci păcatul care lăcuește întru mine.
18. Pentrucă știu că nu lăcuește întru mine, adecă în trupul meu ce este bun, că a voì se află la mine, iar a face binele nu aflu.
19. Că nu fac binele care voiesc, ci răul care nu’l voiesc, acela fac.
20. Iar de fac aceasta care nu voiesc eu, iată nu fac eu aceasta, ci păcatul care lăcuește întru mine.
21. Aflu drept aceea, legea mie celui ce voiesc să fac binele, că ce este rău, la mine se află.
22. Că împreună mă veselesc cu legea lui Dumnezeu după omul cel dinlăuntru.
23. Dar văd altă lege întru mădulările mele, oștindu-se împrotiva legei minței mele și dându-mă pre mine rob legei păcatului, care este întru mădulările mele.
24. Ticălos om sunt eu! Cine mă va izbăvì de trupul morței acesteia?
25. Mulțămesc lui Dumnezeu prin Iisus Hristos Domnul nostru. Deci dar eu însumi cu mintea mea slujesc legei lui Dumnezeu; iar cu trupul legei păcatului.
CAP. 8.
[modifică]
Drept aceea, nici o pedeapsă nu este acum celor ce sunt întru Hristos Iisus, cari nu umblă după trup, ci după Duh.
2. Că legea Duhului vieței întru Hristos Iisus m’a izbăvit de legea păcatului și a morței.
3. Pentrucă ceea ce erà cu neputință legei, căci erà slabă prin trup, au săvârșit Dumnezeu trimițând pre Fiul său întru asemănarea trupului păcatului și pentru păcat, au osândit păcatul în trup:
4. Ca îndreptarea legei să se plinească întru noi, cari nu umblăm după trup, ci după Duh.
5. Că cei ce sunt după trup, cele ale trupului cugetă; iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului.
6. Pentrucă cugetul trupului este moarte; iar cugetul Duhului vieață și pace.
7. Pentrucă cugetul trupului vrăjmaș este la Dumnezeu, că legei lui Dumnezeu nu se supune, că nici poate.
8. Și cei ce sunt în trup, lui Dumnezeu a plăceà nu pot.
9. Iar voi nu sunteți în trup, ci în Duh, că Duhul lui Dumnezeu lăcuește întru voi. Iar de n’are cinevà Duhul lui Hristos, acela nu este al lui.
10. Iar de este Hristos întru voi, trupul dar este mort pentru păcat; iar Duhul viează pentru dreptate.
11. Iar de lăcuește întru voi Duhul celui ce au sculat pre Iisus din morți, cel ce au sculat pre Hristos din morți, va face vii și trupurile voastre cele muritoare, pentru Duhul lui cel ce lăcuește întru voi.
12. Drept aceea fraților, datori suntem nu trupului, ca să viețuim după trup.
13. Că de viețuiți după trup, veți să muriți; iar de veți omorî cu Duhul faptele trupului, veți fi vii.
14. Că ori câți cu Duhul lui Dumnezeu se poartă, aceștia sunt fii ai lui Dumnezeu.
15. Pentrucă n’ați luat iarăș duhul robiei spre temere, ci ați luat Duhul punerei de fii, întru care strigăm: Avvà, Părinte.
16. Însuș Duhul acesta mărturisește dimpreună cu duhul nostru, că suntem fii ai lui Dumnezeu.
17. Iar de suntem fii, suntem dar și moștenitori; moștenitori adecă ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori ai lui Hristos, de vreme ce pătimim împreună cu dânsul, ca să ne și proslăvim împreună cu dânsul.
18. Că socotesc că nu sunt vrednice pătimirile vremei de acum de a se asemănà cu slava cea viitoare, care va să se descopere întru noi.
19. Pentrucă nădejdea zidirei, descoperirea fiilor lui Dumnezeu așteaptă.
20. Că deșertăciunei s’a supus zidirea, nu de voie, ci pentru cel ce o au supus.
21. Spre nădejde, că și singură zidirea aceasta se va slobozì din robia stricăciunei întru slobozenia slavei fiilor lui Dumnezeu.
22. Căci știm că toată zidirea împreună suspină și împreună are durere până acum.
23. Și nu numai aceia, ci și noi cari avem pârga Duhului, și noi singuri întru noi suspinăm, așteptând punerea de fii, pre izbăvirea trupului nostru.
24. Că prin nădejde ne-am mântuit; însă nădejdea care se vede nu este nădejde, că ceea ce vede cineva, pentruce o și nădăjduește?
25. Iar dacă ceea ce nu vedem nădăjduim, prin răbdare așteptăm.
26. Așijderea și Duhul împreună ajutorează nouă întru slăbiciunile noastre, pentrucă de ce ne vom rugà, precum se cade nu știm; ci singur Duhul se roagă pentru noi cu suspinuri negrăite.
27. Iar cela ce cearcă inimile, știe ce este cugetul Duhului, că după Dumnezeu se roagă pentru sfinți.
28. Și știm că celor ce iubesc pre Dumnezeu, toate li se lucrează spre bine, acelora adecă cari după voință sunt chemați.
29. Că pre cari mai înainte i-au cunoscut, mai înainte i-au și hotărît să fie asemenea chipului Fiului său, ca să fie el întâiu născut între mulți frați.
30. Iar pre cari mai înainte i-au hotărît, pre aceștia i-au și chemat; și pre cari i-au chemat, pre aceștia i-au și îndreptat; iar pre cari i-au îndreptat, pre aceștia i-au și proslăvit.
31. Ce vom zice dar către acestea? De este Dumnezeu pentru noi, cine este împrotiva noastră?
32. Că cel ce nu au cruțat pre Fiul său, ci pentru noi toți l-au dat pre dânsul, cum nu împreună cu el și toate ne va dăruì nouă?
33. Cine va pârî împrotiva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este cel ce îndreptează.
34. Cine este cel ce judecă spre pierzare? Hristos este cel ce au murit, și mai ales care au și învieat, care și este deadreapta lui Dumnezeu, care și se roagă pentru noi.
35. Cine ne va despărțì pre noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau goana, sau foametea, sau golătatea, sau nevoia, sau sabia?
36. Precum este scris: că pentru tine suntem omorîți toată ziua; socotitu-ne-am ca niște oi de junghiere.
37. Ci întru acestea toate prea biruim pentru cela ce ne-au iubit pre noi.
38. Pentrucă încredințat sunt, că nici moartea, nici vieața, nici îngerii, nici căpeteniile, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare,
39. Nici înălțimea, nici adâncul, nici altă făptură oarecare, nu poate pre noi să ne despărțească de dragostea lui Dumnezeu, care este întru Hristos Iisus Domnul nostru.
CAP. 9.
[modifică]
Adevărul zic întru Hristos, nu mint, împreună mărturisindu’mi mie cunoștința gândului meu întru Duhul Sfânt.
2. Că întristare mare îmi este mie, și neîncetată durere inimei mele.
3. Că aș fi poftit eu însumi a fi anatema dela Hristos pentru frații mei, rudele mele după trup;
4. Cari sunt Israilteni; a cărora este punerea de fii și slava, și așezământurile și punerea de lege, și slujba, și făgăduințele;
5. Ai cărora sunt părinții, și dintru cari este Hristos după trup, care este preste toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin.
6. Nu se poate să cadă cuvântul lui Dumnezeu. Că nu toți cari sunt din Israil, aceștia sunt Israil;
7. Nici, căci sunt sămânța lui Avraam, toți sunt fii; ci, întru Isaac au zis, se va numì ție sămânță.
8. Adecă: nu cari sunt fii ai trupului, aceștia sunt fii ai lui Dumnezeu; ci cari sunt fii ai făgăduinței se socotesc întru sămânță.
9. Că al făgăduinței este cuvântul acesta: întru această vreme voiu venì, și va fi Sarei fiu.
10. Și nu numai, ci și Reveca dintru unul având așternut, dela Isaac părintele nostru;
11. Că încă nici fiind fiii născuți, nici făcând cevà bine sau rău, ca cea după alegere rânduială a lui Dumnezeu să rămâie, nu din fapte, ci dela cel ce chiamă;
12. I s’a zis ei, că cel mai mare va slujì celui mai mic.
13. Precum este scris: pre Iacov am iubit, iar pre Isav am urît.
14. Ce dar vom zice? Au doară este nedreptate la Dumnezeu? Să nu fie.
15. Că lui Moisì zice: voiu miluì pre care miluesc, și mă voiu îndurà de care mă îndur.
16. Deci dar nu este nici a celui ce voește, nici a celui ce aleargă; ci a lui Dumnezeu celui ce miluește.
17. Că zice scriptura lui Faraon: că spre însăș aceasta te-am ridicat, ca să arăt întru tine puterea mea, și ca să se vestească numele meu în tot pământul.
18. Deci dar pre care voește miluește, și pre care voește împietrește.
19. Îmi vei zice dar mie: ce mai prihănește? Că voiei lui cine poate stà împrotivă?
20. Ci, o omule, tu cine ești care răspunzi împrotiva lui Dumnezeu? Au doară va zice făptura celui ce o au făcut pre ea: căci m’ai făcut așà?
21. Au n’are putere olarul preste lut, ca dintr’aceeaș frâmântătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste?
22. Iar dacă vrând Dumnezeu să’și arate mânia și să’și descopere puterea sa, au suferit întru multă răbdare vase ale mâniei, gătite spre pierire.
23. Și ca să’și arate bogăția slavei sale spre vase ale milei, care au gătit mai înainte spre slavă.
24. Pre noi, pre cari ne-au și chemat, nu numai din Iudei, ci și din neamuri.
25. Precum și la Osie zice: chemà-voiu pre cel ce nu este norodul meu, norodul meu; și pre cea neiubită, iubită.
26. Și va fi în locul unde s’au zis lor: nu norodul meu sunteți voi; acolo se vor chemà fii ai lui Dumnezeu celui viu.
27. Iar Isaia strigă pentru Israil: de va fi numărul fiilor lui Israil ca nisipul mărei, rămășița se va mântuì;
28. Pentrucă cuvânt săvârșind, și scurtând întru dreptate, că va face cuvânt scurt Domnul pre pământ.
29. Și precum au zis mai înainte Isaia: de nu ne-ar fi lăsat nouă Domnul Savaot sămânță, ca Sodoma ne-am fi făcut, și cu Gomora ne-am fi asemănat.
30. Ce dar vom zice? Că neamurile care nu umblau după dreptate, au ajuns dreptatea; însă dreptatea care este din credință.
31. Iar Israil umblând după legea dreptăței, la legea dreptăței n’a ajuns.
32. Pentruce? Pentrucă nu din credință, ci ca din faptele legei. Că s’au poticnit de piatra poticnirei;
33. Precum este scris: iată, pun în Sion piatră de poticnire și piatră de sminteală; și tot cel ce va crede întru el, nu se va rușinà.
CAP. 10.
[modifică]
Fraților, bunăvoința inimei mele și rugăciunea cea către Dumnezeu pentru Israil este spre mântuire.
2. Că mărturisesc lor că dragostea lui Dumnezeu au, ci nu după cunoștință.
3. Că neștiind dreptatea lui Dumnezeu, și căutând să’și puie dreptatea lor, dreptăței lui Dumnezeu nu s’au supus.
4. Că sfârșitul legei este Hristos spre îndreptare tot celui ce crede.
5. Că Moisì scrie de dreptatea care este din lege, că omul care face acelea, viu va fi într’însele.
6. Iar dreptatea cea din credință așà zice: să nu zici întru inima ta: cine se va suì în cer? Adecă, să pogoare pre Hristos.
7. Sau, cine se va pogorî întru adânc? Adecă, să ridice pre Hristos din morți.
8. Dar ce zice scriptura? Aproape este de tine cuvântul, în gura ta și întru inima ta; adecà, cuvântul credinței care propoveduim.
9. Că de vei mărturisì cu gura ta pre Domnul Iisus, și vei crede întru inima ta, că Dumnezeu l-au ridicat pre el din morți, te vei mântuì,
10. Că cu inima se crede spre dreptate; iar cu gura se mărturisește spre mântuire.
11. Că zice scriptura: tot cel ce crede întru el nu se va rușinà.
12. Că nu este osebire iudeului și elinului, pentrucă acelaș este Domnul tuturor care îmbogățește pre toți cei ce’l chiamă pre el.
13. Că tot oricare va chemà numele Domnului, se va mântuì.
14. Cum dar vor chemà întru care n’au crezut? Și cum vor crede, de care n’au auzit? Și cum vor auzì fără de propoveduitor?
15. Și cum vor propoveduì, de nu se vor trimete? Precum este scris: cât sunt de frumoase picioarele celor ce binevestesc pacea, ale celor ce binevestesc cele bune.
16. Ci nu toți au ascultat evanghelia. Că Isaia zice: Doamne, cine a crezut auzului nostru?
17. Deci credința este din auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu.
18. Ci zic: au doară n’au auzit? Că în tot pământul a ieșit vestirea lor, și la marginile lumei cuvintele lor.
19. Ci zic: au n’a cunoscut Israil? Întâiu Moisì zice: eu voiu întărâtà pre voi spre cel ce nu este neam, spre neam neînțelegător voiu mânia pre voi.
20. Iar Isaia îndrăznește, și zice: aflatu-m’am celor ce nu mă caută pre mine, arătatu-m’am celor ce nu întreabă de mine.
21. Iar către Israil zice: toată ziua am întins mâinile mele către norodul cel neascultător și împrotivă grăitor.
CAP. 11.
[modifică]
Zic drept aceea: au doară au lepădat Dumnezeu pre norodul său? Să nu fie. Că și eu Israiltean sunt din sămânța lui Avraam, din neamul lui Veniamin.
2. Nu au lepădat Dumnezeu pre norodul său, pre care mai înainte au cunoscut. Au nu știți de Ilie ce zice scriptura? Cum se roagă lui Dumnezeu împrotiva lui Israil, zicând:
3. Doamne, pre prorocii tăi a omorît, și altarele tale a surpat; și eu am rămas singur, și caută sufletul meu.
4. Dar ce îi zice lui dumnezeescul răspuns? Lăsatu-mi-am mie șapte mii de bărbați, cari nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Vaal.
5. Așà dar și în vremea aceasta, rămășiță după alegerea darului s’a făcut.
6. Și de este după dar, de aceea nu este din fapte; că apoi darul n’ar fi dar. Iar de este din fapte, de aceea nu este darul; că apoi fapta nu ar fi faptă.
7. Ce dar? Ce căutà Israil, aceea n’a nemerit; iar alegerea a nemerit, iar ceilalți s’au împietrit.
8. Precum este scris: datu-le-au lor Dumnezeu duh de împietrire, ochi ca să nu vază și urechi ca să nu auză, până în ziua de astăzi.
9. Și David zice: facă-se masa lor spre cursă și spre laț și spre sminteală și spre răsplătire lor;
10. Întunece-se ochii lor ca să nu vază, și spinarea lor de tot o gârbovește.
11. Zic drept aceea: au doară s’au poticnit ca să cază? Să nu fie; ci prin poticnirea lor mântuire s’a făcut neamurilor, ca să râvnească pre ele.
12. Și de vreme ce poticnirea lor este bogăție lumei, și împuținarea lor bogăție neamurilor; cu cât mai mult plinirea lor?
13. Că vouă zic neamurilor? Întru cât sunt eu neamurilor apostol, slujba mea o slăvesc;
14. Ca doară aș face trupul meu să râvnească, și să mântuesc pre vreunii dintr’înșii.
15. Că de este lepădarea lor împăcare lumei, ce alt este luarea lor, fără numai vieață din morți?
16. Că de este pârga sfântă, este și frământătura; și de este rădăcina sfântă, sunt și ramurile.
17. Și de s’au frânt unele din ramuri, iar tu, maslin sălbatec fiind, te-ai altoit întru ele, și părtaș rădăcinei și grăsimei maslinului te-ai făcut;
18. Nu te lăudà asupra ramurilor. Iar de te lauzi, nu porți tu pre rădăcină, ci rădăcina pre tine.
19. Dar vei zice: frântu-s’au ramurile, ca să mă altoesc eu.
20. Bine; pentru necredință s’au frânt, iar tu pentru credință stai. Nu te înălțà cu mintea, ci te teme;
21. Că de n’au părtinit Dumnezeu ramurilor celor firești, nu cumvà și ție să nu’ți părtinească.
22. Vezi dar bunătatea și nepărtinirea lui Dumnezeu, spre cei ce au căzut nepărtinire; iar spre tine, bunătate, de vei rămâneà în bunătate; iar de nu, și tu le vei tăià.
23. Și aceia iarăș de nu vor rămâneà în necredință, se vor altoì; că puternic este Dumnezeu iarăș să’i altoiască pre ei.
24. Că dacă tu din maslinul cel din fire sălbatec te-ai tăiat, și afară de fire te-ai altoit în maslin bun; cu cât mai vârtos aceștia cari sunt după fire, se vor altoì întru al lor maslin?
25. Pentrucă nu voesc ca să nu știți voi fraților, taina aceasta, ca să nu fiți întru voi singuri înțelepți; că orbire din parte lui Israil s’a făcut, până ce va intrà plinirea neamurilor.
26. Și așà tot Israilul se va mântui, precum este scris: venì-va din Sion Izbăvitorul, și va întoarce necurățiile dela Iacov;
27. Și aceasta este lor cea dela mine făgăduință, când voiu luà păcatele lor.
28. După evanghelie cu adevărat vrăjmași sunt pentru voi; iar după alegere, iubiți pentru părinți.
29. Că fără căință sunt darurile și chemarea lui Dumnezeu.
30. Că precum și voi oarecând n’ați crezut lui Dumnezeu, iar acum v’ați miluit prin necredința acestora;
31. Așà și aceștia acum n’au crezut întru mila voastră ca și ei să se miluiască.
32. Că au încuiat Dumnezeu pre toți întru necredință, ca pre toți să’i miluească.
33. O adâncul bogăției și al înțelepciunei și al științei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercate judecățile lui, și neurmate căile lui!
34. Că cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine s’a făcut lui sfetnic?
35. Sau cine i-a dat mai înainte lui, și i se va răsplătì lui?
36. Că dintr’însul și printr’însul și întru dânsul, sunt toate; aceluia slava în veci. Amin.
CAP. 12.
[modifică]
Rogu-vă dar pre voi, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să vă puneți înainte trupurile voastre jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, slujba voastră cea cuvântătoare.
2. Și să nu vă asemănați chipului veacului acestuia; ci vă schimbați la față întru înnoirea minței voastre, ca să cunoașteți voi care este voia lui Dumnezeu cea bună și plăcută și deplin.
3. Că zic, prin darul ce mi s’a dat mie, tuturor celor ce sunt întru voi, a nu cugetà înalt afară decât li se cade a cugetà; ci a cugetà spre a fi cu mintea întreagă, precum fiecăruia au împărțit Dumnezeu măsura credinței.
4. Că precum într’un trup multe mădulări avem, și mădulările n’au toate o lucrare;
5. Într’acestaș chip noi, cei mulți, un trup suntem întru Hristos, și fiecare unul altuia mădulare.
6. Și având daruri de multe feluri după harul care este dat nouă, ori prorocie, după măsura credinței;
7. Ori slujbă întru slujbă, ori cela ce învață, întru învățătură;
8. Ori cel ce mângâie, întru mângâiere; cel ce dăruește întru nevicleșug; cel ce este ispravnic, întru osârdie; cel ce miluește, întru buna voință.
9. Dragostea nefățarnică. Urînd răul și lipindu-vă de lucru bun.
10. Cu dragoste frățească unul pre altul iubind; cu cinstea unul pre altul mai mare făcând;
11. Cu osârdia nelenevoși, cu duhul arzând, Domnului slujind.
12. Întru nădejde bucurându-vă, întru necaz răbdând, întru rugăciune îngăduind;
13. În trebuințele sfinților părtași fiind; iubirea de streini urmând.
14. Binecuvântați pre cei ce vă gonesc pre voi; binecuvântați și nu osândiți.
15. Bucurați-vă cu cei ce se bucură, și plângeți cu cei ce plâng.
16. Aceeaș unul către altul cugetând, nu cele înalte cugetând, ci cu cei smeriți împreună purtându-vă. Nu fiți înțelepți întru voi înși-vă.
17. Nimănui rău pentru rău răsplătind; făcând purtare de grije de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
18. De este cu putință, în cât este despre voi, cu toți oamenii având pace.
19. Nu vă izbândiți singuri vouă iubiților, ci dați loc mâniei; că scris este: a mea este izbânda; eu voiu răsplătì, zice Domnul.
20. Drept aceea de flămânzește vrăjmașul tău, dă’i lui pâine; de însetează, adapă’l pre el; că aceasta făcând cărbuni de foc grămădești pre capul lui.
21. Nu te biruì de rău, ci biruește cu binele pre rău.
CAP. 13.
[modifică]
Tot sufletul să se supue stăpânirilor celor mai înalte. Că nu este stăpânire fără numai dela Dumnezeu, și stăpâniile care sunt, dela Dumnezeu sunt rânduite.
2. Pentru aceea cel ce se împrotivește stăpânirei, rânduielei lui Dumnezeu se împrotivește; și cari se împrotivesc, judecată își vor luà loruși.
3. Că dregătorii nu sunt frică faptelor celor bune, ci celor rele. Iar voiești să nu’ți fie frică de stăpânire? Fă bine și vei aveà laudă dela dânsa;
4. Că slujitor al lui Dumnezeu este ție spre bine. Iar de faci rău, teme-te; că nu în zadar poartă sabia; că slujitor al lui Dumnezeu este, izbânditor spre mânie celui ce face răul.
5. Pentru aceea trebue să vă supuneți, nu numai pentru mânia, ci și pentru știința.
6. Că pentru aceasta și dăjdii dați; că slujitori ai lui Dumnezeu sunt, spre însăș aceasta îndeletnicindu-se
7. Dați dar tuturor cele ce sunt cu datorie: celui cu dajdia, dajdie; celui cu dijma, dijmă; celui cu frica frică; celui cu cinstea, cinste.
8. Nimănui cu nimic nu fiți datori, fără numai cu a iubi unul pre altul; că cel ce iubește pre altul, legea a împlinit.
9. Pentrucă aceea: să nu curvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie mincinoasă, să nu poftești; și oricare altă poruncă, într’acest cuvânt se cuprinde adecă: să iubești pre vecinul tău ca însuți pre tine.
10. Dragostea nu lucrează rău vecinului; drept aceea plinirea legei este dragostea.
11. Și aceasta, știind vremea, că acum vreme este noi din somn să ne sculăm; că mai aproape este nouă mântuirea acum decât când am crezut.
12. Că noaptea a trecut, iar ziua s’a apropiat; să lepădăm dar lucrurile întunerecului, și să ne îmbrăcăm în arma luminei.
13. Ca ziua, cu bun chip să umblăm, nu în ospețe și în beții, nu întru curvii și întru fapte de rușine, nu întru pricire și pismă.
14. Ci vă îmbrăcați întru Domnul nostru Iisus Hristos, și purtarea de grije a trupului să nu o faceți spre pofte.
CAP. 14.
[modifică]
Și pre cel slab întru credință, primiți’l, nu întru îndoirea gândurilor.
2. Că unul crede că va mâncà toate, iar cel slab legumi mănâncă.
3. Cel ce mănâncă pre cel ce nu mănâncă să nu’l defăimeze, și cel ce nu mănâncă pre cel ce mănâncă să nu’l osândiască; că Dumnezeu l-au primit pre dânsul.
4. Tu cine ești care judeci pre sluga streină? Domnului său stă sau cade. Și va stà, că puternic este Dumnezeu a’l pune pre dânsul să steà.
5. Unul judecă zi preste zi, iar altul judecă în toate zilele. Fiecare întru a sa minte să se adevereze.
6. Cel ce socotește ziua, Domnului o socotește; și cel ce nu socotește ziua, Domnului nu o socotește. Și cel ce mănâncă, Domnului mănâncă, că mulțămește lui Dumnezeu; și cel ce nu mănâncă, Domnului nu mănâncă, și mulțămește lui Dumnezeu.
7. Că nimeni din noi luiș viează, și nimeni luiș moare.
8. Că de viem, Domnului viem, și de murim, Domnului murim, deci sau de viem sau de murim, ai Domnului suntem.
9. Că spre aceasta Hristos și au murit și au învieat și au viețuit, ca să stăpânească și pre cei morți și pre cei vii.
10. Dar tu, ce judeci pre fratele tău? Sau și tu, ce defăimezi pre fratele tău? Că toți vom stà înaintea judecăței lui Hristos.
11. Pentrucă scris este: viu sunt eu, zice Domnul, că mie se va plecà tot genunchiul, și toată limba se va mărturisì lui Dumnezeu.
12. Deci dar fiecare din noi de sine își va dà seama înaintea lui Dumnezeu.
13. Deci mai mult să nu judecăm unul pre altul; ci aceasta mai vârtos să judecați, ca să nu puneți împiedicare fratelui sau sminteală.
14. Știu, și bine adeverit sunt în Hristos Iisus, că nimic nu este spurcat prin sine, fără numai celui ce i se pare a fi cevà spurcat, aceluia este spurcat,
15. Iar de se mâhnește fratele tău pentru bucate, iată nu umblì după dragoste. Nu pierde cu bucatele tale pre acela, pentru care Hristos au murit.
16. Să nu se huliască dar lucrul vostru cel bun.
17. Că nu este împărăția lui Dumnezeu mâncare și băutură; ci dreptate și pace și bucurie întru Duhul Sfânt.
18. Că cel ce întru acestea slujește lui Hristos, bine plăcut este lui Dumnezeu și ales la oameni.
19. Deci cele ce sunt ale păcei să le urmăm, și cele ce sunt spre zidirea unuia către altul.
20. Pentru mâncare nu stricà lucrul lui Dumnezeu. Că toate sunt curate; ci rău este omului celui ce prin sminteală mănâncă.
21. Bine este a nu mâncà carne, nici a beà vin, nici de care fratele tău se poticnește, sau se smintește sau se slăbește.
22. Tu credință ai? Întru tine însuți să o aibi înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pre sine întru ceea ce alege.
23. Iar cel ce se îndoiește cu gândul, dacă mănâncă se osândește, pentrucă nu este din credință; și tot ce nu este din credință, păcat este.
CAP. 15.
[modifică]
Și datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioși și nu nouă să plăcem.
2. Ci fiecare din noi să facă spre plăcere vecinului întru bine spre zidire.
3. Că și Hristos nu luiș singur au făcut spre plăcere; ci precum este scris: ocărele celor ce te ocărăsc pre tine au căzut preste mine.
4. Căci câte s’au scris mai înainte, spre învățătura noastră s’au scris, ca prin răbdare și mângâierea scripturilor nădejde să avem.
5. Iar Dumnezeul răbdărei și al mângâierei să deà vouă aceeaș să gândiți între voi întru Hristos Iisus:
6. Ca toți într’un suflet cu o gură să slăviți pre Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.
7. Deci dar primiți unii pre alții, precum și Hristos au primit pre voi întru slava lui Dumnezeu.
8. Și zic eu, că Iisus Hristos au fost slujitor tăierei împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească făgăduințele părinților.
9. Iar neamurilor pentru milă, să proslăvească pre Dumnezeu, precum este scris: pentru aceasta mă voiu mărturisì ție întru neamuri, Doamne, și numelui tău voiu cântà.
10. Și iarăș zice: veseliți-vă neamuri cu norodul lui.
11. Și iarăș: lăudați pre Domnul, toate neamurile, lăudați’l pre el toate noroadele.
12. Și iarăș Isaia zice: fi-va rădăcina lui Iesè și cel ce se va sculà să stăpânească pre neamuri, întru acela neamurile vor nădăjduì.
13. Iar Dumnezeul nădejdei să vă umple pre voi de toată bucuria și pacea crezând, spre a prisosì voi întru nădejde, cu puterea Duhului Sfânt.
14. Și adeverit sunt și eu însu’mi frații mei, pentru voi, că și voi plini sunteți de bunătate, plini de toată știința, putând și unii pre alții a vă învățà.
15. Și mai cu îndrăzneală am scris vouă, fraților, din parte, ca și cum v’aș mai aduce aminte vouă, pentru darul ce mi s’au dat mie dela Dumnezeu.
16. Ca să fiu eu slujitor lui Iisus Hristos întru neamuri, cu slujbă sfântă lucrând Evanghelia lui Dumnezeu, ca să fie jertfa neamurilor bine primită, sfințită întru Duhul Sfânt.
17. Drept aceea, am laudă întru Hristos Iisus întru cele ce sunt către Dumnezeu.
18. Că nu voiu cutezà a zice cevà din cele ce n’au lucrat Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, cu cuvântul și cu fapta.
19. Întru puterea semnelor și a minunilor, întru puterea Duhului lui Dumnezeu, așà cât din Ierusalim și împrejur până la Iliric, am plinit Evanghelia lui Hristos.
20. Și așà m’am nevoit a bine vestì, nu unde s’au numit Hristos, ca să nu zidesc pre temelie streină.
21. Ci precum este scris: cărora nu s’a vestit pentru dânsul, îl vor vedeà, și cari n’au auzit, vor înțelege.
22. Pentru aceea mă și opriam de multe ori a venì la voi.
23. Iar acum ne mai având loc într’aceste laturi, și dorință având a venì către voi de mulți ani;
24. Când voiu merge în Ispania, voiu venì la voi, că am nădejde trecând pre acolea să vă văz pre voi, și de voi să mă petrec acolo, după ce mai întâiu despre o parte mă voiu săturà de voi.
25. Iar acum merg în Ierusalim slujind sfinților.
26. Că bine au voit Machedonia și Ahaia a face o împărtășire oarecare la săracii sfinților cari sunt în Ierusalim.
27. Că bine au voit, și datori le sunt lor. Că de vreme ce întru cele duhovnicești ale lor s’au împărtășit neamurile, datori sunt și întru cele trupești a le slujì lor.
28. Aceasta dar săvârșind, și pecetluind lor roada aceasta, voiu merge pre la voi în Ispania.
29. Și știu că venind către voi, întru plinirea binecuvântărei evangheliei lui Hristos voi venì.
30. Iar vă rog pre voi fraților, pentru Domnul nostru Iisus Hristos și pentru dragostea Duhului, ca împreună cu mine să vă nevoiți întru rugăciuni pentru mine către Dumnezeu;
31. Ca să mă izbăvesc de cei neascultători în Iudeea, și ca să fie slujba mea în Ierusalim bine primită sfinților;
32. Ca, cu bucurie să viu la voi prin voea lui Dumnezeu, și să mă odihnesc împreună cu voi.
33. Iar Dumnezeul păcei cu voi cu toți, Amin.
CAP. 16.
[modifică]
Și încredințez vouă pre Fivi sora noastră, care este slujitoare bisericei din Cheghrees;
2. Ca să o primiți pre ea întru Domnul după vrednicia sfinților, și să’i fiți ajutători ei întru tot lucrul orice ar poftì dela voi; că și aceasta ajutătoare a fost multora, și mie însu’mi.
3. Spuneți închinăciune Prischilei și lui Achila celor împreună cu mine lucrători întru Hristos Iisus;
4. Cari pentru sufletul meu grumazii lor și-au supus; cărora nu numai eu singur mulțămesc, ci și toate bisericile neamurilor.
5. Și bisericei celei din casa lor. Spuneți închinăciune lui Epenet iubitului meu, care este pârga Ahaiei întru Hristos.
6. Spuneți închinăciune Mariamei, care mult s’a ostenit pentru noi.
7. Spuneți închinăciune lui Andronic și Iuniei, rudelor mele și soțiilor mele în robie, cari sunt vestiți între Apostoli, cari și mai înainte de mine au fost întru Hristos.
8. Spuneți închinăciune lui Amplie, iubitului meu în Domnul.
9. Spuneți închinăciune lui Urban, celui împreună cu noi lucrător întru Hristos, și lui Stahie iubitului meu.
10. Spuneți închinăciune lui Apeli celui ales întru Hristos. Spuneți închinăciune celor ce sunt din ai lui Aristovul.
11. Spuneți închinăciune lui Irodion rudei mele. Spuneți închinăciune celor ce sunt din ai lui Narchis, cari sunt întru Domnul.
12. Spuneți închinăciune Trifenei și Trifosei, care s’au ostenit întru Domnul. Spuneți închinăciune Persidei iubitei, care mult s’a ostenit întru Domnul.
13. Spuneți închinăciune lui Ruf celui ales întru Domnul, și mumei lui și a mele.
14. Spuneți închinăciune lui Asincrit, lui Flegon, lui Erman, lui Patrova, lui Ermin și fraților celor ce sunt împreună cu ei.
15. Spuneți închinăciune lui Filolog și Iuliei, lui Nireu și surorei lui și lui Olimpan și tuturor sfinților celor împreună cu ei.
16. Închinați-vă unul altuia cu sărutare sfântă. Închină-se vouă bisericile lui Hristos.
17. Și vă rog pre voi fraților, să vă păziți de cei ce fac împerechieri și smintele împrotiva învățăturei, care voi v’ați învățat; și vă feriți de ei.
18. Că unii ca aceia Domnului nostru Iisus Hristos nu slujesc, ci pântecelui lor; și prin cuvinte bune și prin cuvântare de bine, înșală inimile celor proști.
19. Că ascultarea voastră la toți a ajuns. Și mă bucur drept aceea de voi; și voesc să fiți înțelepți spre bine, și proști spre rău.
20. Iar Dumnezeul păcei să zdrobească pre satana supt picioarele voastre curând. Darul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi.
21. Închină-se vouă Timotei cel împreună cu mine lucrător, și Luchie și Iason și Sosipatru, rudele mele.
22. Închinu-mă vouă și eu Tertie, cel ce am scris cartea, întru Domnul.
23. Închină-se vouă Gaie, gazda mea și a toată adunarea. Închină-se vouă Erast dregătorul cetăței, și Cuart fratele.
24. Darul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi, cu toți. Amin.
25. Iar celui ce poate să vă întărească pre voi după evanghelia mea, și propoveduirea lui Iisus Hristos, după descoperirea tainei care din anii vecilor erà tăcută,
26. Iar acum s’a arătat și prin scripturile prorocilor, după porunca veșnicului Dumnezeu, spre ascultarea credinței întru toate neamurile s’a cunoscut;
27. Unuia prea înțeleptului Dumnezeu prin Iisus Hristos, căruia slava în veci, Amin.
Către Romani s’a scris dela Corint, prin Fivi diaconița bisericei din Cheghrees.