Biblia 1914/Plângerile Ieremiei
CAP. 1.
[modifică]
Și a fost după ce s’a robit Israil și Ierusalimul s’a pustiit, șezut-a Ieremia plângând și a plâns plângerea aceasta spre Ierusalim și a zis:
Cum a șezut singură cetatea aceasta cea cu multe popoare, făcutu-s’a ca o văduvă cea cu multe neamuri, care domneà preste țări, ajuns-a birnică.
2. Plângând, a plâns noaptea și lacrămile ei pre obrazul ei, și nu erà cine să o mângâe pre ea, din toți cei ce o iubeau pre ea, toți cei ce o iubeau pre ea s’au lepădat de ea, făcutu-s’au vrăjmașii ei.
3. Înstrăinatu-s’a Iudeia de smerenia sa, și de mulțimea robirii sale a șezut întru neamuri, n’a aflat odihnă toți cei ce o gonesc pre ea, o au prins pre ea în mijlocul celor ce o necăjesc.
4. Căile Sionului plâng, pentrucă nu sunt cei ce veneau la serbare, toate porțile lui perite sunt, preoții lui suspină, fecioarele lui duse sunt, și el se amărăște întru sine.
5. Făcutu-s’au cei ce’l necăjesc pre el spre căpetenie, și vrăjmașii lui spre cârmuire, că Domnul l-au smerit pre el, pentru mulțimea păgânătăților lui, pruncii lui mers-au în robie, înaintea feței celui ce’i necăjește.
6. Și s’a ridicat dela fata Sionului toată podoaba ei, făcutu-s’au boierii ei ca berbecii, cari n’au aflat pășune și mergeau cu neputință spre fața celui ce’i gonește.
7. Adusu-ș’a aminte Ierusalimul de zilele smereniei sale și ale împingerilor sale, de toate poftele sale câte erau din zilele cele din început, când a căzut poporul lui în mâinile celui ce’l necăjește, și nu este cine să’i ajute lui, văzând vrăjmașii lui au râs de înstrăinarea lui.
8. Păcat a săvârșit Ierusalimul, pentru aceea spre clătire s’a făcut, toți cei ce’l măreau pre el, smeritu-l-a pre el, pentrucă au văzut rușinarea lui, și încă suspinând el s’a întors în trudă.
9. Necurățiea lui înaintea porților lui, nu ș’a adus aminte de cele de pre urmă ale sale, pogorît-a cele prea înălțate, nu este cine să’l mângâe pre el, vezi Doamne smerenia mea că s’a mărit vrăjmașul.
10. Mâna sa a întins cel ce îl necăjește la toate poftele lui, pentrucă a văzut neamuri intrând la sfințirea lui, de care a poruncit, să nu intre ele la biserice ta.
11. Tot poporul lui prea suspinând, căutând pâine, dat-a cele poftite ale sale întru mâncare, ca să întărească sufletul, vezi Doamne și privește, că s’a făcut necinstit.
12. Toți cei ce merg la voi pre cale, întoarceți-vă și vedeți de este durere, ca durerea mea, care s’a făcut, răspunzând întru mine smeritu-m’au Domnul în ziua urgiei iuțimei mâniei sale.
13. Dintru înălțimea sa trimis-au foc, în oasele mele pogorîtu-l-au pre el, întins’au mreje picioarelor mele, întorsu-m’am înapoi, datu-m’au Domnul spre pierire, toată ziua spre durere.
14. Privighiatu-s’a spre necurățiile mele, în mâinile mele s’a încleștat, suitu-s’a preste cerbicea mea, slăbit-a vîrtutea mea, că au dat Domnul în mâna mea dureri, nu voiu puteà să stau.
15. Ridicat-au pre toți cei tari ai mei Domnul din mijlocul meu, chemat-au preste mine vreme, ca să zdrobiască pre cei aleși ai mei, călcat-au Domnul teascul fecioarei fetei lui Iuda, pentru acestea eu plâng.
16. Ochiul meu a izvorît apă, pentrucă s’a depărtat dela mine cel ce mă mângâe, cel ce întoarce sufletul meu, pierit-au fiii mei, pentrucă s’a întărit vrăjmașul.
17. Întins’a Sionul mâna sa, nu este cine să’l mângâe pre el, poruncit-au Domnul lui Iacov, că împrejurul lui vor fì cei ce’l necăjesc pre el, făcutu-s’a Ierusalimul, ca cel ce este în mijlocul lor.
18. Drept este Domnul, că gura lui am amărît, auziți dar toate popoarele și vedeți durerea mea; fecioarele mele și tinerii mei au mers în robie.
19. Că am chemat pre iubiții mei, iar ei m’au amăgit, preoții mei și bătrânii mei, în cetate s’au sfârșit, că au cerut mâncare lor, pentru ca să se întoarcă sufletele lor și n’au aflat.
20. Vezi Doamne că mă necăjesc, pântecele meu s’a turburat și inima mea s’a întors întru mine, că amărându-mă m’am amărît, dinafară m’a făcut fără de fii sabia, ca moartea în casă.
21. Auziți dar că suspin eu, nu este cine să mă mângâe pre mine, toți vrăjmașii mei au auzit răutățile mele și s’au bucurat, că tu ai făcut, adus-ai zi, numit-ai timp, făcutu-s’a mie vai! vai!
22. Să intre toată răutatea lor înaintea feței tale și’i greșește pre ei, în ce chip au făcut ei greșale pentru toate păcatele mele, că multe sunt suspinurile mele și inima mea se mâhnește.
CAP. 2.
[modifică]
Cum au întunecat cu iuțimea sa Domnul pre fata Sionului? Aruncat-au din cer pre pământ mărirea lui Israil, și nu și-a adus aminte de cel de supt picioarele sale.
2. În ziua urgiei sale prăpădit-au Domnul, necruțând, toate cele frumoase ale lui Iacov le-au surpat cu mâniea sa, tăriile fetei lui Iuda le-au lipit la pământ, surpat-au împărăția ei și pre domnii ei.
3. Sfărâmat-au cu iuțimea mâniei sale tot cornul lui Israil, întors’au înapoi dreapta sa de către fața vrăjmașului și a ațâțat întru Iacov ca focul văpaea și a mâncat toate cele dimprejur.
4. Întins-au arcul său ca un vrăjmaș, întărit-au dreapta sa ca un neprieten și au omorît toate cele poftite ale ochilor mei în cortul fetei Sionului, vărsat-au ca focul mâniea sa.
5. Făcutu-s’au Domnul ca un vrăjmaș, prăpădit-au pre Israil, prăpădit-au toate întăririle lui, stricat-au tăriile lui și au înmulțit fetei lui Iuda smerit și smerită.
6. Și au întins ca o vie sălașul lui, stricat-au sărbătoarea lui, uitat-au Domnul cele ce au făcut în Sion serbarea lui și a sâmbetei și au întărâtat cu pornirea mâniei sale pre împărat și pe preot și pre boier.
7. Lepădat-au Domnul jertfelnicul lui, scuturat-au sfințenia lui, sfărâmat-au cu mâna vrăjmașului zidul întăririlor lui, glas de răsboiu au dat în casa Domnului, ca în ziua sărbătorii.
8. Gândit-au Domnul să strice zidul fetei Sionului, întins’au măsură, n’au întors mâna sa dela călcarea de tot și a plâns cea dinaintea zidului, și tot zidul deodată a slăbit.
9. Înfiptu-s’au în pământ porțile lui, pierdutu-s’au și s’au zdrobit zăvoarele lui, pre împăratul lui și pre boierul lui întru neamuri, nu este lege, și proroc n’a văzut vedere dela Domnul.
10. Șezut-au pre pământ, tăcut-au bătrânii fetei Sionului, pus’au țărână pre capul lor, încinsu-s’au cu saci, pogorît-au în pământ pre fecioarele cele de căpetenie ale Ierusalimului.
11. Șfârșitu-s’au în lacrămi ochii mei, turburatu-s’a inima mea, vărsatu-s’a în pământ mărirea mea pentru zdrobirea fetei poporului meu, când murià pruncul și sugătorul în ulițele cetăței.
12. Maicilor lor am zis: unde este grâu și vin? Când leșinau ei ca niște răniți în ulițele cetăței vărsându-se sufletele lor în sânul maicilor lor.
13. Ce voiu mărturisì ție, sau ce voiu asemănà ție fată Ierusalime? Cine te va mântuì, sau cine te va mângâià fecioară fată Sioane? Că s’a mărit paharul zdrobirei tale, cine te va vindecà?
14. Prorocii tăi au văzut ție deșarte și nebunie, și n’au descoperit nedreptatea ta, ca să întoarcă robiea ta, și au văzut ție luări deșarte, și scoateri afară.
15. Plesnit-au de tine mâinile toți cei ce merg pre cale, șuerat-au și au clătit capul lor de fata Ierusalimului. Aceasta este cetatea, grăì-vor, cununa mărirei, veseliea atot pământul?
16. Deschis-au asupra ta gura lor, toți vrăjmașii tăi șuerară și scrîșniră dinții și ziseră: să o înghițim pre ea, că aceasta este ziua, care o așteptam pre ea, aflatu-o-am pre ea, văzutu-o-am.
17. Făcut-au Domnul cele ce au gândit, sfârșit-au graiul său, care au poruncit din zilele cele dela început, surpat-au și nu s’au milostivit, și au veselit de tine pre vrăjmași, și au înălțat cornul celor ce te necăjesc pre tine.
18. Strigat-a inima lor către Domnul, zidurile Sionului să pogoare lacrămi ca pâraele ziua și noaptea, nu’ți da trezie ție, nici să tacă lumina ochilor tăi.
19. Scoală-te, bucură-te noaptea, la începăturile strejii tale varsă ca apa inima ta înaintea feții Domnului, ridică către el mâinile tale pentru sufletele pruncilor tăi celor ce leșină de foame la începutul tuturor ieșirilor.
20. Vezi Doamne și privește pre cine ai prăpădit așà? Au mâncà-vor femeile rodul pântecelor lor? Piericiune făcù bucătarul, omorî-se-vor pruncii cei ce sug țâță? Au ucide-vei întru sfințenia Domnului pe Preot și pe Proroc?
21. Adormit-au la ieșiri pruncul mic și bătrânul; fecioarele mele și tinerii mei merseră în robie, cu sabie și cu foamete i-ai ucis în zioa mâniei tale, fiert-ai și n’ai cruțat.
22. Chemat-a ziua sărbătorii nemerniciei mele de prin prejur și n’a fost în ziua mâniei Domnului mântuit și rămas, precum am biruit, și am înmulțit pre toți vrăjmașii mei.
CAP. 3.
[modifică]
Eu bărbat văzând sărăciea, cu toiagul mâniei lui asupra mea.
2. Luatu-m’a și m’a dus la întunerec și nu la lumină.
3. Însă întru mine a întors mâna sa toată ziua.
4. Învechit-a trupul meu și pielea mea, oasele mele le-a zdrobit.
5. Zidit-a în preajma mea și a încunjurat capul meu, și a ostenit întru cele întunecoase.
6. Așezatu-m’a ca pre morții cei din veac.
7. Zidit-a în preajma mea și nu voiu ieșì, îngreuiat-a arama mea.
8. Și voiu striga și voiu glăsuì, astupat-a gura-mea.
9. Zidit-a din nou căile mele, astupatu-le-a, cărările mele le-a turburat.
10. Urs, care pândește este acesta mie ca leul într’ascuns.
11. Gonit-a pre cel depărtat și m’a încetat, pusu-m’a stins.
12. Întins-a arcul său și m’a stâlpit, ca arcul la săgeată.
13. Băgat-a în rărunchii mei tulbele sale.
14. Făcutu-m’am ocară la tot poporul meu, cântare lor toată ziua.
15. Săturatu-m’a de amărăciune, îmbătatu-m’a de fiere.
16. Și a scos cu număr dinții mei, hrănitu-m’a cu cenușe.
17. Și a depărtat dela pace sufletul meu, uitat-am cele bune.
18. Și am zis: pierit-a puterea mea și nădejdea mea dela Domnul.
19. Adusu-mi-am aminte de sărăciea mea și de goana amărăciunei, și a fierei mele.
20. Cu pomenire voiu pomenì și va cârtì asupra mea sufletul meu.
21. Pre aceasta voiu pune la inima mea și voiu răbdà.
22. Milele Domnului, că nu m’au părăsit pre mine, că nu s’au sfârșit îndurările lui.
23. Lunile spre dimineți miluiește Doamne, că nu ne-am sfârșit, că nu s’au sfârșit îndurările lui, deșarte în dimineți, multă este credința ta.
24. Partea mea este Domnul, zis-a sufletul meu; pentru aceea îl voiu așteptà pre el.
25. Bun este Domnul celor ce’l așteaptă pre el, sufletul, care’l va căutà pre el.
26. Bine este și va așteptà și va odihnì întru mântuirea lui Dumnezeu.
27. Bine este bărbatului, când va ridicà jug în tinerețele sale.
28. Ședeà-va singur? Va tăceà, pentrucă a ridicat jug preste sine.
[29. Să atingă țărâna cu buzele lui; poate mai este nădejde; ]
29. Își va dà falca sa celui ce’l lovește pre el, săturà-se-va de ocări.
30. Că în veac nu se va depărtà Domnul.
31. Că cel ce au smerit, milostivì-se-va după mulțimea milei sale.
32. N’a răspuns dela inima sa, și a smerit pre fiii bărbatului.
33. Ca să smerească supt picioarele sale pre toți legații pământului.
34. Ca să abată judecata bărbatului în preajma feței celui înalt.
35. Ca să osândiască pre om, când se judecă el, Domnul n’au zis.
36. Cine a zis așà și s’a făcut? Domnul n’au poruncit.
37. Din gura celui înalt nu vor ieșì cele rele, ci ce este bun.
38. Au cârtì-va cel ce trăește, bărbatul pentru păcatul său?
39. Cercetatu-s’au calea noastră și s’au cercat și ne vom întoarce până la Domnul.
40. Să luăm inimile noastre în mâinile noastre în sus către cer.
41. Păcătuit-am, păgânit-am, nu ne-am pocăit.
42. Acoperitu-ne-ai întru mânie și ne-ai gonit pre noi, omorîtu-ne-ai, și nu te-ai milostivit.
43. Acoperitu-te-ai cu nor pre tine pentru rugăciune,
44. Ca să clipesc eu și ca să ne depărtăm ne-ai pus pre noi în mijlocul popoarelor.
45. Deschis-au asupra noastră gura lor, toți vrăjmașii noștri.
46. Frică și spaimă s’au făcut nouă, ridicare și sfărâmare.
47. Slobozirile apelor înaintea ochilor mei, pentru sfărâmarea fetei poporului meu.
48. Ochiul meu s’a orbit, nu voiu tăceà, ca să nu fie trezire.
49. Până când se va plecà și va vedeà Domnul din cer.
50. Ochiul meu va tânjì asupra sufletului meu pentru toate fetele cetăței.
51. Vânând m’au vânat ca pre o pasăre; toți vrăjmașii mei în zadar.
52. Omorît-au în groapă vieața mea și au pus piatră preste mine.
53. Vărsatu-s’a apă preste capul meu, zis-am: lepădat sunt.
54. Chemat-am numele tău Doamne din groapa cea prea adâncă.
55. Glasul meu ai ascultat, să nu ascunzi urechile tale la rugăciunea mea.
56. Spre ajutorul meu te-ai apropiat, în ziua în care te-am chemat pre tine, mi-ai zis mie: nu te teme.
57. Judecat-ai Doamne toate judecățile sufletului meu, mântuit-ai vieața mea.
58. Văzut-ai Doamne turburările mele, judecat-ai judecata mea.
59. Văzut-ai toată izbânda lor și toate gândurile lor întru mine.
60. Auzit-ai ocara lor, toate gândurile lor asupra mea.
61. Buzele celor ce se ridică asupra mea și cugetele lor asupra mea toată ziua.
62. Șederea lor și scularea lor, privește spre ochii lor.
63. Răsplătì-vei lor răsplătire, Doamne, după faptele mâinilor lor.
64. Dà-vei lor scuteală, a inimei mele osteneală.
65. Tu pre ei îi vei gonì cu mânie și’i vei pierde pre ei de supt cer Doamne.
CAP. 4.
[modifică]
Cum se va negrì aurul? Schimbà-se-va argintul cel bun? Vărsàtu-s’au pietrile cele sfinte la începuturile tuturor ieșirilor.
2. Fiii Sionului cei cinstiți, cei ridicați cu aur, cum s’au socotit între vase de lut, care sunt lucruri de mâinile olarului?
3. Și balaurii dezbrăcară țâțele, aplecat-au puii lor, fetele poporului meu spre nevindecare, ca pasărea în pustie.
4. Lipitu-s’a limba sugătorului de gâtlejul său pentru sete, pruncii au cerut pâine, nu este cine să o frângă lor.
5. Cei ce mâncau desfătările s’au stins întru ieșiri, cei ce se apleacă în făși, îmbrăcatu-s’au cu gunoiu.
6. Și s’a mărit fărădelegea fetei poporului meu, mai mult decât fărădelegea Sodomului, celui surpat ca o nevoință și nu i-a durut întru ea mâinile.
7. Curățitu-s’au cei sfințiți ai ei mai mult decât zăpada, luminatu-s’au mai mult decât laptele, închegatu-s’a mai mult decât piatra sapfirului zmulgerea lor.
8. Întunecatu-s’a mai mult decât spuza chipul lor, nu s’au cunoscut întru ieșiri, închegatu-s’a pielea lor preste oasele lor, uscatu-s’a, făcutu-s’a ca un lemn.
9. Mai buni erau răniții cei de sabie, decât cei răniți de foamete, mers-au împinși dela roadele țarinelor.
10. Mâinile femeilor celor neîndurătoare au fiert pe pruncii lor, fost-au lor spre mâncare întru surparea fetei poporului meu.
11. Sfârșit-au Domnul mâniea sa, vărsat-au iuțimea mâniei sale și au aprins foc în Sion și au ars de tot temeliile lui.
12. N’au crezut împărații pământului, toți cei ce lăcuesc lumea, că va intrà vrăjmașul și necăjitorul prin porțile Ierusalimului.
13. Pentru păcatele prorocilor lui, pentru strâmbătățile preoților lui, celor ce au vărsat sânge drept în mijlocul lui.
14. Clătitu-s’au priveghetorii lui întru ieșiri, pângăritu-s’au cu sânge, neputând ei, atins-au îmbrăcămintele lor.
15. Feriți-vă dela cele necurate, chemați pre ei, feriți-vă! feriți-vă! Nu vă atingeți, că s’au ațâțat și s’au și turburat, ziceți întru neamuri: nu vor mai adaoge a nemernicì.
16. Fața Domnului este partea lor, nu va adaoge a privì la ei, fața preoților n’au luat, pre proroci n’au miluit.
17. Însă fiind noi s’au sfârșit ochii noștri, spre ajutorul nostru îndeșert privind noi am privit la neam, care nu mântuește.
18. Vânat-am pre cei mai mici ai noștri, ca să nu meargă în ulițele noastre, apropiatu-s’a vremea noastră, plinitu-s’au zilele noastre, sosit-a sfârșitul nostru.
19. Sprinteni s’au făcut cei ce ne goniau pre noi, mai mult decât vulturii cerului, preste munți s’au ațâțat, în pustiu ne-au pândit pre noi.
20. Duhul feței noastre unsul Domnul s’au prins întru stricăciunile noastre, căruia am zis: întru umbra lui vom trăì întru neamuri.
21. Bucură-te și te veselește fata Idumeii, ceea ce lăcuești pre pământ; că și preste tine va trece paharul Domnului, îmbătà-te-vei și vei vărsà.
22. Sfârșitu-s’a fărădelegea ta fată Sion, nu va adaoge încă a te înstreinà pre tine, cercetat-a fărădelegile tale fată Edom, descoperit-a necurățiile tale.
CAP. 5.
[modifică]
Adu’ți aminte Doamne, ce s’a făcut nouă, privește și vezi ocara noastră.
2. Moștenirea noastră s’a mutat la alții, casele noastre la streini.
3. Sărmani ne-am făcut, nu este tată, maicele noastre ca văduvele.
4. Apa noastră cu argint o am băut, lemnele noastre cu schimb au venit.
5. Preste cerbicea noastră ne-am gonit, ostenit-am, nu ne-am odihnit.
6. Eghipetul a dat mâna, Asur spre săturarea lor.
7. Părinții noștri au păcătuit și nu sunt, noi fărădelegile lor am purtat.
8. Robi ne-au stăpânit pre noi, mântuit nu este din mâinile lor.
9. Cu sufletele noastre vom aduce pâinea noastră de către fața sabiei pustiului.
10. Pielea noastră ca un cuptor s’a afumat, smulsu-s’a de către fața viforului foametei.
11. Pre femei în Sion au smerit, pre fecioare în cetățile lui Iuda.
12. Boierii cu mâinile lor s’au spânzurat, bătrânii nu s’au cinstit.
13. Cei aleși plângere au luat și tinerii cu lemn au slăbit.
14. Și bătrânii dela poartă s’au părăsit, cei aleși dela cântările lor au încetat.
15. Stricatu-s’a bucuria inimei noastre, întorsu-s’a întru plângere jocul nostru.
16. Căzut-a cununa capului nostru și vai nouă, că am păcătuit.
17. Pentru aceasta s’a făcut durere, întristată este inima noastră, pentru aceasta s’au întunecat ochii noștri.
18. Pre muntele Sionului, că s’a stins, vulpi au trecut printr’însul.
19. Tu Doamne în veac vei rămâneà, scaunul tău în neam și în neam.
20. Pentruce până în sfârșit ne vei uità pre noi? Părăsì-ne-vei pre noi întru îndelungare de zile?
21. Întoarce-ne pre noi Doamne către tine și ne vom întoarce, și înnoiește zilele noastre ca și mai nainte.
22. Că lepădând, ne-ai lepădat pre noi, mâniatu-te-ai spre noi foarte.