Biblia 1914/Eclisiastul
CAP. 1.
[modifică]
Cuvintele Eclisiastului fiul lui David împăratul lui Israil din Ierusalim.
2. Deșertăciunea deșertăciunilor a zis Eclisiastul, deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune.
3. Ce prisosește omului din toată osteneala sa, care se trudește supt soare?
4. Neam trece și neam vine, și pământul în veac stă.
5. Răsare soarele și apune, și la locul său se trage, el acolo răsărind, merge către miazăzi, și încunjură către miazănoapte.
6. Încunjurând încunjură, merge duhul, și întru încunjurările sale se întoarce duhul.
7. Toate pâraele intră în mare, și marea nu se umple, la locul de unde ies rîurile, acolo se întorc, ca iar să iasă.
8. Toate cuvintele sunt cu anevoe, nu le va puteà omul grăì, și nu se va săturà ochiul a vedeà nici urechea a auzì.
9. Ce este ce a fost? Ceeace va să fie, și ce este ce s’a făcut? Aceea ce se va face; și nimic nu este nou supt soare.
10. Nici va grăì și va zice: iată acesta este nou, că a fost în veacurile care au fost înaintea noastră.
11. Nu este pomenire de cei dintâiu, și încă nici de cei ce după aceea au fost, nu’și vor aduce aminte, cei ce vor fi pre urmă.
12. Eu Eclisiastul am fost împărat preste Israil în Ierusalim.
13. Și am pus în inima mea a cercà și a socotì cu înțelepciune despre toate câte se fac supt soare, că îndeletnicire anevoiasă au dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să migăiască cu dânsa.
14. Văzut-am toate lucrurile, care se fac supt soare, și iată toate sunt deșertăciune și vânare de vânt.
15. Ce este strâmb nu se va puteà îndreptà, și ce lipsește nu se va puteà numărà.
16. Grăit-am eu întru inima mea, zicând: iată m’am mărit, și am întrecut cu înțelepciunea pre toți, cari au fost mai înainte de mine în Ierusalim și inima mea a văzut multă înțelepciune și știință.
17. Și am pus inima mea, să cunoască înțelepciunea și cunoștința, pilde și știință. Și am cunoscut eu, că și aceasta este vânare de vânt.
18. Căci întru mulțimea înțelepciunei, mulțimea cunoștinței este; și cei ce adauge știința, adauge durere.
CAP. 2.
[modifică]
Zis-am eu întru inima mea: vino acum să te ispitesc în veselie și vezi binele, și iată și aceasta este deșertăciune.
2. Râsului i-am zis nebunie, și bucuriei, căci faci aceasta?
3. Și am socotit: oare inima mea trage-va ca vinul trupul meu, și inima mea m’a povățuit întru înțelepciune, ca să stăpânesc preste desfătare până voiu vedeà, care este binele fiilor oamenilor, care să’l facă supt soare în numărul zilelor vieții lor.
4. Mărit-am lucrurile mele, ziditu-mi-am case, săditu-mi-am vii.
5. Făcutu-mi-am grădini și livezi, și am sădit într’însele tot felul de pom roditor.
6. Făcutu-mi-am lacuri de ape ca să ud dintr’însele dumbrava de lemne odrăslitoare.
7. Avut-am slugi și slujnice, și robi am avut, și cirezi și turme multe am avut, mai mult decât toți cei ce au fost mai nainte de mine în Ierusalim.
8. Adunatu-mi-am argint și aur, și avuțiile împăraților și ale țărilor. Făcutu-mi-am cântăreți și cântărețe, și desfătările fiilor omenești, amestecători și amestecătoare de vin.
9. Și m’am mărit, și am sporit mai mult decât toți, cei ce au fost mai nainte de mine în Ierusalim, ci și înțelepciunea mea a fost cu mine.
10. Și tot ce au poftit ochii mei n’am depărtat dela dânșii, și n’am oprit inima mea dela nici o desfătare, că s’a desfătat inima mea cu toată osteneala mea, și aceasta mi-a fost partea mea din toată osteneala mea.
11. Și am căutat eu spre toate lucrurile mele, care le-au făcut mâinile mele, și spre truda, care m’am ostenit a o face, și iată toate sunt deșertăciune și vânare de vânt, și nimic nu este prisosire supt soare.
12. Și am căutat să văz înțelepciunea și rătăcirea și nebuniea, că cine este omul, care va urmà sfătuirea? Ori câte a făcut aceasta.
13. Și am văzut eu, că covârșește înțelepciunea pre nebunie, precum covârșește lumina pre întunerec.
14. Ochii înțeleptului în capul lui, iar cel fără de minte întru întunerec umblă, și am cunoscut eu, că o întâmplare va întâmpinà pre toți aceștia.
15. Și am zis eu întru inima mea, că precum se întâmplă celui nebun, și mie mi se va întâmplà, și pentru ce mai mult m’am străduit eu? Și am grăit întru inima mea, că cel nebun din prisosință grăește, ci și aceasta este deșertăciune.
16. Că nu este pomenirea celui înțelept cu cel nebun în veac, pentrucă în zilele cele viitoare pre toate le va acoperì uitarea, și cum va murì cel înțelept cu cel nebun?
17. Și am urît vieața, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută supt soare, că toate sunt deșertăciune și vânare de vânt.
18. Și am urît eu toată osteneala mea, care am ostenit supt soare, pentrucă o las pre ea omului, care s’a născut după mine.
19. Și cine știe, oare înțelept va fì au nebun? Și oare stăpânì-va toată osteneala mea, care m’am ostenit și m’am străduit supt soare? Ci și aceasta este deșertăciune.
20. Și m’am întors eu, ca să încetez cu inima mea dela toată osteneala, care m’am ostenit supt soare.
21. Că este om, care se ostenește cu înțelepciune și cu știință și cu bărbăție, și va da partea sa omului, care nu s’a ostenit întru aceea, ci și aceasta este deșertăciune și răutate mare.
22. Că ce are omul din toată osteneala sa, și din alegerea inimei sale, cu care s’a ostenit el supt soare?
23. Că toate zilele lui sunt ale durerilor, și a mâniei migăiala lui, cât nici noaptea nu doarme inima lui, și aceasta deșertăciune este.
24. Nu este bine omului, fără numai ce mănâncă și ce beà, și arată sufletului său din osteneala sa; ci și aceasta am văzut eu că din mâna lui Dumnezeu este.
25. Că cine va mâncà și va beà, afară de dânsul?
26. Că omului celui bun înaintea feții lui i-au dat înțelepciune și minte și veselie; iar celui păcătos i-au dat grije să umble și să adune, ca să deà celui bun înaintea feții lui Dumnezeu; ci și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt.
CAP. 3.
[modifică]
De toate este vreme, și tot lucrul supt soare are vreme.
2. Vreme este a naște, și vreme este a murì, vreme este a sădì, și vreme este a smulge ce este sădit.
3. Vreme este a ucide, și vreme este a vindecà, vreme este a surpà, și vreme este a zidì.
4. Vreme este a plânge, și vreme este a râde, vreme este a se tânguì, și vreme este a jucà.
5. Vreme este a zvârlì pietre, și vreme este a strânge pietre; vreme este a îmbrățișà și vreme este a se depărtà de îmbrățișare.
6. Vreme este a căutà și vreme este a pierde, vreme este a țineà și vreme este a lepădà.
7. Vreme este a rupe și vreme este a coase, vreme este a tăceà și vreme este a vorbì.
8. Vreme este a iubì și vreme este a urî. Vreme este de răsboiu și vreme este de pace.
9. Ce are mai mult cel ce lucrează din osteneala sa?
10. Văzut-am toată migăiala, care o au dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să migăiască într’însa.
11. Toate câte le-au făcut, bune sunt în vremea sa, și tot veacul l-au dat în inimile lor, ca să nu afle omul făptura, care au făcut Dumnezeu din început până în sfârșit.
12. Cunoscut-am că nu este bine, fără numai a se veselì și a face bine în vieața sa.
13. Și tot omul, care mănâncă și beà, și vede binele întru toată osteneala sa, darul lui Dumnezeu este.
14. Cunoscut-am că toate câte au făcut Dumnezeu, acestea vor fì în veac, la acelea nu se poate adaoge, și dela ele nu se poate luà, și Dumnezeu au făcut ca să se teamă de fața lui.
15. Ce s’a făcut, iată este, și toate câte vor să fie, iată au fost, și Dumnezeu va căutà pre cel ce se gonește.
16. Și am văzut încă supt soare locul judecății și acolo este cel fărădelege, și locul dreptului, acolo este cel credincios.
17. Și am zis eu întru inima mea: pre cel drept împreună și pre cel fărădelege va judecà Dumnezeu; că de tot lucrul și de toată fapta va fi acolo vreme.
18. Zis-am eu întru inima mea de vorba fiilor omenești: că’i va osebì pre ei Dumnezeu, ca să arate că dobitoace sunt.
19. Și cum că întâmplarea fiilor omenești, și întâmplarea dobitocului, o întâmplare este; precum este moartea acestuia, așà și moartea aceluia, și un duh este în toate, și cu ce covârșește omul pre dobitoc? Cu nimic, că toate sunt deșertăciune.
20. Toate merg la un loc, toate s’au făcut din țărână, și toate se vor întoarce în țărână.
21. Și cine știe; oare duhul fiilor oamenilor se sue în sus? Și duhul dobitocului oare se pogoară în jos în pământ?
22. Și am văzut, că nu este bine, fără numai a se veselì omul întru lucrul său, că acesta este partea lui; că cine’l va duce pre el, ca să vază ceea ce va fi după el?
CAP. 4.
[modifică]
Și m’am întors eu, și am văzut toate năpăștile, cele ce se fac supt soare, și iată lacrămile celor ce se năpăstuesc, și nu este cine să’i mângâe pre ei, și din mâna celor ce’i necăjesc pre ei, putere, și nu este lor mângâitori.
2. Și am fericit eu pre toți cei morți, cari au murit, mai mult decât pre cei vii, cari trăesc până acum.
3. Și decât amândoi aceștia mai bun este, cel ce încă nu s’a născut, care încă n’a văzut lucrul cel rău, care s’a făcut supt soare.
4. Și am văzut eu toată osteneala, și împreună toată bărbăția lucrului, că aceasta este râvna omului dela prietenul său; și aceasta încă este deșertăciune și vânare de vânt.
5. Cel fără de minte ține mâinile în sân, și’și mănâncă cărnurile sale.
6. Mai bun este un pumn plin cu odihnă, decât doi pumni cu osteneală și cu vânare de vânt.
7. Și m’am întors eu, și am văzut deșertăciune supt soare.
8. Este unul, și nu este al doilea, și nici fiu, nici frate n’are și tot nu încetează dela toată osteneala sa, și ochiul lui nu se satură de avuții; și pentru cine mă ostenesc eu, și’mi lipsesc sufletul meu de bunătate? Ci și aceasta este deșertăciune, și migăială rea este.
9. Mai buni sunt doi decât unul, cari au plată bună pentru osteneala lor; că de va cădeà unul, celalt va ridicà pre soțul său.
10. Și vai celui ce este singur când va cădeà, că nu este altul carele să’l ridice.
11. Și de vor dormì doi, le va fi și cald lor; iar unul cum se va încălzì?
12. Și de se va sculà asupra lui unul, cei doi vor stà asupra aceluia, și funiea cea întreită nu curând se rupe.
13. Mai bun este pruncul sărac și înțelept, decât împăratul bătrân și fără de minte, carele mai mult nu știe purtà grije.
14. Că din temniță iese să împărățească, iar întru împărățiea sa s’a făcut sărac.
15. Văzut-am pre toți cei vil, cari umblă supt soare cu tânărul cel al doilea, care va fi în locul lui.
16. Nu este sfârșit la tot poporul lui, la toți câți au fost înaintea lor, și cei de pre urmă nu se vor veselì de dânsul, ci și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt.
17. Păzește piciorul tău, când mergi în casa lui Dumnezeu și te apropie, ca să auzi că mai bună este jertfa ta, decât darul celor fără de minte, că ei nu cunosc răul care’l fac.
CAP. 5.
[modifică]
Nu te grăbì cu gura ta, și inima ta să nu grăbească a grăì cuvânt înaintea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este în cer sus, și tu pre pământ jos; pentru aceasta fie cuvintele tale puține.
2. Că vine visul, când ești mult îngrijat și glasul nebunului în cuvinte multe.
3. Când vei făgăduì făgăduință lui Dumnezeu, nu zăbovì a o dà pre ea, că nu este voie întru cei nebuni; tu dar ori câte vei făgăduì dă.
4. Mai bine este a nu făgăduì, decât a făgăduì și a nu dà.
5. Nu dà gura ta, ca să faci să păcătuiască trupul tău, și să nu zici înaintea feței lui Dumnezeu, că este neștiință, ca să nu se mânie Dumnezeu pentru cuvântul tău, și să strice lucrul mâinilor tale.
6. Că întru mulțimea visurilor și a deșertăciunilor și a cuvintelor celor multe, tu te teme de Dumnezeu.
7. De vei vedeà în țară năpastea săracului și jefuirea judecăței, și a dreptăței, nu te mirà de lucrul acesta, că cel înalt preste cel înalt ià aminte, și este mai înalt decât ei.
8. Și prisosința pământului întru toate este împărat țarinei lucrate.
9. Cel ce iubește argintul, nu se va săturà de argint, și cel ce iubește rodurile întru mulțimea lor nu se va desfătà cu ele; și aceasta este deșertăciune.
10. Unde este mulțime de bunătăți, mulți sunt, cari o mănâncă pre ea, și ce este bărbăția celui ce o are pre ea? Fără numai să vază cu ochii săi.
11. Dulce este somnul slugei, ori puțintel, ori mult mănânce, iar pre cel sătul de se va îmbogățì, nu’l lasă să doarmă.
12. Este boală care o am văzut supt soare, a se păzì avuție spre răul celui ce o are.
13. Și piere avuția aceea întru migăială rea, și a născut fiu, și nimic nu este în mâna lui.
14. Precum a ieșit din pântecele mumei sale gol, se va întoarce, ca să meargă precum a venit, și nimic nu va luà din osteneala sa, ca să ducă în mâna sa.
15. Ci și aceasta este boală rea, că precum a venit, așà se va și duce și ce are el mai mult? Pentrucă s’a ostenit în vânt.
16. Și în toate zilele sale întru întunerec și în jale, și în mânie multă și în boală și în necaz.
17. Iată binele, care l-am văzut eu că este bun: a mâncà și a beà, și a vedeà bunătate întru toată osteneala sa, care s’a trudit supt soare în numărul zilelor vieței sale, care le-au dat Dumnezeu lui, că aceasta este partea lui.
18. Ci tot omul, căruia i-au dat Dumnezeu bogăție și avere, și i-a dat lui volnicie, ca să mănânce dintr’însele, și să’și ia partea sa, și să se veselească dintru osteneala sa, acesta darul lui Dumnezeu este.
19. Că nu mult își va aduce aminte de zilele vieței sale, că Dumnezeu îl cuprinde pre el întru veselia inimii lui.
CAP. 6.
[modifică]
Este răutate, care o am văzut supt soare, și multă este la oameni.
2. Om, căruia îi dă Dumnezeu bogăție și avere și mărire, și nimic nu este ce să lipsească sufletului lui din toate câte poftește, și nu’l va învrednicì Dumnezeu ca să mănânce dintru aceea, că om strein mănâncă aceea; aceasta deșertăciune și boală rea este.
3. De ar naște cinevà o sută de fii și mulți ani ar trăì, și cât de multe ar fi zilele anilor lui, sufletul lui nu se va săturà de bunătate, și încă nici îngropăciune nu va aveà, zis-am: mai bine este a fì o stârpitură, decât acela.
4. Că întru deșertăciune a venit, și întru întunerec se duce, și întru întunerec numele lui se va acoperì.
5. Și încă soarele nu l-a văzut, nici l-a cunoscut, odihna acestuia mai multă este decât a aceluia.
6. Și de ar trăì de două ori o mie de ani, și bunătate n’a văzut, au nu toate la un loc vor merge?
7. Toată osteneala omului de ar venì în gura lui și încă sufletul lui nu se va săturà.
8. Că ce are înțeleptul mai mult decât nebunul? Că săracul știe a umblà în preajma vieții.
9. Mai bună este vederea ochilor, decât ceeace ai în gând; ci și aceasta este deșertăciune și vânare de vânt.
10. Ori și ce fie, iată s’a chemat numele lui, și s’a cunoscut, că el este om, și nu se va puteà judecà cu cel mai tare decât el.
11. Că sunt cuvinte multe, care înmulțesc deșertăciunea.
CAP. 7.
[modifică]
Ce folosește omului? Că cine știe care este binele omului în vieață, în numărul zilelor vieții deșertăciunei lui, și le-a făcut pre ele ca umbra? Că cine va spune omului ce va fi după el supt soare?
2. Mai bun este numele bun, decât untuldelemn bun, și ziua morții decât ziua nașterii.
3. Mai bine este a merge la casa plângerii, decât la casa ospățului; pentrucă acesta este sfârșitul a tot omul, și cel viu va pune ce este bun întru inima sa.
4. Mai bună este mâhnirea decât râsul, că prin întristarea feții se îndreptează inima.
5. Inima înțelepților în casa plângerii; iar inima nebunilor în casa veseliei.
6. Mai bine este a auzì certarea înțeleptului, decât omul care aude cântecele nebunilor.
7. Că precum este troznetul spinilor supt căldare, așà este râsul nebunilor; ci și aceasta este deșertăciune.
8. Năpastea împresură pre cel înțelept, și strică inima celui de bun neam.
9. Mai bun este sfârșitul cuvântului, decât începutul lui; mai bun este cel răbdător, decât cel trufaș cu inima.
10. Să nu grăbești cu duhul tău a te mânieà, că mâniea în sânul nebunilor se odihnește.
11. Să nu zici: ce este că zilele cele mai dinainte, erau mai bune decât acestea? Că nu înțelepțește ai întrebà aceasta.
12. Bună este înțelepciunea cu avuție, și mai mult folosește celor ce văd soarele.
13. Că în umbra ei înțelepciunea ca umbra argintului, și prisosința cunoștinții înțelepciunii înviază pre cel ce o are pre ea.
14. Vezi lucrurile lui Dumnezeu, că cine va puteà înfrumusețà, pre care Dumnezeu îl va stricà?
15. În ziua bunătății trăește în bine, și vezi în ziua răutății, vezi încă și tu cu aceasta tocmirea acestora, care au făcut Dumnezeu pentru graiu, ca să nu afle omul după dânsul nimic.
16. Toate le-am văzut în zilele deșertăciunei mele; este drept, care piere întru dreptatea sa, și este nedrept, care multă vreme trăiește întru răutatea sa.
17. Nu fii drept prea mult, nici înțelept de prisosit, ca nu cumvà să-ți ieși din fire.
18. Și nu fii mult fără de lege, și nu fii aspru, ca să nu mori fără vreme.
19. Bine este a se țineà pre sine întru aceasta, iar cu aceasta să nu-ți pângărești mâna ta, că celor ce se tem de Dumnezeu vor ieșì toate.
20. Înțelepciunea va ajutà înțeleptului mai mult decât zece puternici, cari sunt în cetate.
21. Că nu este om drept pre pământ, care să facă bine și să nu greșească.
22. Și la toate cuvintele, care vor grăì cei fără de lege, să nu pui inima ta, ca să nu auzi și tu pre sluga ta blestemându-te.
23. Că de multe ori te va viclenì pre tine, și în multe chipuri va necăjì inima ta, pentrucă și tu ai blestemat pre alții mulți.
24. Toate acestea le-am ispitit cu înțelepciunea, și am zis:
25. Înțelepțì-mă-voiu, și s’a depărtat dela mine mai departe decât erà, că este adâncă adâncime, și cine o va aflà pre ea?
26. Înconjurat-am eu și inima mea, ca să știu, și să socotesc, și să caut înțelepciunea și pricina, și să cunosc fără de legea nebunului, și greșala și rătăcirea.
27. Și o aflu eu pre ea mai amară decât moartea, cu muerea care este laț vânător, și inima ei mreje, legătură sunt mâinile ei, cel bun înaintea feții lui Dumnezeu se va izbăvì de ea; iar cel păcătos se va prinde întru ea.
28. Vezi, aceasta am aflat, zis-a Eclisiastul, odată, și mai de multe ori am cercat, ca să aflu pricina.
29. Care a cercat sufletul meu, și nu o aflat, un om dintru o mie am aflat, iar muiere din toate acestea n’am aflat.
30. Însă vezi, aceasta am aflat, că au făcut Dumnezeu pre om drept; iar oamenii ei au căutat multe cugetări, cine știe înțelepciunea? Și cine știe dezlegarea cuvântului?
CAP. 8.
[modifică]
Înțelepciunea omului va luminà fața lui; iar cel fără de obraz, va fì urît.
2. Gura împăratului păzește și cuvântul jurământului lui Dumnezeu.
3. Nu te grăbì a merge dela fața lui, și să nu stai în cuvânt rău, că tot ce va vreà va face.
4. Precum va zice împăratul, putere are, și cine va zice lui, ce faci?
5. Cel ce păzește porunca nu va cunoaște cuvântul rău, și vremea judecății o cunoaște inima înțeleptului.
6. Că tot lucrul are vreme și judecată, că știința multă a omului este mai pre sus de el.
7. Că nu este cine să știe ceea ce va fì, că în ce chip va fì, cine va spune lui?
8. Nu este om, care să aibă putere preste duh, ca să oprească duhul; și nu este putere în ziua morții, și nu este răgaz în ziua războiului, și fărădelegea nu va mântuì pre cel ce o are pre ea.
9. Și toate acestea le-am văzut, și am dat inima mea spre tot lucrul, care s’a făcut supt soare, ca să văz toate, câte cu putere a făcut omul împrotiva omului, ca să’l necăjască pre el.
10. Și atunci am văzut pre cei fărădelege îngropați, încă și din locul cel sfânt, și au mers, și au fost lăudați în cetate, pentrucă așà au făcut, ci și aceasta este deșertăciune.
11. Că de vreme ce nu se face curând judecată celor ce fac rău, pentru aceea s’a umplut inima fiilor omenești, ca să facă rău.
12. Cel ce a păcătuit, a făcut rău de atunci, și din tinerețele sale, că știu și eu, că va fi bine celor ce se tem de Dumnezeu, precum se tem de fața lui.
13. Și bine nu va fi celui fărădelege, și nu va petrece multe zile la umbră, cel ce nu se teme de fața lui Dumnezeu.
14. Este deșertăciune, care se face pre pământ; că sunt drepți, preste carii vin rele, ca și cum ar fi făcut faptele nedrepților, și sunt nedrepți, cărora le vin bune, ca și cum ar fì făcut faptele drepților. Zis-am: că și aceasta este deșertăciune.
15. Și am lăudat veseliea, că nu este bine omului supt soare, fără numai a mâncà și a beà și a se veselì, și numai aceasta va aveà din osteneala sa cea din toate zilele vieții sale, care i le-au dat Dumnezeu lui supt soare.
16. Pentru care am dat inima mea, ca să cunosc înțelepciunea, și să văz migăiala, care s’a făcut pre pământ, că este om, care ziua și noaptea nu vede somn în ochii săi.
17. Și am văzut toate lucrurile lui Dumnezeu, că nu va puteà omul aflà lucrul cel făcut supt soare, ori cât se va ostenì omul a căutà, nu va aflà și ori câte va zice înțeleptul, că le cunoaște, tot nu le va puteà aflà.
CAP. 9.
[modifică]
Toate acestea le-am cugetat cu inima mea, și inima mea toate acestea le-a văzut, cum sunt drepții și înțelepții, și faptele lor în mâna lui Dumnezeu, și iubirea și ura, nu este om care să le știe, toate sunt înaintea feții lor.
2. Deșertăciune este întru toate. O întâmplare este dreptului, și necredinciosului, celui bun și celui rău, celui curat și celui necurat, celui ce jertfește și celui ce nu jertfește, precum este cel bun, așà este și cel păcătos, precum este cel ce jură, așà este și cel ce se teme de jurământ.
3. Aceasta este rău întru toate cele ce se fac supt soare, că o întâmplare este tuturor, încă și inima fiilor oamenilor s’a umplut de răutate, și rătăcire în inima lor până trăesc, și mai pre urmă la cei morți.
4. Că cine este, care să se împărtășască cu toți cei vii? Este nădejde, că mai bun este câinele cel viu, decât leul cel mort.
5. Că cei vii știu că vor să moară; iar cei morți nu știu nimic, și mai mult plată lor nu este, că s’a stins pomenirea lor.
6. Încă și iubirea lor și ura lor și râvna lor acum au pierit, și nu mai au ei parte în veac de toate cele ce se fac supt soare.
7. Vino, mănâncă cu veselie pâinea ta și beà cu inimă bună vinul tău, că au plăcut lui Dumnezeu faptele tale.
8. În toată vremea să fie hainele tale albe, și untuldelemn de pre capul tău să nu lipsească.
9. Și’ți petrece vieața cu femeia, pe care o iubești în toate zilele vieții deșertăciunii tale, care s’a dat ție supt soare, că aceasta este partea ta, în vieața ta și întru osteneala ta, care te ostenești tu supt soare.
10. Toate, oricâte îi dă mâna ta a face, cât poți, fă, pentrucă în iad unde mergi tu, nici lucru, nici gând, nici știință, nici înțelepciune nu este.
11. Întorsu-m’am, și am văzut supt soare, că nu este alergătura celor sprinteni, nici răsboiul acelor tari, nici pâinea acelor înțelepți, nici avuțiite acelor cu minte, nici harul acelor știutori, că vremea și întâmplarea va întâmpinà pre toți aceștia.
12. Și n’a cunoscut omul vremea sa, ca peștii ce se vânează în mreajă rea, și ca pasările, care se prind în laț, așà se prind fiii oamenilor în vremea rea, când cade preste ei fără de veste.
13. Ci și această înțelepciune am văzut supt soare, care mare este înaintea mea.
14. Cetate mică, și oameni puțini într’însa, și vine asupra ei împărat mare, și o încunjură, și face împrejurul ei șanțuri mari.
15. Și se află într’însa un om sărac înțelept, și acesta mântuește cetatea cu înțelepciunea sa, și după aceea nimeni nu’și mai aduce aminte de omul acela sărac.
16. Și am zis eu: mai bună este înțelepciunea decât puterea, și înțelepciunea săracului cea nebăgată în seamă, și cuvintele lui, care nu se ascultă.
17. Cuvintele înțelepților în liniște se aud, mai mult decât strigarea celui ce stăpânește preste nebuni.
18. Mai bună este înțelepciunea decât uneltele răsboiului, și unul, care greșește, va pierde bunătate multă.
CAP. 10.
[modifică]
Muștele murind strică dulceața cea tocmită a untuluidelemn, mai scumpă este puțină înțelepciune, decât slava mare a nebuniei.
2. Inima înțeleptului la dreapta lui este; iar inima celui nebun la stânga lui este.
3. Încă și când umblă nebunul pre cale, inima lui fără de minte este, și toate câte gândește nebunie sunt.
4. De se va suì preste tine duhul celui puternic, să nu lași locul tău, că tămăduire este ce face să înceteze păcate mari.
5. Este rău, care l-am văzut supt soare, ca și cum fără de voie ar fì ieșit dela fața celui puternic.
6. Pre cel nebun pus întru înălțimi mari, și pre cei bogați șezând în smerenie.
7. Văzut-am pre slugi călări, și pre Domni umblând ca niște slugi pe jos.
8. Cel ce sapă groapă el va cădeà într’însa, și cel ce curățește gardul, mușca’l-va pre el șarpele.
9. Cel ce scoate pietre ostenì-se-va cu ele, și cel ce despică lemne, primejduì-se-va cu ele.
10. De se tocește fierul, și n’are tăișul ascuțit, trebue îndoită putere; așà omul să’și îndoiască osteneala spre înțelepciune.
11. De va mușcà șarpele nu într’ascuns, și nu este folos celui ce descântă.
12. Cuvintele gurii înțelepte sunt har, și buzele celui fără de minte îl vor prăpădì pre dânsul.
13. Începutul cuvintelelor gurii lui este nebunie, și sfârșitul gurii lui rătăcire rea.
14. Și cel nebun înmulțește cuvinte; nu știe omul ce este și ce va fì după el, cine îi va spune lui?
15. Osteneala nebunilor îi necăjește pre ei, ca cei ce nu știu a merge în cetate.
16. Vai ție cetate, a căreea împărat este tânăr, și boerii tăi mănâncă de dimineață.
17. Fericit ești tu pământule, al căreia împărat este fecior de bun neam, și boierii tăi mănâncă în vremea sa, ca să se întărească, și nu se vor rușinà.
18. Întru lene se vor povârnì grinzile, și întru întârzierea mâinilor, va picurà în casă.
19. Pentru râs fac pâinea, și vinul veselește pre cei vii; și de argint ascultă toate.
20. În cugetul tău să nu blestemi pre împărat, și întru ascunsul cămării tale să nu blestemi pre cel bogat, că pasărea cerului va duce glasul tău, și care are aripi, va spune cuvântul tău.
CAP. 11.
[modifică]
Aruncă pâinea ta pre fața apei, că întru mulțimea zilelor o vei aflà.
2. Fă parte la șapte și la opt, că nu știi ce rău va fì pre pământ.
3. De se vor umpleà norii de ploaie, pre pământ o vor vărsà; și de va cădeà lemnul către amiazăzi sau către miazănoapte, în care loc va cădeà lemnul, acolo va fi.
4. Cel ce păzește vântul nu va semănà, și cel ce se uită la nori nu va secerà.
5. Precum nu este, care să știe, care este calea duhului, nici în ce chip se închiagă oasele în pântecele femeii îngrecată, așà nu știi lucrurile lui Dumnezeu, ori câte va face.
6. Dimineața seamănă sămânța ta, și seara să nu înceteze mâna ta, că nu știi ce va rodì mai vârtos, aceasta sau aceea, și de vor rodì amândouă mai bine va fi.
7. Și dulce este lumina, și bine ochilor a vedeà soarele.
8. Că de va trăì ani mulți omul, și întru toți aceștia se va veselì; însă să’și aducă aminte de zilele întunerecului, că foarte multe vor fi, tot ce vine deșertăciune este.
9. Veselește-te tânărule în tinerețile tale, și cu cele bune să se desfăteze inima ta în zilele tinerețelor tale, și umblă în căile inimii tale fără de prihană, și nu după vederea ochilor tăi, și să știi, că pentru toate acestea te va aduce Dumnezeu la judecată.
10. Și depărtează mânia dela inima ta și gonește răul dela trupul tău, că tinerețile și nebuniea deșertăciune sunt.
CAP. 12.
[modifică]
Adu’ți aminte de făcătorul tău în zilele tinerețelor tale, mai nainte de ce vor venì zilele răutății, și se vor apropieà anii, întru care vei zice: nu este mie întru aceștia voie.
2. Mai nainte de ce se va întunecà soarele și lumina și luna și stelele, și se vor întoarce norii după ploaie.
3. În ziua în care se vor clătì păzitorii casei, și se vor cutremurà bărbații puterii, și vor încetà cele ce macină, că s’au împuținat și se vor întunecà cele ce văd în gaură.
4. Și vor închide ușile în uliță întru slăbiciunea glasului cei ce macină, și se vor sculà la glasul pasării, și vor smerì toate fetele cântării.
5. Încă și din înălțime vor vedeà, și va fi spăimântare în cale, și va înflorì migdalul, și se va îngrășà lăcusta, și se va risipì chiparisul, că va merge omul în casa veacului său, și vor încunjurà pre uliță cei ce plâng.
6. Mai nainte de ce se va rupe funiea argintului, și se va zdrobì floarea aurului și se va sparge vadra la izvor și se va învârtì roata la groapă.
7. Și mai nainte de ce se va întoarce țărâna în pământ, precum a fost, și duhul se va întoarce la Dumnezeu, la cel ce l-au dat pre el.
8. Deșertăciunea deșertăciunilor, zis-a Eclisiastul, toate sunt deșertăciune.
9. Și fiindcă de prisosit s’a făcut Eclisiastul înțelept, și a învățat pre om știință, și urechea a cercat mult frumusețea pildelor.
10. A cercat Eclisiastul ca să afle cuvintele voiei, și să scrie drept cuvintele adevărului.
11. Cuvintele înțelepților, ca strămurările și ca cuiele înfocate care din tocmele s’a dat dela un păstor.
12. Și mai mult decât acestea fiul meu, ia aminte; că a face cărți multe nu este sfârșit, și cugetarea cea multă este osteneală trupului.
13. Sfârșitul cuvântului tot, auzi’l; teme-te de Dumnezeu, și poruncile lui le păzește, că aceasta este tot omul.
14. Că toată fapta o va aduce Dumnezeu la judecată, cu tot lucrul trecut cu vederea, ori bun, ori rău fie.