Biblia 1914/3 Macavei
CAP. 1.
[modifică]
Iar Filopator înțelegând dela cei ce s’au întors, cum că Antioh a luat locurile cele desupt stăpânirea sa, a poruncit tuturor puterilor sale, pedestrașilor și călăreților să se strângă.
2. Și luând cu sine pre sora sa Arsinoi, a mers până la locurile cele despre Rafian, unde erau tăbărîți cei ce erau cu Antioh.
3. Iar oarecare Teodot gândind să facă viclenie, a luat din armele lui Ptolomeu, care mai ’nainte fusese încredințate lui, cele mai tari, și s’a dus noaptea în cortul lui Ptolomeu, ca el singur să’l omoare pre el, și într’acest chip să se risipească răsboiul.
4. Ci pre acesta l-a scos Dositeu cel ce se ziceà al lui Drimil, care de neam era Judeu, iar după aceea și-a schimbat legea și s’a înstreinat de către dogmele cele părintești, acesta a făcut să se culce în cortul lui un necunoscut, căruia i s’a întâmplat de a pățit el patima aceluia.
5. Iar după aceea făcându-se răsboiu tare, și lucrurile mai tari fiind la Antioh, Arsinoi umblà și rugà pre ostași cu jale și cu lacrămi, cu părul despletit, ca și pre sine și pre pruncii săi și pre muierile sale, bărbătește să le ajute, făgăduind că celor ce vor biruì, fiecăruia va dà două talere de aur.
6. Și așà s’a întâmplat de mulți vrăjmași au pierit în bătaie, și mulți s’au și robit.
7. Iar după ce a biruit vicleșugul acela, a socotit să meargă în cetățile cele mai de aproape, ca să le mângâe, și după ce a făcut aceasta, și a împărțit daruri capiștilor, a făcut pre cei supuși ai săi să fie cu inimă bună.
8. Iar Iudeii trimițând la el din bătrânime și dela cei mai de frunte, ca să i se închine, și să’i ducă daruri, și să i se bucure de cele ce i s’a întâmplat; și se întâmplară că și el a fost gata ca în cât mai curând să meargă la ei.
9. Și după ce s’a dus la Ierusalim, a jertfit prea marelui Dumnezeu, și a dat daruri, și din ce erà prilej, oare ce locului făcând.
10. Și viind la loc, și cu sârguință și cu bună cuviință minunându-se și mirându-se de rânduiala cea bună a Bisericii, a gândit să se sfătuiască, să intre în Biserică.
11. Iar ei zicând: cum că nu se cade a se face aceasta, că nu numai celor din neamuri nu este slobod, ci nici tuturor preoților, fără numai Arhiereului, care pre toți povățuiește, ci și acestuia o dată într’un an, iar el nicidecum n’a vrut să asculte.
12. Ci măcar de s’a și cetit înaintea lui legea, tot n’a încetat a nu intrà, zicând: că trebuie să intre, și măcar de ei sunt lipsiți de această cinste, eu nu trebuie să fiu lipsit, și i-a întrebat: pentruce intrând el prin toată Biserica, nimeni din cei ce erau acolo nu l-a oprit?
13. Și oarecare negândind mai ’nainte, zice: rău s’a făcut aceasta; iar el a zis: când se face aceasta pentru vre-o pricină, au tot nu voiu intrà eu? Ori vreau ori nu vreau ei.
14. Iar preoții cu toate vestmintele îmbrăcați căzându’i înainte, se rugau prea marelui Dumnezeu să le ajute la această nevoie ce li s’a întâmplat, și să întoarcă pornirea răului năvălitor, și de strigare cu plâns umplând Biserica, iar cei ce erau în cetate turburându-se, au sărit neștiind ce se face.
15. Și fecioarele cele închise în cămări cu cele ce le-au născut s’au pornit, și cu cenușe și cu praf presărându’și capetele, de suspinuri și de plânsuri au umplut ulițele.
16. Și cele de curând adunate, din cămările cele spre întâmpinare rânduite, lăsând rușinea ce li se cuveneà, degrab au alergat în cetate.
17. Iar mumele și doicele lăsând pruncii cei de curând născuți, încoace și încolo, unele prin case, altele prin ulițe fără de opreală se adunau la Biserica cea prea mare.
18. Și de multe feluri erà rugăciunea celor ce se adunase despre cele ce fără de cuviință cercà el să facă.
19. Și împreună cu aceștia, cetățenii luând îndrăzneală nu’l sufereau să plinească sfatul lui, care gândeà; ci au strigat să se pornească la arme, și bărbătește pentru legea părintească să moară, și mare gâlceavă au făcut în locul acela.
20. Și abia preoții și bătrânii i-au întors, și la aceeaș stare a rugăciunii erau.
21. Și mulțimea ca mai ’nainte într’aceasta se aflà rugându-se; iar bătrânii, carii erau cu împăratul, în multe chipuri ispiteau, ca să mute gândul lui cel semeț dela sfatul ce’l gândise.
22. Iar el mai îndrăzneț făcându-se, lăsând toate, se găteà să intre, ca să săvârșească cele ce mai ’nainte a zis.
23. Acestea văzând și cei ce erau cu împăratul, s’au întors să se roage cu ai noștri celui ce are toată puterea, ca celor ce erau acolo să le ajute, și să nu treacă cu vederea această faptă fărădelege și semeață.
24. Și de strigarea cea îndesită și plină de durere a mulțimei, ce se adunase, strigare neînchipuită erà.
25. Că se păreà că nu numai oamenii, ci și pereții și pământul tot răsună, precum toți moarte atunci pofteau, de cât să se spurce locul.
CAP. 2.
[modifică]
Iar Simon Arhiereul înaintea Bisericii îngenunchind, și cu cuviință întinzându’și mâinile, așà s’a rugat:
2. Doamne! Doamne împăratul cerurilor! Și Stăpânul a toată făptura, cel sfânt întru sfinți, singur stăpânitor, atotțiitor, caută spre noi, cei ce ne asuprim de cel necredincios și spurcat, care este înfierbântat de îndrăzneală și de putere.
3. Că tu ești cel ce ai făcut toate, și toate le stăpânești, Domn drept ești, cel ce judeci pre cei ce cu sumeție și cu trufie fac.
4. Tu pre cei ce mai ’nainte au făcut strâmbătate, între cari și uriași erau, carii întru vitejie și întru îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut aducând preste ei apă nemăsurată.
5. Tu pre Sodomenii cei sumeți și cuprinși cu vădită și cu nespusă răutate, cu foc și cu iarbă pucioasă i-ai ars, pildă puindu’i celor de pre urmă.
6. Tu pre îndrăznețul acela Faraon, care pre poporul tău cel sfânt pre Israil l-a robit, cu multe și osebite munci ispitindu’l ai arătat puterea ta.
7. Și după aceasta ai arătat puterea ta cea mare, când cu care și cu mulțime de gloate gonind el pre popor, l-ai înnecat în fundul mării; iar pre cei ce au crezut întru tine, cel ce stăpânești preste toată făptura, întregi i-ai trecut, cari cunoscând lucrul mâinilor tale, te-au lăudat pre tine cel Atotțiitor.
8. Tu împărate cel ce ai zidit acest pământ nemărginit și nemăsurat, ales-ai cetatea aceasta, și ai sfințit locul acesta spre numele tău, cel ce de nimic lipsă nu ai, și l-ai mărit cu arătare luminată, întărindu’l pre el spre slava marelui și prea cinstitului tău nume.
9. Și iubind casa lui Israil ai făgăduit, cum că ori când abătându-ne noi dela tine, ne va cuprinde strânsoare, și viind în locul acesta să ne rugăm, vei ascultà rugăciunea noastră.
10. Și cu adevărat credincios și adevărat ești, că de multe ori, când erau în nevoe părinții noștri, întru smerenia lor le-ai ajutat lor, și i-ai izbăvit pre ei de foarte mari nevoi.
11. Iată dar acum Împărate sfinte, pentru păcatele noastre cele multe și mari ne asuprim, și suntem supuși vrăjmașilor noștri, și părăsiți întru neputințe.
12. Și într’această cădere a noastră, îndrăznețul și spurcatul acesta se nevoește ca să ocărască locul cel sfânt, care pre pământul acesta l-ai ales numelui tău celui mărit.
13. Că lăcașul tău este cerul cerului, la care oamenii nu se pot apropià; iar de vreme ce bine ai voit ca să așezi mărirea ta întru poporul tău Israil, ai sfințit locul acesta.
14. Nu face izbândă asupra noastră prin necurații aceștia, nici prin cei spurcați ne pedepsì pre noi, ca să nu se laude cei fărădelege întru mâniea lor, nici să se veselească întru trufia limbii lor, zicând: noi am călcat Casa sfințeniei, cum se calcă casele urâciunilor.
15. Șterge păcatele noastre, și risipește greșalele noastre, și arată mila ta în ceasul acesta, degrab să ne întâmpine pre noi îndurările tale, și pune laudă în gura celor ce au căzut și s’au zdrobit cu sufletele, fă-ne nouă pace.
16. Iar atotvăzătorul Dumnezeu, cel decât toate mai sfânt, întru sfânt lăcașul său auzind legiuită rugăciune, pre semețul și îndrăznețul acela trufaș, foarte l-au bătut.
17. Încoace și încolo clătindu’l pre el cum se clătește trestia de vânt, încât zăceà pre pământ neputând face nimic, și erà cu mădulările slăbănogite, încât nici a grăì nu puteà, cu dreaptă judecată fiind certat.
18. Deci prietenii și păzitorii trupului lui văzând acea iute bătae, care l-a apucat pre el, temându-se ca să nu se lipsească și de vieața, degrab l-au scos afară pre el spăimântați de nespusă frică.
19. Iar după câtăvà vreme trezindu-se, nicidecum nu s’a pocăit după acea bătae, ci cuvinte amare și îngrozitoare grăind, s’a dus.
20. Și sosind la Eghipet, și adăogând răutățile cu ajutorul tovarășilor celor osebiți de toată dreptatea, pre cari mai ’nainte i-am arătat,
21. Nu numai cu acele nenumărate spurcăciuni s’au îndestulat, ci și la atâta îndrăznire a venit, cât în toate locurile puneà blestemuri asupra poporului, și mulți din prietini căutând la punerea înainte a împăratului, și ei urmau voea lui.
22. Că pusese întru sine împăratul, ca asupra neamului să deà hulă, și ridicând la turnul cel de lângă curte stâlp, a săpat pre dânsul scrisoare.
23. Ca nici unul din cei ce nu jertfesc să nu intre în capiștele lor, ci toți Iudeii să fie scriși la popor și să fie de slujbă; iar cei ce ar răspunde împrotivă, cu sila luându’i să’i omoare.
24. Iar pre cei ce se scriu, să’i însemneze și cu foc, cu semnul lui Dionisie tipărindu-le pre trup frunză de ederă, pre carii i-a și osebit în cea mai dinainte mărginită slobozenie.
25. Însă ca să nu se vază cum că tuturor vrăjmășuește, a scris de desupt: că de vor vreà unii dintre ei să petreacă între cei ce sunt aleși spre slujbele jertfelor, aceștia întocmai cu Alexandrenii să fie cetățeni.
26. Deci unii din cetate urînd rânduelele bunei credințe ale cetății, lesne s’au dat pre sine, ca și cum mare cinste ar dobândì petrecerea ce vor aveà cu împăratul.
27. Iar cei mai mulți cu vitejesc suflet întărindu-se, nu s’au despărțit de buna credință, ci cu bani răscumpărându’și vieața, fără de frică se nevoiau a scăpà dela înscriere, bună nădejde având, că le va venì apărare.
28. Și de cei ce se depărtau dela ei, se scârbeau, și ca pre niște vrăjmași neamului său îi judecà, și îi lipseà de petrecerea cea de obște și de ajutor.
CAP. 3.
[modifică]
Acestea înțelegându-le păgânul, atât s’a mânieat, încât nu numai pre cei ce lăcuiau în Alexandria s’a înfuriat, ci și celor din țară mai cu greu se împrotiveà, și a poruncit ca degrab să’i strângă pre toți într’un loc, și cu foarte rea moarte să’i omoare.
2. Și acestea gătindu-se, veste rea asupra neamului s’a vestit la oamenii cei poftitori de rău, cărora li se dà prilej a’și împlini voea, ca și cum i-ar oprì pre ei dela legile sale.
3. Iar Iudeii fără de nici o îndărătnicire păzeau buna voință și credința către împărați, ci pentrucă cinsteau pre Dumnezeu, și cu legea lui se cârmuiau, osebiri făceau asupra lor, și surpări, pentru care pricină unora urâți se păreau, și cu faptele cele bune ale lucrurilor celor drepte împodobindu’și petrecerea lor, tuturor oamenilor plăcuți erau.
4. Deci, vieața cea bună a neamului, care la toți era vestită, acei streini de neam nici într’un chip nu o au socotit; iar osebirea închinăciunii și a mâncărilor o vesteau, zicând: cum că nici de împăratul, nici de puteri ascultă oamenii aceștia, ci sunt răi la inimă, și foarte împrotivitori lucrurilor, și mare defăimare au ațâțat.
5. Iar Elinii cei din cetate cu nimica nedreptățiți, văzând acea gâlceavă neașteptată și năvălire fără de veste asupra oamenilor acestora, și alergături împreună neostenite făcându-se a le ajutà nu puteau, că era porunca tirănească.
6. Ci se rugau și cu greu sufereau gândind, că se vor schimbà acestea, pentrucă nu va fi așà necercată o adunare ca aceasta, nimic greșind.
7. Iar unii vecini și prietini și cari aveau neguțătorie cu ei, pre ascuns grăiau cu unii, făgăduindu-le că le vor fi credincioși, și cu toți dimpreună îi vor apărà și bucuros vor venì să le ajute.
8. Iar el pentru norocirea cea de acum sumețindu-se, și necăutând la puterea prea marelui Dumnezeu, ci gândind că pururea într’acelaș sfat va rămânea, scris-a asupra lor cartea aceasta:
9. Împăratul Ptolomeu Filopator, povățuitorului de oștire, și ostașilor celor ce sunt în Eghipet și ori în ce loc, bucurie și sănătate și eu încă sunt sănătos, și lucrurile noastre.
10. După ce oștirea noastră cea trimisă în Asia, de care știți și voi, cu ajutorul dumnezeilor, și cu vitejia noastră după cuvinte foarte bun sfârșit a avut; drept aceea am socotit, ca nu cu sila armelor, ci cu blândețe și cu multă iubire de oameni să aplecăm neamurile cele ce lăcuesc în Kilo-Siria și în Finichia, și bine să le fac cu bucurie.
11. Și capiștilor celor de prin cetăți împărțindu-le venituri multe, mers-am și la Ierusalim, suindu-ne să cinstim Biserica celor necredincioși, carii niciodată nu încetează dela nebunie.
12. Iar ei cu cuvântul primind a noastră venire, însă cu lucrul viclenește vrând noi să intrăm în Biserica lor, și cu cuvioase și frumoase daruri să o cinstim, ei sumețindu-se ca și mai de demult, ne-au oprit a intrà rămâind de cinstea noastră.
13. Și n’au simțit puterea noastră pentru iubirea de oameni, care avem către toți oamenii, ci gândul lor cel rău, care îl au asupra noastră aevea l-au arătat, ca cei ce numai ei singuri dintre neamuri se împrotivesc împăraților și făcătorilor săi de bine, și nimic ce este adevărat nu vor să sufere.
14. Și noi lăsând după nebunia lor, și cu biruință întorcându-ne la Eghipet, către toate neamurile am arătat iubire de oameni, precum se cădeà am făcut.
15. Și pentru acestea spre cei ce sunt de un neam cu ei nimănui vrăjmășie n’am ținut, și pentru ajutorul și pentru cele ce le-am fost încrezut lor cu adevăr, cele dela început, mii de lucruri îndrăznind a le schimbà, am vrut, și politiei Alecsandrenilor pre ei să’i învrednicim, și părtași preoților celor dea pururea să’i facem.
16. Iar ei împrotivirea luând, și cu răutatea cea dimpreună cu ei născută, lepădând binele și pururea la rău abătându-se, nu numai s’au întors de către cea neprețuită politie, ci încă și de cei puțini, cari dintre dânșii se află spre noi cu bună voință, se scârbesc și cu cuvântul și cu tăcere, pururea având prepus pre noi pentru vieața sa cea de necinste, cum că noi curând vom stricà tocmelele.
17. Pentru aceea și cu semne bine adeverindu-ne, cum că aceștia în tot chipul au gând rău spre noi, și mai ’nainte socotind, ca nu cumvà mai pre urmă turburare fără de veste făcându-se, pre acești necredincioși tainici vânzători și varvari, să’i avem vrăjmași,
18. Am poruncit, ca îndată cât va sosì la voi cartea aceasta, pre cei însemnați în cartea aceasta împreună cu muierile și cu pruncii ocăriți și prădați, într’aceeaș zi să’i trimiteți la noi de pretutindenea cu legături de fier legați, ca precum se cade celor răi, cu moarte nevindecată și de ocară să piară.
19. Că după ce se vor certà toți aceștia, am socotit că de aici înainte lucrurile noastre desăvârșit întru bună stare și mai bună rânduiaiă se vor așezà.
20. Iar ori cine va ascunde pre vre un iudeu, ori bătrân, ori tânăr, ori prunc la țâțe, foarte cu groaznice chinuri se va chinuì cu toată casa.
21. Și cine va spune pre cel ce va ascunde, acela va luà averea celui ce va cădeà supt vină, și din argintul împărătesc, două mii de drahme, și cu slobozenie se va încununà.
22. Iar tot locul unde se va aflà ascuns Iudeu, neumblat și ars de foc să se facă, ca la toată muritoarea fire întru tot fără de treabă să se socotească întru toată vremea. Așà a fost scrisă cartea.
CAP. 4.
[modifică]
Iar ori unde soseà porunca aceea, păgânii făceau ospăț poporului cu strigări și cu bucurie, și cu îndrăzneală își arătau pizma cea rea, care de demult o aveau în inima lor.
2. Iar Iudeilor neîncetată plângere erà, și tânguire cu foarte mare strigare, cu lacrămi și cu suspinuri fierbinți a inimii lor pretutindenea plângând pierirea lor cea nevăzută mai ’nainte, care fără de veste s’a judecat asupra lor.
3. Ce stăpânire sau cetate, sau ce loc lăcuit ori unde, sau ce căi nu erau pline de văitături și de plânsurile lor?
4. Că așà de groaznic și fără de milă de mai marii cetăților, toți dimpreună se trimeteau, cât și unii din vrăjmașii lor cu mintea privind cumplitele chinuri, li se făceau milă, și socotind neștiuta schimbare a vieții, lăcrămau de cea de trei ori ticăloasă trimitere a lor.
5. Că se aduceà mulțime de bătrâni albi de căruntețe, a cărora picioarele, care de bătrânețe se încovoiase, și încet pășau, fără de nici o rușine le sileau ca să pășască iute.
6. Și cele tinerele, care de curând erau măritate, în loc de a se veselì, se văitau, și cosițele cele unse cu mir, cu praf presărându-le, desvelite se aduceau; și în loc de cântări de nuntă, toate împreună începeau a plânge, ca și cum ar fì smulse cu prăzi de alte neamuri, și legate cu sila le trăgeà poporul să le bage în corabie.
7. Și bărbații acestora cu lanțuri în loc de cununi erau împleticiți la grumazi în vârsta cea ca o floare a tinerețelor; în loc de desfătare și de veselie tinerească, zilele cele rămase ale nunței, în plângeri le petreceau, lângă picioare văzându’și groapa zăcând.
8. Și’i duceau ca pre niște hiare legați cu fier, unii de cumpenele corăbiilor aveau grumazii prinși cu cuie, alții aveau picioarele țeapăn legate cu obezi, și deasupra cu podine astupați, ca să nu vază lumina, și de toate părțile să le fie întru întuneric ochii, ca pre niște împrotivitori pre apă să’i ducă.
9. Pre aceștia după ce i-au băgat în corabie, și au săvârșit mergerea precum poruncise împăratul, a poruncit să’i tăbărască înaintea cetății în locul cel de alergătura cailor, care erà foarte larg împrejur și bun de a’i puteà vedea să’i batjocorească toți cei ce intrau în cetate și cei ce ieșau de călătoreau în țară, ca nici cu oștirele lui să nu se împreune, nici în cetate să nu se primească.
10. Iar după ce s’a făcut aceasta, auzind împăratul cum că Iudeii cei din cetate adese ies pre ascuns, și plâng ticăloșiea cea de ocară a fraților lor, mâniindu-se a poruncit, ca și acestora întocmai așà să le facă ca și acelora, și nici într’un chip să nu scape de muncile lor, și să se scrie tot neamul anume.
11. Pentrucă nu va plinì mai ’nainte lucrul cel cu osteneală al robiei, care cu puțin mai ’nainte s’a zis, ci chinuiți cu muncile poruncite într’o zi îi va pierde.
12. Făcutu-s’a dar scrisoarea acestora cu amară sârguială și cu semețească nevoință, dela răsăritul soarelui până la apus, care desăvârșit nu s’a sfârșit până după patruzeci de zile.
13. Iar împăratul tare și neîncetat s’a umplut de bucurie, și a făcut ospețe la toți idolii, și cu minte rătăcită departe dela adevăr și cu spurcată gură lăudà chipurile cele surde, care nu pot să le grăiască lor sau să le ajute; iar asupra prea marelui Dumnezeu, lucruri necuvioase grăià.
14. Iar după ce a trecut vremea cea mai ’nainte zisă, au adus scriitorii răspuns la împăratul, cum că mai mult nu pot face înscrierea Iudeilor pentru nenumărata lor mulțime; că încă cei mai mulți erau prin țară, iar alții încă prin case erau adunați, alții într’alte locuri, în cât cu neputință erà la toți domnii cari erau preste Eghipet.
15. Deci înfricoșindu’i pre ei împăratul, ca și cum ei ar fì luat daruri, și ar fì făcut meșteșug ca să scape; și a crezut el că este adevărat aceasta, iar ei ziceau și arătau, cum că și hârtiea și condeele cele de scris s’au sfârșit.
16. Iar aceasta a fost lucrarea purtării de grije a lui Dumnezeu, cei nebiruite acelui ce din cer ajutà Iudeilor.
CAP. 5.
[modifică]
Atunci împăratul chemând pre Ermon, care purtà grije de elefanți, și umplându-se de grea iuțime și de mânie, nicidecum nu s’a mutat.
2. A poruncit, ca spre ziua cea viitoare cu mănunchi de tămâie de ajuns și cu vin mult neamestecat, pre toți elefanții să’i adape, cari erau de toți cinci sute, și după ce se vor sălbătăcì de acea băutură multă, să’i sloboadă asupra Iudeilor ca să’i omoare.
3. Iar el după ce a poruncit acestea, s’a întors la ospăț, adunând pre cei mai mari din prieteni și din oștire, cari erau mânioși asupra Iudeilor.
4. Iar Ermon cel mai mare preste elefanți, ce i s’a poruncit, cum se cade a plinit.
5. Și slujitorii cei rânduiți la aceasta, decuseară ieșind, legau mâinele ticăloșilor, și alte meșteșuguri împrejurul lor făceau toată noaptea, socotind că de tot va pierì deodată neamul acela.
6. Iar Iudeii carii între păgâni se vedeau lipsiți de tot acoperemântul, pentru nevoea legăturilor, care de toate părțile îi cuprinsese pre ei,
7. Către Domnul cel ațotțiitor, cel ce stăpânește pre toată puterea, către Dumnezeu și Părintele cel milostiv al lor, toți cu lacrămi neîncetat au strigat, rugându-se:
8. Ca să mute sfatul cel necuvios deasupra lor, și cu mărire arătată să’i izbăvească pre ei de moartea, care erà gata la picioarele lor.
9. Și rugăciunea acestora neîncetat se suià la cer.
10. Iar Ermon după ce pre nemilostivii elefanți adăpându’i i-a umplut de vin mult și i-a săturat de tămâie, a venit de dimineață a doua zi la curte, ca să spuie acestea împăratului.
11. Însă parte de somn, care lucru din veacul vremii a fost făcut bun pentru noapte și pentru zi, pus dela cel ce dăruiește tuturor cărora el vreà, a trimis împăratului.
12. Deci fiind cuprins cu prea dulce și adânc somn, așà lucrând Domnul, mult s’a împiedicat dela gândul ce’și pusese, și s’a înșelat de sfatul său cel nemutat.
13. Iar Iudeii scăpând de ceasul, care mai ’nainte erà însemnat, pre Dumnezeu cel sfânt al lor l-au lăudat, și iarăș s’au rugat celui ce s’a împăcat cu dânșii, ca să arate tăria mâniei sale cei puternice asupra neamurilor trufașe.
14. Și fiind mai jumătate de al zecelea ceas, chemătorul văzând că cei chemați s’au strâns, s’a dus la împăratul, și l-a boldit.
15. Și abià deșteptându’l, i-a spus că trece vremea ospățului, vorbindu’i despre acestea.
16. Și acestea gândindu-le împăratul, s’a întors la ospăț, și a poruncit celor ce venise la ospăț să șază împreajma lui.
17. Și după ce s’a făcut aceasta, i-a îndemnat să fie voioși și să se desfăteze, că aceasta este partea cea mai de cinste a ospățului.
18. Iar înmulțind vorba, împăratul a chemat pre Ermon, și cu amară înfricoșare l-a întrebat, pentruce pricină s’au lăsat Evreii să fie vii astăzi?
19. Iar el a spus, cum că în noaptea trecută le-a plinit ce i s’a poruncit, și au mărturisit și prietenii lui.
20. Iar el având cruzime mai grea decât Falaris, a zis: pentru somnul de astăzi, să aibă har; iar tu fără de sminteală pre mâine asemenea să pregătești elefanții spre pierirea necuvioșilor Iudei.
21. Acestea zicându-le împăratul, toți cei ce erau acì au lăudat, și veseli s’au dus fiecare în casa sa.
22. Unde într’acea noapte nu atâta au dormit, cât s’au meșteșugit să facă toate felurile de batjocură asupra celor ce se păreau ticăloși.
23. Și când cântà cocoșul de dimineață și Ermon întrarmând elefanții, i-a adus la curtea cea mare unde se făceau jertfe.
24. Iar mulțimea din cetate s’a adunat să vază acea priveliște ticăloasă, așteptând cu deadinsul dimineața.
25. Iar Iudeii neîncetat trăgându’și sufletul cu răgăciune, cu multe lacrămi și cu cântări jalnice, cu mâinele întinse la cer se rugau prea marelui Dumnezeu, ca iarăș degrab să le ajute lor.
26. Și încă razele soarelui nu se revărsase, și împăratul primind prietinii, a venit Ermon, și l-a chemat să iasă, spuindu’i că ce a poftit împăratul este gata.
27. Iar el auzindu’l, și îngrozindu-se de acea fărădelege ieșire, tocma nimic știind, a întrebat pentruce cu sârguință a făcut el aceasta.
28. Iar aceasta erà lucrarea lui Dumnezeu a atot stăpânitorului, care a făcut ca mintea lui să’și uite de cele ce mai ’nainte a gândit să facă.
29. Ermon i-a spus și prietenii toți, că elefanții și puterile o împărate sunt gata din porunca ta.
30. Iar el umplându-se de grea mânie pentru aceste cuvinte, pentrucă cu purtarea de grije a lui Dumnezeu s’a risipit tot gândul lui cel despre acestea, și căutând groaznic către el, a zis:
31. De ar fi părinții tăi aici sau fiii fiilor, aceștia ar fi gata mâncare hiarelor sălbatice de s’ar săturà în locul nevinovaților Iudei, cari mie și părinților mei, întreagă și nemutată credință au arătat.
32. Și de nu mi-ar fi pentru dragostea, care am crescut împreună, și pentru slujba ta, de vieață pentru acestea te-ai fi lipsit.
33. Așà Ermon de năpraznă s’a umplut de primejdioasă frică, și cu vederea și cu fața s’a speriat.
34. Iar prietenii fiecare s’au furișat trist, și pre cei adunați i-a slobozit pre fiecare la lucru său.
35. Iar Iudeii auzind cele dela împăratul, au lăudat pre luminatul Dumnezeu Domnul și Împăratul împăraților, ca cei ce au dobândit dela el acest ajutor.
36. După aceea iarăș făcând împăratul ospăț, și îndemnând pre oaspeți să fie cu voea bună,
37. A chemat pre Ermon, și cu îmfricoșare i-a zis: de câte ori trebue să’ți poruncesc ție un lucru, netrebnicule?
38. Și acum întrarmează elefanții pre mâine să piarză pre Iudei.
39. Iar rudeniile care ședeau împreună cu el, mirându-se de acest nestătător gând, au zis acestea:
40. Împărate! Până când ca pre niște dobitoace necuvântătoare ne vei ispitì, acum a treia oară poruncind să’i piarză pre ei, și apoi când va să se facă, mutându’ți gândul, iarăș strici cele ce ai poruncit?
41. Pentru care cetatea aceasta se turbură așteptând, că de multe ori s’au adunat, și acum este primejdie să nu se jefuiască.
42. Pentru aceea împăratul tocmai ca Falaris s’a umplut de nesocoteală și de mutările sufletului, care s’a făcut întru el pentru cercetarea Iudeilor, nebăgând nici o seamă, cu jurământ spurcat s’a jurat, cum că el, pre aceștia fără de nici o zăbavă la genunchii și la picioarele hiarelor aruncați, să’i trimiță la iad.
43. După aceea făcând oștire asupra Iudeei, ca să o puie întocmai cu pământul, cu foc și cu sabie de grab să o bată, și acolo Biserica lor cea necălcată de noi, cu foc să o arză curând, și celor ce fac acolo jertfe, pustietate în toată vremea să le pue.
44. Atunci bucuros ducându-se prietinii și rudeniile, cu credință rânduià puterile spre locurile cetăței cele mai cu bun prilej spre pază.
45. Iar cel mai mare preste elefanți, hiarele la patimă nebună i-au adus ca să zic așà, cu băuturi foarte mirositoare și cu vin tămâiat, groaznic le-a pregătit.
46. Drept aceea către luminarea de ziuă, când la alergătura cailor erà cetatea plină de nenumărată mulțime intrând în curte, a îndemnat pre împăratul la cele ce erau puse înainte.
47. Și el umplându’și mintea sa cea păgână de mânie grea, cu toată greutatea împreună cu hiarele s’a pornit, vrând ca, cu inimă tare și cu ochii să vază duioasa și ticăloasa pierire a celor mai ’nainte însemnați.
48. Iar când au văzut Iudeii pre la poartă praful elefanților cari ieșiau și al oștirei cei întrarmate, care pre urmă venià, și al picioarelor mulțimei, și au auzit gâlceava cea cu groaznic sunet,
49. Socotind că aceea este clipa cea mai de pre urmă a vieței și sfârșitul ticăloasei așteptări, spre jale și plângere întorcându-se, se sărutà unul pre altul, și îmbrățișindu-se cădeà pre grumazii rudelor, părinții preste fii și maicele preste fiice, și unele având la țîțe pruncii de curând născuți, îi aplecau să sugă laptele cel de pre urmă.
50. Și aducându’și aminte și de ajutorințile cele de mai ’nainte, care din cer s’au făcut lor, toți odată căzând cu fața la pământ, și pre prunci osebindu’i dela țîțe,
51. Foarte cu mare glas au strigat rugându-se celui Atotputernic, ca, cu arătarea sa să se milostivească spre ei, cei ce sunt acum la porțile iadului.
CAP. 6.
[modifică]
Iar Eliazar oarecare om de treabă unul din preoții țărei în vârsta bătrâneților fiind și cu toată fapta vieții cei bune împodobit, potolind pre bătrânii cei dimprejurul său, chemând pre Dumnezeu cel sfânt, acestea s’a rugat:
2. Împărate mare țiitorule prea înalte atotputernice Dumnezeule! Cel ce toată zidirea o cârmuești, caută întru îndurări,
3. Caută spre sămânța lui Avraam, spre fiii lui Iacov celui sfințit, poporul moștenirei tale cei sfinte, cel ce este nemernic în pământ strein, și care fără de dreptate piere. Părinte.
4. Tu pre Faraon domnul Eghipetului acestuia cel cu care multe, cel ce s’a fost înălțat cu sumeție fărădelege, și cu limbă mare grăitoare împreună cu oștirea lui cea trufașe în mare lunecați, i-ai pierdut, cu lumina milii luminând pre neamul lui Istrail.
5. Tu pre Senahirim cel ce cu nenumărate puteri s’a semețit împăratul cel greu al Asirienilor, cel ce cu sabia supuneà tot pământul, și se ridicà asupra sfintei tale cetăți, cu mândrie și cu îndrăzneală grele grăind, Doamne! I-ai înfrânt, luminat arătând neamurilor tăria ta cea multă.
6. Tu pre cei trei coconi în Vavilon, cari de bună voie și-au dat focului sufletul lor, ca să nu se închine celor deșarte, răcorind cuptorul cel aprins, i-ai mântuit, păzindu-le și părul nevătămat, trimețînd para focului asupra tuturor vrăjmașilor.
7. Tu pre Daniil cel de pârârile cele pline de pizmă lepădat în pământ spre mâncare leilor, nevătămat l-ai scos la lumină.
8. Și pre Ionà cel hrănit întru adâncime, care fără de cruțare chinuit în pântecele chitului, nevătămat la toți ai lui l-ai arătat, o Părinte!
9. Și acum nu zăbovì mult milostive scăparea tuturor, degrab te arată celor din neamul lui Israil, care se ocărăște de neamurile cele urîte și fărădelege.
10. Iar de s’a spurcat vieața noastră înstreinându-se, scoțându-ne pre noi din mâna vrăjmașilor, oricum vei vreà Stăpâne, pierde-ne pre noi.
11. Ca nu cei ce cugetă cele deșarte, cu cele deșarte să se laude pentru pierirea celor iubiți ai tăi, zicând: nici Dumnezeul lor nu i-au mântuit pre ei.
12. Iar tu cel ce toată tăriea și toată puterea ai, cel veșnic, caută acum, și ne milueșie pre noi cei ce cu silnicie nedreaptă acelor fărădelege, ca niște tâlhari ne omorîm.
13. Înfricoșază neamurile cu puterea ta cea nebiruită astăzi, cel ce poți mântuì pre neamul lui Iacov.
14. Ție se roagă toată mulțimea pruncilor și părinții acestora cu lacrămi.
15. Arătat să fie tuturor neamurilor, că cu noi ești Doamne, și nu ți-ai întors fața ta de către noi, ci precum ai zis: că nici în pământul vrăjmașilor pre ai tăi i-ai trecut cu vederea, așà săvârșește Doamne.
16. Iar Eleazar sfârșind rugăciunea, împăratul cu hiarele și cu tot sunetul puterii, a venit la locul cel de alergarea cailor.
17. Și văzând Iudeii, tare au strigat la cer, cât și văile cele de aproape împreună răsunând, mare plângere au făcut în toată tabăra.
18. Atunci marele, slăvitul, atotțiitorul și adevăratul Dumnezeu arătând sfânta sa față, au deschis porțile cele cerești, dintru care doi slăviți îngeri înfricoșați la chip s’au pogorît arătați la toți, afară de Iudei.
19. Și au stătut împrotivă, și puterea vrăjmașilor o au umplut de gâlceavă și de frică, și cu obezi o au legat, din care nu s’a putut mișcà.
20. Și supt frică a fost și trupul împăratului, și îndrăznirea lui cea cu grea mânie, uitare a luat.
21. Și s’au întors hiarele asupra puterii cei întrarmate, care dinapoi veneà, și’i călcau pre ei și’i pierdeau.
22. Și s’a întors mâniea împăratului spre jale și spre lacrămi, pentru cele ce mai ’nainte a fost meșteșugit.
23. Că auzind strigarea, și văzându’i pre toți cu fața la pământ spre pierire lăcrămând el, cu mânie pre prietini îi mustrà, zicând:
24. Alăturea cu mine împărățiți, și pre tirani i-ați covârșit cu tirăniea, și pre mine însu’mi, cel ce sunt al vostru de bine făcător vă ispitiți să mă lipsiți de domnie și de suflet, întru ascuns meșteșugind cele ce nu folosesc împărăției.
25. Cine a strâns aici pre cei ce cu credință au ținut nouă tăriile țării, dela casele lor depărtându’i pre fiecare fără de socoteală,
26. Cine așà fără de cuviință a cuprins cu munci pre cei ce sunt din început cu bun cuget către noi neamurile, care cu totul suntem osebiți, și de multe ori foarte rele primejdii au primit mai mult decât toți oamenii?
27. Dezlegați! Dezlegați aceste nedrepte legături, și cu pace îi sloboziți la casele lor, rugându-vă să se ierte cele mai ’nainte făcute.
28. Sloboziți pre fiii atotțiitorului cerescului Dumnezeu cel viu, care dela strămoșii noștri până acum neîmpiedecată și cu mărire, bună stare dă lucrurilor noastre.
29. Deci el acestea a zis; iar ei îndată cât s’au deslegat, pre sfântul Dumnezeu Mântuitorul lor au binecuvântat, atunci după ce dela moarte au scăpat.
30. După aceea împăratul în cetate mergând, chemând pre cel ce erà preste venituri, a poruncit vinuri și alte, care sunt de lipsă la ospăț, Iudeilor să le deà pre șapte zile, judecând, ca în locul în care li s’au părut că vor pierì, într’acela să prăznuiască cu toată veselia zile de mântuire.
31. Atunci cei mai ’nainte ocărîți, și aproape de iad, și mai vârtos întru el intrați pentru moartea cea amară, și cu rea jale, desfătare de mântuire făcând în locul cel gătit de pierire și de îngropăciunea lor, cu ședere l-au împărțit plini de bucurie.
32. Și părăsind glasul plângerii cel cu totul lăcrămos, au luat cântare părintească, lăudând pre Mântuitorul și făcătorul de minuni Dumnezeu, și toată plângerea și vaetul lepădând, danțuri de veselie au împreunat semn de pace.
33. Așijderea și împăratul pentru acestea mare ospăț făcând, neîncetat mărturisire înălțà la cer cu mare cuviință pentru mântuirea cea minunată, ce s’a făcut.
34. Iar cei ce mai ’nainte, la pierire și mâncare pasărilor îi puneà să fie și’i rânduià cu bucurie, au suspinat, cu rușine îmbrăcându-se, și îndrăsnirea cea înfocată fără de cinste stinsă fiind.
35. Iar Iudeii precum mai ’nainte am zis, întru veselie și întru desfătare cu mărturisiri bune și cu cântări petreceau.
36. Și obiceiu de obște pentru acestea rânduind preste toată nemerniciea lor întru neamuri, au pus a țineà aceste zile de veselie, care mai ’nainte s’au zis, nu pentru băutură și pentru lăcomie, ci pentru mântuirea cea prin Dumnezeu făcută lor.
37. Și s’au rugat împăratului cerându’și slobozenie acasă.
38. Iar scrisoarea lor s’a făcut din douăzeci și cinci ale lui Pahon până în patru ale lui Epif, în patruzeci de zile, și din cinci ale lui Epif până la șapte, în trei zile s’au pus ca să’i piarză pre ei.
39. Întru care și cu mare mărire arătând mila sa Stăpânul tuturor, negreșiți i-au mântuit pre ei totodată.
40. Și se ospătau toate dela împăratul, dându-li-se până la a patrusprezecea zi, întru care și rugăciunea au făcut pentru slobozeniea lor.
41. Și împreună lăudându’i pre ei împăratul mai marilor cetăților, această carte ce urmează mai jos, care cuprinde mare nevoința sufletului, a scris.
CAP. 7.
[modifică]
Împăratul Ptolomeu Filopator celor mai mari din Eghipet și tuturor celor rânduiți preste lucruri, bucurie și sănătate.
2. Sănătoși suntem și noi și fiii noștri, îndreptându-ne nouă marele Dumnezeu lucrurile după cum voim.
3. Oarecare din prietini cu rău nărav mai adese ori îndemnându-ne, ne-au făcut ca să adunăm pre toți Iudeii de supt împărăția noastră la un loc, să’i muncim ca pre niște vicleni cu mari chinuri.
4. Zicând că niciodată lucrurile noastre nu vor fì bine așezate pentru ura, care au aceștia către toate neamurile până ce se va săvârșì aceasta.
5. Cari și legați aducându’i pre ei cu batjocuri, ca pre niște robi, și mai vârtos ca pre niște vicleni fără de nici o cercetare și iscodire, s’au apucat a’i ucide, mai cu sălbatică cruzime fiind coprinși decât legea Schiților.
6. Și noi pentru aceasta mai greu certând pe aceștia, după blândețile, care avem către toți oamenii, abia vieața lor hărăzindu-le, și cunoscând că Dumnezeu cel ceresc apără și scutește pre Iudei, ca un tată, care pururea își ajutorește pre fii.
7. Și socotind noi și prieteșugul, prin care au către noi și către părinții noștri, adeverită bună cugetare după dreptate i-am slobozit, ori ce vină fie.
8. Și am poruncit fiecăruia, toți la casele lor să se întoarcă în tot locul, și nimeni pre ei întru nimic să nu’i vatăme, nici să’i ocărască pentru cele ce fără de socoteală s’au făcut.
9. Că să știți, că asupra acestora de vom meșteșugì cu vre un rău vicleșug, sau îi vom mâhnì pre ei cu totul, nu pre om, ci pre Dumnezeu cel prea înalt, care stăpânește toată puterea, împrotivitor nouă spre izbândirea lucrurilor, totdeauna neapărat întru toate îl vom aveà, fiți sănătoși.
10. Și luând Iudeii dela împăratul cartea aceasta, nu s’au nevoit îndată a plecà, ci au rugat pre împăratul pentru cei din neamul Iudeilor, carii de bunăvoie au făcut rău înaintea lui Dumnezeu celui sfânt, și legea lui Dumnezeu au călcat, să li se facă prin ei certarea, care li se cuvine.
11. Zicând: că cei ce pentru pântece au călcat poruncile cele Dumnezeești, niciodată nu vor cugetà bine, nici poruncilor împăratului nu vor fì credincioși.
12. Și zicând ei adevărul, a primit, și luându’i le-a dat lor voie slobodă la toate, ca pre cei ce au călcat legea lui Dumnezeu, să’i piarză în tot locul cel de supt împărățiea sa cu îndrăzneală fără de nici o putere sau cercetare împărătească.
13. Atunci foarte lăudându’l pre el, cum se cădeà, preoții și toată mulțimea lor glăsuind aliluiea, cu bucurie s’au despărțit.
14. Și așà pre cel căzut din cei pângăriți fiind de un neam cu ei, pre drum îi certà și cu arătări îi omorà.
15. Și într’aceiaș zi au omorît mai mult decât trei sute de bărbați și s’au bucurat și s’au veselit omorînd pre cei fărădelege.
16. Iar cei ce s’au lipit de Dumnezeu până la moarte, desăvârșit dobândirea mântuirei luând, au mers din cetate încununați cu de toate felurile de flori cu bun miros, cu veselie și cu strigare de laude, și cu cântări de toate viersurile, mulțumind Dumnezeului celui sfânt al părinților, Mântuitorului lui Israil.
17. Și sosind la Ptolemaida, care pentru firea locului se numește Rodoforon, (adică aducătoare de trandafir); unde’i așteptà pre ei tabăra după sfatul lor cel de obște.
18. Șapte zile au făcut acolo ospăț de mântuire, dându-le lor împăratul cu bună inimă toate cele de lipsă la călătorie fieștecăruia până la casa lui.
19. Și sosind în pace cu cuvioase mărturisiri, așijderea și acolo au rânduit a țineà aceste zile de veselie.
20. Care și sfințindu-le cu stâlp la locul ospățului rugăciune așezând, s’au dus nevătămați, slobozi și foarte veseli pre pământ și pre mare și pre rîu mântuiți fiecare cu porunca împăratului la casa sa.
21. Și mai multă putere decât mai ’nainte având întru vrăjmași, cu mărire și cu frică și de nimeni întru nimic clătindu-se din averile sale.
22. Și toate ale sale toți după scrisoare le-au luat, cât cei ce aveau câte cevà de ale lor, cu mare frică le dà lor, măriri desăvârșit făcând lui Dumnezeu cel prea mare pentru mântuirea lor.
23. Bine este cuvântat Dumnezeu izbăvitorul lui Israil în vremi veșnice, Amin.