Biblia 1914/2 Macavei
CAP. 1.
[modifică]
Fraților Evreilor, cari sunt prin Eghipet, bucurie, frații Evrei cei din Ierusalim și cei din țara Iudeii, pace bună.
2. Să vă facă vouă bine Dumnezeu, și să’și aducă aminte de legătura sa, care au făcut cu Avraam și cu Isaac și cu Iacov robii săi cei credincioși.
3. Să vă deà inimă tuturor vouă ca să vă închinați lui, și să faceți voia lui cu inimă mare și cu suflet voitor.
4. Să deschiză inima voastră în legea sa și întru poruncile sale, și pace să facă.
5. Și să asculte rugăciunile voastre și să se împace cu voi, și să nu vă părăsească pre voi în vreme rea.
6. Așà ne rugăm acum aici pentru voi.
7. Împărățind Dimitrie în anul o sută șasezeci și nouă, noi Evreii scris-am vouă din necazul și din pornirea, ce a venit preste noi în anii aceștia, de când s’a depărtat Iason și cei ce au fost cu el dela pământul cel sfânt și dela împărăție.
8. Și au ars tinda, și au vărsat sânge nevinovat, și ne-am rugat Domnului, și ne-au ascultat, și am adus jertfă și făină de grîu, și am aprins lumini, și am pus pâini înainte.
9. Și acum ca să țineți zilele înfigerii corturilor a lunii lui Haselev.
10. În anul o sută optzeci și opt, cei din Ierusalim și din Iudeia și bătrânimea și Iuda, lui Aristovul dascălului lui Ptolomeu împăratul, care este din neamul preoților celor unși și Evreilor celor din Eghipet: bucurie și sănătate.
11. Din mari primejdii mântuindu-ne Dumnezeu, foarte mulțămim lui, ca cei ce ne-am răsboit asupra împăratului.
12. Că el au scos pre cei ce s’au răsboit asupra sfintei cetăți.
13. Că fiind în Persida povățuitorul și oștirile cele cu el, cărora se păreà că nimeni nu le poate stà înainte, s’au tăiat în capiștea Naneii, înșelându’i cu cuvinte viclene preoții Naneii.
14. Căci ca și cum ar vreà să lăcuiască cu ea, au venit la locul acela și Antioh și prietinii, cari erau cu el, ca să ià banii în loc de zestre.
15. Și punând acestea înainte preoții Naneii, și el apropiindu-se cu puțini la curtea capiștei, închizând capiștea;
16. Dacă a intrat Antioh a deschis ușa cea ascunsă a podului, și aruncând cu pietre, a omorît pre povățuitor și pre cei ce erau cu el, și desfăcându’i părți și tăindu-le capetele, le-au lepădat celor dinafară.
17. Întru toate binecuvântat este Dumnezeul nostru, cel ce au dat pre cei ce au făcut păgânătate.
18. Vrând drept aceea să facem în douăzeci și cinci de zile ale lunei lui Haselev curățenia Bisericii, cu cuviință am socotit a vă înștiințà pre voi, ca și voi asemenea să prăznuiți ziua înfigerei corturilor și a focului, când Neemia cel ce a zidit Biserica și jertfelnicul a adus jertfă.
19. Că și când duceà la Persida pre părinții noștri, bunii credincioși preoți, cari erau atunci, luând din focul jertfelnicului în taină l-au ascuns într’o groapă ca de fântână fără de apă, în care l-au astupat, în cât la toți erà neștiut locul.
20. Și după ce au trecut câțiva ani, când au plăcut lui Dumnezeu, trimis fiind Neemia de împăratul Persidei, pre nepoții preoților celor ce au ascuns, i-a trimis la foc, și precum ne-au spus nouă, n’au aflat foc, ci apă iute.
21. Și le-a poruncit lor să scoață de acolo apă și să aducă, și după ce s’au adus cele de jertfit, a poruncit Neemia preoților să stropiască cu apa aceea lemnele și cele ce erau deasupra puse,
22. Care după ce s’a făcut și a venit vremea, în care a strălucit soarele, care mai ’nainte erà în nori, s’a aprins foc mare, în cât toți s’au minunat.
23. Și rugăciune făceau toți preoții, când se mistuià jertfa, și preoții și toți începând ca Ionatan; iar ceilalți răspunzând ca Neemia.
24. Iar rugăciunea erà într’acest chip: Doamne! Doamne Dumnezeule! Făcătorul tuturor, cel înfricoșat și tare și drept și milostiv,
25. Cel ce unul ești împărat și bun și unul dătător de bunătăți, și singur drept și atotțiitor și veșnic, cel ce mântuești pre Israil din tot răul, cel ce ai ales pre părinți și i-ai sfințit pre ei.
26. Primește jertfa aceasta pentru tot poporul tău Israil, și păzește partea ta și o sfințește.
27. Adună risipirea noastră, izbăvește pre cei ce slujesc întru neamuri, spre cei ocărâți și urâți caută, ca să cunoască neamurile că tu ești Dumnezeul nostru.
28. Necăjește pre cei ce asupresc și hulesc cu mândrie.
29. Răsădește pre poporul tău la locul cel sfânt al tău, precum a zis Moisì.
30. Și preoții cântau laude.
31. Iar după ce s’au mistuit cele ce erau ale jertfei, a poruncit Neemia să ude cu cealaltă apă, care a rămas, pietrile cele mai mari.
32. Care cum s’a făcut, s’a aprins dintr’însele flacără, și din lumina, care a strălucit la jertfelnic s’au mistuit.
33. Și după ce s’a făcut aevea lucrul acesta, s’a spus împăratului Persilor, că în locul în care ascunsese focul, preoții cei ce s’au mutat, s’a arătat apă, din care Neemia și cei ce erau cu ei au curățit jertfele.
34. Iar împăratul cercând lucrul, a îngrădit locul, și a făcut jertfelnic.
35. Și multe daruri și lucruri luând împăratul, le-a dăruit preoților.
36. Și a numit Neemia locul acela Neftar, care se tălmăcește curățenie și se chiamă la cei mulți Neftar.
CAP. 2.
[modifică]
Și se află în scrisori, cum că Ieremia prorocul a poruncit celor ce erau să se mute să ià foc, precum s’a arătat.
2. Și cum că a poruncit prorocul celor ce erau să se mute, când le-a dat lor lege, ca să nu uite poruncile Domnului, și ca să nu rătăcească cu cugetele văzând chipuri de aur și de argint, și podoaba cea de primprejurul lor.
3. Și altele ca acestea zicând, îi îndemnà să nu depărteze legea de la inima lor.
4. Și erà într’acea scrisoare, cum că prorocul luând răspuns, a poruncit, ca cortul și sicriul să’l ducă cu sine.
5. Și ieșind la muntele în care s’a suit Moisì, și a văzut moștenirea lui Dumnezeu, și cum că acolo viind Ieremia, a aflat loc în peșteră, și cortul și sicriul și jertfelnicul tămâierii le-a băgat acolo, și ușa o a astupat.
6. Și viind unii din cei ce mergeau după el, ca să însemneze calea, și n’au putut-o găsì.
7. Care lucru cunoscându’l Ieremiea, i-a înfruntat pre ei, și a zis: că necunoscut va fì locul acela, până când va adunà Dumnezeu adunarea poporului, și se va milostivì.
8. Și atunci Domnul va arătà acestea, și se va arătà slava Domnului și norul precum și lui Moisì s’a arătat, și precum când s’a rugat Solomon să se sfințească locul, cu slavă s’au arătat.
9. Și ca un înțelept a adus jertfă de sfințirea și de săvârșirea Bisericii.
10. Precum și când s’a rugat Moisì către Domnul, și s’a pogorît foc din cer și a mistuit ale jertfei; așà și Solomon s’a rugat, și pogorându-se foc, a ars arderile de tot.
11. Și a zis Moisì: pentrucă nu s’a mâncat ce erà pentru păcat, s’a mistuit.
12. Așijderea și Solomon opt zile a prăznuit.
13. Și se spuneà și în scrisorile acelea și în pomenirile lui Neemia ca și acestea, și cum întocmind raclă de cărți, a adunat cele despre împărați și despre proroci, și ale lui David, și cărțile cele trimise ale împăraților pentru dări.
14. Așijderea și ale lui Iuda, și câte s’au întâmplat pentru răsboiul ce s’a făcut nouă, toate le-a adunat, și sunt la noi.
15. Dintru care de vă vor trebuì să trimiteți, cari să vi le aducă vouă.
16. Vrând dar a face curățenia, v’am scris vouă; drept aceea bine veți face de veți țineà zilele acestea.
17. Și Dumnezeu cel ce au mântuit pre tot poporul său, au întors moșiea tuturor, și împărățiea și preoțiea și sfințenia.
18. În ce chip au făgăduit prin lege, să nădăjduim întru Dumnezeu, că curând ne va miluì pre noi, și ne va adunà de supt cer la locul cel sfânt.
19. Că din mari răutăți ne-au scos pre noi, și locul l-au curățit
20. Iar de Iuda Macaveul și de frații lui și de curățirea marei Biserici și de înnoirea altarului,
21. Și de răsboaiele, ce au făcut asupra lui Antioh Epifan și asupra lui Eupator feciorului lui.
22. Și arătările cele din cer ce s’au făcut celor ce vitejește s’au nevoit pentru evreime, în cât puțini fiind ei, toată țara o au izbândit, și mulțime de varvari au gonit.
23. Și Biserica cea în toată lumea vestită o au zidit, și cetatea o au făcut slobodă, și legile cele părăsite le-au întors Domnul cu toată liniștea, milostiv fiindu-le lor.
24. Cele dela Iason Kirineanul arătate în cinci cărți, vom cercà într’o carte a le scrì.
25. Pentrucă socotind curgerea numerilor și greutatea, care este celor ce vreau a începe poveștile istoriilor, pentru mulțimea materiei,
26. Am avut grije, ca celor ce vor vreà să citească, să le fie mângâere sufletească; iar celor ce se vor nevoì a le țineà minte, ușurare și tuturor celor ce vor cetì folos;
27. Iar nouă cari ne-am apucat a scurtà acest lucru, nu de mică osteneală, ci de lucru plin de priveghiere ne-am apucat.
28. Ca și celui ce gătește ospăț, și caută folosul altora, nu este ușor, însă pentru mulțămita celor mulți, bucuroși vom suferì pătimirea aceasta.
29. A alege cu amăruntul adevărul fiecăruia lucru, lăsăm celui ce a scris; iar întru aceasta mai mult ne ostenim, ca să stăm întru îndreptarul scurtărei.
30. Că precum meșterului casei cei nouă se cade a purtà grijă de toată așezarea, iar cel ce se apucă a săpà și a zugrăvì, trebue să caute cele ce sunt spre podoabă, așà trebue a socotì și de noi.
31. Că a căută și a culege multe cu amăruntul, și despre toate a face cuvânt, celui ce scrie istoria se cuvine.
32. Iar a urmà scurtarea zicerei și a lăsà cercetarea lucrării, este în voea celui ce face tălmăcirea.
33. De aici dar vom începe cuvântarea, la cele ce mai sus am zis atâta adăogând, că prostesc lucru ar fì înainte de istorie a înmulțì cuvintele și istoria a o scurtà.
CAP. 3.
[modifică]
Când sfânta cetate cu toată pacea se lăcuià, și legile foarte bine se păzeà pentru bună credința lui Onie Arhiereului și urîrea răutăței.
2. S’a întâmplat de și înșiși împărații au cinstit locul acesta și Biserica cu daruri foarte bune trimise o au cinstit
3. Atâta în cât și însuși Seleuc împăratul Asiei a dat din veniturile sale toate cheltuelile la slujbele cele de obște ale jertfelor.
4. Și Simon oarecare din neamul lui Veniamin, ispravnic Bisericii fiind pus, s’a pricit cu Arhiereul pentru nelegiuirea cea din cetate.
5. Și neputând biruì pre Onia, a mers la Apolonie feciorul lui Traseu, care pe vremea aceea erà povățuitor Kilo-Siriei și al Finichiei.
6. Și i-a spus lui, cum că vistieria cea din Ierusalim este plină de nenumărați bani, cât mulțimea celor ce se adună din biruri, este nenumărată, și nu se cuvin aceștia la jerte, și poate să fie ca toate acestea să vie supt puterea împăratului.
7. Și întâlnindu-se Apolonie cu împăratul, l-a înștiințat pre el de banii, cari s’au spus lui, iar el chemând pre Iliodor, care erà mai mare preste bani, l-a trimis, și i-a poruncit lui să aducă banii cei mai sus ziși.
8. Și Iliodor îndată a pornit la călătorie, însă cu veste ca aceea că merge în cetățile Kilo-Siriei și ale Finichiei, iar cu fapta porunca împăratului plinind.
9. Și după ce a sosit la Ierusalim, cu cinste s’a primit dela Arhiereul cetăței, și a spus de înștiințarea aceea, și i-a arătat pentruce pricină a venit, și a întrebat de sunt adevărate acestea.
10. Iar Arhiereul a arătat că sunt puse pentru văduve și pentru săraci.
11. Iar o seamă sunt și ai lui Ircan feciorul lui Tovie, care este om foarte de cinste; iar nu precum l-a fost pârît necredinciosul acela Simon, și toți banii sunt patru sute de talanți de argint și două sute de aur.
12. Și cum că strâmbătate se face celor ce lucrurile sale le-a încredințat sfințeniei locului aceluia și Bisericii, care în toată lumea se cinstește pentru mărirea și sfințenia ei, aceea nicidecum nu poate să fie.
13. Iar Iliodor pentru poruncile împărătești ce aveà, a zis: că acelea în vistieria împărătească trebue să se ducă.
14. Și rânduind zi în care să intre, ca luând seama să rânduiască despre aceea, pentru aceea foarte mare grijă s’a făcut în toată cetatea.
15. Și preoții îmbrăcați cu veșmintele cele sfințite înaintea altarului căzând, chemau din cer pre cel ce au dat legea pentru punerile acestea, ca celor ce au pus banii aceia, întregi să’i păzească.
16. Și oricine vedeà fața Arhiereului, nu puteà să nu se umilească cu mintea, că vederea lui și schimbarea feței, arătà necazul cel dinlăuntru al sufletului lui.
17. Că erà vărsat preste omul acela oarecare temere și groază a trupului, dintru care cei ce vedeau, cunoșteau durerea cea din inimă.
18. Iar alții din case cu grămada alergau spre rugăciunea obștească, pentrucă erà să vină locul spre defăimare.
19. Și muierile încinse pre supt țîțe cu saci, umpleau căile, și fecioarele cele închise unele alergau la porți și unele la ziduri și altele pre ferestre se plecau.
20. Și toate cu mâinile ridicate spre cer se rugau.
21. Și erà jalnică privire, cum cădeà mulțimea amestecată, și în cât de mare necaz fiind Arhiereul, așteptà.
22. Aceștia dar se rugau atotputernicului Dumnezeu, ca cele încredințate întregi, și cu toată întărirea să se păzească celor ce le-au încredințat.
23. Iar Iliodor vrând să facă porunca, fiind de față cu ostași la vistierie.
24. Domnul părinților și Stăpânul a toată puterea arătare mare au făcut atâta, în cât toți cei ce îndrăznise a venì, spâimântându-se de puterea lui Dumnezeu, au leșinat și s’au înfricoșat.
25. Că s’a arătat lor un cal care groaznic călăreț aveà pre sine, și cu foarte frumos acoperemânt împodobit, și pornindu-se iute a lovit pre Iliodor cu copitele cele dinainte; iar cel ce ședeà pre cal, se vedeà având arme de aur.
26. Încă și alți doi tineri s’au arătat înaintea lui cu tărie prea cuvioși, cu mărire foarte străluciți și cu îmbrăcăminte luminoși, cari stând de amândouă părțile, neîncetat îl băteau pre el, multe lovituri punând pre el.
27. Și fără de veste căzând Iliodor pre pământ, și cu mult întunerec împresurându-se, l-au apucat și l-au pus într’o leptică.
28. Pre cel ce mai înainte cu puțin cu mulți alergători și ostași, a intrat în mai sus zisa visterie, l-au dus neputând nici un ajutor aveà dela arme.
29. Aevea cunoscând puterea lui Dumnezeu, și Dumnezeu lucrând așà, acela zăceà mut și lipsit de toată nădejdea de mântuire.
30. Iar aceia binecuvântau pre Domnul, cel ce au mărit locul său și Biserica aceea, care cu puțin mai înainte fusese plină de frică și de turburare, și cât s’au arătat Domnul atotțiitorul s’a umplut de veselie și de bucurie.
31. Iar unii dintr’ai lui Iliodor, curând s’au rugat lui Onia ca să cheme pre cel prea înalt, și să dăruiască vieață celui ce zăceà desăvârșit de moarte.
32. Atunci temându-se Arhiereul, ca nu cumvà să socotească împăratul, cum că Evreii au făcut cevà vicleșug asupra lui Iliodor, a adus jertfă pentru mântuirea omului.
33. Și după ce Arhiereul s’a rugat lui Dumnezeu, tinerii aceia iarăș s’au arătat lui Iliodor cu aceleași haine îmbrăcați, și stând au zis: multă mulțămită să faci lui Onia Arhiereul, că pentru el ți-au dăruit Domnul ție vieață.
34. Iar tu din cer fiind bătut, spune la toți puterea cea prea mare a lui Dumnezeu, și după ce au zis acestea s’au făcut nevăzuți.
35. Iar Iliodor aducând jertfă Domnului, și făgăduințe foarte mari făgăduind celui ce i-au dăruit vieața, și lui Onie mulțămind, s’a întors la împăratul.
36. Mărturisind tuturor lucrurile prea marelui Dumnezeu, care le-a văzut.
37. Și împăratul întrebând pre Iliodor, cine ar fì vrednic, care să se mai trimiță odată în Ierusalim? El a răspuns:
38. De ai pre cineva vrăjmaș sau pânditor împărăției tale, trimite’l pre el acolo, și bătut îl vei primì, chiar de va scăpà; pentrucă în locul acela este cu adevărat oarecare putere a lui Dumnezeu.
39. Că cel ce lăcuește în cer, este privitor și ajutător locului aceluia, cel ce pre cei ce vin ca să facă rău, îi bate și îi pierde.
40. Și așà s’a întâmplat cu Iliodor și cu paza vistieriei.
CAP. 4.
[modifică]
Iar Simon de care mai ’nainte am zis, care a fost văditorul banilor și al patriei, rău grăià de Onia, ca și cum el ar fì silit pre Iliodor și ar fì fost meșterul răutăților.
2. Și pre făcătorul de bine al cetății, și pre cârmuitorul celor de un neam cu sine, și pre râvnitorul legilor, vrăjmaș lucrurilor îndrăzneà a’l zice.
3. Și atâta a crescut vrajba, în cât și prin oarecari de ai lui Simon, ucideri s’au făcut.
4. Socotind Onia primejdiea vrajbii, și cum că se va mânieà Apolonie povățuitorul Kilo-Siriei și al Finichiei, adăogând răutatea lui Simon, s’a dus la împăratul,
5. Nu ca să pârască pre cetățeni; ci socotind folosul cel de obștie și deosebi la tot neamul.
6. Că vedeà, cum că nu este cu putință fără de rânduială împărătească a se împăcà lucrurile, și cum că Simon nu va înceta dela nebuniea aceasta.
7. Ci murind Seleuc, și luând împărăția Antioh, cel ce s’a poreclit Epifan, a poftit Arhieriea Iason fratele lui Onia.
8. Și mergând la împăratul, s’a rugat făgăduind trei sute și șasezeci de talanți de argint, și încă alt venit de optzeci de talanți.
9. Fără de acestea făgăduià încă și alți o sută și cincizeci, de i s’ar îngăduì lui putere a înființà școală pentru tineri, și pre cetățenii Ierusalimului împreună cu Antiohenii a’i scrie.
10. Și îngăduind împăratul, a dobândit stăpânirea, și îndată a început a mutà la obiceiul elinesc pre cei din neamul său.
11. Și lepădând milostivele îngăduințe împărătești, care s’a îngăduit Evreilor prin Ioan tatăl lui Evpolem, care fusese sol la Romani pentru împrietenire și însoțire, și stricând rânduelele cele legiuite, rânduele fărădelege înnoià.
12. Că, cu veselie tocmai supt cetate a întemeiat școală, și pre cei mai tari dintre tineri supuindu’i, supt curvăsărie i-a dus.
13. Și într’acest chip se întăreà eliniea, și sporeau obiceiurile celor de alt neam, pentru prea marea aceea necurăție a acestui păgân și nu Arhiereu, Iason,
14. Atât în cât nu se sârguiau mai mult preoții spre slujbele altarului; ci nebăgând seamă de Biserică, și părăsind jertfele, se grăbiau să se împărtășească cu privirea cea fărădelege a luptei după chemarea înainte la disc.
15. Și cinstea cea părintească nebăgând-o în seamă, măririle cele elinești mai bune le socoteau.
16. Pentru care grea nevoe i-a cuprins pre ei, că a cărora povățuire o pofteà, și cărora voià a se asemănà, pre aceia vrăjmași și izbânditori i-au avut.
17. Că a face păgânește împrotiva dumnezeeștilor legi, nu este prea lesne; însă acestea vremea următoare le va arătà.
18. Iar când s’a prăznuit lupta cea de al cincilea an al lui Tir, la care erà de față împăratul,
19. A trimis spurcatul acesta Iason din Ierusalim privitori, pre cei ce erau Antioheni, carii au dus trei sute de drahme de argint spre jertfa lui Iracleu, pentru care și cei ce au dus argintul s’au rugat, ca să nu se deà la jertfe, că nu se cuvine, ci la alte cheltuele să se deà.
20. Ci acestea despre o parte pentru cel ce le-a trimis spre jertfa lui Iracleu, despre alta pentru voea celor ce le-au adus, le-au trimis pentru dresul corăbiilor celor de oștire.
21. Și trimițându-se în Eghipet Apolonie al lui Menesteu, pentru ca să fie mai întâiu șezător al lui Ptolomeiu al lui Filomitor împăratul, înțelegând după aceea Antioh, cum că el s’a înstreinat de către lucrurile sale, de întemeere a grijit, pentru aceea a venit în Iopi, și de acolo s’a dus în Ierusalim.
22. Și cu mare cuviință de către Iason și de către cetate a fost primit, cu făclii aprinse și cu strigări a fost băgat, și de aici spre Finichiea a purces cu tabăra.
23. Și după trei ani a trimis Iason pre Menelau fratele lui Simon mai sus numitului, ca să ducă bani împăratului, și ca să’i aducă aminte de lucrurile cele de lipsă.
24. Iar el plăcând împăratului pentrucă l-a mărit cu fața puterii lui, a tras la sine Arhieria, dând cu trei sute de talanți de argint mai mult decât Iason.
25. Și luând porunci împărătești a venit, nimic vrednic de Arhierie aducând, numai mânie de tiran crud, și urgie de hiară sălbatecă având.
26. Și așà Iason, care a înstreinat pre fratele său, înstreinatu-l-a și pre el altul, și l-a izgonit în țara Amanitii.
27. Iar Menelau a ținut stăpânirea, ci de banii, cari îi făgăduise împăratului nici o grijă n’a avut, iar Sostrat mai marele cetățuei îi cereà.
28. Că acesta erà pus preste adunarea birurilor, pentru aceea pre amândoi i-a chemat împăratul.
29. Și Menelau a lăsat în Arhierie ispravnic pre Lisimah fratele său; iar Sostrat pre Cratit mai marele Chiprului.
30. Și acestea așà fiind, s’a întâmplat de s’au învrăjbit Tarsenii și Malotenii, pentrucă au fost dați dar Antiohidei țiitoarei împăratului.
31. Degrab dar a venit împăratul ca să așeze lucrurile acelea, lăsând în locul său pre Andronic cel ce erà dintre cei de cinste.
32. Iar Menelau socotind că a aflat vreme bună, furând niște vase de aur de ale Bisericii, le-a dăruit lui Andronic, și altele le-a fost vândut în Tir și în cetățile cele de prin prejur.
33. Care lucru înțelegându’l Onia l-a mustrat, fiind el în loc fără de frică în Dafni cea de către Antiohiea.
34. Pentru aceea Menelau luând deosebi pre Andronic, l-a rugat ca să omoare pre Onia, deci viind el la Onia, și cu înșelăciune dând dreapta, cu jurământ a întărit, măcar că Onia aveà prepus asupra lui Andronic, că va să’l înșele, l-a făcut de a ieșit din locul cel fără de temere, pre care îndată l-a omorît nerușinându-se de dreptate.
35. Pentru care pricină nu numai Evreii, ci mulți și dintr’alte neamuri s’au scârbit, și s’au mâhnit pentru nedreapta ucidere a bărbatului acestuia.
36. Iar după ce s’a întors împăratul din părțile Chilichiei, Evreii cei din cetate, împreună și Elinii urînd vicleșugul, s’au plâns, cum că fără de dreptate Onia a fost omorît.
37. Iar Antioh din suflet mâhnindu-se, i s’a făcut milă, și a lăcrămat pentru înțelepciunea și multa bună rânduială a răposatului.
38. Și aprinzându-se de mânie, îndată a luat dela Andronic porfira, și i-a rumpt hainele, și l-a purtat împrejur prin toată cetatea, și într’acelaș loc, în care asupra lui Onia a făcut păgânătate, acolo pre spurcatul ucigător l-a omorît, Domnul răsplătindu’i certare de care a fost vrednic.
39. Și Lisimah cu știrea lui Menelau furând multe vase sfinte, a ieșit vestea în cetate, și s’a adunat mulțimea asupra lui Lisimah, după ce multe vase de aur s’au fost cheltuit.
40. Și după ce s’au sculat asupră’i gloatele mânioase, Lisimah împrotivă a întrarmat ca la vr’o trei mii de bărbați, și a început fără de dreptate a omorî, povățuitor fiind un tiran și cu vârsta și cu nebuniea bătrân.
41. Iar gloatele dacă au văzut că se scoală Lisimah asupra lor, apucând unii pietre, alții măciuci, alții țărână, aruncau spre cei ce erau împrejurul lui Lisimah, și spre cei ce se sculase asupră-le.
42. Pentru care pricină pre mulți dintr’înșii i-au rănit, și pre unii i-au oborît, și pre toți în fugă i-au întors, și pre furătorul de cele sfinte lângă vistierie l-au omorît.
43. Și pentru acestea a stătut judecată asupra lui Menelau.
44. Și când a venit împăratul în Tir, asupra lui Menelau au făcut pâră trei bărbați trimiși dela bătrânime.
45. Iar Menelau aflându-se vinovat, a făgăduit bani mulți lui Ptolomeu feciorului lui Dorimen, ca să îmblânzească pre împăratul.
46. Deci apucând Ptolomeu pre împăratul într’un foișor, unde se dusese să se răcorească, l-a schimbat din părerea sa.
47. Și pre Menelau capul a toată răutatea l-a slobozit de pârîturi; iar pre ticăloșii aceia, cari măcar și la Schiți de și-ar fì spus pricina, s’ar fi slobozit nevinovați, pre aceștia i-a judecat spre moarte.
48. Drept aceea degrab nedreaptă moarte au suferit cei ce pentru cetate și pentru popor, și pentru sfintele vase înainte au grăit.
49. Pentru care lucru și tiranii scârbindu-se de această răutate, lucrurile cele de îngropăciunea lor cu mare cuviință au dat.
50. Iar Menelau pentru lăcomia celor puternici, erà în cinste, și crescând întru răutate, mare vrăjmaș a fost cetățenilor.
CAP. 5.
[modifică]
Iar pre vremea aceasta Antioh a doua oară a călătorit în Eghipet.
2. Și s’a întâmplat, de în patruzeci de zile s’a văzut preste toată cetatea prin văzduh alergând călăreți cu haine aurite îmbrăcați, și cu sulițe ca și ostașii cei întrarmați.
3. Și cete de călăreți rânduite, și bătându-se unii cu alții, și năvăliri de amândouă părțile, și clătiri de paveze și mulțime de suliți și sabii scoase și aruncări de săgeți și străluciri de podoabă de aur, și de tot felul de platoșe.
4. Pentru aceea toți se rugau ca să fie spre bine arătarea aceasta.
5. Și făcându-se vorbă mincinoasă, cum că a murit Antioh, luând Iason nu mai puțini de o mie de bărbați, fără de veste a lovit asupra cetății, și cei de pre zid împingându-se, mai pre urmă a luat cetatea, iar Menelau a fugit în castel.
6. Iar Iason omorà pre cetățenii săi fără de milă, nesocotind că norocirea asupra rudeniilor sale este cea mai mare nenorocire.
7. Și părându’i că ale vrăjmașilor, și nu acelor de un neam cu sine biruințe surpă, stăpânirea n’a dobândit; iar mai pre urmă pentru viclenie rușine a luat, și pribeag s’a dus iarăș în Amanitida.
8. Și așà a luat sfârșitul relei amestecături, închizându’l Areta tiranul Aravilor, dintr’o cetate într’alta fugind, gonindu-se de toți, și urîndu-se ca un călcător de lege, și în scârbă fiind la toți ca un gâde al moșiei și al cetățenilor în Eghipet, s’a lepădat.
9. Și ca o țărână dela moșie înstreinându-se în streinătate a pierit; către Lachidemoneni s’a dus, ca pentru rudenie să afle acolo acoperemânt.
10. Și cel ce mulțime de morți neîngropați a lepădat, nejelit a fost, și de nici un fel de îngropăciune, necum de îngropăciunea în mormântul părintesc n’a avut parte.
11. Iar după ce a înțeles împăratul acestea ce s’au făcut, a socotit că Iudeii s’au viclenit, pentru aceea pornind din Eghipet, cu suflet sălbatec a luat cetatea în pradă.
12. Și a poruncit ostașilor să taie fără de milă pre cei ce le sunt înainte, și pre cei ce se sue în case să’i omoare.
13. Deci omorîtu-s’au tinerii și bătrânii și bărbații și muierile și feciorii au pierit, și fecioarele și pruncii s’au junghiat.
14. Atâta în cât în trei zile optzeci de mii au pierit, adică patruzeci de mii au fost tăieți, iar alții numai puțin decât acești tăieți, s’au vândut.
15. Și neîndestulându-se cu acestea, au îndrăsnit a intrà și în cea decât tot pământul mai sfântă Biserică, având povățuitor pre Menelau, cel ce și legilor și patriei vânzător s’a făcut.
16. Și cu mâinile cele spurcate a luat sfintele vase, și cele ce de alți împărați spre creșterea și mărirea locului, și cinstea le-au fost pus, cu spurcate mâini trăgându-le le dà.
17. Și s’a semețit cu cugetul Antioh, nu socotind că pentru păcatele celor ce lăcuiau cetatea s’au mânieat puțin Domnul, pentru aceea a fost urgisit locul acela.
18. Iar de nu s’ar fi întâmplat să fi fost mai dinainte cuprinși cu multe păcate precum Iliodor, pre care l-a fost trimis Seleuc împăratul, ca să vază vistieriea, acesta când a năvălit să intre degrab fiind bătut, s’a întors dela îndrăznirea sa.
19. Că nu pentru loc pre neam, ci pentru neam au ales Domnul locul.
20. Pentru aceea și locul acesta s’a făcut părtaș răutăților, ce s’au întâmplat în neam, după aceea s’a făcut părtaș bunătăților celor dela Domnul, și cel ce a fost cuprins cu mâniea Atotțiitorului, iarăș îmblânzindu-se cu marele Stăpân, cu toată mărirea s’a îndreptat.
21. Deci Antioh luând o mie și opt sute de talanți din Biserică, degrab s’a întors în Antiohiea, gândind de trufie să facă pământul să înnoate pre el, și marea să umble cu picioarele pre ea, pentru semețiea inimii.
22. Și a lăsat și ispravnici, ca să necăjască neamul în Ierusalim, pre Filip de neam Frighiean, cu obiceiurile mai varvar decât cel ce l-a pus.
23. Iar în Garizin pre Andronic, și fără de aceștia pre Menelau care mai rău decât ceilalți se ridicà asupra cetățenilor.
24. Și vrăjmaș gând având asupra cetățenilor Evrei, a trimis pre începătorul urîciunilor pre Apolonie cu oștire douăzeci și două de mii, poruncind ca pre cei de vârstă pre toți să’i omoare, iar pre muieri și pre cei mai tineri să’i vânză.
25. Iar acesta viind în Ierusalim s’a fățărnicit a fì de pace, și a așteptat până în ziua cea sfântă a sâmbetei, și apucând pre Evrei fără de lucru, a poruncit ostașilor celor de supt ascultarea sa să se întrarmeze.
26. Și pre toți cei ce au ieșit la priveală i-au omorît, și prin cetate cu armele alergând, multă mulțime au omorît.
27. Iar Iuda Macaveul cu alți nouă inși, cari s’au însoțit cu el osebindu-se în pustie, ca hiarele în munți trăiau împreună cu cei ce erau cu el, și cu buruieni se hrăneau ca să nu se spurce.
CAP. 6.
[modifică]
Și nu după multă vreme a trimis împăratul pre un bătrân atinean, ca să silească pre Jidovi să se strămute dela legile cele părintești, și să nu se ocârmuiașcă cu legile lui Dumnezeu
2. Și să spurce și Biserica cea din Ierusalim, și să o numească a lui Dia Olimpiul, și cea din Garizin precum erau lăcuitorii locului a lui Dia iubitorului de oaspeți.
3. Ci cu anevoie și grea erà poporului tocmeala răutății acesteea.
4. Că Biserica de curvie și de beții o au umplut păgânii, desfătându-se cu sodomii, și în sfintele curți cu muieri împreunându-se, și înlăuntru băgând cele ce nu se cuveneà.
5. Și altarul s’a umplut de lucruri nelegiuite, care le opreà legea.
6. Și nu erà slobod nici a țineà sâmbetele, nici a păzì sărbătorile cele părintești, nici măcar Evreu a se mărturisì pre sine a fì.
7. Și se duceà cu amară nevoe la ziua nașterii împăratului spre junghiere în toată luna; și când erà sărbătoarea Dionisilor se sileau Evreii având edere să facă pompă lui Dionisie.
8. Și din îndemnul lui Ptolomeu a ieșit poruncă în cetățile elinești cele de prin vecini, ca și pre Evrei așijderea să’i facă să jertfească
9. Iar pre cei ce nu vor vreà să se strămute la obiceiurile elinești, să’i omoare; drept aceea nimic alt nu erà a vedeà, fără numai nevoe, care îi asupreà pre ei.
10. Că s’au adus două muieri, care au fost pârîte, că ș’au tăiat împrejur pruncii lor, pentru aceea au spânzurat pruncii de țîțele lor, și prin cetate, pre ulițe purtându-le, le-au aruncat jos de pre zid de au murit.
11. Iar alții alergând la peșterile cele de pre aproape, ca ascunzându-se să serbeze ziua sâmbetei, de care lucru dându-se știre lui Filip, i-au ars, că se sfiau a’și ajutà unul altuia, pentru mărirea acelei prea cinstite zile
12. Rog dar pre cei ce vor cetì această carte, să nu se îngrozească pentru nevoile acestea; ci să socotească că muncile acestea, nu spre pierire, ci spre învățătură au fost neamului nostru
13. Că a nu se lăsà în multă vreme cei ce lucrează fărădelege, ci degrab a cădeà în munci, semn de mare facere de bine este.
14. Că nu ca și într’alte neamuri cu îndelungă răbdare așteaptă Domnul, până ce vor ajunge la plinirea păcatelor, și apoi să’i muncească, ci asupra noastră așà au socotit a fì, ca nu la sfârșitul păcatelor ajungând noi, apoi să facă izbândă asupra noastră.
15. Pentru aceea niciodată nu depărtează mila dela noi, ci certându-ne cu nevoi, nu părăsește pre poporul său.
16. Însă acestea pentru ca să ne aducem aminte, acestea să fie zise.
17. Iar preste puțin, se cade să venim la poveste.
18. Unui om anume Eleazar, care erà din cei de frunte cărturari, și trecut cu vârsta, și la față foarte frumos, căscându’i gura îl sileà să mănânce carne de porc.
19. Iar el mai vârtos primind moartea cea de cinste decât viața cea de urâciune, de bună voie s’a adus la muncă.
20. Și scuipând înainte, în ce chip se cădeà a se apropià cei ce îndrăzneasc a se apărà de cele ce nu se cuvine să le mănânce pentru dragostea vieții.
21. Iar cei ce erau rânduiți la acea fărădelege jertfă, pentru cunoștința cea de mulți ani a omului aceluia luându’l de osebi, îl rugà, să aducă cărnuri de el făcute, care erau lui slobod a mâncà, și să se fățărnicească ca și cum ar mâncà de cele ce a poruncit împăratul din cărnurile jertfei.
22. Ca făcând aceasta, să scape de moarte, și pentru prieteșugul cel vechiu cu ei, va aflà milă.
23. Iar el gând bun luând, și vrednic fiind de vârstă și de adâncele bătrânețe, și de cinstitele căruntețe, care și le agonisise, și de creșterea cea foarte bună din pruncie, și mai vârtos de cea sfântă, și de Dumnezeu pusă rânduiala legii, îndată a răspuns, zicând: ca, curând să’l trimiță la Iad.
24. Că nu se cuvine vârstei noastre a fățărnicì, ca mulți din cei tineri să socotească, cum că Eleazar cel de nouăzeci de ani, a trecut la obiceiurile celor de alt neam.
25. Și ei pentru a mea fățărnicie, și pentru această puțină și scurta vieață, se vor amăgì prin mine, și urâciune și ocară bătrâneților să’mi agonisesc.
26. Că măcar de într’această vreme de acum voiu scăpà de munca cea dela oameni; iar din mâinile Atotțiitorului, nici viu nici mort nu voiu scăpà.
27. Pentru aceea bărbătește acum mutând vieața, mă voiu arătà vrednic de bătrânețe.
28. Și celor tineri pildă vitejească le voiu lăsà, ca, cu grăbnicie și cu bărbăție să moară pentru cinstitele și sfintele legi, și acestea zicând, îndată a venit la chinuri.
29. Iar cei ce’l aduceau, inima lor cea bună, care cu puțin mai ’nainte o arătase către dânsul, în inimă rău voitoare o au mutat, pentru cuvintele, care mai ’nainte le-au fost grăit, care precum socotiau ei, erau nebunie.
30. Și când erà să moară de rane suspinând, a zis: Domnului celui ce are sfânta știință, arătat este, că putând eu să scap de moarte, grele dureri rabd cu trupul bătându-mă; iar cu sufletul bucuros pentru frica lui pătimesc acestea.
31. Și într’acest chip a murit acesta, și nu numai tinerilor, ci și la mai mulți ai neamului, moartea sa lăsând-o pildă de vitejie și pomenire de faptă bună.
CAP. 7.
[modifică]
Întâmplatu-s’a și cu șapte frați, pre cari împreună cu maica lor prinzându’i, i-a silit împăratul să mănânce cărnuri de porc, care nu le erau lor slobod a mâncà, cu biciuri și cu vine bătându’i.
2. Iar unul dintre ei, care mai ’nainte a grăit, așà a zis: ce vrei să întrebi și să știi dela noi? Pentrucă mai bucuroși suntem a murì decât a călcà legile părintești.
3. Iar împăratul umplându-se de mânie, a poruncit să înfierbânte tigăi și căldări.
4. Și după ce s’au înfierbântat acelea, îndată a poruncit să tae limba celui ce mai întâiu a grăit, și jupuindu’l primprejur să’i taie marginile trupului, văzându’l ceilalți frați și mama lor.
5. Și după ce l-a ciungit așà, a poruncit să’l aducă la foc și să’l frigă de viu, și ieșind foarte mare sfârâială din tigae, unii pre alții împreună cu muma lor se îndemnau a murì vitejește, zicând așà:
6. Domnul Dumnezeu vede, și cu adevărat mângâere are dintre noi, precum chiar a arătat prin cântarea cu care ne-a mărturisit nouă Moisì zicând: și întru robii săi se va mângâià.
7. Și după ce s’a săvârșit cel dintâiu într’acest chip, a adus pre al doilea să’l batjocorească, și jupuindu’i pielea capului cu părul, îl întrebà: au mâncà-vei mai ’nainte de ce ți se va chinuì trupul cu toate mădulările?
8. Iar el răspunzând cu glas părintesc, a zis: nu.
9. Pentru aceea și acesta, ca și cel dintâiu pre rând toate chinurile le-a suferit, și când erà să moară, a zis: tu dar ticăloase ne scoți pre noi dintr’această vieață, iar împăratul lumei pre noi cei ce murim pentru legile lui, iarăș ne va învià cu înviere de vieață veșnică.
10. Și după acesta al treilea s’a batjocorit, și cerându-i-se limba, îndată o a scos și mâinile cu îndrăzneală le-a întins și vitejește a zis:
11. Din cer le-am dobândit acestea și pentru legile lui nu bag seamă de ele, pentrucă nădăjduesc că dela el iarăș le vom dobândì.
12. Așà în cât și însuș împăratul și cei ce erau cu el, cu spaimă se minunà de sufletul tânărului, că, ca de o nimica nu băgà seamă de dureri.
13. Și după ce s’a sfârșit și acesta, a adus pre al patrulea așijderea muncindu’l și chinuindu’l.
14. Și când era să moară, așà a zis: bine este a mutà nădejdile cele dela oameni și a aștepta cele dela Dumnezeu, că noi iar vom învià prin el, iar ție nu’ți va fì înviere spre vieață.
15. Și îndată aducând pre al cincilea îl munceà, iar el căutând către împăratul, a zis:
16. Putere între oameni având, muritor fiind, faci ce vrei; însă să nu socotești că Dumnezeu au părăsit pre neamul nostru;
17. Ci tu așteaptă și vei vedeà puterea lui cea mare, cum pre tine și sămânța ta o va chinuì.
18. Și după acesta a adus pre al șaselea, și când era să moară, a zis: nu te înșelà în zadar, că noi pentru noi înșine pătimim acestea, de vreme ce am păcătuit împrotiva Dumnezeului nostru, și pentru aceasta s’au făcut aceste vrednice de mirare.
19. Iar tu să nu socotești că vei fi necertat, pentrucă dai răsboiu asupra lui Dumnezeu.
20. Iar muma lor foarte minunată și vrednică de bună pomenire fiind, care într’o zi văzând pierindu’i șapte fii, cu bun suflet a răbdat pentru nădejdile, care le aveà întru Domnul.
21. Și pre fieștecare din ei îl mângâià cu părintesc glas, plină fiind pe vitejesc cuget, și gândirea cea muierească cu inimă bărbătească deșteptând-o, zicea către ei:
22. Nu știu cum v’ați zămislit în pântecele meu, nici eu v’am dat vouă duh și vieață, nici închipuirea fieștecăruia eu o am întocmit
23. Ci Ziditorul lumei cel ce au zidit ursitoarea omului și au aflat nașterea, și duh și vieață tuturor vouă ca un milostiv iarăș va dà, de vreme ce acum nu vă e milă de voi pentru legile lui.
24. Iar Antioh gândind că pre el îl defaimă și socotind că pre el îl ocărăște cu acele cuvinte, fiind încă cel mai tânăr viu, nu numai cu cuvintele îndemnă, ci și cu jurământuri îl încredințà cum că și bogat și fericit îl va face, de se va mutà dela obiceiurile părintești și prietin îl va aveà, și trebi îi va încredințà.
25. Iar tânărul nicidecum ascultând, a chemat împăratul pre muma sa, și o învățà, ca să sfătuiască pre tinerelul cele ce sunt spre mântuire.
26. Și cu multe îndemnând-o, ea a primit că va sfătuì pre fiu.
27. Și plecându-se la el înșelând pre crudul tiran, așà a zis cu părintesc glas: fiule! Fie’ți milă de mine, care în pântece te-am purtat nouă luni și ți-am dat țîță trei ani, și te-am hrănit și te-am adus la vârsta aceasta, și te-am crescut, purtându-te în brațe.
28. Rogu-te fiule, ca căutând la cer și la pământ, și văzând toate cele ce sunt într’însele, să cunoști că din ce n’au fost le-au făcut pre ele Dumnezeu, și pre neamul omenesc așijderea l-au făcut.
29. Nu te teme de ucigătorul acesta, ci te fă vrednic de frații tăi, primește moartea, ca întru aceeaș milă împreună cu frații tăi să te primesc.
30. Și grăind încă ea, tinerelul a zis: pre cine așteptați? N’ascult de porunca împăratului, ci ascult de porunca legii, care s’a dat părinților noștri prin Moisì.
31. Iar tu cel ce tot răul ai aflat asupra Evreilor, nu vei scăpà din mâinile lui Dumnezeu.
32. Că noi pentru păcatele noastre pătimim.
33. Iar dacă pentru certarea și învățătura noastră Dumnezeu cel viu puțin s’a mânieat asupra noastră, iarăș se va împăcà cu robii săi.
34. Ci tu o necredinciosule, și de cât toți oamenii mai spurcatule, nu te mărì turburându-te îndeșert, și semețindu-te cu niște nădejdi neștiute asupra slugilor cerești ridicându’ți mâinile.
35. Că încă n’ai scăpat de judecata atotputernicului Dumnezeu, cel ce de sus vede toate.
36. Că acum frații mei, cari puțină durere au suferit, au ajuns la făgăduința vieții cei veșnice a lui Dumnezeu; iar tu cu judecata lui Dumnezeu vei suferì dreaptă pedeapsă dela dânsul pentru trufiea ta aceasta.
37. Iar eu precum și frații mei, și trupul și sufletul mi’l dau pentru legile părintești, rugându-mă lui Dumnezeu, ca să nu întârzie a se milostivì spre neamul acesta, și pre tine prin certări și prin bătăi să te facă să mărturisești, cum că el singur este Dumnezeu.
38. Iar în mine și în frații mei să se oprească mâniea Atotputernicului, care pre dreptate s’a adus preste tot neamul nostru.
39. Deci mâniindu-se împăratul pre acesta mai mult decât pre ceilalți, l-a chinuit, amărându-se pentrucă l-a batjocorit.
40. Deci și acesta curat și-a schimbat vieața întru tot, nădăjduind spre Domnul.
41. Și mai pre urmă după fii s’a săvârșit și muma.
42. Iar acestea despre junghieri, și despre chinurile cele preste măsură până acum să fie zise.
CAP. 8.
[modifică]
Iar Iuda Macaveul și cei ce erau cu el, pre ascuns mergând prin sate, chemà pre rudenii și pre cel ce rămăsese în legea Evreiască, și luându’i cu sine a strâns ca la vreo șase mii de bărbați.
2. Și s’au rugat Domnului ca să caute spre poporul cel decât toți mai necăjit, și să se milostivească, și să nu se îndure de Biserica cea spurcată de oamenii păgâni.
3. Și să’i fie milă de cetatea cea de tot stricată, și care întocmai cu pământul va să se facă, și să auză sângele celor omorîți, care pururea strigă către el.
4. Și să’și aducă aminte de pierderea cea fărădelege a pruncilor celor fără de păcate, și de hulele cele grăite asupra numelui lui, și să urască răutatea.
5. Iar Macaveiu având oștire adunată, nu’l puteau suferì neamurile, și mâniea Domnului s’a întors în milă.
6. Și fără de veste viind, cetăți și sate ardeau, și locurile cele de îndemână prinzându-le, pre mulți din vrăjmași biruindu’i, îi întorceà în fugă.
7. Și mai vârtos noaptea făceà de acest fel de năvăliri, atât în cât pretutindinea s’a auzit vestea vitejiei lui.
8. Deci văzând Filip că în puțină vreme acel om atâta a sporit, și mai adese ori cu bun noroc merge, a scris lui Ptolomeu mai marelui Kilo-Siriei și al Finichiei, ca să ajute la lucrurile împăratului.
9. Iar el îndată a ales pre Nicanor feciorul lui Patroclu, unul din cei mai de frunte prietin, și l-a trimis supuindu’i din tot felul de neamuri nu mai puțin de douăzeci de mii, ca să piarză tot neamul Evreilor, și a însoțit lui și pre Gorghia bărbat învățat la oștire, și în lucrurile răsboiului ispitit.
10. Și a socotit Nicanor dajdia cu care erà împăratul dator Romanilor, a căreia sumă erà două mii de talanți, ca din robimea Evreilor să’l plinească.
11. Și îndată a trimis la cetățile cele de pre lângă mare, chemând ca să vie să cumpere robi Evrei, făgăduind că nouăzeci de robi va dà pentru un talant, neașteptând izbânda cea viitoare asupra lui dela cel Atotputernic.
12. Iar Iuda a înțeles de venirea lui Nicanor.
13. Și spuind celor ce erau cu el de venirea taberii, cei fricoși dintre ei, și cari nu aveau nădejde întru dreptatea lui Dumnezeu, au fugit și au ieșit din locurile lor.
14. Iar ceilalți toate ce le rămăsese le vindeau, și rugau pre Domnul ca să mântuiască pre cei vânduți de necredinciosul Nicanor mai ’nainte de a se lovì la răsboiu.
15. Iar de nu pentru ei, apoi pentru așezământul care l-a făcut cu părinții lor, și pentrucă chiamă preste sine prea cinstit și de mare cuviință numele lui.
16. Deci aducând Macaveiu pre cei ce erau cu el, cari erau cu numărul șase mii, îi îndemnà să nu se îngrozească de vrăjmași, nici să se teamă de mulțimea cea multă a neamurilor, cari cu nedreptate vine asupra lor, ci vitejește să se răsboiască, puindu’și înaintea ochilor ocara cea fărădelege făcută de ei în locul cel sfânt.
17. Și bătaia batjocoritei cetăți, și surparea politiei strămoșești.
18. Că aceia întru arme și întru îndrăsnire nădăjduesc; iar noi întru Dumnezeu cel atotputernic nădăjduim, carele și pre cei ce vin asupra noastră și pre toată lumea, într’o clipeală poate să’i piarză.
19. Și afară de acestea le-a arătat lor și apărările cele făcute strămoșilor lor, și izbânda cea de pre vremea lui Sinahirim, cum au pierit o sută optzeci și cinci de mii.
20. Și bătaia din Vavilon cea asupra Galatenilor făcută, în ce chip toți au venit la bătae opt mii, cu patru mii de Machidoneni; iar Machidonenii trăgându-se înapoi, cei opt mii pre o sută și douăzeci de mii i-au pierdut pentru ajutorul ce li s’a făcut lor din cer, și mult folos au luat.
21. Cu acestea i-au făcut pre ei să fie cu bună îndrăzneală, și pentru lege și pentru patrie gata a murì.
22. Deci în patru părți împărțind oștirea rânduind și pre frații săi povățuitori la fiecare rând, pre Simon și pre Iosif și pre Ionatan, fiecăruia dintre ei supuind o mie și cinci sute.
23. Și încă și pre Eleazar să citească sfânta carte, și dându-le semn: cu ajutorul lui Dumnezeu. Povățuind el însuș rândul cel dintâiu, s’a lovit cu Nicanor.
24. Și ajutându-le lor Atotputernicul au omorît din vrăjmași mai mult decât nouă mii, și au rănit și au ciuntit de mădulări cea mai mare parte din tabăra lui Nicanor, și pre toți i-au silit ca să fugă.
25. Iar banii celor ce venise să’i cumpere pre ei, i-au luat, și gonindu’i pre ei câtvà, au încetat oprindu’i vremea.
26. Pentrucă era înainte de sâmbătă, pentru aceea au încetat a’i gonì pre ei mai mult.
27. Ci luând dela ei armele, și prădându’i au șezut sâmbătă pre loc, binecuvântând și mărturisindu-se Domnului, celui ce i-au mântuit pre ei în ziua aceasta, începătură de milă rânduind lor.
28. Iar după sâmbătă, celor neputincioși și văduvilor și săracilor o parte din prăzi le-au dat; iar celelalte ei între sine, și pruncii lor le-au împărțit.
29. Și după ce au făcut acestea, și au făcut rugăciune de obște, au rugat pre milostivul Dumnezeu, ca până în sfârșit să fie în pace cu robii săi.
30. După aceea lovind pre cei ce erau cu Timoteiu și cu Vachid, mai mult decât douăzeci de mii dintr’înșii au omorît, și întăririle cele înalte le-au biruit, și prăzi multe au împărțit, întocmai cu sine făcând părtași și pre cei neputincioși și pre săraci și pre văduve, încă și pre cei bătrâni.
31. Și culegând armele dela ei, toate cu socoteală le-au pus în locuri bune, iar celelalte prăzi le-au adus la Ierusalim.
32. Și au omorît și pre Filarhin, care erà cu Timoteiu, că erà om foarte spurcat, și multe necazuri făcuse Evreilor.
33. Și când a serbat biruință în patrie, pre Kalisten cel ce a fost ars sfintele porți, l-au aprins într’o cășcioară în care fugise, și așà a luat vrednică plată de credința sa cea rea.
34. Iar prea ticălosul Nicanor, cel ce adusese o mie de neguțători să le vânză Evrei,
35. Cu ajutorul lui Dumnezeu smerit fiind de cei ce după părere erau ca o nimic, lepădându’și haina cea de mărire, prin mare fugind singur a venit în Antiohia foarte la mare nevoe ajungând pentru pierderea oștirii.
36. Iar cel ce a făgăduit că va plătì bir Romanilor din robimea Ierusalimnenilor, a mărturisit cum că Evreii au pre Dumnezeu apărător, și pentru aceea sunt Evreii nerăniți, căci țineau legile cele puse de el mai ’nainte.
CAP. 9.
[modifică]
Într’aceeaș vreme s’a întâmplat de și Antioh s’a întors fără de cinste din locurile cele despre Persida.
2. Că intrând în ceea ce se chiamă Persopol, s’a apucat a jefuì Biserica, și a asuprì cetatea, ci alergând mulțimea la arme, i-au biruit, și așà s’a întâmplat de Antioh cu fuga scăpând, cu rușine s’a întors.
3. Iar când erà el la Ectavana, a înțeles cele ce s’a întâmplat lui Nicanor și celor ce au fost cu Timoteiu.
4. Și aprinzându-se de mânie, socoteà că și răutatea celor ce l-au gonit pre el să și-o izbândească despre Evrei; pentru aceea a poruncit cărăușului să mâe neîncetat, ca mai curând să săvârșiască călătoria, silindu’l judecata cea cerească, căci așà de cu trufie a zis: mormînt Evreilor voiu face Ierusalimul îndată când voiu sosì acolo.
5. Iar atotputernicul Domnul Dumnezeul lui Israil l-a lovit pre el cu rană nevindecată și nevăzută, căci cât a sfârșit cuvântul l-a apucat pre el nesuferită durere la ficați și amari chinuri a celor dinlăuntru lui.
6. Și foarte cu dreptate, căci el cu multe și neauzite munci a chinuit cele dinlăuntru ale altora, iar el nicidecum n’a încetat dela semeția sa.
7. Ci încă și de trufie erà plin, de mânie foc suflând asupra Evreilor, și poruncind să grăbiască cu mergerea, s’a întâmplat de a căzut el din car mergând tare, și cu grea cădere căzând, toate mădulările trupului s’au strămutat.
8. Și celui ce i se părea că și preste valurile mărei împărătește, pentru trufia ce aveà preste firea omenească, și socoteà că va pune în cumpănă munții cei înalți, acum smerit fiind până la pământ, într’d năsălie se purtà, arătând către toți puterea lui Dumnezeu întru sine.
9. Cât și din trupul acestui păgân izvorau viermi vii, și trăind el în chinuri și în dureri cădeà de pre el carnea lui, și de putoarea lui toată tabăra se îngreuià neputând suferì putoarea.
10. Și pre cel ce cu puțin mai ’nainte i se păreà că se atinge de stelele cerului, nimeni nu’l puteà purtà pentru greutatea cea nesuferită a putorei.
11. Aici a început fiind rănit a încetà dela mulțimea trufiei și a venì întru cunoștința sa, pentru bătaea lui Dumnezeu adăogându-i-se durerile.
12. Și nici el singur neputând mai mult a’și suferi putoarea sa, aceasta a zis: drept este a se supune lui Dumnezeu, și cel ce este pământean să nu se asemene lui.
13. Și se rugà spurcatul acesta către stăpânul cel ce nu voià a’l milui pre el mai mult, așà zicând:
14. Cum că și cetatea cea sfântă la care se grăbeà a venì ca să o asemene cu pământul, și să o facă mormânt, o va zidì și o va face slobodă.
15. Și pre Evrei pre cari nici de îngropare nu’i socotea vrednici, ci împreună cu pruncii lor să’i lepede să fie mâncare pasărilor și hiarelor, pre toți aceștia întocmai cu Atinenii să’i facă.
16. Și Biserica cea sfântă, care mai ’nainte o prădase, cu frumoase daruri să o împodobească, și sfintele vase toate cu mult mai multe să le întoarcă, și cheltuelile care sunt de lipsă la jertfe, din veniturile lui să se deà.
17. Afară de acestea, cum că și el se va face Evreu și va merge în tot locul cel lăcuit de oameni, mărturisind puterea lui Dumnezeu.
18. Iar durerile nicidecum nu încetau, pentrucă venise asupra lui judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, și desnădăjduindu-se despre sine, a scris Evreilor carte cu rugăciune, într’acest chip:
19. Bunilor Evrei cetățenilor bucurie multă și sănătate și fericire, împăratul și povățuitorul oștirilor Antioh.
20. De sunteți sănătoși împreună cu pruncii voștri și ale voastre după voea voastră sunt, foarte bine ne pare mulțămind prea marelui Dumnezeu celui din cer, întru care nădădjuesc.
21. Și eu bolnav zăcând, de cinstea și de bună inima voastră, cu dragoste îmi aduc aminte, întorcându-mă dela locurile cele dela Persida și căzând în boală grea, de lipsă am socotit a fì, ca să grijesc de folosul cel deobște al tuturor.
22. Nu desnădăjduindu-mă de mine, ci mare nădejde având, că voiu scăpà de boală.
23. Și aducându’mi aminte că și tatăl meu, pre vremile în care s’a răsboit în locurile cele de sus, a arătat pre cel ce va fì după el.
24. Că de se va întâmplà cevà fără de nădejde, sau de se va vestì cevà cu greu, să știe cei din țări cui s’a lăsat împărăția și să nu se turbure.
25. Afară de acestea, pre puternicii cei de aproape și pre vecinii împărăției, cari păzesc vremile așteptând să vază ce se va întâmplà, am pus împărat pre fiul meu Antioh, pre care de multe ori când umblà prin țările cele de sus la cei mai mulți dintre voi, îl adeveream și’l întăream, și am scris și lui cele ce mai jos sunt scrise.
26. Deci vă îndemn și vă rog pre voi, ca aducându-vă aminte de facerile de bine cele deobște și de osebi, fiecare să păzească credința către mine și către fiul meu.
27. Că bună nădejde am, cum că el cu blândețe și cu iubire de oameni, urmând voea mea, va petrece cu voi.
28. Așà ucigătorul acela de oameni și hulitorul foarte rele chinuri pătimind, și precum el altora a făcut în streinătate în munți, cu prea ticăloasă moarte și-a sfârșit vieața.
29. Și i-a adus trupul Filip tovarășul lui, care temându-se de Antioh fiul lui, s’a dus în Eghipet la Ptolomeu Filomitor.
CAP. 10.
[modifică]
Iar Macaveiu și cei ce erau cu el povățuindu’i Domnul, au luat Biserica și cetatea.
2. Iar jertfelnicile de prin târg, care le făcuse cei de alt neam și capiștele, le-au stricat.
3. Și curățind Biserica, alt jertfelnic au făcut și înfierbântând pietre, și foc din ele luând, după ce au fost trecut doi ani și șase luni, au adus jertfă și tămâie și lumini și au făcut punerea înainte a pâinilor.
4. Și după ce au făcut acestea, plecându-se cu fața la pământ, s’au rugat Domnului ca să nu mai cază întru răutăți ca acestea, ci de vor și păcătuì cândvà, el să’i certe cu milă, și să nu’i deà neamurilor celor hulitoare și varvare.
5. Iar în ziua în care cei de alt neam au fost spurcat Biserica, s’a întâmplat de tocmai într’acea zi s’a făcut curățirea, în douăzeci și cinci ale aceeaș luni, care este Haselev.
6. Și cu veselie au ținut opt zile în chipul praznicului corturilor, aducându’și aminte, cum cu puțină vreme mai ’nainte sărbătoarea corturilor o au făcut în munți și în peșteri ca hiarele păscând.
7. Pentru aceea stâlpări și ramuri frumoase, încă și finici având, laude dau celui ce bine au sporit a se curățì locul lui.
8. Și a poruncit cu poruncă de obște, și cu rânduială la tot neamul evreesc, ca din an în an să ție zilele acestea.
9. Iar sfârșitul lui Antioh, care s’a numit Epifan, așà a fost.
10. Și acum cele ce s’a întâmplat pre vremea lui Evpator Antioh, fiul spurcatului Antioh, vom arătà pre scurt spuind relele, care s’au întâmplat din răsboaie.
11. Că acesta, după ce s’a făcut împărat, a pus mai mare preste lucrurile împărăției pre oarecare Lisie, care fusese povățuitor mai mare preste Kilo-Siriea și Finichiea.
12. Că Ptolomeu, care se chemà Macron, a voit să ție dreptate către Evrei, pentru nedreptatea ce li s’a fost făcut lor, și se nevoià să trăiască în pace cu ei.
13. Ci pentru aceasta a fost pârît de prietini către Evpator, și de multe ori auzind numindu-se vânzător, pentrucă a părăsit Chiprul, care Filomitor l-a fost încredințat lui, și a trecut la Antioh Epifan, nici stăpânie de bun neam având, de voie rea otrăvindu-se pre sine, a murit.
14. Iar Gorghie după ce s’a făcut mai mare preste locurile acestea, adunând oștire streină, adeseori dà răsboiu asupra Evreilor.
15. Și împreunându-se cu aceștia și Idumei, cari țineau cetăți tari, necăjau pre Evrei, și pre cei fugiți de la Ierusalim primindu’i, cercà să se apuce de răsboiu.
16. Iar cei ce erau cu Macaveiu făcând rugăciune, și rugându-se lui Dumnezeu, ca să le fie într’ajutor, au năvălit asupra cetăților Idumeiior.
17. Care vitejește lovindu-le, au luat locurile, și au făcut izbândă asupra tuturor celor ce de pre zid dau răsboiu, și pre cei ce le veniau înainte i-au junghiat, și au omorît numai puțin decât douăzeci de mii.
18. Și fugind unii numai puțin de cât nouă mii, în două turnuri foarte tari, care aveau toate cele de lipsă.
19. Iar Macaveiu lăsând pre Simon și pre Iosif, încă și pre Zakheu și pre câțivà, cari erau cu el, ca să’i încunjure pre ei, și să deà răsboiu asupra lor, el s’a dus la locurile cele mai de lipsă.
20. Iar cei ce erau cu Simon iubind argintul, de oarecari din cei din turnuri s’au amăgit cu bani, și șaptezeci de mii drahme de argint luând, au lăsat pre oarecari de au scăpat.
21. Și înștiințându-se Macaveiu de lucrul ce s’a făcut, adunând pre povățuitorii poporului, i-a certat pre ei, pentrucă cu argint au vândut pre frați, lăsând pre vrăjmași asupra lor.
22. Deci pre acești vânzători i-au omorît, și îndată au luat cele două turnuri.
23. Și cu armele toate în mâini sporindu-se, au pierdut într’acele două turnuri mai mult decât douăzeci de mii.
24. Iar Timoteiu cel ce mai ’nainte a fost biruit de Evrei, adunând oștiri streine multe foarte, și nu puțină călărime din Asia, a venit să robească Iudeia.
25. Iar Macaveiu și cei ce erau cu el, apropiindu-se el, se rugà Domnului, presărându’și capul cu țărână, și încingându’și mijloacele cu saci.
26. Și căzând la pământ înaintea altarului, s’au rugat să le fie lor blând; și vrăjmașilor lor să fie vrăjmaș, și celor împrotivnici să se împrotiveastă, precum zice legea.
27. Și după rugăciune luând armele, au ieșit din cetate departe, și apropiindu-se de vrăjmași, au stătut.
28. Și când a răsărit soarele, s’au lovit amândouă părțile, aceștia având chezaș de bună norocire și debiruință, fapta bună și scăparea cea spre Domnul; iar aceia povățuitor răsboiului puindu’și mânia.
29. Și când tare se băteau, s’au arătat vrăjmașilor din cer cinci bărbați străluciți, călări pre cai cu frâne de aur, cari povățuiau pre Evrei.
30. Dintru cari doi luând pre Macaveiu în mijloc și acoperindu’l cu armele lor, îl păzeau nevătămat; iar asupra vrăjmașilor aruncau săgeți și trăsnete, deci învăluindu-se pentrucă nu vedeau și turburându-se se tăiau.
31. Și s’au omorît douăzeci de mii și cinci sute de pedestrași, și șase sute de călăreți.
32. Iar Timoteiu a fugit la Gazara cetate tare, preste care erà mai mare Hereu.
33. Iar cei ce erau cu Macaveiu, veseli au șezut împrejurul cetăței aceea patru zile.
34. Iar cei dinlăuntru nădăjduind întru tăria cetăței, foarte mult blestemau și cuvinte necuvioase aruncau.
35. Și când s’a luminat ziua a cincea, douăzeci de voinici din cei ce erau cu Macaveiu mâniindu-se pentru blesteme, bărbătește au năvălit la zid, și cu mânie sălbatecă suindu-se, pre tot care era înainte îl tăià.
36. Așijderea și alții suindu-se asupra celor dinlăuntru, au dat foc turnurilor, și aprinzând focuri, de vii au ars pre blestemătorii aceia.
37. Iar alții au tăiat porțile, și primind înlăuntru cealaltă tabără, au luat cetatea; și pre Timoteiu, care se ascunsese într’o groapă, l-au omorît, și pre Hereu fratele acestuia și pre Apolofanì.
38. Și după ce au făcut acestea, cu laude și cu mărturisiri au binecuvântat pre Domnul, cel ce mult bine au făcut lui Israil, și i-au dat lui biruință.
CAP. 11.
[modifică]
Iar după puțină vreme Lisie, care erà epitrop împăratului și rudenie și ispravnic preste trebi, foarte greu supărându-se pentru lucrul acesta ce s’a făcut,
2. A adunat aproape de optzeci de mii și toată călărimea, și a venit asupra Iudeilor, gândind să facă cetatea lăcaș Elinilor.
3. Și Biserica cu bani să o vânză ca și celelalte capiști ale păgânilor, și Arhieria în tot anul să o vânză.
4. Și nicidecum gândind de puterea lui Dumnezeu, ci semețindu-se cu zecile de mii de pedestrași, și cu miile de călăreți și cu optzeci de elefanți.
5. Deci intrând în Iudeia și apropiindu-se la Vetsura, care erà în loc tare și departe de Ierusalim ca la cinci stadii, o băteà.
6. Iar dacă au înțeles cei ce erau cu Macaveiu că bate el cetățile, cu plângere și cu lacrămi se rugau Domnului împreună cu tot poporul, ca să trimiță înger bun spre mântuirea lui Israil.
7. Și Macaveiu întâiu luând armele, a îndemnat pre ceilalți să steà împreună cu el la primejdii și să ajute pre frații săi.
8. Și împreună cu osârdie pornind, și la Ierusalim fiind ei, s’a arătat un călăreț cu haină albă mergând înaintea lor și cu arme de aur sclipind.
9. Și toți împreună au binecuvântat pre milostivul Dumnezeu, și s’au întărit cu inimile, nu numai asupra oamenilor, ci și asupra hiarelor sălbatece și zidurilor de fier, gata fiind a năvălì.
10. Deci apropiindu-se cu bună rânduială, având ajutor pre Domnul cel din cer, carele se milostiveà spre ei.
11. Și ca niște lei năvălind asupra vrăjmașilor, au așternut din ei unsprezece mii și o mie și șase sute de călăreți.
12. Și pre toți i-au întors în fugă și mai mulți dintre ei răniți goli au scăpat, și însuș Lisie cu rușine fugind, a scăpat.
13. Și pentrucă nu erà fără de minte, socotind întru sine scăderea ce i s’a făcut lui, și socotind cum că Evreii sunt nebiruiți, pentrucă atotputernicul Dumnezeu le ajută lor,
14. Trimițând la ei, a făgăduit cum că toate cele drepte le va primi, și cum că și pre împăratul îl va plecà ca să le fie lor prietin.
15. Și a ascultat Macaveiu de rugăciunile lui Lisie, întru toate purtând grije de cele de folos; căci câte a dat Macaveiu lui Lisie prin scrisori despre Evrei, împăratul le-a îngăduit.
16. Iar cărțile cele scrise dela Lisie Evreilor, într’acest chip erau: Lisie mulțimei Evreilor, bucurie.
17. Ioan și Avesalom, pre cari voi i-ați trimis, dând scrisorile cele de la voi, au cerut ca cele scrise într’însele să le plinesc.
18. Deci câte se cădeau a se arătà împăratului, am arătat, și cele ce s’au întâmplat le-a iertat.
19. Deci de veți păzì bunăvoința întru lucruri, și de aici înainte mă voiu nevoì a mă face pricină vouă de bunătăți.
20. Și pentru acestea am poruncit și acestora și celor dela mine trimiși, pre amăruntul să vorbiască cu voi.
21. Fiți sănătoși. Anul o sută patruzeci și opt, a lunii lui Dioscorintie, ziua a douăzeci și patru.
22. Iar cartea împăratului cuprindeà într’acest chip: împăratul Antioh fratelui Lisie, bucurie.
23. După ce tatăl nostru s’a mutat între dumnezei, vrând noi ca cei dintru împărăția noastră să fie neturburați întru a lor purtare de grije,
24. Auzind cum că Iudeii n’au voit a asculta de tatăl meu, ca să treacă la obiceiurile elinești, ci mai bine voiesc să’și ție legea lor, pentru aceea se roagă de noi, ca să’i îngăduim să’și ție legea lor.
25. Deci voind noi, ca și neamul acesta să fie fără de turburare, am judecat ca și Biserica să li se întoarcă lor, și să petreacă după obiceiurile strămoșilor lor.
26. Drept aceea bine vei face de vei trimite la ei, și le vei dà dreapta, ca știind voea noastră să fie cu inimă bună, și veseli să’și isprăvească lucrurile lor.
27. Iar cartea împăratului, care a scris către neamul Iudeilor, într’acest chip era: împăratul Antioh, bătrânimii Iudeilor și celorlalți Iudei, bucurie.
28. De sunteți sănătoși, sunteți precum voim, și noi suntem sănătoși.
29. Arătatu-ne-a nouă Menelau, cum că voi voiți a merge și a fì la ale voastre.
30. Drept aceea celor ce vor merge până în treizeci de zile ale lunei lui Csantic, le dăm bună volnicie.
31. Ca Iudeii să’și ție bucatele și legile lor ca și mai ’nainte, și nimeni dintre ei nici o nevoie să nu aibă pentru cele ce prin neștiință s’au făcut.
32. Și am trimis și pre Menelau să vă mângâie pre voi.
33. Fiți sănătoși. Anul o sută patruzeci și opt, în cincisprezece zile ale lunei lui Csantic.
34. Trimis-au și Romanii la ei carte așà scrisă; CVINT Memie, și Tit Manilie bătrânii Romanilor, poporului Iudeilor, bucurie.
35. Cele ce Lisie ruda împăratului v’a îngăduit vouă, și noi le îngăduim.
36. Iar pentru cele ce a judecat să se aducă la împăratul, trimiteți pre cinevà îndată, care să vază despre acestea, ca să așezăm precum se cuvine vouă, că noi venim la Antiohia.
37. Drept aceea grăbiți, și trimiteți pre carevà, ca și noi să știm ce voiți.
38. Fiți sănătoși. Anul o sută patruzeci și opt, zile cincisprezece, ale lunei lui Csantic.
CAP. 12.
[modifică]
După ce s’au făcut legăturile acestea, Lisie s’a dus la împăratul; iar Evreii petreceau întru lucrarea pământului.
2. Însă povățuitorii oștirilor cei ce erau pre locurile acelea: Timoteiu și Apolonie al lui Gheneu, încă și Ieronim și Dimofon, și afară de aceștia Nicanor mai marele Kiprului, nu’i lăsau pre ei să petreacă în pace și în liniște.
3. Și Iopienii răutate ca aceasta au făcut, că au îndemnat pre Evreii, carii lăcuiau cu ei, ca împreună cu muierile și cu pruncii să intre în corăbiile cele gătite de ei, ca și cum nici o vrăjmășie n’ar fì între ei.
4. Deci după răspunsul cel de obște al cetății, au ascultat și ei, vrând ca să fie în pace, și neavând nici o bănuială, și mergând cu corăbiile i-au înnecat, fiind ei nu mai puțin ca la două sute.
5. Iar înțelegând Iuda răutatea ce s’a făcut celor din neamul său, poruncind bărbaților celor ce erau cu sine,
6. Și chemând pre judecătorul cel drept Dumnezeu, a mers asupra ucigătorilor fraților săi, și a aprins noaptea limanul, și corăbiile le-a ars și pre cei ce fugise acolo, i-a omorît.
7. Și orașul fiind închis, s’a întors ca să vie a doua oară, și toată politiea iopienilor de tot să o desrădăcineze.
8. Și înțelegând cum că și cei din Iamnia vreau să facă asemenea Iudeilor celor ce lăcuiau la ei,
9. Și năvălind asupra Iamnitenilor noaptea, a aprins vadul cu corăbiile, cât se vedeà strălucirea flăcării în Ierusalim, departe de două sute și patruzeci de stadii fiind.
10. Și de acolo mergând nouă stadii, și făcând călătorie asupra lui Timoteiu, au năvălit Aravii asupra lui, nu mai puțin de cinci mii și cinci sute călăreți.
11. Și făcându-se răsboiu tare, și cu ajutorul lui Dumnezeu biruind cei ce erau cu Iuda, și împuținându-se Aravii Nomadii s’au rugat de Iuda să le dea lor dreapta, făgăduind că’i vor dà dobitoace, și întru celelalte îi vor folosì.
12. Iar Iuda socotind cu adevărat că întru multe îi vor fì de folos, le-a dat pace, și primind dreptele s’au dus la corturile lor.
13. Și au năvălit și asupra unei cetăți cu pod tare și cu ziduri încunjurată, în care multe feluri de neamuri locuiau, căreea numele îi erà Caspin.
14. Iar cei din lăuntru nădăjduind în tăriea zidurilor și în mulțimea bucatelor ce’și strânsese, mai moale se purtau suduind pre cei ce erau cu Iuda, și blestemându’i și grăind cele ce nu se cuvin.
15. Iar cei ce erau cu Iuda chemând pre Puternicul lumii cel mare, care fără de berbeci și fără unelte au surpat zidurile Ierihonului, pre vremile lui Isus, au năvălit ca niște hiare asupra zidului.
16. Și cu voea lui Dumnezeu luând cetatea, nepovestită junghiere au făcut, cât lacul cel de lângă cetate, care de două stadii erà de lat, plin de curgerea sângelui se vedeà.
17. Și de acolo mergând șapte sute și cincizeci de stadii, au sosit în Haraca la cei ce se zic Iudei Tuvieni.
18. Ci pre Timoteiu nu l-a apucat în locurile acelea, care fără de nici o ispravă s’a fost întors dela locurile acelea, lăsând pază de oștire întru oarecare loc foarte tare.
19. Iar Dositeiu și Sosipatru din povățuitorii cei ce erau cu Macaveiu, mergând au omorît pre păzitorii cei lăsați de Timoteiu mai mulți decât zece mii de bărbați.
20. Iar Macaveiu puindu’și în rând oștirea sa, i-a pus pre ei preste cete, și a plecat asupra lui Timoteiu, care aveà cu sine o sută și douăzeci de mii de pedestrași și o mie și cinci sute de călăreți.
21. Deci înțelegând Timoteiu de venirea lui Iuda, a trimis muierile și pruncii și cealaltă avere la locul ce se chemà Carnion, pentrucă foarte anevoe se puteà încunjurà, și nu lesne puteà a se apropià el pentru strâmtoarea tuturor locurilor.
22. Deci mai întâiu ivindu-se ceata lui Iuda, s’au îngrozit vrăjmașii, și s’au înfricoșat de fața celui ce toate le vede, și s’au pornit a fugì, care cum puteà, încât de multe ori ei dintre ei s’au fost vătămând, și cu ascuțiturile săbiilor s’au fost tăind.
23. Iar Iuda gonindu’i foarte tare, tăind pre spurcații aceia, a omorît ca la vr’o treizeci de mii de bărbați.
24. Iar Timoteiu a căzut despre partea lui Dositeiu și a lui Sosipatru, și se rugà cu multe rugăciuni să’l sloboază viu, pentrucă pre ai multora din Iudei părinți și frați îi avea, cari vor fi uitați de va pierì el.
25. Și cu multe legându-se el înaintea lor, cum că pre toți aceia nevătămați îi va întoarce, l-a slobozit pre el, pentru mântuirea fraților.
26. Iar Iuda mergând asupra Carnului, și asupra Atargationului, a omorît douăzeci și cinci de mii de oameni.
27. Și după fuga și pierderea acestora, a tăbărît Iuda asupra Efronulul, care erà cetate tare, întru care lăcuià Lisie și mulțime de tot felul de neamuri; iar înaintea zidurilor stau voinici bărbați, carii vitejește se băteau, acolo arme multe și săgeți erau puse.
28. Ci chemând pre cel Puternic, care cu tărie zdrobește puterea vrăjmașilor, a luat cetatea supt mâinile sale, și din cei ce erau în lăuntru, a omorît ca vr’o douăzeci și cinci de mii.
29. Și mergând de acolo, a năvălit asupra cetății Schitilor, care erà departe de Ierusalim șase sute de stadii.
30. Iar Evreii cei ce lăcuiau acolo, mărturisind dragostea, care aveau către ei Schitipolitenii, și cum că și în vremile cele nenorocite, blânzi le-au fost lor,
31. Mulțămindu-le lor, i-au îndemnat, ca și de aici înainte să fie buni cu neamul, și au venit la Ierusalim, când se apropià sărbătoarea săptămânilor.
32. Iar după praznicul cincizecimei, au pornit asupra lui Gorghie mai marele Idumeii.
33. Și au ieșit cu trei mii de pedestri și cu patru sute de călăreți.
34. Și bătându-se, s’a întâmplat de au căzut puțini din Iudei.
35. Iar oarecare Dositeiu dintre ai lui Vachinor, călăreț și bărbat tare, a prins pe Gorghie, și țiindu’l de veșmânt îl aduceà pre el vitejește, vrând viu pre blestematul acela să’l aducă rob; iar unul din călăreții Trachilor viind asupră’i și lovindu’l preste umăr, Gorghie a scăpat în Marisa.
36. Iar cei ce erau cu Esdrin mai mult bătându-se și ostenindu-se, Iuda a chemat pre Domnul să’i fie ajutor și povățuitor răsboiului.
37. Începând cu glas părintesc și cu cântări strigând, și glas înălțând, fără de veste a năvălit asupra oștirilor lui Gorghie, și i-a înfrânt.
38. Iar Iuda luând oștirea s’a dus în cetatea Odolam, și sosind ziua a șaptea, s’a curățit după obiceiu, și a petrecut acolo ziua sâmbetei.
39. Iar a doua zi au venit cei ce erau cu Iuda, precum s’a fost rânduit, ca să ridice trupurile celor omorîți, și să le așeze cu rudeniile în părinteștile mormânturi.
40. Și a aflat supt hainele fiecăruia din cei morți lucruri sfințite idolilor Iamniei, de care opreà legea pre Iudei, și tuturor vădit lucru a fost, cum că pentru această pricină au căzut aceștia.
41. Și toți binecuvântând pre Judecătorul cel drept, pre Domnul, cel ce arată cele ascunse.
42. Și întorcându-se la rugăciuni, s’au rugat pentru păcatul ce s’a făcut, ca de tot să se șteargă. Iar viteazul Iuda a îndemnat mulțimea ca să se păzească pre sine fără de păcat, văzând cu ochii cele ce s’au făcut pentru păcatul celor ce mai nainte au căzut.
43. Și făcând gătire după numărul bărbaților, două mii de drahme de argint a trimis în Ierusalim, să aducă jertfă pentru păcat, foarte bine și cuvios socotind de învierea morților.
44. Că de n’ar fi avut nădejde cum că vor învieà cei ce mai înainte au fost căzut, deșert și de râs lucru ar fì a se rugà pentru cei morți.
45. Și a văzut cum că celor ce cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus.
46. Drept aceea, sfânt și cucernic gând a fost, că a făcut curățenie pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat.
CAP. 13.
[modifică]
În anul o sută patruzeci și nouă au înțeles cei ce erau cu Iuda, cum că vine Antioh Evpator cu mulțime asupra Iudeii.
2. Și împreună cu el Lisie epitropul, care erà mai mare peste trebi, fiecare având oștire elinească pedestrași o sută și zece mii, și călăreți cinci mii și trei sute, și elefanți douăzeci și doi, și care purtătoare de seceri trei sute.
3. Și s’a amestecat cu ei și Menelau, și cu multă înșelăciune îndemnà pre Antioh, nu de mântuirea patriei gândind, ci nădăjduind că’l va pune căpetenie.
4. Ci împăratul împăraților a întărîtat mâniea lui Antioh asupra celui păcătos, și arătând Lisie cum că acesta este pricina tuturor răutăților, a poruncit precum este obiceiul într’acel loc, să’l piarză ducându’l în Veria.
5. Și erà în locul acela un turn de cincizeci de coți de înalt plin de cenușe, și acesta aveà o unealtă cu meșteșug făcută de se plecà în toate părțile și alunecà în cenușe.
6. Aicea se aruncau toți cei ce erau furi de cele sfinte, sau și cu alte răutăți mari vinovați.
7. Cu această moarte s’a întâmplat a murì cel fărădelege Menelau, nici îngropăciune aflând.
8. Foarte cu dreptate, fiindcă multe păcate făcuse asupra jertfelnicului, a căruia focul și cenușa erau curate, în cenușe a luat moarte.
9. Iar împăratul cu gândurile prea varvar veneà, ca mai rele să facă Iudeilor, decât în zilele tatălui său s’au făcut.
10. Și înțelegând Iuda acestea, a poruncit poporului, ziua și noaptea să se roage Domnului, ca precum de alte ori, așà și acum să ajute.
11. Celor ce de lege și de patrie și de sfânta Biserică vor să se lipsească, și pre poporul, care atunci puțin a răsuflat, să nu’l lase să fie supus neamurilor celor hulitoare.
12. Și toți împreună făcând aceasta, și rugând pre milostivul Dumnezeu cu plângere și cu ajunuri și cu cădere pre fața sa în trei zile neîncetat, i-a mângâiat pre ei Iuda, și le-a poruncit să se gătească.
13. Iar Iuda împreună cu cei mai bătrâni s’a sfătuit, ca mai ’nainte de ce va intrà oștirea împăratului în Iudeia, și vor biruì cetatea, să le iasă înainte, și cu ajutorul Domnului să aleagă lucrul.
14. Deci dându-se purtării de grije celui ce au făcut lumea, și îndemnând pre cei ce erau cu el ca bărbătește să se nevoiască până la moarte pentru legi, pentru Biserică, pentru cetate, pentru patrie și pentru politie, și a pus tabăra împrejurul Modinului.
15. Și dând la ai săi semnalul: biruința lui Dumnezeu, cu voinici prea buni aleși a lovit noaptea tabăra asupra curții împărătești, și a omorît ca la vreo patru mii de bărbați, și pre cel ce erà mai mare preste elefanți cu toți ai săi.
16. Mai pre urmă după ce a umplut tabăra de frică și de turburare, s’a întors cu bine.
17. Iar aceasta s’a făcut când se luminà de ziuă, ajutându’i lui acoperirea Domnului.
18. Iar împăratul îndată cum a gustat îndrăznirea Iudeilor, cu meșteșug a ispitit locurile.
19. Și apropiindu-se asupra Vetsuriei, care erà pază tare a Iudeilor, se biruià, se băteà și scădeà.
20. Iar Iuda celor dinlăuntru le trimiteà cele de lipsă.
21. Iar oarecare Rodocos din tabăra Iudeilor a spus vrăjmașilor tainele, și cercându-se s’a prins și s’a închis.
22. Iar împăratul a doua oară a avut cuvânt cu cei ce erau în Vetsura, și dreapta dându-le s’a dus, și s’a lovit cu cei ce erau cu Iuda, și a fost biruit.
23. Deci înțelegând cum că s’ar fì sculat asupră’i la Antiohia, Filip, pre care îl lăsase mai mare preste lucruri, s’a turburat, și rugându-se de Iudei s’a supus lor, și a jurat pre toate cele drepte, și împăcându-se a adus jertfă, și a cinstit Biserica, și locul l-a miluit.
24. Și pre Macaveiu l-a îmbrățișat, și l-a lăsat mai mare dela Ptolomaida până la domnia Gherinenilor.
25. Și de acolo a venit la Ptolomaida, iar Ptolomaidenilor greu le părea pentru tocmelele împăciuirii aceea, mâniindu-se, ca nu cumvà să strice Iudeii legătura.
26. Atunci a intrat în divan Lisie, și a spus tot lucrul, și i-a așezat și i-a potolit și i-a făcut cu voie bună, după aceea s’a întors la Antiohia; așà a fost purcederea și întoarcerea împăratului.
CAP. 14.
[modifică]
Iar după trecere de trei ani a înțeles Iuda și cei ce erau cu el, cum că Dimitrie al lui Seleuc trecând prin vadul Tripoliei, a venit cu mulțime tare și cu corăbii.
2. Și a cuprins țări, omorînd pre Antioh și pre Lisie epitropul lui.
3. Iar oarecare Alchim, care fusese Arhiereu, și de bună voie se spurcase în vremile amestecăturii, socotind că nici într’un chip nu este lui mântuire, nici mai mult intrare la sfântul jertfelnic,
4. A venit la împăratul Dimitrie în anul o sută cincizeci și unul, aducându’i lui coroană de aur și finic, și afară de acestea și flori, care se păreau a fì ale Bisericii, și în ziua aceea a avut liniște.
5. Și aflând vreme bună nebuniei sale, chemându’l Dimitrie la sfat, și întrebându’l, cu ce voie și sfat se află Evreii?
6. El la acestea a răspuns: Evreilor, carii se chiamă Asidei, pre carii îi povățuește Iuda Macaveiu, le place a aveà răsboiu, și se înperechiază, și nu lasă să aibă împărăția pace.
7. Pentru aceea și eu lipsit de mărirea cea părintească, adică de Arhierie, am venit acum aici.
S. Întâiu: foarte bine gândind de cele ce se cuvin împăratului, iar a doua pentru binele cetățenilor mei socotind, căci cu răutatea celor ce mai ’nainte i-am zis, tot neamul nostru mult se asuprește.
9. Deci fiecare dintr’acestea cunoscându-le tu o împărate, fie’ți milă de țară și de neamul nostru cel ce primprejur stă, și’l ajută pentru iubirea de oameni, care ai către toți.
10. Că până va fi Iuda, nu este cu putință să fie lucrurile în pace.
11. Și după ce a zis el unele ca acestea, îndată ceilalți prietini având vrăjmășie asupra lui Iuda, mai mult au ațâțat pe Dimitrie.
12. Deci Dimitrie îndată chemând pre Nicanor, care erà mai mare preste elefanți, și făcându’l povățuitor preste Iudeia, l-a trimis acolo.
13. Dându’i porunci, ca și pre Iuda să’l omoare, și pre cei ce sunt cu el să’i risipească, și să puie pre Alchim Arhiereu Bisericii cei prea mari.
14. Iar neamurile, care din Iudeia fugise de Iuda, ca turmele se amestecau cu Nicanor, nenorocirile și primejdiile Iudeilor ale sale norociri părându-le a fì.
15. Iar auzind de venirea lui Nicanor și de adunarea neamurilor, presărându-se cu pământ, s’a rugat celui ce până în veac au întemeiat pre poporul său, și cel ce pururea arătat au apărat partea sa.
16. Și poruncind povățuitorul, îndată a purces de acolo, și s’au lovit cu ei la satul Dessau.
17. Iar Simon fratele lui Iuda s’a fost lovit cu Nicanor, dar s’a speriat de venirea cea fără de veste a vrăjmașilor.
18. Însă Nicanor auzind vitejia celor ce erau cu Iuda, și bărbățiea, care aveà în bătăile cele pentru patrie, s’a temut să se ispitească prin vărsare de sânge.
19. Pentru aceea a trimis pre Posidonie și pre Teodot și pre Matatia ca să deà și să primească dreptele.
20. Și mult sfat făcându-se pentru acestea, și povățuitorul poporului vorbind cu mulțimea, toți împreună au voit ca să facă pace.
21. Și au rânduit zi, întru care de osebi să vie la un loc, și viind dela fiecare trimiși, multe scaune li s’au pus.
22. Iar Iuda rânduise oameni armați gata în locuri de treabă, ca nu cumvà vrăjmașii fără de veste să facă vre un lucru rău, și vorba cea de obște ce s’a căzut, a făcut.
23. Iar Nicanor rămâind la Ierusalim, nici un lucru fără de cale n’a făcut, și gloatele cele ce se adunase ca turmele, le-a slobozit.
24. Și aveà pre Iuda pururea înaintea ochilor, din inimă iubindu’l.
25. Și l-a rugat să se însoare și să nască fii, și s’a însurat și a trăit în liniște vieață de obște.
26. Iar Alchim văzând dragostea lor, care aveà unul către altul, și pacea, a venit la Dimitrie și a zis: cum ca Nicanor lucruri împrotivnice împăratului gândește, că pre Iuda vrăjmașul împărăției l-a ales să fie în locul lui după dânsul.
27. Iar împăratul umplându-se de mânie și întărâtându-se de pâri, vrăjmășește a scris lui Nicanor, zicând: cum că greu este lui a suferì legătura, și îi poruncește ca pre Macaveiu curând să’l trimiță legat la Antiohia.
28. Și sosind acestea la Nicanor, s’a mâhnit, și cu greu îi erà a stricà legătura cea făcută, nefăcându’i nici o strâmbătate bărbatul acesta.
29. Ci fiindcă împrotiva împăratului nu se puteà pune, cercà prilej, cu meșteșug aceasta să se săvârșască.
30. Iar Macaveiu văzând pre Nicanor mai aspru răspunzându’i lui, și petrecerea cea obișnuită mai sălbatică avându-o, a socotit, cum că nu este spre bine asprirea aceasta, și strângând nu puțini dintr’ai săi, s’a ascuns de Nicanor.
31. Deci cunoscând el, că bărbatul ca un viteaz a cunoscut vicleșugul, s’a dus la marea și sfânta Biserică, când aduceau preoții jertfele cele cuvioase, și a poruncit să’i deà pre bărbatul acesta.
32. Iar ei s’au jurat, zicând: că pre cel ce’l caută, nu știu unde este; întinzând dreapta spre Biserică.
33. Iar el acestea au jurat: de nu’mi veți dà mie legat pre Iuda, această casă a lui Dumnezeu câmp o voiu face, și jertfelnicul îl voiu săpà, și aici voiu face lui Dionisie Biserică vestită.
34. Și după ce a zis acestea, s’a dus, iar preoții întinzând mâinile către cer, chemau pre apărătorul cel deapururea al neamului nostru, zicând acestea:
35. Tu Doamne cel ce de nimic n’ai lipsă, bine ai voit să se facă Biserică lăcașului tău întru noi.
36. Și acum sfinte a toată sfințeniea Doamne, păzește până în veac nespurcată Casa aceasta, care de curând s’a curățit, și astupă toată gura nedreaptă.
37. Iar oarecare anume Razis din bătrânii Ierusalimnenilor, care erà bărbat iubitor de cetate și cu nume bun, cât pentru bunăvoință ce aveà, părinte Evreilor se chemà.
38. Pentrucă în vremile cele mai dinainte ale neamestecării erà purtând judecata Evreilor, și trupul și sufletul pentru evreime și’l pusese cu toată nevoința.
39. Deci vrând Nicanor să arate ura sa, care aveà către Evrei, a trimis mai mulți decât cinci sute, să’l prinză.
40. Că socoteà cum că de va prinde pre acela, foarte mare nevoe va face Evreilor.
41. Și mulțimea vrând ca să ia turnul, băteà în uși și porunceà să aducă foc să aprinză ușile, și când erà mai prins, el singur pre sine s’a junghiat cu sabiea.
42. Vrând mai bine să moară cu cinste, decât păgânilor să se supue, și împrotiva cinstei sale să pață ocări nevrednice.
43. Ci pentru grabă nu s’a nemerit bine a se junghià, și mulțimea năvălind pre ușe înlăuntru, iar el alergând pre zid, vitejește s’a aruncat pre sine la mulțime bărbătește.
44. Iar mulțimea de jos curând dându-se înapoi, ca să facă loc căderii lui, a căzut tocmai pre foale.
45. Și fiind încă viu și înfierbântat, s’a sculat cu mâinile, iar sângele din el curgea ca șipotele, și greu rănindu-se, a alergat trecând printre mulțime.
46. Și stând pre o piatră despicată după ce i-a curs tot sângele, și-a scos mațele, și prinzându-le cu amândouă mâinile, le-a aruncat spre mulțime, și rugându-se celui ce stăpânește preste vieață și preste duh, ca acestea iarăș să’i le deà, într’acest chip s’a mutat.
CAP. 15.
[modifică]
Iar Nicanor înțelegând, cum că cei ce erau cu Iuda sunt în locurile cele dimprejurul Samariei, a făcut sfat, ca în ziua cea de odihnă, fără de nici o frică să deà răsboiu asupra lor.
2. Iar Evreii, cari de nevoie mergeau cu el, ziceau: nicidecum așà sălbăticește și varvaricește să’i pierzi, ci cinstește ziua aceea, pre care mai ’nainte o au sfințit și o au cinstit cel ce vede toate.
3. Iar de trei ori spurcatul acela păgân, a întrebat: au este în cer puternic, carele să fì poruncit a se țineà ziua sâmbetelor?
4. Și ei răspunzând, au zis: Domnul cei viu acela este puternicul cel din cer, carele au poruncit să nu lucrezi în ziua a șaptea.
5. Iar celalt a zis: și eu sunt puternic pre pământ, care poruncesc a lua arme și a plinì lucrurile împăratului, însă n’a dobândit ca să’și poată plinì răul său sfat.
6. Deci Nicanor cu toată sumeția înălțându-se, socoteà să facă biruință de obște asupra lui Iuda.
7. Iar Macaveiu neîncetat cu toată nădejdea credeà că va aveà ajutor dela Domnul.
8. Și îndemna pre cei ce erau cu sine să nu se sperie de venirea neamurilor, ci aducându’și aminte de cele mai dinainte ajutoare, care s’a făcut lor din cer, și acum să aștepte dela cel Atotputernic biruință și ajutor.
9. Și’i mângâià pre ei din lege și din proroci, aducându-le aminte de răsboaiele, care mai ’nainte le-a fost făcut, mai cu osârdie pre ei i-a îmbărbătat.
10. Și așà întărâtându’i pre ei cu mânie, împreună le-a arătat, cum că neamurile n’au ținut legătura, și au călcat jurământul.
11. Și pre fiecare dintr’înșii nu atâta cu scuturi și cu arme îi întărea, cât cu cuvinte foarte bune îi îndemnà, spuindu-le vis vrednic de credință, prin care pre toți i-a veselit.
12. Iar vederea visului într’acest chip era: cum că Onia, cel ce fusese Arhiereu, om bun, cuvios, cucernic la față și cu obiceiuri bune, și la vorbă cuvios, care din pruncie s’a fost nevoit întru toate lucrurile faptei bune, acesta cu mâinile întinse se rugà pentru toată adunarea Evreilor.
13. După aceasta s’a arătat un bărbat cu căruntețe și cu mărire minunat, și prea cuvioasă mărire erà împrejurul lui.
14. Și cum că a răspuns Onia și a zis: acesta este iubitorul de frați prorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roagă pentru popor și pentru sfânta cetate.
15. Și cum că Ieremia a întins dreapta și a dat lui Iuda sabie de aur, și dând i-a zis acestea:
16. Ià această sfântă sabie, care este dar dela Dumnezeu, prin care vei surpà pre vrăjmași.
17. Deci mângâindu-se cu aceste cuvinte foarte bune ale lui Iuda, care inimile voinicilor și spre vîrtute le puteà aprinde și a le îmbărbătà, a socotit să nu tăbărască, ci vitejește să năvălească și bărbătește să se apuce și să se bată, ca să se aleagă lucrul; pentrucă și cetatea și sfintele și Biserica stă în primejdie.
18. Iar de muieri și de prunci și de frați și de rudenii mai puțină grije aveà; iar frica cea mai mare și cea mai dintâiu erà lor, pentru sfințita Biserică.
19. Însă cei ce erau în cetate, foarte îngrijiți erau și turburați pentru cei ce erau să deà răsboiu.
20. Și toți acum așteptau judecata ce va să fie, și după ce s’au apropiat vrăjmașii și oștirea s’a rânduit, și elefanții în loc bun s’au așezat și călărimea în cornuri s’a pus.
21. Iar Macaveiu văzând venirea mulțimei și gătirea armelor cea de multe feluri și sălbăticirea hiarelor, a întins mâinile spre cer și s’a rugat Domnului și păzitorului celui ce face minuni, cunoscând că nu în arme este biruința, ci precum el însuș judecă, dă celor vrednici biruință.
22. Și rugându-se, așà a zis: tu Doamne ai trimis pre îngerul tău în zilele lui Ezechia împăratului Iudeii, și a ucis din tabăra lui Senahirim la o sută și optzeci și cinci de mii.
23. Și acum Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea noastră, care să fie spre frică și spre cutremur.
24. Ca de mărirea brațului tău să se înfricoșeze cei ce cu hulă vin asupra sfântului tău popor, și acestea zicând, a încetat.
25. Iar Nicanor și cei ce erau cu el, cu trâmbițe și cu cântece veneau.
26. Iar Iuda și cei ce erau cu el, cu chemare și cu rugăciuni au dat răsboiu cu vrăjmașii.
27. Și cu mâinile oștindu-se, iar cu inimile rugându-se către Dumnezeu, au așternut nu mai puțin de cât treizeci și cinci de mii, foarte veselindu-se de această măreață arătare a lui Dumnezeu.
28. Iar încetând dela răsboiu și cu bucurie întorcându-se, au cunoscut cum că Nicanor cu toate armele sale a căzut.
29. Și făcându-se strigare și turburare, bine au cuvântat pre cel puternic cu glas părintesc.
30. Și a poruncit Iuda cel ce în tot chipul erà gata și cu trupul și cu sufletul a murì pentru cetățeni, și cu vârsta sa a păzit bunăvoința către cei de o lege, ca să taie capul lui Nicanor, și mâna cu umărul să le aducă în Ierusalim.
31. Și după ce a sosit acolo și chemând pre cei de o lege cu sine, și pre preoți înaintea jertfelnicului puindu’i, a chemat pre cei ce erau în cetățue.
32. Și le-a arătat capul spurcatului Nicanor și mâna celui rău hulitor, care cu sumeție o a fost întins asupra Casei cei sfinte a Atotputernicului.
33. Și limba răului credincios Nicanor a poruncit să o taie și să o facă bucăți mărunte, și să o deà pasărilor; iar cele de răsplătirea nebuniei în preajma Bisericei, să le spânzure.
34. Și toți căutând la cer, au bine cuvântat pre Domnul Dumnezeu, zicând: bine este cuvântat cel ce au păzit locul său nespurcat.
35. Și capul lui Nicanor l-a spânzurat la cetățue, ca să’l vază toți, și să cunoască cum că este adevărat semn al ajutorului lui Dumnezeu.
36. Și au așezat toți cu poruncă deobște, ca nicidecum să nu lase neînsemnată ziua aceasta;
37. Ci serbarea ei să fie în ziua a treisprezecea a lunei a douăsprezece, care sirienește se zice Adar, cu o zi mai ’nainte de ziua lui Mardoheu.
38. Deci cele ce au fost pentru Nicanor, așà s’au întâmplat, și din vremile acelea au stăpânit Evreii cetatea, iar eu aici voiu face sfârșit cuvântului.
39. Și de este bine întocmit și cum se cuvine, aceasta și eu am vrut; iar de este prostește și de mijloc, aceasta de ajuns îmi este mie.
40. Că precum tot vin singur a beà, sau tot apă, împrotivnic lucru este; ci în ce chip vinul amestecat cu apă este dulce și desfătează, așà și așezarea cuvântului cu întocmirea sa veselește urechile celor ce citesc, iar aici să fie sfârșitul.