Biblia 1914/Înțelepciunea lui Solomon
CAP. 1.
[modifică]
Iubiți dreptatea cei ce judecați pământul, cunoașteți pre Domnul întru bunătate și întru smerenia inimii căutați’l pre el.
2. Că se află celor ce nu’l ispitesc pre el, și se arată celor ce nu au necredință întru dânsul.
3. Că cugetele cele răzvrătite despart dela Dumnezeu, iar puterea ce s’a ispitit mustră pre cei fără de minte.
4. Că în sufletul cel viclean nu va intrà înțelepciunea, nici va lăcuì în trupul cel supus păcatului.
5. Că Duhul cel sfânt al învățăturii va fugì de vicleșug, și se va depărtà dela cugetele cele fără de înțelegere, și va mustrà viind nedreptatea.
6. Că duh iubitor de oameni este înțelepciunea, nu va mântuì pre cel hulitor cu buzele sale, rărunchilor lui martor este Dumnezeu, și al inimei lui socotitor adevărat și al limbei auzitor.
7. Că Duhul Domnului a umplut lumea, și cel ce ține toate are cunoștința graiului.
8. Pentru aceasta cel ce grăiește cele nedrepte nu se poate ascunde nici îl va trece pre el dreptatea cea doveditoare.
9. Că în sfaturile celui necredincios cercare va fì, iar auzirea cuvintelor lui la Domnul va venì, ca să dovedească fărădelegile lui.
10. Că urechea râvnirei aude toate și gâlceava răpștitorilor nu se va ascunde.
11. Păziți-vă dar de răpștire care nimic nu folosește, și de clevetiri vă opriți limba, că cuvântul cel întru ascuns îndeșert nu va trece, și gura cea mincinoasă omoară sufletul.
12. Nu poftiți moartea întru necazurile vieței voastre, nici vă trageți vouă pierire cu lucrul mâinilor voastre,
13. Că Dumnezeu moarte n’a făcut, nici se bucură de pierirea celor vii.
14. Că toate le-au făcut, ca să fie, și de mântuire sunt făpturile lumei, și nu este întru ele lecuire de pierire, nici iadului împărăție pre pământ.
15. Că dreptatea este nemuritoare, iar nedreptatea slujește morței.
16. Și cei necredincioși cu mâinile și cu cuvintele o au chemat pre ea, prietină socotind’o s’au topit și legătură au făcut cu ea că vrednici sunt să’i fie parte ei.
CAP. 2.
[modifică]
Că au zis întru sine cugetând nedrept: puțină este și cu necaz vieața noastră, și nu este lecuire împrotiva morței omului, și nu s’a cunoscut cel ce s’au întors dela iad.
2. Că din nimic ne-am făcut, și după aceasta vom fì, ca și cum n’am fì fost, că fum este răsuflarea în nările noastre, și cuvântul scântee care mișcă inima noastră.
3. Care stingându-se, cenușă se va face trupul și duhul se va vărsà ca aerul cel moale.
4. Și numele nostru se va uità cu vreme, și nimeni nu’și va aduce aminte de lucrurile noastre, și va trece vieața noastră ca urma norului, și se va risipì ca negura, când se gonește de razele soarelui, și se îngreuiază de fierbințeala lui.
5. Că umbră trecătoare este vieața noastră, și nu este întoarcere sfârșitului nostru, că s’au pecetluit și nimeni nu se va întoarce.
6. Veniți dar, și să ne desfătăm cu bunătățile cele de acum, și să ne slujim cu făptura, ca și cu tinerețile degrab.
7. De vin de mult preț și de miruri bine mirositoare să ne umplem și să nu ne treacă floarea vremei.
8. Să ne încununăm cu flori de trandafir până nu se veștejesc.
9. Nimeni dintru noi să nu fie neîmpărtășit desmerdărei noastre, pretutindenea să lăsăm semne de veselie, că aceasta este partea noastră, și soarta aceasta.
10. Să asuprim pre săracul cel drept, și să nu ne fie milă de văduvă, nici de căruntețele bătrânului cele de mulți ani să nu ne rușinăm.
11. Și tăriea noastră să ne fie nouă lege dreaptă, că ce este slab de nici o treabă nu este.
12. Deci cu vicleșug să vânăm pre cel drept, că de nici un bine nu ne este nouă, și se împrotivește lucrurilor noastre, și ne impută nouă păcatele legii, și dovedește păcatele învățăturii noastre.
13. Se zice pre sine, că are cunoștința lui Dumnezeu, și fiul lui Dumnezeu pre sine se numește.
14. Făcutu-s’a nouă spre dovedirea cugetelor noastre.
15. Greu ne este nouă și a’l vedeà, că vieața lui nu este ca a celorlalți, și schimbate sunt cărările lui.
16. Necurați suntem socotiți înaintea lui, și se ferește de căile noastre ca de niște necurății, fericește cele mai de pre urmă ale drepților și se laudă, că are tată pre Dumnezeu.
17. Deci să vedem de sunt cuvintele lui adevărate, și să ispitim cele ce se vor întâmplà lui.
18. Că de este dreptul fiul lui Dumnezeu, îl va apărà pre el, și’l va scoate din mâna celor ce’i stau împrotivă.
19. Cu ocară și cu muncă să’l cercăm pre el, ca să cunoaștem blândețele lui, și să ispitim răbdarea răului lui.
20. Cu moarte urîtă să’l judecăm, pentrucă va fì socoteala lui din cuvintele lui.
21. Acestea au gândit și au rătăcit, că i-au orbit pre ei răutatea lor.
22. Și n’au cunoscut tainele lui Dumnezeu, nici au nădăjduit plata dreptății, nici au ales cinstea sufletelor celor curate.
23. Că Dumnezeu au zidit pre om spre nestricăciune, și după chipul ființei sale l-au făcut pre el.
24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume, și’l ispitesc pre el cei ce sunt din partea lui.
CAP. 3.
[modifică]
Iar sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu, și nu se va atinge de dânsele muncă.
2. Părutu-s’au întru ochii celor nepricepuți a murì, și s’a socotit pedepsire ieșirea lor.
3. Și mergerea dela noi sfărâmare, iar ei sunt în pace.
4. Că înaintea feții oamenilor de vor și luà munci, nădejdea lor este plină de nemurire.
5. Și puțin fiind pedepsiți, cu mari faceri de bine se vor dăruì, că Dumnezeu i-au ispitit pre dânșii, și i-au aflat luiș vrednici.
6. Ca aurul în topitoare i-au lămurit pre ei, și ca o jertfă de ardere întreagă i-au primit.
7. Și în vremea cercetării lor vor strălucì, și ca scânteile pre paie vor fugì.
8. Judecà-vor limbi, și vor stăpânì popoare, și va împărățì într’înșii Domnul în veci.
9. Cei ce nădăjduesc spre dânsul vor înțelege adevărul, și credincioșii în dragoste vor petrece cu dânsul, că dar și milă este întru cuvioșii lui, și cercetare întru aleșii lui.
10. Iar cei necredincioși precum au socotit, se vor pedepsì; cei ce au părăsit pre cel drept, și dela Domnul s’au depărtat.
11. Că cel ce defăimă înțelepciunea și învățătura, ticălos este, și deșartă este nădejdea lor și ostenelele lor fără de folos și netrebnice lucrurile lor.
12. Muierile lor fără de minte, și fiii lor răi.
13. Blestemată este nașterea lor, că fericită este cea stearpă, care nu s’a pângărit, care n’a cunoscut pat cu păcat, aveà-va roadă la cercetarea sufletelor.
14. Și famenului care n’a făcut cu mâinile sale fărădelege, nici a gândit împrotiva Domnului rele, că se va dà lui darul credinței cel ales, și soartă poftită în Biserica Domnului,
15. Că roada ostenelelor bune cu bună cinste este, și necăzută este rădăcina înțelepciunei.
16. Și fiii prea curvarilor nu vor fì desăvârșiți, și din patul cel fărădelege sămânța se va stinge.
17. Că de vor și aveà vieață lungă, întru nimic se vor socotì, și necinstite vor fi bătrânețele lor cele mai de pre urmă.
18. Și de vor murì curând n’au nădejde, nici în ziua judecății mângâere.
19. Că al neamului nedrept rău este sfârșitul.
CAP. 4.
[modifică]
Mai bine este a nu aveà prunci și a aveà bunătate, că nemurire este întru pomenirea ei, că și la Dumnezeu se cunoaște bunătatea, și la oameni.
2. Și când este de față o urmează, și dacă se duce o doresc, și în veac cununată petrece, biruind nevoința celor nepângărite biruințe.
3. Iar mulțimea pruncilor celor necredincioși nu se va folosì, și din odraslele pruncilor nu se va înrădăcinà adânc, nici va fì temeiu întărit.
4. Că de va și odrăslì câtăvà vreme în stâlpări, cu sminteală fiind se vor clătì de vânt și de puterea vânturilor se vor desrădăcinà.
5. Împrejur se vor frânge ramurile lor nefiind desăvârșite, și rodul lor nefiind copt, și nu bun la mâncare și de nici un folos.
6. Că fiii cei ce se nasc din paturile cele fărădelege, mărturii sunt răutăței asupra părinților întru cercetarea lor.
7. Iar dreptul de se va sfârșì, mai înainte întru odihnă va fì.
8. Că bătrânețele sunt cinstite, nu cele de mulți ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor;
9. Și căruntețele sunt înțelepciunea oamenilor, și vârsta bătrânețelor vieață nespurcată.
10. Plăcut lui Dumnezeu fiind l-au iubit, și viețuind între păcătoși s’a mutat.
11. Răpitu-s’a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înșelăciunea să înșale sufletul lui.
12. Că râvna răutăței întunecă cele bune, și neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate.
13. Sfârșindu-se curând au plinit ani îndelungați.
14. Că plăcut erà Domnului sufletul lui, pentru aceasta s’au grăbit a’l scoate din mijlocul răutăței.
15. Iar popoarele văzând, n’au cunoscut, nici au pus în gând una ca aceasta, că dar și milă este întru cuvioșii lui și cercetare întru aleșii lui.
16. Iar dreptul murind va osândì pre necredincioșii cei vii, și tinerețele cele curând săvârșite pre bătrânețele nedreptului cele de mulți ani.
17. Că vor vedeà sfârșitul înțeleptului, nu vor cunoaște ce au sfătuit pentru dânsul, și spre ce l-a întemeiat pre el Domnul.
18. Vedeà-vor și vor defăimà, iar Domnul îi va batjocorì pre ei, și după aceasta vor cădeà cu necinste și cu ocară între cei morți în veac.
19. Că îi va rupe în două pre ei fără de glas, și’i va aruncà cu fața în jos, și îi va clăti pre dânșii din temelie, și până la cel de pre urmă se vor pustiì întru durere și pomenirea lor va pierì.
20. Că vor veni întru cugetul greșalelor sale spâimântați, și’i vor mustrà pre dânșii de față, fărădelegile lor.
CAP. 5.
[modifică]
Atunci va stà cu multă îndrăzneală dreptul înaintea feței celor ce l-au necăjit pre dânsul, și a celor ce n’au băgat în seamă ostenelele lui.
2. Și văzându’l pre el, se vor turburà cu cumplită frică, și se vor mirà de minunata lui mântuire.
3. Și vor zice întru sine căindu-se, și pentru împuținarea duhului vor suspinà zicând: acesta este, pre care noi l-am avut oarecând de rîs și pildă de batjocură.
4. Noi cei fără de minte vieața lui o am socotit nebunie și sfârșitul lui fără de cinste.
5. Și cum s’a socotit între fiii lui Dumnezeu, și între sfinți soarta lui este?
6. Rătăcit-am dar dela calea adevărului, și lumina dreptăței nu ne-a strălucit nouă, și soarele nu ne-a răsărit nouă.
7. Umplutu-ne-am de cărările fărădelegei și ale pierzărei, și am umblat pre cărări neumblate, iar calea Domnului nu o am cunoscut.
8. Ce ne-a folosit nouă trufiea? Și avuțiea cu fală, ce ne-a adus nouă?
9. Toate acestea ca umbra au trecut, și ca o veste ce aleargă pre aproape.
10. Ca corabia care trece prin valurile apei, ale căreia treceri nu se află urma, nici calea umblărei ei în valuri.
11. Sau ca pasărea ce sboară în aer, a căreia nici semn de călătorie nu se află.
12. Ci cu aripile bătând vânt ușor, și despicându’l cu sila pornirei, mișcând aripile se preumblă, și după aceasta nu se află semnul umblărei într’însul.
13. Sau ca săgeata, săgetând la locul însemnat, aerul împărțindu-se îndată iar se împreună, în cât nu se știe pre unde a trecut.
14. Așà și noi după ce ne naștem ne sfârșim, și nici un semn de faptă bună nu avem a arătà, ci întru răutatea noastră ne sfârșim.
15. Că nădejdea celui necredincios este ca praful ce’l spulberă vântul, și ca bruma care se gonește de vifor subțire, și ca fumul care se împrăștie de vânt, și ca pomenirea unui oaspet, ce trece într’o zi.
16. Iar drepții în veac vor fì vii, și întru Domnul plata lor, și purtarea de grijă pentru dânșii dela cel prea înalt.
17. Pentru aceasta vor luà împărăția podoabei și stema frumuseței din mâna Domnului, că cu dreapta sa îi va acoperì pre ei, și cu brațul său îi va scutì pre ei.
18. Luà-va toată arma râvna lui, și va întrarmà făptura spre izbânda vrăjmașilor.
19. Îmbrăcà-se-va în zaoa dreptăței, și’și va pune luiș coif judecata cea nefățarnică.
20. Luà-va pavăză nebiruită sfințeniea și va ascuțì cumplită mânie ca o sabie și va da război împreună cu el lumea asupra celor fără de minte.
21. Merge-vor drept nemeritoare săgețile fulgerilor și ca dintr’un arc bine încordat al norilor la țintă vor lovì.
22. Și din mâniea cea svârlitoare de pietre pline se vor arunca grindinile.
23. Întărâtà-se-va asupra lor apa mării și rîurile îi vor înnecà de năprasnă.
24. Stà-va împrotiva lor duhul puterii, și ca un vifor îi va vânturà pre ei, și va pustiì tot pământul fărădelegea, și răutatea va răsturnà scaunele puternicilor.
CAP. 6.
[modifică]
Auziți dar împărați și înțelegeți, învățați-vă judecătorii margenilor pământului.
2. Băgați în urechi cei ce stăpâniți mulțimi și cei ce vă trufiți întru popoarele neamurilor.
3. Că dela Domnul s’au dat vouă stăpânirea și puterea dela cel preaînalt, care va cercetà faptele voastre și sfaturile va cercà.
4. Că ispravnici fiind împărăției lui, n’ați judecat drept, nici ați păzit legea și nici ați umblat după sfatul lui Dumnezeu.
5. Cu frică și cu grab va stà asupra voastră, că judecată cumplită va fi celor mai mari.
6. Că celui mai mic se îngăduiește milă, iar cei tari cumplit se vor certà.
7. Că Stăpânul tuturor nu se va rușinà de față, nici se va sfiì de mărire, că și pre cel mic și pre cel mare el l-au făcut și de toți asemenea lui este pronie.
8. Iar celor mai mari grea cercare le stă asupră.
9. Deci către voi împărați sunt cuvintele mele, ca să învățați înțelepciune și să nu cădeți.
10. Pentrucă cei ce au păzit cu cuviință cele cuvioase, cuvioși vor fì și cei ce vor învățà acestea, vor aflà răspuns.
11. Poftiți dar cuvintele mele și le doriți și vă veți învățà.
12. Luminată și neveștejită este înțelepciunea și lesne se vede de cei ce o iubesc și se află de cei ce o caută.
13. Mai ’nainte aleargă la cei ce o doresc, ca mai ’nainte să se cunoască.
14. Cel ce mânecă la ea nu se va ostenì, că o va aflà șezând la porțile lui.
15. Că a cugetà de dânsa săvârșirea gândului este, și cel ce va priveghià pentru ea, curând va fì fără de grije.
16. Că ea umblă împrejur căutând pre cei vrednici de ea și în căi se arată lor cu bun har și întru tot cugetul îi întâmpină pre ei,
17. Că începutul ei este pofta cea adevărată a învățăturii.
18. Iar pofta învățăturii este dragostea și dragostea este păzirea legilor ei.
19. Iar păzirea legilor este temeiul nevinovăției și nevinovăția face a fì aproape de Dumnezeu.
20. Drept aceea pofta înțelepciunei duce la împărăția cea veșnică.
21. Deci dar de vă bucurați de scaune și de schiptruri împărații popoarelor, cinstiți înțelepciunea, ca în veac să împărățiți.
22. Iar ce este înțelepciunea și cum s’a făcut, spune-voiu vouă.
23. Și nu voiu ascunde de către voi tainele, ci dela începutul facerii voiu cercetà.
24. Și voiu pune la arătare cunoștința ei și nu voi trece adevărul.
25. Și nu voiu umblà cu pizma cea topitoare, că aceasta nu se va împreunà cu înțelepciunea.
26. Iar mulțimea înțelepților mântuire este lumii și împăratul înțelept este bună întemeere poporului.
27. Drept aceea învățați-vă cu cuvintele mele și vă veți folosì.
CAP. 7.
[modifică]
Sunt și eu om muritor asemenea tuturor din neamul celui dintâiu zidit din pământ.
2. Și în pântecele maicii mele m’am închipuit, în vreme de zece luni închiegatu-m’am în sânge din sămânță bărbătească și cu somn de dulceață împreunându-se.
3. Și după ce m’am născut, am tras aerul cel de obște, și asemenea pătimaș am căzut pre acest pământ.
4. Glasul cel dintâiu, ca și al tuturor celorlalți mi-a fost plânsul, în scutece am fost hrănit și cu griji.
5. Că nici un împărat n’a avut alt început al nașterii.
6. Ci una este intrarea tuturor în vieață și ieșirea asemenea.
7. Pentru aceea m’am rugat și minte mi s’a dat mie, chiemat-am și a venit întru mine duhul înțelepciunii.
8. Mai mult o am ales pre ea, decât schiptrurile și scaunele.
9. Și bogățiea întru nimic o am socotit asemănând’o cu ea.
10. Nici piatra scumpă nu o am asemănat cu ea, că tot aurul asemănat cu ea ca puțin nisip este, și argintul înaintea ei ca tina se va socotì.
11. Mai mult decât sănătatea și frumusețea o am iubit pre ea, și o am ales pre ea să o am în loc de lumină, că nestinsă este lumina ei.
12. Și mi-au venit mie toate bunătățile împreună cu ea, și nenumărată bogăție prin mâinile ei, și m’am veselit de toate, că înțelepciunea le povățuește pre ele, și nu știeam că ea este născătoarea acestora.
13. Și fără de vicleșug o am învățat, și fără de pizmă dau și avuțiea ei nu o ascunz.
14. Că este comoară nesfârșită oamenilor, cu care cei ce se folosesc, se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile învățăturii.
15. Mie mi-au dat Dumnezeu să grăesc după gândul meu, și să cuget cum se cade de cele ce se dau, că el este povățuitorul înțelepciunei și îndreptătorul înțelepților.
16. Că în mâna lui suntem și noi și cuvintele noastre, și toată înțelepciunea și știința lucrurilor.
17. Că el mi-au dat mie cunoștință adevărată de cele ce sunt, ca să știu tocmirea lumii și lucrarea stihiilor,
18. Începutul și sfârșitul și mijlocul vremilor, schimbările timpurilor și mutările vremilor, cursurile anilor, și rânduiala stelelor,
19. Firile dobitoacelor și mâniile hiarelor, puterea vânturilor și gândurile oamenilor, osebirile odraslelor și tăria rădăcinilor;
20. Și toate cele ascunse și cele arătate le-am cunoscut, că m’a învățat înțelepciunea, meștera tuturor.
21. Că este într’însa duh de înțelegere, sfânt, curat, de multe feluri, supțire, mișcător, strălucit, nespurcat, luminat, fără de patimă, iubitor de bine, ascuțit, neoprit, de bine făcător.
22. Iubitor de oameni, adevărat, statornic, fără de frică, atotputernic, a toate văzător, și care răzbate pre toate duhurile cele înțelegătoare, curate și foarte supțiri.
23. Că decât toată mișcarea, mai mișcătoare este înțelepciunea, și pătrunde și încape prin toate pentru curățiea sa.
24. Că este aburul puterii lui Dumnezeu, și curgere limpede a mărirei celui Atotputernic, pentru aceea nimic nu o întină pre ea.
25. Pentrucă este strălucirea luminii cei veșnice, și oglindă curată a lucrării lui Dumnezeu, și chipul bunătății lui.
26. Și fiindcă este una, toate le poate, și întru sine rămâind toate le înnoește, și prin neamuri în sufletele cele curate se mută, prieteni lui Dumnezeu și proroci întocmește.
27. Că nimic nu iubește Dumnezeu, fără numai pre cel ce petrece cu înțelepciune.
28. Că mai frumoasă este ea de cât soarele și decât toată orânduirea stelelor, asemănată cu lumina, mai de frunte se află ea.
29. Că după lumină urmează noaptea, iar pre înțelepciune nu o biruește răutatea.
CAP. 8.
[modifică]
Și ajunge dela margini până la margini cu tărie și întocmește toate cu folos.
2. Aceasta o am iubit și o am căutat din tinerețile mele, și am cercat să mi-o aduc mie mireasă, și m’am făcut iubitor frumusețelor ei.
3. Neamul său cel bun îl mărește petrecerea care o are împreună cu Dumnezeu, și stăpânul tuturor o au iubit pre ea.
4. Pentrucă ea învață știința lui Dumnezeu, și alege lucrurile lui.
5. Și de este bogățiea câștigare poftită în vieață, ce este mai bogat decât înțelepciunea, care toate le lucrează?
6. Iar dacă lucrează înțelepciunea, cine este mai bun meșter decât ea, din cele ce sunt?
7. Și de iubește cinevà dreptatea, ostenelele ei sunt faptele bune, că învață trezvirea și înțelepciunea, dreptatea și bărbățiea, decât care nimic nu este mai de folos în vieața oamenilor.
8. Și de poftește cinevà a ștì multe, știe cele trecute, și cele viitoare le semuește, știe întorsurile cuvintelor și dezlegările întrebărilor celor întunecate, semne și minuni mai ’nainte cunoaște, și întâmplările vremilor și ale anilor.
9. Judecat-am drept aceea să o aduc pre aceasta să viețuiască cu mine, că știu că mă va sfătuì cele bune, și’mi va fì mângâere în griji și în necazuri.
10. Și voiu aveà pentru dânsa mărire întru mulțime, și cinste la cei bătrâni tânăr fiind eu.
11. Ascuțit mă voiu aflà la judecată, și înaintea celor puternici minunat voiu fì.
12. Când voiu tăceà vor aștepta, și când voiu grăi vor luà aminte și de voiu grăì eu mai mult, își vor pune mâna la gură.
13. Aveà-voiu pentru dânsa nemurire și pomenire veșnică voiu lăsà la cei după mine.
14. Voiu cârmuì popoare și neamuri se vor supune mie.
15. Teme-se-vor de mine auzind tiranii cei groaznici, la mulțime mă voiu vedeà bun și la războiu viteaz, intrând în casa mea, mă voiu odihnì cu ea.
16. Că n’are amărăciune petrecerea cu ea, nici durere viețuirea cu ea, ci veselie și bucurie.
17. Aceasta socotind întru mine și grijind în inima mea, că este nemurire întru cunoașterea înțelepciunii.
18. Și întru prieteșugul ei desfătare bună și întru ostenelele mâinilor ei avuție nesfârșită și întru petrecerea vorbii cu ea înțelepciune, și cinste împreunarea cuvintelor ei, încunjurat-am căutând, ca să o iau pre ea la mine.
19. Și am fost prunc isteț și suflet am avut bun.
20. Și mai vârtos precum eram bun, am venit în trup nespurcat.
21. Și am cunoscut eu, că nu voiu fì într’alt chip răbdător, de nu’mi va dà Dumnezeu, și aceasta erà a înțelepciunei, a ștì al cui este darul, și m’am rugat Domnului și m’am umilit înaintea lui și am zis din toată inima mea:
CAP. 9.
[modifică]
Dumnezeul părinților și Doamne al milii! Cel ce ai făcut toate cu cuvântul tău.
2. Și cu înțelepciunea ta ai orânduit pre om, ca să stăpânească preste zidirile cele făcute de tine.
3. Și să cârmuească lumea cu cuviință și cu dreptate, și cu suflet drept să facă judecată.
4. Dă’mi mie înțelepciunea, care stă aproape de scaunul tău și nu mă lepădà din slugile tale.
5. Că sluga ta sunt eu și fiul slujnicei tale, om slab și cu vieață scurtă, și mai puțin a înțelege judecata și legile.
6. Că de va și fì cinevà desăvârșit între fiii oamenilor, de’i va lipsì înțelepciunea cea dela tine, întru nimic se va socotì.
7. Tu mai ’nainte m’ai ales pre mine împărat poporului tău și judecător fiilor și fetelor tale.
8. Zis-ai să zidesc Biserică în muntele cel sfânt al tău și în cetatea lăcuinții tale jertfelnic în asemănarea cortului celui sfânt, care mai nainte l-ai gătit dintru început.
9. Și cu tine este înțelepciunea, care știe faptele tale și care erà de față când ai făcut lumea și care știe, ce este plăcut înaintea ochilor tăi și ce este drept întru poruncile tale, trimite-o pre ea din sfintele ceruri și dela scaunul slavei tale.
10. Trimite-o pre ea, ca să fie cu mine întru ostenele, și să cunosc ce este bine plăcut înaintea ta.
11. Că aceea toate le știe și le înțelege și mă va povățuì întru lucrurile mele înțelepțește și mă va păzì întru mărirea sa.
12. Și vor fì primite lucrurile mele, și voiu judecà pre poporul tău cu dreptate, și voiu fì vrednic de scaunul tatălui meu.
13 Că ce om va cunoaște sfatul lui Dumnezeu? Sau cine va pricepe ce voiește Dumnezeu?
14. Că gândurile muritorilor sunt cu frică, și cu greșală cugetele lor.
15. Că trupul cel putrezitor îngreuiază sufletul și lăcuința cea pământească apasă pre mintea cea cu multă grijă.
16. Și abià chibzuim cele de pre pământ, și cele ce ne sunt în mâini cu osteneală le aflăm; iar cele din ceruri, cine le-a cercat?
17. Și sfatul tău cine’l va cunoaște, de nu vei dà tu înțelepciune? Și de nu vei trimite pre Duhul tău cel sfânt dintru cele înalte?
18. Că așà să se îndrepteze cărările celor de pre pământ,
19. Și să se învețe oamenii cele plăcute ție, și cu înțelepciunea să se mântuiască.
CAP. 10.
[modifică]
Aceasta pre părintele lumii, cel întâiu plăsmuit, care singur au fost făcut, l-a păzit.
2. Și l-au scos pre el din căderea sa, și i-au dat lui putere să stăpânească preste toate.
3. Și depărtându-se dela ea cel nedrept cu urgiea sa, și cu mânia cea ucigătoare de frate, a pierit.
4. Pentru care, când a înnecat apa pământul, iarăș a mântuit înțelepciunea, prin lemn prost pre cel drept cârmuind.
5. Aceasta și întru unirea răutății neamurilor celor împreunate a cunoscut pre cel drept și l-a păzit pre el fără de prihană lui Dumnezeu, și cu mila cea mare a Fiului celui tare l-a păzit.
6. Aceasta pre cel drept, care a fugit când au pierit cei necredincioși, l-a mântuit din focul care s’a pogorît preste cele cinci cetăți.
7. A cărei răutăți mărturie este încă pământul cel pustiu, care fumă, și pomii lui roduri fără de folos odrăslesc, și stâlpul cel de sare, care este mormântul sufletului celui necredincios.
8. Că nebăgând seamă de înțelepciune, nu numai s’a păgubit a cunoaște cele bune, ci și pomenirea nebuniei sale a lăsat în vieața aceasta, ca nici cu lucrurile, care a păcătuit, să nu se poată ascunde;
9. Iar înțelepciunea a scos din nevoi pre cei ce i-au slujit ei.
10. Aceasta pre dreptul cel ce fugeà de mâniea fratelui său l-a povățuit pre căi drepte și i-a arătat împărăția lui Dumnezeu, și i-a dat cunoștința celor sfinte și l-a sporit pre el întru necazuri, și a înmulțit ostenelele lui.
11. Întru lăcomiea, celor ce’l stăpâneau pre el, a stătut de față și l-a îmbogățit pre el.
12. Păzitu-l-a pre el de vrăjmași, și de cei ce’l pândeau l-a apărat și biruință tare i-a dat lui, ca să cunoască, că decât toate este mai tare bunacredință.
13. Aceasta pre dreptul cel vândut nu l-a părăsit, ci de păcat l-a mântuit.
14. Pogorîtu-s’a cu el în groapă, și în legături nu l-a lăsat pre el, până i-a dat schiptrul împărăției și putere preste cei ce’l tiraniseau pre el, și mincinoși a arătat pre cei ce au grăit rău de el și i-a dat lui mărire veșnică.
15. Aceasta pre poporul cel cuvios și sămânța cea nevinovată, l-a izbăvit dela neamul celor ce’i necăjeà.
16. Intrat-a în sufletul robului Domnului și a stătut împrotiva împăraților celor groaznici, cu minuni și cu semne.
17. Dat-a celor cuvioși plata ostenelelor lor, povățuitu-i-a pre ei în cale minunată și le-a fost lor ziua acoperemânt și noaptea lumină de stele.
18. Trecutu-i-a pre ei marea Roșie și i-a trecut prin apă multă;
19. Iar pre vrăjmașii lor i-a înnecat, și din adâncul cel fără de fund i-a scos pre ei.
20. Pentru aceea drepții au jefuit pre cei necredincioși, și au lăudat Doamne numele tău cel sfânt și mâna ta cea apărătoare, toți împreună cu o inimă o au lăudat.
21. Că înțelepciunea a deschis gura muților și limbile pruncilor le-a făcut vorbitoare.
CAP. 11.
[modifică]
Făcut-au să sporească lucrurile lor prin mâna sfântului Proroc.
2. Trecut-au prin pustia cea nelăcuită, și în locuri neumblate au întins corturi.
3. Stătut-au împrotiva vrăjmașilor, și asupra împrotivnicilor, și au izbândit.
4. Însetoșat-au și te-au chemat pre tine, și s’au dat lor apă din piatră colțurată și astâmpărare setei din piatră vârtoasă.
5. Că prin care s’au pedepsit vrăjmașii lor, prin acelea ei în lipsă au luat faceri de bine.
6. Că în locul izvorului celui deapururea al rîului celui curgător, care s’a fost turburat cu sânge,
7. Spre dovedirea poruncii cei omorâtoare de prunci, le-ai dat lor apă de ajuns nenădăjduind ei.
8. Arătând prin setea cea de atunci, cum ai muncit pre vrăjmași.
9. Căci când s’au ispitit, măcar că cu milă se certau, au cunoscut, că cu mâniea au fost judecați cei necredincioși, și s’au pedepsit.
10. Că pre aceștia ca un părinte dojenindu’i i-ai cercat; iar pre aceia ca un împărat năsâlnic osândindu’i i-ai ispitit.
11. Și cei ce erau de față și cei departe într’un chip se chinuiau.
12. Că îndoită durere i-au cuprins pre ei și suspin și aducerea aminte de lucrurile cele trecute.
13. Că auzind, că cu pedepsele sale s’au făcut acelora bine, ș’au adus aminte de Domnul.
14. Că pre care mai nainte lepădat și de batjocură l-au avut, mai pre urmă s’au minunat de el, nu asemenea cu cei drepți, însetoșind ei.
15. Și pentru gândurile cele neînțelegătoare ale strâmbătății lor, întru care rătăcind cinsteau jivinele cele necuvântătoare și jigănii de nimic, trimis-ai asupra lor mulțime de hiare necuvântătoare, ca să facă izbândă.
16. Ca să știe, că prin care lucruri păcătuește cinevà, prin acelea se și pedepsește.
17. Nu erà cu anevoie mâinii tale cei atotputernică, care a zidit lumea din nimica, a trimite asupra lor mulțime de urși și lei îndrăzneți,
18. Sau hiare de curând născute, necunoscute, pline de mânie, sau care slobod foc când suflă, sau care ca vântul suflă fum, sau care fulgeră din ochi scântei groaznice.
19. A cărora nu numai vătămarea ar puteà să’i sfărâme, ci și vederea spăimântându’i, să’i piarză.
20. Și fără de acestea, cu o suflare puteà să cază gonindu-se ei de dreptate, și vânturându-se de vântul puterii tale; ci toate cu măsură și cu număr și cu cumpănă le-ai rânduit.
21. Că tu pururea ai putere mare, și tăriei brațului tău cine va stà împrotivă?
22. Că, ca plecarea cumpenei este toată lumea înaintea ta, și ca picătura de rouă cea de dimineața ce se pogoară pre pământ.
23. Și miluești pre toți, că toate le poți, și treci cu vederea greșalele oamenilor, ca să se pocăiască.
24. Pentrucă iubești toate cele ce sunt, și de nimic din cele ce ai făcut nu te scârbești, că nimic n’ai făcut, care să urăști.
25. Și cum ar fì rămas cevà de n’ai fì vrut tu? Sau cum s’ar țineà, cei ce nu s’au chemat dela tine?
26. Ci ierți tuturor, că toate ale tale sunt Stăpâne iubitorule de suflete.
CAP. 12.
[modifică]
Că duhul tău cel nestricat este întru toate.
2. Pentru aceea pre cei ce cad, câte puțin îi mustri, și aducându-le aminte cu ce păcătuesc, îi înveți ca să se înstreineze dela răutate, și să crează întru tine Doamne.
3. Că pre lăcuitorii cei de demult ai sfântului tău pământ i-ai urît.
4. Pentrucă făceau lucruri vrăjmășești de fermecături și jertfe necurate.
5. Și pre omorîtorii de prunci cei nemilostivi, și pre cei ce mănâncă cele dinlăuntru ale trupurilor omenești, și sânge.
6. Și pre părinții ucigătorii sufletelor celor fără de ajutor ai vrut a’i pierde prin mâinele părinților noștri din mijlocul Dumnezeeștei tale taine.
7. Ca acest pământ, care decât toate este mai cinstit înaintea ta, lăcuitori vrednici să primească pre fiii lui Dumnezeu.
8. Ci și acestora, ca unor oameni ai iertat, și ai trimis înainte alergători taberii tale viespi, ca pre ei pre încet să’i piarză.
9. Nu pentrucă doar cu răsboiu n’ai fì putut supune pre cei necredincioși drepților, sau cu hiare groaznice, sau cu cuvânt cumplit odată să’i pierzi;
10. Ci judecând pre încet le dai loc de pocăință, nu neștiind că viclean este neamul lor și firească răutatea lor, și înlăuntru răsădită, și cum că nu se va schimbà gândul lor în veac.
11. Pentrucă din început a fost sămânță blestemată, nici pentrucă te temi de cinevà le dai iertare păcatelor lor.
12. Că cine va zice ție: ce ai făcut? Sau cine va stà împrotiva judecății tale? Sau cine va face vină ție de neamurile cele pierite care le-ai făcut tu? Sau cine va venì izbânditor asupra ta pentru oamenii cei nedrepți?
13. Că nu este Dumnezeu afară de tine, care să aibă grijă de toate, ca să arăți că nu cu nedreptul ai judecat.
14. Nici împărat, nici tiran va puteà să caute cu ochii asupra ta pentru cei ce i-ai pierdut.
15. Ci drept fiind tu, cu dreptate toate le cârmuești, că strein lucru socotești puterii tale să osândești pre cel ce nu trebue a se pedepsì.
16. Că puterea ta este începutul dreptății, și pentrucă ești Stăpân a toate, acestea faci ca să ierți tuturor.
17. Că putere arăți tu, cel ce nu te încrezi, că după săvârșirea puterii îți arăți tăriea, și întru cei ce cunosc, îndrăznirea aceasta o mustri;
18. Iar tu cel ce stăpânești preste putere, cu blândețe judeci, și cu multă îngăduință ne cârmuești pre noi, că la tine este puterea când vrei.
19. Și ai învățat pre poporul tău prin lucruri ca acestea, că se cade să fie drept și iubitor de oameni, și bună nădejde ai făcut fiilor tăi, că le dai să se pocăiascà de păcate.
20. Că de vreme ce pre vrăjmașii fiilor tăi, cei ce erau vinovați de moarte, cu atâta rugăciune și umilință i-ai certat, dându-le vreme și loc, prin care să se mântuiască de răutate.
21. Cu câtă luare aminte ai judecat pre fiii tăi, cu a cărora părinți jurământuri și legături ai făcut pentru făgăduinți bune.
22. Deci când ne cerți pre noi, pre vrăjmașii noștri de zece mii de ori îi bați ca să avem grijă de bunătatea ta judecând; iar noi când ne judecăm, așteptăm milă.
23. Pentru aceea și pre cei ce au trăit întru nebuniea vieții cu strâmbătate, printr’ale lor urâciuni i-ai chinuit.
24. Că pre căile rătăcirii departe au rătăcit, dumnezei socotind a fì cele ce și între dobitoacele vrăjmașilor sunt necinstite, înșelându-se ca pruncii cei fără de înțelepciune.
25. Pentru aceea ca pruncilor neînțelepți, le-ai trimis judecată de batjocură;
26. Iar cei ce prin necazuri și prin certări nu s’au îndreptat, dreapta judecată a lui Dumnezeu vor simți.
27. Că de cele ce ei, când pățeau rele se scârbeau de cele ce le socoteau a fì dumnezei, când au văzut că cu acelea se ceartă, au cunoscut pre Dumnezeul cel adevărat, pre care odinioară au fost tăgăduit că l’au cunoscut; pentru aceea osânda cea mai de pre urmă a venit asupra lor.
CAP. 13.
[modifică]
Că deșerți sunt toți oamenii din fire, cari nu cunosc pre Dumnezeu, de vreme ce din bunătățile cele ce se văd n’au putut să cunoască pre cel ce este, nici luând aminte la lucruri n’au cunoscut pre meșter.
2. Ci sau focul, sau vântul, sau aerul cel iute, sau cursul stelelor, sau apa cea puternică, sau luminătorii cerului au socotit că sunt dumnezei cârmuitori lumei.
3. Care lucruri pentrucă se desfătau cu frumusețea lor, le socoteau că sunt dumnezei, cunoască, cu cât decât acestea este mai bun Stăpânul; că el cel ce însuș este începătorul frumuseței le-au făcut pre acelea;
4. Iar de se minunează de putere și de lucrare, să înțeleagă dintr’acestea, cu cât este mai puternic cel ce le-au făcut pre ele.
5. Că din mărimea frumuseței făpturilor, după socoteală se cunoaște făcătorul lor.
6. Însă și frumusețea făpturilor în lucrurile acestea are puțin ponos, că doar ei rătăcesc căutând pre Dumnezeu, și vrând să’l afle.
7. Că întru lucrurile lui petrecând cearcă, și se încredințează cu vederea, că lucrurile cele ce se văd sunt bune.
8. Ci nici aceștia nu sunt vrednici de iertare.
9. Că de au putut atâta cunoaște, ca să poată socotì veacul, cum n’au aflat mai curând pre Domnul acestora.
10. Iar ticăloși sunt, și între cei morți nădejdea acelora, cari numesc dumnezei lucrurile mâinilor omenești, aurul și argintul cu meșteșug lucrat, și închipuiri de dobitoace, sau piatră de nici o treabă, lucru de mână veche.
11. Și de a tăiat vre un meșter de lemn din pădure vre un lemn bun, și i-a ras cu meșteșug scoarța, și cu meșteșugul său cum se cuvine a făcut vas de treabă spre slujba vieței.
12. Și lepădăturile lucrului spre trebuința hranei cheltuindu-le, s’a săturat.
13. Și ce a rămas dintr’acestea, nefiind de nici o treabă, pentrucă este lemn strâmb și nodoros, luându’l pre încet l-a cioplit, și cu știința meșteșugului l-a închipuit, și l-a făcut asemenea cu chipul de om.
14. Sau l-a făcut asemenea vre unui dobitoc prost, și ungându’l cu roșală, și cu văpseală rumenindu’i fața lui, și toată întinăciunea lui văpsindu-o preste tot.
15. Și făcându’i așezământ bun în perete l-a pus acolo întărindu’l cu cuie de fier;
16. Însă ca să nu cază, mai ’nainte a socotit pentru el, fiindcă nu’și poate ajutà, pentrucă este chip și’i trebuește ajutor;
17. Iar pentru agoniselele și nunțile sale, și pentru fiii săi se roagă și nu se rușinează a grăì către lucrul cel neînsuflețit.
18. Și pentru sănătate chiamă pre cel neputincios, și pentru vieață roagă pre cel mort, și pentru ajutor pre cel ce nu poate ajutà.
19. Și pentru călătorie, pre cel ce nici a stà nu poate, și pentru câștig și pentru lucrul mâinilor și pentru întâmplare, ajutor cere dela cel neputincios cu mâinile.
CAP. 14.
[modifică]
Iar altul vrând să meargă pre apă și să călătoriască prin valuri cumplite, se roagă la lemn mai putred decât luntrea care’l poartă pre el.
2. Că pre acela pofta câștigului l-a socotit, și meșterul cu înțelepciune l-a cioplit.
3. A ta, Părinte, purtare de grijă ocărmuește aceasta, că ai dat în mare cale, și în valuri cărare nerătăcită.
4. Arătând că din tot lucrul poți mântuì, măcar și fără de meșteșug de va intrà cinevà.
5. Ci ca să nu fie deșarte lucrurile înțelepciunei tale, pentru aceea și la un lemn mic își încredințează oamenii sufletele lor, și trecând furtuna cu plută s’a mântuit.
6. Că și la început, când au pierit uriașii cei trufași, nădejdea lumei pre plută scăpând au lăsat veacului sămânțà neamului, cu a ta mână fiind ocârmuită.
7. Că binecuvântat este lemnul, prin care se face dreptate;
8. Iar cel făcut de mână blestemat este el, și cel ce l-a făcut pre el, că acesta l-a lucrat; iar cel putred s’a numit dumnezeu.
9. Că întocmai sunt urîte lui Dumnezeu, și cel ce păgânește, și păgânătatea lui.
10. Că ceeace s’a făcut, cu cel ce o a făcut se vor pedepsì.
11. Pentru aceea și întru idolii neamurilor va fi cercetare, că întru făptura lui Dumnezeu lucru de urâciune s’a făcut, și împiedecare sufletelor oamenilor, și cursă picioarelor celor fără de minte.
12. Că începutul curviei este gândirea la idoli; și aflarea lor este stricăciunea vieței.
13. Că nici din început n’au fost, nici în veac nu vor fi.
14. Că prin deșarta mărire a oamenilor a intrat în lume, și pentru aceea scurt s’a socotit sfârșitul lor.
15. Că cu amară jale întristându-se tatăl pentru fiul său cel degrab răpit, i-a făcut chipul lui, pre care atunci ca pre un om mort, iar acum ca pre un dumnezeu l-a cinstit și a rânduit celor supuși taine și jertfe.
16. După aceea cu vreme întărindu-se acest păgânesc obiceiu, ca o lege s’a păzit, și din poruncile tiranilor se dà cinste celor cioplite.
17. Și pre cei ce de față nu puteau să’i cinstească oamenii, pentrucă lăcuiau departe, chipul cel de departe tipărindu’l, a făcut arătat chipul împăratului, pre care îl cinsteà, ca, cu sârguința sa pre cel ce nu erà de față, să’l cinstească, ca și cum ar fì de față.
18. Și spre cinstea acestora, și pre cei ce nu știau, i-a atras iscusința meșterului.
19. Pentrucă vrând a plăcea stăpânitorului, s’a silit cu meșteșugul său ca să facă asemănarea mai frumoasă.
20 Iar mulțimea înșelându-se pentru frumusețea lucrului, pre cel ce mai ’nainte îl cinsteà ca pre un om, acum dumnezeu l-au socotit.
21. Și acestea au fost înșelăciune vieței omenești, că fiind oamenii sau în primejdie, sau slujind tiraniei, numele acela, care altor lucruri nu se puteà împărtăși, l-au pus pietrelor și lemnelor.
22. Apoi, n’a fost destul a rătăcì întru cunoștința lui Dumnezeu, ci și în mare luptă a neștiinței viețuind, pe atâtea rele pace le numeau.
23. Că, sau pre fiii săi omorând îi jertfeau, sau taine ascunse, sau nebunești beții din obiceiuri streine făceau.
24. Și nici vieața, nici nunțile nu le mai păzeau curate; ci unul pre altul viclenind omoară, sau amăgind fac întristare.
25. Toate amestecate sunt: sângele și uciderea, furtișagul și vicleșugul, stricăciunea și necredința, gâlceava și jurământul strâmb, și turburarea celor bune;
26. Ne aducerea aminte de facerea de bine, spurcăciunea sufletelor, schimbarea neamului, amestecarea nunților, prea curviea și necurățiea.
27. Că închinăciunea idolilor, cari nici a se numì nu ar trebui, este începutul a tot răul și pricina și sfârșitul;
28. Căci, când se veselesc, sau nebunesc, sau prorocesc minciuni, sau trăiesc cu nedreptate, sau curând jură strâmb.
29. Că cei ce nădăjduiesc în idolii cei fără de suflet, când jură strâmb nu se tem că li se va dovedì nedreptatea.
30. Și pentru amândouă, după dreptate se vor pedepsì, și pentrucă rău au înțeles despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, și pentrucă cu nedreptate au jurat cu vicleșug nebăgând seamă de cuviință.
31. Pentrucă nu puterea a celor pe cari se jură, ci pedeapsa celor ce greșesc, prigonește pururea călcarea nedrepților.
CAP. 15.
[modifică]
Iar tu Dumnezeul nostru ești bun și drept, îndelung răbdător, și cu milă cârmuești toate.
2. Că de am și păcătuit, ai tăi suntem noi cei ce cunoaștem puterea ta, și nu vom păcătuì, știind că ai tăi suntem socotiți.
3. Că a te cunoaște pre tine, dreptate desăvârșit este, și a ștì puterea ta, rădăcina nemurirei este.
4. Că nu ne-a înșelat pre noi socoteala meșteșugului celui rău al oamenilor, nici umbra zugrăviturilor, osteneala cea fără de roadă, chipul cel întinat cu multe feluri de văpsele.
5. A cărora vedere la cei fără de minte spre batjocură vine, și poftește chipul mortului, vedere fără suflare.
6. Iubitorii celor rele vrednici sunt să aibă nădejdea într’acelea, și cei ce le fac și cei ce le poftesc și cei ce se închină lor.
7. Că olarul pământ moale călcând cu osteneală face spre slujba noastră orice, și din acelaș pământ a făcut și vase curate de slujbă, și împrotivă toate asemenea, care vase de ce treabă să fie, judecă olarul.
8. Și cel zădarnic ostenitor face zeu deșert dintr’acelaș lut, cel ce cu puțin mai înainte din pământ au fost făcut, și după puțin se va întoarce iarăș de unde s’au luat, când se va cere să deà sufletul, cu care este dator.
9. Ci are el grije, nu pentrucă se ostenește, sau că are vieață scurtă, ci se întrece cu meșterii cei de aur și de argint și urmează pre faurii cei de aramă și își ține cinste că face lucruri deșarte.
10. Cenușă este inima lui și decât pământul mai slabă nădejdea lui și decât lutul mai necinstită este vieața lui.
11. Că n’a cunoscut pre cel cel ce l-au făcut pre el și pre cel ce i-au însuflat lui suflet lucrător și pre cel ce i-au suflat duh de vieață;
12. Ci a socotit, că vieața noastră este jucărie și traiul nostru târg de câștig, că se cade, zic, ori de unde și din rău a câștiga.
13. Că acesta se știe pre sine, că mai mult decât toți păcătuește, cel ce din lucru de pământ face vase săpate, care lesne se sparg;
14. Ci toți aceștia sunt mai nebuni și mai ticăloși decât sufletul pruncului, vrăjmașii poporului tău, carii îl asupresc pre el.
15. De vreme ce pre toți idolii neamurilor i-au socotit dumnezei, carii nici cu ochii nu văd, nici cu nasul nu trag aer, nici cu urechile n’aud, nici cu degetele mâinilor nu pipăe, nici cu picioarele nu umblă,
16. Pentrucă om i-a făcut pre ei; și cel ce s’a împrumutat de duh i-a zidit pre ei, că nici un om nu poate să facă pre Dumnezeu asemenea sieși.
17. Ci muritor fiind, mort face cu mâini fărădelege, că mai bun este el decât idolii săi, că el este viu, iar aceia nicidecum.
18. Și dobitoacelor celor mai urîte se închină, că alăturându-se cu nebuniea, decât celelalte sunt mai rele.
19. Nici așà frumoase sunt la vedere între dobitoace, cât să le poftim; iar ei au fugit și de lauda lui Dumnezeu și de binecuvântarea lui.
CAP. 16.
[modifică]
Drept aceea pentru unele ca acestea după vrednicie s’au pedepsit, și prin mulțime de jigănii s’au chinuit.
2. Și în locul pedepsei aceea bine ai făcut poporului tău, căruia când a poftit gustare nouă, hrană le-ai gătit prepelițe.
3. Că aceia, poftind hrană, pentru cele ce li s’au arătat și li s’au trimis, și dela pofta cea de lipsă să se întoarcă; iar aceștia puțin lipsindu-se, hrană nouă au gustat.
4. Că se cădeà celor ce făceau tirănie să le vie lipsă de care să nu poată scăpà; iar acestora numai să li se arate, cum se chinuiau vrăjmașii lor.
5. Căci și când a venit preste ei înfricoșată mânie a hiarelor, și prin mușcarea șerpilor celor cumpliți se prăpădeau.
6. Ci nu până în sfârșit a rămas mâniea ta; dar numai ca să se învețe, în puțină vreme s’au turburat, având semnul mântuirii, ca să’și aducă aminte de porunca legii tale.
7. Că cei ce se întorceau, nu prin ceea ce vedeau se mântuiau, ci prin tine Mântuitorul tuturor.
8. Și prin aceasta ai arătat vrăjmașilor noștri, că tu ești cel ce mântuești de tot răul.
9. Că pre aceia i-au omorît mușcările lăcustelor și ale muștelor și nu s’a aflat leac sufletului lor, că vrednici erau cu unele ca acestea a se pedepsì;
10. Iar pre fii tăi nici dinții bălaurilor celor veninați nu i-au biruit, căci mila ta viind i-a vindecat pre ei.
11. Că spre aducerea aminte de cuvintele tale se împungeau și degrab se mântuiau, ca nu căzând întru adâncă uitare să fie înstreinați de facerea ta de bine.
12. Că nici iarbă, nici unsoare nu i-a vindecat pre ei, ci cuvântul tău Doamne, cel ce toate le vindecă.
13. Că tu stăpânești preste vieață și preste moarte și pogori la porțile iadului și iar ridici.
14. Și omul ucide cu răutatea sa, și ieșind duhul nu se va întoarce, nici va aduce îndărăt sufletul cel luat.
15. Iar de mâna ta nu este cu putință a scăpà.
16. Că păgânii cari s’au lepădat a te ștì pre tine, cu puterea brațului tău au fost bătuți cu ploi streine și cu grindine și de ploi gonindu-se neîncetat, și de foc mistuindu-se.
17. Că ce este mai minunat, mai mult ardea focul în apă, care toate le stinge, pentrucă lumea este apărătoare celor drepți.
18. Că uneori se îmblânzeà para focului, ca să nu arză pre hiarele cele trimise asupra celor necredincioși, și ei văzând să cunoască că cu judecata lui Dumnezeu se gonesc.
19. Iar alte ori și în apă mai mult decât este puterea focului ardeà, ca să strice roadele pământului celui nedrept.
20. Că cu hrană îngerească ai hrănit pre poporul tău și pâine gata ai trimis lor din cer fără de osteneală, care aveà toată dulceața după toată plăcerea gustului.
21. Că sfatul tău a arătat către fii dulceața ta și precum pofteà cel ce o mâncà, așà se făceà, precum fiecine voià.
22. Iar zăpada și ghiața răbdà focul și nu se topeà, ca să cunoască că focul cel arzător care străluceà în zăpadă și în ploi, a mistuit rodurile vrăjmașilor.
23. Și iarăș acelaș foc, ca să se hrănească drepții și-a uitat puterea sa.
24. Pentrucă făptura slujind ție celui ce o ai făcut, se întinde spre pedeapsă asupra celor nedrepți, și se slobozește spre facerea de bine pentru cei ce nădăjduesc spre tine.
25. Pentru aceea și atunci spre toate mutându-se, darului tău celui a toate hrănitor slujeà, spre vrerea celor ce se rugau.
26. Ca să învețe pre fiii tăi, cari i-ai iubit Doamne, că nu nașterile roadelor hrănesc pre om, ci cuvântul tău ține pre cei ce cred ție.
27. Că ceea ce nu se stricà de foc, de puțină rază a soarelui încălzindu-se se topeà.
28. Ca, cunoscut să fie, că mai înainte de soare trebue a mânecà spre mulțămita ta, și la răsăritul luminei a se rugà ție.
29. Că nădejdea celui nemulțămitor, ca ghiața de iarnă se va topì, și va curge ca apa cea de nici o treabă.
CAP. 17.
[modifică]
Că mari sunt judecățile tale Doamne și nespuse, pentru aceea sufletele cele necertate au rătăcit.
2. Că socotind să asuprească pre neamul cel sfânt cei fărădelege, legații întunerecului și legații nopței cei lungi, închizându-se cu acoperemânturi, pribegi dela purtarea de grije cea veșnică au căzut.
3. Căci, când gândeau că se vor pitulà prin păcatele cele ascunse, acoperiți cu întunecatul nor al uitărei, s’au risipit spăimântați cu înfricoșare și cu năluciri turburați.
4. Că nici peștera, ceea ce îi țineà pre ei, i-a păzit fără de frică, ci sunete turburându’i pre ei răsunau prin prejur, și năluciri posomorîte se arătau fețelor celor supărate.
5. Și nici o putere de foc nu puteà să lumineze, nici flacărele cele strălucite ale stelelor sufereà a luminà acea întunecată noapte.
6. Ci se vedeà la ei numai foc grabnic plin de frică, și speriindu-se da acea vedere ce nu se vedeà, cele ce se vedeau le socoteà a fì mai rele.
7. Și batjocorile meșteșugului vrăjitoresc zăceà, și sumeția cea de mare înțelepciune, le erà lor mustrarea cu batjocură.
8. Că cei ce făgăduiau că vor gonì frica și turburările dela sufletul înspăimântat, aceștia erau cuprinși de frică plină de rîs.
9. Căci și când nici un lucru turburător nu’i înfricoșà pre ei, de trecere hiarelor și de șuerarea șerpilor îngrozindu-se, piereau tremurând și se lepădau a vedeà aerul, de care nicăiri nu puteau scăpà.
10. Că înfricoșat lucru este, când însuș răutatea mărturisește și vinovățește; și pururea a luat cele rele țiindu-se cunoștința.
11. Că nimic nu este frica, fără numai lipsirea ajutorințelor celor de la minte.
12. Și când înlăuntru este mai mică așteptarea, mai mare socotește neștiința pricinei, ceea ce dă munca.
13. Iar aceia cari în noaptea cea cu adevărat neputincioasă, care și din fundurile neputinciosului iad au venit, tot acelaș somn dormind.
14. De o parte cu groaza nălucirilor se goniau, și de altă parte cu lipsirea sufletului slăbeau, că fără de veste și când nu așteptau le-a venit lor frică.
15. Și după aceasta, ori care cădeà acolo, se păzeà închis în temnița cea fără de fier.
16. Că ori plugar de erà cineva, ori păstor, ori lucrătorul dela pustie fiind apucat, răbdà această nevoie de care nu se puteà ferì.
17. Pentrucă cu un lanț al întunerecului toți erau legați.
18. Ori vânt șuerând, sau glasul pasărilor cel cu bun viers de pre ramurile cele dese, sau repeziș de apă mergând cu silă, sau lovitură cumplită de pietre surpate, alergare cea nevăzută a vitelor celor ce saltă, au glasul cumplitelor hiare celor ce răcnesc i-au făcut de au leșinat, au răsunarea munților, care se frânge întru sine, îi făceà să se sfârșiască de frică.
19. Că toată lumea cu lumină limpede se luminà, și cu neîmpiedecate lucruri se țineà.
20. Și numai la aceia s’a întins noapte grea, cari erau chipul întunerecului, celui ce va să’i primească pre ei, și ei loruși își erau mai grei decât întunerecul.
CAP. 18.
[modifică]
Și la cuvioșii tăi mare lumină erà, al cărora glasul îl auzià, iar chipul nu’l vedeà.
2. Și pentrucă nu pătimiau și ei acelea, îi fericeà pre ei, și mulțimea pentrucă nu’și izbândesc pentru asuprelele cele mai dinainte și se rugau să’i ierte de relele ce le-au fost făcut.
3. Pentru care le-ai dat lor stâlp de foc arzător, care să’i povățuiască întru acea călătorie neștiută, și soare fără de stricăciune ai dat acestei călătorii iubitoare de cinste.
4. Că vrednici erau aceia a se lipsì de lumină și a se păzì întru întunerec, cei ce au păzit pre fiii tăi închiși, prin cari trebuià să se deà veacului nestricata lumină a legii.
5. Și când s’au sfătuit ei să omoare pruncii celor cuvioși, un fiu s’a pus afară, și s’a mântuit, spre mustrarea lor le-ai luat lor mulțimea fiilor, și pre toți odată i-ai pierdut în apă mare.
6. Noaptea aceea mai ’nainte a fost cunoscută părinților noștri, ca, cu adevărat să știe la ce jurământuri au crezut, și nădăjduind întru acelea, să se veselească.
7. Iar poporul tău a văzut și mântuirea celor drepți și pierirea vrăjmașiior.
8. Că precum ai pedepsit pre împrotivnici cu aceia, așà pre noi chemându-ne ne-ai mărit.
9. Că întru ascuns jertfeau cuvioșii fiii celor buni, și legea Dumnezeirii într’un gând o au pus, asemenea acestora și bunătăților și primejdiilor să fie părtași sfinții, cântând laudele părinților.
10. Iar strigarea cea neîntocmită a vrăjmașilor răsunà, și cu jale se purtau pruncii plângând.
11. Cu aceeași pedeapsă pedepsindu-se robul și stăpânul, prostul și împăratul aceleași pătimind.
12. Toți împreună chemând moartea, aveau morți nenumărați, că nu ajungeau cei vii a’i îngropà, de vreme ce într’o clipeală cea mai mare parte a neamului lor a pierit.
13. Că cei ce toate nu le-au crezut pentru fermecături, când le-au pierit cei întâiu născuți au mărturisit, că poporul este fiul lui Dumnezeu.
14. Că lina tăcere cuprinzând toate, și noaptea cu repedea ei curgere mijlocind.
15. Cuvântul tău cel atotputernic din cer, din scaunele împărătești cumplit răsboinic în mijlocul pământului celui de pierit a sărit.
16. Sabie ascuțită purtând porunca ta cea nefățarnică, și stând a umplut toate de moarte, și până la cer ajungeà, și stà pre pământ.
17. Atunci îndată nălucirile visurilor groaznic i-au turburat pre ei, și înfricoșeri fără de veste au stătut asupra lor.
18. Și altul aiurea zăcând jumătate mort, arătà pentru ce pricină moare.
19. Că visele care i-au turburat pre ei, mai ’nainte au arătat aceasta, ca să nu piară neștiind pentru ce pătimesc rău.
20. Și s’a atins și de drepți ispita morții, și au pierit mulți în pustie, ci nu îndelung a ținut mâniea.
21. Că grăbind bărbatul cel nevinovat, l-a apărat arma slujbei sale rugăciunea, și îmblânzirea tămâerii aducând a stătut împrotiva mâniei, și sfârșit a pus primejdiei morții, arătându-se pre sine a fì robul tău.
22. Și a biruit mulțimea nu cu tăria trupului, nici cu lucrarea armelor, ci cu cuvântul a supus pre ucigătorul, pomenind jurământurile părinților și legăturile.
23. Că fiind grămadă de morți zăcând unii preste alții, stând la mijloc, a potolit mâniea și a despărțit calea cea de către cei vii.
24. Că în veșmânt lung până la călcâe erà toată podoaba și mărirea părinților în săpătură de piatră cu patru rânduri, și mărirea ta preste stema capului lui.
25. La acestea a încetat ucigătorul, și s’a temut de acestea, că numai singură ispita mâniei erà destulă.
CAP. 19.
[modifică]
Iar celor necredincioși, până la sfârșit le-a stătut mânie nemilostivă.
2. Că știeau mai ’nainte ale lor și cele viitoare, că lăsându’i ei să se ducă, și cu sârguială petrecându’i, părându-le rău, au alergat după ei.
3. Că încă în mâini având plânsurile, și plângând la mormânturile morților, alt gând nebunesc au luat, și pre cari rugându’i, i-au scos pre aceștia ca pre niște fugători îi goneà.
4. Că’i trăgeà pre ei la aceasta pedeapsa de care erau vrednici, și de cele ce mai ’nainte s’au întâmplat, și-au uitat ca să se plinească pedeapsa ce lipseà din nevoile lor.
5. Și poporul tău minunat să treacă, iar aceia neauzită moarte să afle.
6. Că toată făptura după felul său deplin de sus se cârmuià, ca să slujească poruncilor tale, ca fiii tăi să se păzească nevătămați.
7. Norul umbreà tabăra, și din apa, care mai ’nainte erà acolo s’a văzut pământ uscat, din marea Roșie cale fără de piedică, și câmp cu pajiște din valuri silnice.
8. Prin care tot neamul a trecut, pre cari i-a acoperit mâna ta, văzând minunate minuni.
9. Căci ca niște cai au păscut, și ca mieii au săltat, lăudându-te pre tine Doamne, cel ce i-ai mântuit pre ei.
10. Că încă își aduceau aminte de cele ce s’au fost întâmplat în pământul nemerniciei lor, cum pământul în loc de a naște vite, a scos mușițe, și în loc de pești, a vărsat rîul mulțime de broaște.
11. Și mai pre urmă au văzut și naștere nouă de pasări, când fiind purtați de poftă au cerut mâncări desfătate.
12. Că spre mângâierea lor s’au suit dela mare prepelițe, și aceste pedepse au venit preste cei păcătoși nu fără de semne, cari mai ’nainte au fost cu puterea trăsnetelor, că cu dreptul pătimeau pentru răutățile lor.
13. Că foarte grea ură a meșteșugit asupra nemernicilor, că alții pre oameni necunoscuți ce veneau nu’i primeau, iar aceștia pre nemernicii cei dela ei, cari le făceau bine i-au supus robiei.
14. Și nu numai aceasta, ori ce socoteală fie despre aceasta, că aceia cu pizmă primeau pre cei streini,
15. Iar aceștia după ce cu bucurie au primit pre oamenii, cari împreună cu ei erau părtași acelorași dreptăți, cu cumplite necazuri i-au asuprit.
16. Și au fost bătuți și cu orbire, precum aceia la ușile dreptului aceluia când cu foarte mare întuneric fiind cuprinși, fiecare ieșirea ușilor sale o căutà.
17. Că stihiile prin sine împreunându-se, ca coardele la o alăută schimbă numele cântecului, măcar că glasul pururea rămâne, care lucru din vederea cea adevărată a celor făcute se poate vedeà.
18. Că cele de uscat în cele de apă se mutau, și cele ce înnotau, treceau pre pământ.
19. Focul ardea în apă preste puterea sa, și apa cea stingătoare nu’și aduceà aminte de puterea sa.
20. Flacăra cărnurile dobitoacelor celor stricăcioase, cari umblau împreună nu le topeà, nici felul de hrană nemuritoare, care se topeà ca și ghiața.
21. Că întru toate Doamne ai mărit pre poporul tău și l-ai înălțat, și nu l-ai trecut cu vederea, ci în toată vremea și în tot locul stai lângă el.