Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua Paralipomena/Capitolul 5

←←Capitolul 4

Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (Vechiul Testament, Cartea a doua Paralipomena, Capitolul 5)

Capitolul 6→→

1. Astfel s-a sfârșit tot lucrul pe care l-a făcut Solomon pentru templul Domnului. Și a adus Solomon cele hărăzite de David, tatăl lui: argint și aur și toate lucrurile și le-a dat în vistieria templului Domnului.
2. Atunci a adunat Solomon pe bătrânii lui Israel și pe toți capii semințiilor și căpeteniile familiilor fiilor lui Israel la Ierusalim, ca să strămute chivotul legământului Domnului din cetatea lui David, adică din Sion.
3. Și s-au adunat la rege toți Israeliții la sărbătoare, în luna a șaptea.
4. După ce au venit toate căpeteniile lui Israel, leviții au luat chivotul.
5. Și au dus chivotul și cortul adunării și toate lucrurile sfinte care erau în cort, le-au dus preoții și leviții.
6. Iar regele Solomon și toată obștea lui Israel, care se adunase la el înaintea chivotului, au adus jertfe de oi și boi atâtea, cât nu se puteau număra din pricina mulțimii.
7. Preoții au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, înăuntrul templului în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimilor.
8. Heruvimii își întindeau aripile peste locul chivotului și acopereau ei chivotul și pârghiile lui de sus.
9. Apoi pârghiile au fost împinse așa, încât capetele pârghiilor chivotului se vedeau din Sfânta, în fața Sfintei Sfintelor, iar pârghiile nu se puteau vedea, și acolo sunt ele până astăzi.
10. În chivot nu era nimic, fără numai cele două table pe care le pusese Moise în Horeb, când încheiase Domnul legământul cu fiii lui Israel, după ieșirea din Egipt.
11. După ce au ieșit preoții din Sfânta, căci toți preoții care se aflau acolo se sfințiseră, fără să se țină seamă de rând,
12. și când toți leviții care erau cântăreți, Asaf, Heman, Iedutun, fiii lor și frații lor - îmbrăcați în vison, și cu chimbale, chitare și harfe au stat în partea de răsărit a jertfelnicului și împreună cu ei au stat o sută douăzeci de preoți care trâmbițau din trâmbițe
13. Și îndată ce aceia care sunau din trâmbițe și cei care cântau, uniți într-un singur glas ca să slăvească și să laude pe Domnul, au făcut să răsune trâmbițele, chitarele și celelalte instrumente muzicale, și au slăvit pe Domnul, zicând: "Căci El este bun, că în veac este mila Lui!", atunci templul Domnului s-a umplut de norul slavei Lui,
14. Încât preoții nu puteau sta la slujbă din pricina norului, pentru că slava Domnului umpluse templul Domnului.

▲ Începutul paginii.