Biblia/Vechiul Testament/Cartea a doua Paralipomena/Capitolul 21
Aspect
- Iosafat a răposat cu părinții săi și a fost înmormântat la un loc cu părinții lui, în cetatea lui David. Iar în locul lui s-a făcut rege Ioram, fiul său.
- El avea ca frați pe fiii lui Iosafat, adică pe Azaria, pe Iehiel, pe Zaharia, pe Azaria, pe Micael și pe Șefatia. Toți erau fiii lui Iosafat, regele Iudei.
- Acestora tatăl lor le făcuse daruri mari de argint, de aur și de lucruri prețioase, dimpreună cu cetățile întărite, care erau în Iuda, iar domnia a dat-o lui Ioram, pentru că el era fiul lui cel întâi-născut.
- Însă Ioram, dacă a luat domnia tatălui său și s-a întărit, a ucis pe toți frații lui cu sabia, de asemenea și pe unii dintre căpeteniile lui Israel.
- Ioram era de treizeci și doi de ani când s-a făcut rege și a domnit opt ani în Ierusalim.
- Dar el a umblat pe drumul regilor lui Israel, după cum făcuse și casa lui Ahab, pentru că el avea de femeie chiar pe o fiică a lui Ahab; și a făcut lucruri care nu erau plăcute în ochii Domnului.
- Totuși Domnul, pentru legământul pe care-l făcuse cu David, n-a vrut să piardă de tot casa lui David, căci îi făgăduise să-i dea lui și fiilor lui un sfeșnic luminos în toate timpurile.
- În zilele lui s-a rupt Edomul de sub stăpânirea lui Iuda și și-au pus pentru ei rege osebit.
- Atunci a plecat Ioram împotriva lor cu mai-marii oștirii lui și cu toate carele de război, care le avea; și, sculându-se noaptea, a bătut pe toți Edomiții care-l împresuraseră și pe toate căpeteniile carelor acelora; și poporul s-a întors repede la taberele lor.
- Edomul a rămas tot rupt de sub stăpânirea lui Iuda până în ziua de astăzi. Tot în acel timp s-a mai rupt de sub stăpânirea lui Iuda și Libna, pentru că el a părăsit pe Domnul Dumnezeul părinților săi.
- De asemenea a făcut el înălțimile de pe munții lui Iuda și a dus pe locuitorii Ierusalimului la desfrâu și pe Iuda la rătăcire.
- Atunci i-a venit o scrisoare de la Ilie proorocul, în care se spunea: "Așa zice Domnul Dumnezeul lui David, strămoșul tău: Fiindcă tu n-ai umblat pe căile lui Iosafat, tatăl tău, și pe căile lui Asa, regele lui Iuda,
- Ci ai umblat pe drumul regilor lui Israel și ai dus pe Iuda și pe locuitorii Ierusalimului la desfrâu, după cum a dus și casa lui Ahab pe Israel la desfrâu, ba încă ai ucis și pe frații tăi, fiii tatălui tău, care erau mai buni decât tine,
- Pentru aceasta, iată Domnul va lovi cu lovitură mare pe poporul tău, pe fiii tăi și pe femeile tale și toată averea ta.
- Iar pe tine însuți te va lovi cu boală grea, cu boala măruntaielor tale, până ce vor ieși din tine zi cu zi din pricina bolii".
- Apoi a întărâtat Domnul împotriva lui Ioram duhul Filistenilor și al Arabilor, care se învecinează cu Etiopienii;
- Și au plecat aceștia împotriva Iudei, au năvălit în toată țara și au luat toată averea care se afla în casa regelui; de asemenea și pe fiii lui și pe femeile lui și nu i-a mai rămas lui nici un fecior, afară de Ohozia, cel mai mic dintre fiii lui.
- Iar după toate acestea l-a lovit Domnul la măruntaiele lui și cu o boală fără vindecare.
- Așa s-a trecut zi cu zi, una după alta; iar la sfârșitul anului al doilea, din pricina bolii lui, au ieșit din el toate măruntaiele și a murit în cele mai grozave chinuri. La înmormântarea lui poporul nu i-a mai ars aromate, cum făcuse pentru părinții lui.
- El a fost de treizeci și doi de ani când s-a făcut rege și opt ani a domnit în Ierusalim; și a murit neplâns și l-au îngropat în cetatea lui David; însă nu în gropnițele regilor.
▲ Începutul paginii. |