Biblia/Vechiul Testament/Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)/Capitolul 16

←←Capitolul 15 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Vechiul Testament, Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul), Capitolul 16)
Capitolul 17→→


  1. Nu pofti mulțime de fii fără de folos, nici te bucura de fiii nelegiuiți.
  2. De se vor înmulți, nu te bucura de ei, dacă nu este frica lui Dumnezeu cu ei.
  3. Nu te încrede în lungimea vieții lor și nu nădăjdui întru mulțimea lor.
  4. Că mai bun este unul decât o mie și a muri fără de fii, decât a avea fii fără de frica lui Dumnezeu.
  5. Că un înțelept va umple cetatea de locuitori; iar neamul celor nelegiuiți se va pustii.
  6. Multe ca acestea am văzut cu ochii mei, și mai tari decât acestea a auzit urechea mea.
  7. Întru adunarea păcătoșilor se va ațâța foc; și în neamul neascultătorilor s-a aprins mânie.
  8. Nu s-a milostivit spre uriașii cei de demult, care s-au depărtat de El prin trufia lor.
  9. N-a iertat pe cei care locuiau cu Lot, ci i-a urgisit pentru trufia lor.
  10. Nu i S-a făcut milă de neamul pierzării, care se înălțase întru păcatele sale.
  11. Tot așa și cu cei șase sute de mii de pedeștri adunați întru învârtoșarea inimii lor.
  12. De va fi unul vârtos la cerbice, minune va fi de se va îndrepta.
  13. Că mila și mânia la El sunt; El poate să Se milostivească și să Se mânie.
  14. Precum este multă mila Lui, așa este multă și certarea Lui; pe om după faptele lui îl judecă.
  15. Nu va scăpa păcătosul cu prădăciunile lui, nici va întârzia răbdarea celui binecredincios.
  16. La toată milostenia va face loc; fiecare după faptele sale va afla.
  17. Să nu zici: De Domnul mă voi ascunde; oare dintru înălțime își va aduce cineva aminte de mine?
  18. Întru popor mare nu voi fi pomenit, că ce este sufletul meu întru atâta mulțime de făpturi?
  19. Iată cerul și cerul cerului lui Dumnezeu, oceanul și pământul se cutremură când Domnul le cercetează.
  20. Asemenea munții și temeliile pământului, când va căuta spre ele, de frică se vor cutremura.
  21. Dar la acestea nu gândește inima omului și de căile Lui cine-și va aduce aminte?
  22. Ca viforul pe care nu-l vede omul, astfel cele mai multe lucruri ale lui Dumnezeu sunt ascunse.
  23. "Lucrurile dreptății Lui cine le va vesti? Sau cine le va aștepta? Că departe este făgăduința".
  24. Așa cugetă omul lipsit de înțelegere; iar bărbatul cel fără de minte și rătăcit cugetă cele nebune.
  25. Ascultă, fiul meu! Și învață știință și ia aminte cu inima ta la cuvintele mele.
  26. Arăta-voi în cumpănă învățătura și cu de-amănuntul voi vesti știința.
  27. Întru judecata Domnului lucrurile Lui sunt așa din început și de când le-a făcut a deosebit părțile lor.
  28. El a rânduit pentru totdeauna lucrurile Sale și a hotărât pentru vecie rastul lor; ele nu știu de foame, nici de oboseală și nu contenesc să-și facă datoria.
  29. Nici unul din aceste lucruri nu se ciocnește cu cel de lângă el și mereu ascultă de porunca Lui.
  30. Și după aceasta a căutat Domnul pe pământ și l-a umplut de bunătăți.
  31. Cu tot felul de dobitoace vii a acoperit fața lui și în el va fi întoarcerea lor.


▲ Începutul paginii.