Biblia/Noul Testament/Marcu/Capitolul 4

Jump to navigation Jump to search
←←Capitolul 3 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Noul Testament, Marcu, Capitolul 4)
Capitolul 5→→


  1. Și iarăși a început Iisus să învețe, lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat în corabie și ședea pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat.
  2. Și-i învăța multe în pilde, și în învățătura Sa le zicea:
  3. Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene.
  4. Și pe când semăna el, o sămânță a căzut lângă cale și păsările cerului au venit și au mâncat-o.
  5. Și alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, și îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.
  6. Și când s-a ridicat soarele, s-a veștejit și, neavând rădăcină, s-a uscat.
  7. Altă sămânță a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbușit-o și rod n-a dat.
  8. Și altele au căzut pe pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roade și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută.
  9. Și zicea: Cine are urechi de auzit să audă.
  10. Iar când a fost singur, cei ce erau lângă El, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilde.
  11. Și le-a răspuns: Vouă vă e dat să cunoașteți taina împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde,
  12. Ca uitându-se, să privească și să nu vadă, și, auzind, să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați.
  13. Și le-a zis: Nu pricepeți pilda aceasta? Dar cum veți înțelege toate pildele?
  14. Semănătorul seamănă cuvântul.
  15. Cele de lângă cale sunt aceia în care se seamănă cuvântul, și, când îl aud, îndată vine satana și ia cuvântul cel semănat în inimile lor.
  16. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie,
  17. Dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc.
  18. Și cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul,
  19. Dar grijile veacului și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbușă cuvântul și îl fac neroditor.
  20. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.
  21. Și le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic?
  22. Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe față; nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la arătare.
  23. Cine are urechi de auzit să audă.
  24. Și le zicea: Luați seama la ce auziți: Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultați, vi se va da și vă va prisosi.
  25. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua.
  26. Și zicea: Așa este împărăția lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânța în pământ,
  27. Și doarme și se scoală, noaptea și ziua, și sămânța răsare și crește, cum nu știe el.
  28. Pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.
  29. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerișul.
  30. Și zicea: Cum vom asemăna împărăția lui Dumnezeu, sau în ce pildă o vom închipui?
  31. Cu grăuntele de muștar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ;
  32. Dar, după ce s-a semănat, crește și se face mai mare decât toate legumele și face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălășluiască păsările cerului.
  33. Și cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul după cum puteau să înțeleagă.
  34. Iar fără pildă nu le grăia; și ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.
  35. Și în ziua aceea, când s-a înserat, a zis către ei: Să trecem pe țărmul celălalt.
  36. Și lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie, așa cum era, căci erau cu El și alte corăbii.
  37. Și s-a pornit o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple.
  38. Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deșteptat și I-au zis: Învățătorule, nu-Ți este grijă că pierim?
  39. Și El, sculându-Se, a certat vântul și a poruncit mării: Taci! Încetează! Și vântul s-a potolit și s-a făcut liniște mare.
  40. Și le-a zis lor: Pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință?
  41. Și s-au înfricoșat cu frică mare și ziceau unul către altul: Cine este oare, Acesta, că și vântul și marea I se supun?


▲ Începutul paginii.