Balcic de seară
Când soarele stropește cu jaru-i alb Balcicul
Și marea argintie și coasta de argint,
Migdalii dorm pe dealuri și pe nisip caicul
Și sculptural adoarme cetatea ce-o alint.
Dar marea când își trage pe fată vălul serii
Țesut în borangicuri albastre-vișinii
— Cum biblic la fântână văzui pe drumul verii
Cadâne adumbrindu-și privirile pustii —
Atunci însomnorata trezindu-se ridică
Un umăr alb de stâncă pe ape tremurat.
De-acuma pânza fie pe barcă rândunică
Și valul să-mi arate obrazul tău curat,
Iubire, pentru care va crește minunată
Cetatea ce-o zărisem, copil, în Halima,
Privește cum se-oglindă, de val cutremurată,
Din plaja cu murmure la muntele cu stea.