Au îmbătrânit cliepele
Au îmbătrânit cliepele, au albit așteptările
sub ploaia rece a gândului ascuns,
dincolo de mine au răsărit stelele
prin perdeaua amintirii văd doar luceferi
obosiți și ei de vaietul zilei.
***
Adun în pumni cioburi de inimă
ce au luat forma nopții,
dantelate la margini de gânduri,
de petalele căzute-n amurg.
Certam cuvintele, le întorceam, le mângâiam,
așa cum doar săracul știe să mângâie bucata de pâine,
le stropeam cu lacrima cerului
și le înveleam, sfios, cu o parte din zi
ce alunecaseră din ciobul uitării,
dar nu! Dezamăgite, adormeau pe foia de hârtie a inimii,
ceasornicul anunța, în ritm de vals, plecarea,
o pasăre aduce cuvintele în formă de cruce
și le sădește adânc, în pământul uitării.