Artemis
Un val de umbră crește pe șesuri cenușii.
Sub grindină de tropot se culcă iarba moale.
Din negurile vremii vin negre herghelii
Mânate ca de-un viscol de-a patimii răscoale.
Spre ceruri se înalță cu mugete de tauri
Chemarea milenară a marilor Centauri.
Își clatină tulpina pădurile de fag,
Și-n vânturi își resfiră pletoasă frunzătură.
Frontonul își sfărâmă înaltul sarcofag:
Artemis dă în lături a veacurilor zgură.
Vibrând, din arc de fildeș, pornește-a ei săgeată,
Și ca o rază m umbră, se 'nfige-n neagra ceată
Înfrângerea își urlă poporul legendar.
Se macină pământul sub grelele copite,
Și pe lunara față-a câmpului de var,
Se-mprăștie o goană de umbre prelungite,
Pe când ivit din ramuri ce vântul despreună,
Fosforescent, în noapte se-ndoaie-un arc de lună.