April (Zamfirescu)

Jump to navigation Jump to search
April
de Duiliu Zamfirescu


Parcă n-a fost de cînd lumea iarna ce de-abia s-a dus,
De cînd firea iar, cu mîna-i nevăzută, ne-a adus
Soare tînăr sus în slavă, în crăiia lui albastră
Și de cînd răsună lunca de o pasăre măiastră.
Că-și dă viers privighetoarea și-n tăcere se desfac
Note limpezi din tufișul parfumat de liliac.

Parcă n-ar fi mai fi aceeași fire tristă și săracă
De cînd frunza-mbracă codrul, de cînd iarba cîmpu-mbracă,
De cînd vîntul nu mai plînge, ci suspină-n frunze blînd
Aducînd miros de floare sărutată și de cînd
Sub desiș umbros de sălcii gîrla cîntecul și-ngînă.

Mama noastră-a tuturora, fire bună și bătrînă,
Veche ești, vechi al tău farmec ș-ale tale frumuseți,
Ce-ncîntară-atîtea neamuri în atîtea mii de vieți,
Însă îmbrăcate-acuma-n calde raze de la soare,
Cînd pămîntul varsă valuri de miresme-mbătătoare,
Reîntinerești deodată-n dimineața lui april,
Ca un basm din alte vremuri spus de-o gură de copil.

(1893)