Antologie de folclor din Maramureș/Artistul popular între stil și semnificare (prof. Delia Suiogan)
Literatura orală în general, lirica populară, în special, este expresia trăirilor omului, fie că se realizează sub forma unei confesiuni directe, unde elementul concret ce a generat sentimentul este ușor de identificat, fie că se atinge pragul unei generalizări lirice, unde elementul concret capătă valoarea unui simbol poetic. Creatorul tuturor timpurilor, prin intermediul limbajului, trimite la ceva care îi preexistă. Limbajul este comunicare, pentru că elementele componente ale limbajului, semnele, sunt purtătoare ale sensului. Comunicarea nu este decât o consecință, limbajul de tip gest, mimică, dans, culoare, desen, literă, cuvânt (rostit sau scris) este originea oricărei simbolizări.
Diferența între textul cult și cel popular apare la nivelul utilității textului. Textul popular se subordonează în totalitate schemei preexistente, din perspectiva fazei mitice a simbolului; în acest context literatura apărându-ne în primul rând ca fapt social și ca mod de comunicare – schema creează doar „cadrul”, trăsătura dominantă a discursului mitic fiind conotația. Textul cult se subordonează „proiectului poetic”, vizând transformarea. Avem, în acest caz, de-a face cu o deschidere a câmpurilor de semnificație, este în fapt vorba despre o deschidere în închidere, trăsătura dominantă a „discursurilor contemporane” fiind denotația.
Antinomia propriu-zisă apare între încercarea de accedere la adevărul universal, prin anularea chiar a individualului, pe de o parte, și direcția inversă, de reafirmare a individualului prin contragerea universalului, pe de altă parte. Orice nivel al evoluției fenomenului literar analiza, vom observa, faptul că literatura și mitul interferează, aflându-se într-o relație de interdependență. În aceste condiții, înțelegerea unui text, scris sau oral, nu mai înseamnă doar o înlănțuire liniară a semnificațiilor, ci o analiză atentă a tuturor nivelelor (discursului, ipotezelor). Un rol determinant în interpretare îl joacă contextul.
Omul culturilor de tip tradițional s-a dovedit a fi un adevărat „meșteșugar” în a mânui elementele, imaginile pe care Lumea, fie ea reală sau imaginară, i le-a oferit. „Mânuire” nu înseamnă luare în posesie, ci valorizare; aici apare marea diferență între creatorul popular și cel cult. Valorizarea presupune păstrarea funcției de comunicare a imaginilor pe care le folosește în discursurile sau textele sale; marea artă rezidă însă în modul în care toate imaginile reușesc să se construiască ca o rețea semnificantă și funcțională în același timp. De-a lungul timpului, am asistat la numeroase alunecări de funcție și la simplificări ale formelor de manifestare, nu s-a pierdut relația dintre parte și întreg, specifică textului folcloric, fapt ce permite păstrarea unui anumit echilibru între funcția artistică și o anumită utilitate a scrierii, altfel spus, menținerea unei logici interne. (...)
O Antologie de folclor din Maramureș, precum lucrarea de față, reprezintă în sine un argument menit să valideze întreaga arie a teoriilor circumscrise folcloristicii, ca și știință. În plus, folclorul din această regiune se caracterizează prin modul absolut remarcabil de a acoperi toate elementele simbolismului specific culturii populare.
Demersul era necesar, deoarece antologiile, spre diferență de culegerile de folclor, au șansa unor selecții riguroase a textelor, oferindu-ne un tablou edificator al fenomenului cultural de factură populară. Abia acesta este punctul de la care specialiștii pot generaliza, teoretiza și formula analize de substanță. Prin publicarea acestei Antologii, Editura Ethnologica ne propune un instrument de lucru eficient, dar și o lectură agreabilă, o perspectivă inedită a folclorului maramureșean. (lector univ. dr. Delia Suiogan)