Antioh Cantemir: Oda III

Sari la navigare Sari la căutare
Oda III

de
Antioh Cantemir
tradus în română de
Alecu Donici


Nu credeți pre bărbatul cu fața zâmbitoare,
Care pre cer vă jură al său prieteșug,
Fugiți de-a lui cuvinte căci sunt otrăvitoare,
Și vă menesc un jug.
Când inima năuntru i s-ar putea străbate,
Atunce s-ar cunoaște ipocritismul său,
Deși s-arată-n față având simțiri curate,
Dar sufletu-i e rău.
El nu se cârmuiește decât de a sa voie,
Cu orice-ndatorire nu-i intri în favor.
Nu așteptați la dânsul vrun sprijin la nevoie,
Sau vreun ajutor.
De va vedea la altul un lucru ca să-i placă
Înfierbântat de pizmă e-n stare a crăpa,
În vecinic neastâmpăr nu știe cum să facă,
Să-l poată căpăta.
Când poate rău să facă prilejul el pândește,
Și fără de pricină săracul asuprind,
În grea ticăloșie pre oameni îmbrâncește,
Spre a-i vedea pierind.
Cucernici bătrânețe, nici cinstea cuvioasă,
Nici sexul acela gingaș pre el nu mărginesc,
De-a limbii lui viclene iuțeală veninoasă,
Cu toții pătimesc.
Acela numai care norocul îl păzește
De n-are cunoștința-i nu e ținut de rău;
Dumnezeiescul nume acel om nu hulește
Căci n-are Dumnezeu.
Cerescule părinte! Tu cârmuiești zidire
Acea alcătuită cu însăși mâna ta;
De a ipocriziei vicleană plăsmuire
Grăbește-a ne scăpa!
Repede dintre nouri săgeata acea iute
Ce este hotărâtă pentru nelegiuiți,
Și scapă omenirea de fiare neplăcute
De răii ipocriți!