Anecdote (Negruzzi)
| Anecdote de Constantin Negruzzi |
Un om care iubea desfătările mesei zicea: tatăl meu mânca mult, și maică-mea ședea mult la masă; eu li samăn amândurora.
Dionisie tiranul a poruncit să taie barba cea de aur care era la idolul lui Asklepios, zicând că nu era potrivit ca feciorul să aibă barbă, când Apolon, tatăl său, nu avea.
Un guraliv, povestind multe lucruri lui Aristotel, l-a întrebat în sfârșit dacă poveștile sale nu-l supărau.
— Nicidecum, au răspuns Aristotel, căci nici nu iau sama.
Un curtezan au zis împăratului August: — Huietul umblă că ai să-mi dai un dar. — Nu crede, i-au răspuns August.
Un soldat, aflându-se pe mare cu femeia sa în vremea unei furtuni, au văzut că corăbierii aruncau cu grabă orice puteau găsi, neluând sama la nimic, și, cum ei strigau ca să arunce fieștecare orice avea greu, de voiesc să nu piardă împreună cu averile și viața, soldatul auzind, și-au luat îndată femeia și-au aruncat-o în mare, zicând că n-are nimic mai greu și mai supărător decât pe femeia sa.
Împăratul Conrad al III-lea, luând cetatea Weinbergului, au hotărât a tăia pe toți lăcuitorii ei, dând voie femeilor să iasă și să ducă cu dânsele ce aveau mai scump. Femeile îndată au luat în spate pe bărbații lor, zicând că n-aveau nimic mai scump decât bărbații.
Un himist, care se lăuda că au aflat știința de-a face aur, cerea o răsplătire de la papa Leo al X-lea. Acest papă au poruncit să-i deie o mare pungă deșartă, zicând că, fiindcă el știe a face aur, el n-are trebuință decât de o pungă ca să-l ție.
Un om ruga pe altul să numere nebunii târgului. El au răspuns:
— D-ta îmi ceri un lucru foarte greu, iar de m-ai întreba câți înțelepți, ți-aș spune că-s mult mai puțini.
Zenon, pentru ca să facă pe un tânăr guraliv să tacă, i-au zis: — Firea ne-au dat două urechi și o singură gură ca să auzim multe și să vorbim puține.
Întrebá pe Aristotel ce câștigau mincinoșii din spusul minciunilor. — Ca să nu-i creadă, au răspuns, nici când vor spune adevărul.
Se mirau unii de duioșimea și duhul cel pătrunzător al lui Pic della Mirandola, care încă nu era de nouă ani. Un bătrân le-au zis, în ființa și acestui tânăr prinț: — Când copiii au atâta duh de mici, se fac niște nătărăi, când ajung într-o vârstă mai mare. — De este așa, au urmat copilul, să vede că în tinereță ai fost tare cu duhul.
Diogen au zis unui om care, pentru ca să-și arate duhul, vorbea multe: — Boierule, de când ai venit din cer?
Un episcop, mergând în caretă, au întâlnit un capuțin mergând călare și l-au întrebat: — De când Sfântul Franțisc merge călare? Capuținul i-au răspuns: — De când Sfântul Petru merge cu careta.
Un zugrav, arătând un rău cadru în ființa multora altor zugravi vestiți, se lăudá că l-au gătit foarte degrabă. La care Apelles i-au răspuns: — Nu-i trebuință să-mi spui că l-ai gătit degrabă, căci singur cadrul o mărturisește aceasta.
Prietenii lui Dioghen, întrebându-l unde voiește să-l îngroape. — Să nu cumva să mă îngropați, le-au zis el. — Așadar vei fi de hrana păsărilor și a fiarelor, au adaus prietenii. — Ba nu, au urmat el, să-mi puneți numai un băț în mână, ca să-i poci goni. — Dar cum să-i gonești, au zis ei, dacă nu vei simți? — Dacă n-oi simți, au zis Dioghen, ce-or să mă supere mușcăturile lor?