*** (Alexandru Macedonski, 2)

Gustai și fericea!... Gustai și amorul!
Dar eu mai am încă curajul să plâng,
Când singur la toate am dat cu piciorul
Nevrând cu-ngrijire la sân să le strâng!
O! ce mic e omul și ce mult dorește!
Nimica nu-i place, nimic nu e bun,
Nu știe sărmanul nici chiar ce voiește.
Și om ca tot omul ca el fui nebun!
Dorit-am odată, amorul, plăcerea;
Dar cum pe aceste abia le gustai,
Vai ele-mi părură amare ca fierea
Și dulcea lor cupă departe-aruncai.

Florența, 1872