Țărm sudic
Nisipul cald oprise luntrea. Valul
Se trase înapoi și legănatul
Adormitor pieri treptat pe plajă.
Din țărm la piscu-n nouri, sub frunzișul
Pădurilor de palme, nesfârșite
Tăceri pândeau. Și coborând cu frică,
Străinii au îmbrățișat pământul,
Și răsturnând din luntre împletitul
Șirag de flori trandafirii și fructe
De purpură cu miezul de migdală,
Au ridicat un rug pe țărmul mării
Cu lemnul bun mirositor din insuli,
Și rânduind, ce au adus, pe frunze,
S-au așezat cu fața către apă
Privind cum fumul jertfei își înalță
Palmierul încărcat de mirodenii,
Să-i știe zeul. Seara se pogoară:
Un văl de foc așterne peste mare.
Tot aurul topit pe ape arde,
Se stinge în cenușa înnoptării.
Dar ei ca umbre stau să vie zeul.
Au tresărit. O nucă grea de cocos,
Căzând din foi, s-a descojit cu zgomot.
Tăcerea crește iar. Stau iar ca idoli
Străvechi, adânc înfășurați în taină,
Cu golul larg al liniștii în suflet.
Plutirea unei aripi se aude
Abia. Luna se revarsă albă,
Și fără vânt o adiere trece.
Se mișcă straniu umbra unei palme.