Țiganul și popa

(Redirecționat de la Ţiganul şi popa)
Sari la navigare Sari la căutare
Țiganul și popa
Dumitru Stăncescu, Snoave șau glume populare, București, 1892, pp. 51—55


Un popă venea cu un țigan, de la oraș spre casă. Se întîlniseră pe drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit.

— Haoliu, hațin-te, părinte, să-l prindem, că nu ne vede nimeni !

— Fugi d-acolo, mă țigane, că e păcat...

— Lasă pacatu, parinte, și ajuta sa prindem purcelul că huite, fuge, îl scăpăm.

Popa se uită repede în toate părțile și, văzînd că într-adevăr nu e nimeni, se mlădie. Se aținu cu poala anteriului la un colț și puse mîna pe purcel.

Cum ajunseră acasă, îl tăiară și puseră să-l gătească.

Cînd fuse numai bun, colo, rumen, și mirosea frumos, popa hoț, ce-i veni în gînd ? Să-l mînînce el pe tot și să nu-i dea și țiganului, dar nu-i venea să-l ia așa cu șoalda, că-i era că-l dă țiganul de gol în sat.

— Măi țigane, știi tu una ?

— Știu dacă mi-i spune, părinte.

— Eu zic că purcelul ăsta prea e mic să-l mai împărțim, abia ne mai ațîțăm pofta, și de săturat, nici gînd. Hai mai bine să facem vreo prinsoare ori ceva, și care-o cîștiga, ăla să mînînce purcelul tot.

— Ce prinsoare să facem, părinte ?

— De, eu știu ?... se gîndi popa nițel. Eu zic sâ ne culcăm, și care o visa vis mai minunat și mai frumos, al ăluia să fie purcelul. Vrei ?

— Vreau, părinte.

Dădu popa o saltea țiganului — că erau acasă la popa —, o întinse țiganul jos și se culcară. Popa se gîndi nițel ce să spuie că a visat, și găsind ce-i trebuia se lăsă somnului.

Țiganul nu lipi pleoapă de pleoapă, și cînd auzi pe popă sforăind — că sforăia de tuna —, se sculă binișor, se duse la vatră, alături cu odaia unde se culcaseră, puse mîna pe purcel și mi ți-l îmbucă tot. Apoi se duse de se culcă și el.

Cînd se deșteptă popa, hop, jos din pat.

— Scoal´, țigane ! Ce-ai visat ? Spune, să vedem care mînîncă purcelul.

— Spune dumneata dintîi, părinte, că al meu e vis prost, țigănesc.

— Se făcea, mă, că se deschisese cerul, începu popa, și se vedeau numai îngeri și sfinți, și se auzeau, mă, cîntînd heruvimii de-ți mergea la inimă. Pe cînd mă uitam în sus cu gura căscată la așa frumuseți, numai iacă se coboară din cer, singură, pînă la mine o scară lungă, și un înger mă poftește să mă urc pe ea. M-am urcat, mă, pîn´ la cer, și de acolo am pornit spre rai și mi-a deschis sfîntu Petru porțile, mă. Și după ce le-a închis după mine, ca să nu intre care cumva vreun păcătos, m-a luat mă, și mi-a arătat toate minunile raiului, pînă m-am deșteptat.

— Hauleo, frumos, părinte, frumos hai visat, da io, părinte, vezi cum s-a făcut c-am văzut ce ți s-a întîmplat dumitale, și cînd te-a-ncuiat sfîntul Petre, am gîndit că nu-ți mai dă drumul din rai și-am mîncat și io purcelul, barem, zic, să mă haleg și eu cu hatîta.