Țiganiada/Cântecul a IX

< Țiganiada(Redirecționat de la Ţiganiada:Cântecul a IX)
Jump to navigation Jump to search


Boierii necredința-și arată;
Sultanul pe-un alt vodã numește;
Țiganii la nuntă sã desfată,
Unde Parpangel le povestește
Cum el prin o tâmplare nespusã,
Trecând prin iad, păn la raiu să dusă.


Deacă Vestea-în Târgovești ajunsă
De-a lui Vlad înaltă biruință,
Cum el oastea păgânească frânsă,
Boierii cei fără de credință
Ce cu turci avusă mestecare,
Făcură-între sine divan mare,


Sfătuindu-să pentru domnie
Și cum ș-ar drege treburile bine,
Ca de-a lui Vlad să scape mănie,
Nice să-încapă la mâni străine,
Mulți în multe chipuri, socotele
Arătându-și și bune și rele.[1]


Atunci Dănescul rostu-și ațâță,[2]
Râvna dându-i vorbă și priință:
Și fiind bogat, de naltă viță,
Auz la toți află și credință.
Iar' după ce la divan să-așază,
În chipul următoriu cuvântează:


„Măcar cum cinstiți boieri! vă pare
De-această biruință frumoasă,
Dar' eu socotesc făr' apărare
Cum că ne-așteaptă soarte jeloasă
Ș-amar în urmă!... Mila cerească
Deie, ce zic să nu să plinească!...


Am învins adecă!... Turcul fuge,
Vodă triumfă, muntenii saltă
Și gătesc păgânilor lănțuge,
Adevărat! biruința-e naltă!...
Însă, cu toate-aceste privele,
Într-alt chip sunt cugetele mele.


Voi știți câtă greutate trage
Țara de oștile-însuși a noastre,
Iar' când de războiu bucinul rage,
Nice poate cineva să-ș' pastre
Averea sa, nici dulce viață,
Fieșcare-și poartă capu-în brață.


Așa trăim de câțiva-ani încoace,
Tot întru bătăi primejdioase:
Tinerii ni se stâng, țara zace
Pustie, numa cu stârvuri ș-oase
Sămănată. Și dintru-a cui vină?
Cine-i acestor toate pricină?


Vlad Vodă din trufie deșartă
Și din ura lui Mahomet privată,
Asupră-ne pre păgâni întartă;
El apoi cu firea ne-alinată
Tinerimea la pierire bagă,
Iar' la primejdie țara-întreagă.[3]


Nu-mi zică nime că-a lega pace
Cu păgânul mai rea treabă este,
Fiindcă de multă vreme-încoace
Credința nu-și ține, și de-aceste...
Că-în zădar îl vinuim, și doară
Vina pe noi înșine pogoară.


Cine-aleargă la turci cu făgadă
Ca, deacă-l va pune la domnie,
Țara-i va supune, și-în dovadă
De plecare, cu haraci îmbie?
Românu!... Cine patria sa vinde?
Românu!... Cine a vrăjbii foc aprinde?


Cine-ajutoriu de la păgân cere
Făcându-l hotărâtoriu și jude,
Iar' el răzămându-să-în putere,
După ce sfezile noastre-aude,
Celuia face dreptate, care
I-au dat făgăduință mai mare?[4]


Ce folosu-i acum a să pune
Împrotiva celia putințe
Cării toată-Asia să supune?
Nici zece de-aceste biruințe
Ajung a ne pune-în ocrotire
De toată temerea-întru vinire.


Sultanul pănă la primăvară
Cu mai mare-oaste decât aceasta
Asupra noastră va-întoarce iară,
Și cine-împrotivă-i atunci va sta?
Și-unde este scris că totdeuna
A noastră va să fie cununa?


O dată numa!... sângur o dată
Deacă ne va fi fără priință
Norocul schimbaciu, iacă surpată
Țara din temeiu! Nici e putință
Ca vreodată să să mai rădice
Sau s-ajungă zile de ferice,[5]


Ci va rămânea de tot supusă,
Ca și bulgărimea cu Sârbia
Ș-alte robite țări"... Abia spusă
Dănescul aceste, când solia
De la fratele lui Vlad sosește
Și cătră strânșii boieri grăiește:


„Sultanul prin mine vă trimite,
O, boieri cinstiți, pace, iertare!
Afla-veți aceste-adeverite
Ce vă spuiu cu gura, și-în scrisoare
(De cumva vorbei mele n-eți crede),
- În acest ferman", și fermanul dede.


Acolo-împăratul țării pace,
Iar' celor care a lui Vlad parte
Lăsând, la dânsul să vor întoarce,
Iertare de robie și de moarte
Făgăduia voind ca să fie
Pus un frate-a lui Vodă la domnie.[6]


Această solie fu primită
La toată boierimea, ș-îndată
În toate părțile fu vestită,
Cu porunci ca țara să să-abată
De la Vlad și să nu mai primească
De la dânsul poruncă domnească.


Apoi la sultanul cu plecare
Trimisără-o de frunte solie
Să s-închine, să-ș' ceară iertare,
Și rugându-să ca la domnie
Pe-acel să puie Poarta nălțată,
Care-a fi mai vrednic să-l socoată.


Hăi, dragă musă! iară te-apucă
(Precum văd eu) strechia spulbărată!
Și va doar' undeva să te ducă
Iarăș' la vreo tâmplare ciudată,
De șagă sau bătaie necruntă
Sau poate că și tocma la nuntă!...[7]


Deci, dacă-i așa, mai bine-abate
La vesela noastră țigănie
Ce-acuma prisosind cu de toate
Tăbărea la Spăteni, pe câmpie,
Bea, mânca, juca zile de vară
Întrege, din zori pănă în sară.


Parpangel încă să cununasă
Și fără de popă cu Romica.
La nuntă pe-o doao zi chemasă
Pe toți cei de frunte și voinica
Lui Tandaler oaste, de-azi pe mâne
Toate gătind cum să cuvine.


Încă soarele nu răsărisă
Când era toate gata de nuntă:
În oale fierbea curechiu cu clisă
Râncedă și cu ceapă mănuntă;
Fierbea și-alte mai multe bucate,
Dar' cine le va număra toate![8]


Iar' când răsărea frumosul soare,
Era și mesele-întinse toate:
Într-un blid mămăligă cu moare,
Într-altul fălci de porc afumate,
Apoi curechiu fiert cu râncezeală,
Ciuci, lapte acru, păsat, cricală...[9]


Așa sta întinse toate bucate
Pe țelina verde și ierboasă,
Denaintea șetrii desfătate;
Toți oaspeții ședea ca la masă,
Numa Dârloiu ce era nun mare,
Stând ura și bea tot din picioare.[10]


Iară ceaialaltă tinerime
Juca și cânta pe lângă laută;
Ba și coapta la cap bătrânime
A sări să-îndemna câteodată
Și mânea cu tinerii-împreună,
Toată zioa și noaptea pe lună.


Mitrofan, poetul cel de frunte
Și vestit de pe vremile-acele,
Care la cununii și la nunte
Făcea stihuri și bune și rele,
Scornisă, pe gustul lui Nason,
Mirelui un epithalamion,


Cărui dascăl Chiriligordon
Au scos un viers lin din psaltichie
Alcătuindu-l după canon,
Iară Neanes pe podobie
Îl cânta nuntașilor voioși
De vin, și sătui de cârtaboși.


Hârțoaga Zănoaghei chiar ne spune
Din fir în păr, câte-au fost cântate.
Scrie că Neanes avea strune
De mătasă pe ceteră-încordate
Și cum că șezând pe-o nocovală.
În acest chip el cânta cu fală:[11]


„Tânăr vânătoriu, de mult fără sporiu,
După-un drăgălaș vâna sobolaș.
De-ar fi și să moriu! (zisă vânătoriu)
Drăguț sobolaș, ți-oi da de lăcaș.
Haida hăi, căpăi, hai la la, hăi hăi!
Prin desiș pe căi, hăi la la, căpăi!


Așa din zori cu multe sudori
Tinărul gonea, cu o săgețea
Pintr-un făgețel, sobol mititel,
Ce-încoace-încolea fugea, să-învârtea.
Păn' la un țipiș, unde lăturiș
Sărind pe furiș, să băgă-în desiș.


Atunci iar' și iar' el strigă-în zădar
Cătră soții săi și cătră căpăi,
Că ei merg și sar tot peste hotar.
Haida hăi, căpăi! hai la la, hai hăi!
Când fu spre sară, ieșind o fecioară
Din codru afară, cu frumsață rară[12]


Ca ș-amórul blând îi grăi zâmbind:
„Tânăr vânătoriu, vânezi fără sporiu,
Lasă, lasă-ți gând de-a prinde-oarecând
Sobol fugătoriu, fără de-ajutoriu.
Sobolii, să știi, s-află-în vezunii
Și trebue-întii ca să-i prinzi de vii.


Jură-te mie, făr' viclenie,
Tare și vârtos, să-mi fii credincios;
Su vezunie voiu arăta ție
Ș-un sobol frumos, colea mai din gios!"
Tânărul uimit de bunul tâlnit,
Ș-uită de gonit, stă nehotărât.


Apoi cu milă zisă: „O, copilă!
Ah, sorioară, dragă fecioară!
De-ai fi miloasă, cum ești frumoasă,
Lege n-ai pune,-îndată mi-ai spune:
Iar' eu jurământ ți-oi jura presfânt
C-oi ținea cuvânt pănă la mormânt."


Prunca iubeață atunci roși-în față
Ca vara bujor, apoi linișor,
Cu mână isteață, arătă ș-învață
Zicând: „Frățior, fie-ț după dor,
Ice, su poale de munte-în vale,
Mergi tot pogorâș, păn' dai de țipiș;


De-acolea mai zios, supt un gruiu tufos,
Mergi pe părăuț pănă-i da de-un puț,
Acolo vârtos stai și nu da dos,
Că-acolo-i drăguț ție soboluț,
Acolo gata fi cu săgeata
Și cumu-i data, să-i dai zăgneata."


Voinicul marghiol tot mearsă domol
Păn' dede în vale de salbă moale,
Păn' dede de gol, unde-era sobol.
Trebile sale păzând cu cale,
Fără de hăisaș, fără căpăuaș,
Prinsă-un sobolaș, blând și drăgălaș.


Atunci copilă zisă-i cu milă
Suspinând mereu: „Ah, sobolul mieu!
Ah, fie-ți milă, nu-i face sâlă,
Să nu-i cază rău, că-i cu tot al tău.
Dintr-astă oară, din astă sară,
A ta-s fecioară și surioară!"


Tânărul fecior grăi plin de dor:
„Dragă fecioară! fi-m lelișoară,
Iară eu, mă jor, ți-oi fi bădișor!"
Să îmbrățoșară atunci și strigară:
„Dulce clipită, zi fericită,
Fire-ai lungită, trei ori atâtă!..."„


Mireasa ce ședea lângă masă
Cu fetele, nănașă și fină,
Era din toate mai rușinoasă
Ca una din cele fără vină,
Totuș' spun că bine-au înțăles
Cele ce cântasă Neanés.


Iară cimpoieriul Viorel
Au cântat miresii pe cimpoi
O cântare scornită de el
Când fusese-încă la Dorohoi.
Fetele să făcea rușinoase,
Ș-afară-acum să găta să iasă.


„Eram tinără ș-încă fragedă,
Mi-era lumea și zilele dragi.
Într-o zi fără nor și lúcedă,
Tocma pe vremea când să coc fragi,
Toate mearsără prunce tinere
La fragi, vesele, cu-a lor pinere.


Și eu ducu-mă cu-a mea pinară,
Eu încă-în codru la fragi roșii,
Dar' ah! iacă-mă-în urmă sângură,
De-a mele soațe eu rătăcii.
Eu strig, chiemu-le, dar' zădarnice
Sunt chiemările mele-amarnice.[13]


Eu vărs lacreme, stau în cumpănă
Și mai că-mi vine de-urât să moriu,
Iacă un tinăr când mă tâmpină,
Cu chip și haină de vinătoriu
Care zise-mi: „Pruncă tinără,
Ce verși lacreme, ce te supără?"


„Oh, mă supără (ziși) că iacătă,[14]
De-a mele soațe eu rătăcii!
Acuș' soarele mândru scapătă
Ș-încă eu drumul nu nimerii!
La drum scoate-mă, de-oi fi trainică,
O! bun tinere, ți-oi fi harnică."


Zâmbi tinăru ca și zorile
Ș-îi roși fața ca și rubin;
Cu dâns râsără d-albe florile,
Soarele râsă pe ceriu sărin.
El s-apròpie și mă-împresură,
Biata d-inimă mie-mi tremură.


Iar' în pinăra mea cu fragile,[15]
El pusă-o mură lin linișor,
Nu de cele ce culeg dragile
Fete prin codru cel verdișor,
Dar' cu murele foarte seamănă,
Poți-i zice tu mură geamănă.


Nu e fagure, mursă proaspătă
Așa de dulce, nice zahăr.
Zieii poate că numa s-oaspătă
În ceriu ș-închină cu cel păhar.
Nu-s a luncilor toate murele
Așa bune și mai mult vesele!


Strigai: „Tinere, drăguț pretene,
Spune-ți numele, dulce pruncșor!"
Iar' el: „Verzile ceste cetine
Mă cunosc numa ca vânătoriu,
Maica este-mi dulcea Vinere,
Vânez inime blânde, tinere!...


Iar' tu jură-te, pruncă tinără,
Că-mi vei fi bună, eu-s Amór!..."
Zisăi: „Juru-mă pe-astă pinară,
Că pentru tine eu viiu și moriu!..."
De-atunci pare că nu-s dulci fragile
Cumu-s murele de-amor, dragile!..."


Cântând Viorel, fetele toate
De rușine fața-ș ascunsese
Celor alte femei după spate,
Dar' urechile nu-și închisese
Și râdea pe-ascuns de cele mure
A lui Viorel, mari, de pădure.[16]


Bunul Parpangel cu cei de frunte
Voievozi și preteni ședea la masă,
Povestindu-le de ramuri crunte
Ce văzusă-n pădurea cea deasă;
Apoi cum își dedusă peste cap
De pe calul viteaz și sureap


Și pe rând toate câte cu dânsul
Pănă-întraceaiaș zi să tâmplasă;
Iar' mireasa abia-și ținea plânsul
La povestirea ceastă duioasă,
Auzând cum au fost leșinat
Și ca din morți iar' au înviat.


Astă tâmplare lăcrămoasă
Așa Parpangel atunci o spusă:
„Acum întorceam la voi acasă
(Zisă el scupind cu ceva tusă),
Căci mă trezisăm din buiguială
Și venisăm iar la socoteală.


Mai multe ce să vă mai grăiesc?
Armat văzându-mă și călare,
Însumețit cu portul voinicesc,
Îmi veni ca să fac o cercare
Cum mi-ar ședea să fiu un voinic
Dă hăia care viteji să zic.


Gândind ahasta, smulsăi dân teacă
Sabia luce și strângând calul
Făr' de-acea-înfocat răcnii! Și iacă,
Într-un zbor trecui valea și dealul,
Iar', cum îmi fu spaima și mirarea,
Când îmi văzui neașteptată starea!


Mulțime de turci zării deodată
Venindu-mi asupra vrăjmășește;
Eu cu inima dă frică-înghețată
Trăgeam calul dă frâu bărbătește,
Vrând cursul să-i plec într-altă parte
Și să scap dă ticăita moarte.


Dar calul iute și-înfierbântat
Cât adulmecă turceasca-ordie,
Începu tocma ca ș-un turbat
A sări ș-a mă duce-în tărie,
Nici putui dă-aci să-l mai opresc
Păn' să băgă-în stulul păgânesc.


Atunci și fără dă îmbiere
Fui sâlit a mă-apăra dă moarte
Ș-a da morțiș', din toată putere,
Mai dă hasta, mai dă haia parte,
Pănă mă făcu biata nevoie
Un mare viteaz și fără voie.


Dă unde vedeți că calul bun
Face și el viteji câteodată,
Dar' mai multe ce să vă mai spun?
Văzui fugind oastea spăimântată
Dă-un sângur voinic dă cal răpit,
Lucru doar' încă nepomenit,


Toate-aheste era minunate,
Dă nu da beleaua peste mine.
Văzând eu că turci-ș' întorc spate
Ca când mă-ar hi-învitat oarecine
„După mine, copii, sus o dată!..."
Strigai cu sabia rădicată.


Ș-înteții calul așa dă tare,
Cât gândii că-în nuori va să salte,
Dar', oh, nenărocoasă tâmplare!
Mă zvârli-în mijlocul unii balte.
Nici apoi știu ce s-au mai tâmplat,
Că eu-îndată-am și leșinat!...[17]


Însă câte văzui minunate
Și pă-unde mearsă sufletul mieu,
Nu vi le-aș putea eu spune toate
De vă-aș grăi trei zile mereu,
Totuș' dintr-ahale-o părțișoară
V-oi spune-acum, alte, dă-altă oară.


Și să păru ca când oarecine,
Nu știu alb, negru sau pestricat,
Apropiindu-să cătră mine,
Unde eu căzusăm leșinat,
Mă dusă cu sine tot zburând,
Pă cum acuș' voi spune pă rând.


Dusă-mă pântră peșteri afunde,
Prin groape, vârtoape-întunecoase,
Ah! și cine mai știe pă unde,
Păstă nește lacuri puturoase,
Pănă când ieșirăm dân strâmtoare,
Unde ni să-arătă cevaș' zare.


Atunci purtătoriul mie zise:
„Aicia să-începe haia lume,
De care premulți într-alt chip visă;
Drept aceasta eu te-am adus anume
Ca să vezi tu cu ochii tăi toate
Și să spui la țiganele gloate."


Apoi îmi arătă de departe
O văloaie foarte mare, mare,
Tot grăind: „Asta-i care la carte
Să zice Gheena și dă care
Mulți în multe chipuri socotesc,
Însă,-într-adăvăr, mai toți bârfesc.[18]


Caută! Dă-aici fără stricăciune
Tu vei oblici tot ce să face
Ș-întorcând la viață vei spune
La fieștecare cumu-ți place".
Așa zisă ducătoriul mieu,
Iar' eu priveam la toate mereu.


Dar' o! cum voi spune toate-ahele
Ce văzui ș-auzii față de față!
Că sângur pomenindu-mi dă ele
M-apucă nește fiori și greață,
Dă groază tot păru mi să-înspică,
Iar' inima-mi tremură dă frică.


Nice-un soare acolo luminează,
Nici pă ceriu sărin lună cu stele,
Ci numa văpăile fac rază,
Însă ce mai văpăi sunt ahele?
Dintr-însă nori dă fum să rădică
Și ploaie dă scântei arzând pică.[19]


Râuri dă foc încolo ș-încoace
Merg bobotind ca nește pârjoale,
Focul nestâns toate-arde și coace,
Iar' pe zios, în loc de iarbă moale,
Jar și spuză fierbinte răsare,
Nespusă din sine dând putoare.


Văzui pe toți dracii-în pielea goală,
Cu coarne-în frunte, cu nas dă câne,
Păstătot mânjiți cu neagră smoală,
Brânci dă urs având și coade spâne,
Ochi dă buhă, dă capră picioare
Ș-arepi dă liliac în spinare.


Văzui muncile iadului toate.
Cum fii Sătanii-ș' fac izbândă
Asupra celor morți în păcate,
Sau și care au căzut supt osândă.
O, groaznică ș-amară vedere!
Vrând a spune, graiu-în gură-mi piere.[20]


Toate păcatele mari dă moarte
Au și pedepse după măsură,
Căci prin aha și dă-ahaia parte
Îș' ia fieșcare certătură,
Prin care-au greșit și dă pre care
Tras fiind s-abătu dân cărare.[21]


Vânzarii și hainii ce vând
Sânge nevinovat pentru bani,
Stau dă coaste spânzurați pă rând,
Ca și-în măcelării hăi cârlani.
Iar' dracii călăi în gură d-arsă
Aur ș-argint fierbinte le varsă.


Tiranii crunți și făr' de-omenire
Șed legați pe tronuri înfocate,
Bând sânge fierbinte din potire,
Iar' din mațele lor spintecate
Fac dracii cârnați și sângereți
Ș-alte mâncări pentru drăculeți.[22]


Așijdere pă domni și boieri
Care jupesc pă bietul țăran
Iau la sine dracii măceleri


Făr' a da pentru dânși vrun ban,
Hrănindu-i cu cătran și,-în loc de-apă,
Cu fiere mult amară-îi adapă.
Păntru tâlhari ș-ucigași ce-oi zice?
Acește pă câmpuri trași în țapă
Rămân vii și nu mor ca ș-aice;
Corbii și cioarele crierii le sapă
Și scocioresc de sus, iar' hierile
De zios le scobesc măruntăile.


Muierea care pă-al său bărbat
Pentru ibovnicul doară iubit,
Ce venin ș-otravă-au fermecat
Sau macar cum ea l-au omorât,
Pă-ahaia dracii suind călare
O duc unde-i văpaia mai mare


Străpungându-o prin gemănare
Cu tăciuni aprinși sau înfocate
Frigări, ș-în asemene stare
Aflându-să purure va pate!...
O! voi muieri pre slabe dă minte,
Luați sama la heste cuvinte!...[23]


Iar' hălòr care pă-alții dăfaimă
Și prin clevetiri numele strică,
Diavolii cu cârlije dă-aramă
Limba vinovată le dăspică
Purtându-i ca pe nește urși pin ha țară,
Făcându-i să joace dă măscară.


Judecătoriu ce luă mită
Pentru ca să facă strâmbătate,
Acolo slujește pentru pită
Și numa sângur păntru bucate,
Dar' a sa cuviincioasă plată
Nu o dobândește niceodată,


Că toți i-o tăgăduiesc în față
Și cu marturi îl fac dă minciună,
Toți judecătorii i să-încreață,
Nice-l lasă jaloba să-ș' spună,
Ci, când a jeluire să-apucă,
Ușile-i arată să să ducă.


Nemilostivii cătră săraci,
Care-a face milă nu să-îndură,
Umblă cerșind în iad pe la draci,
Însă pretutindene-îi înjură
Și, fără-a le da cevaș' în pungă
Sau în traistă, cu cânii alungă.[24]


Lacomul ce pentru bogătate
Strânsă bani cu chipuri neînvoite
Umblă acolo tot cu traista-în spate
Întinzând mânile ticăite
După milă, ci făr' de folos.
Căci acolo toate-i merg pe dos.


Și, măcar umblând din ușă-în ușă
El îș' umple straista dă bucate,
Totuș' purure foamea-l sugușă
Și nimic a lua-în gură poate.
Că-orice gustă dân haia ce-i place,
Tot în aur ș-argint să preface.[25]


Ce să vă mai zic dă helelalte
Pedepse-a iadului ce văzui!
Icia, supt nește șetri nalte,
Stau cârcâmele rând și fieșcui
Dau dă mâncat și dă beut în dar,
Iar' dracii-îș închină cu păhar.


Păcură, smoală, rășină-aprinsă
Și cu topită piatră pucioasă
Este beutura lor întinsă,
Iar dă mâncat jar cu spuză deasă.


Iar' dă crâc mărițe și crâc mari
Pe-aceia pun ș-acolo să fie,
Care din drepte măsuri și mari
Au făcut mai mici prin viclenie
Ș-au băgat vrăjituri ș-apă-în vin
Sau măsura n-au făcut dăplin.


Dincolea vezi bolte și dughene
Tot cu marfă pentr' oamenii răi:
Cesta vinde-obrăzare viclene
Pentru fățarnici și farisăi,
Cela sâliman și rumenele
Ș-alte-ape stricătoare dă piele.


Altul strigă: „Brea! veniți încoace
La vrăjituri evtene ș-otrave,
La fapturi mestecate-în pogace,
În turte ș-în plăcinte jilave,
Farmece dă tot feliu și vrăji
Cu-învățătura cum să le dregi."[26]


De-acolo dracii neguțători
Iau marfă évtenă, pă credit,
Ș-oamenilor dă rău făcători
Pre scump o vând, căci prețul tocmit
Păntru hăst feliu dă marfe dășarte
Este sufletul lor după moarte.


După ce toate-aceste cu groază
Văzui fiind eu mâhnit în mine,
În toate laturi priveam cu pază
Și dă frică plin: oare nu vine
Vreun drac și la mine să mă iaie,
Să-ș' facă doară vro bobătaie?


Dar' povața mea nu știu dă unde,
Iarăș' stete-înainte-mi deodată;
Făr' a mă-întreba, făr' a-i răspunde,
Mă luă dă guler și dă-o spată
Și zbură-în sus cu mine ca vântul,
Crepându-să-înaintea lui pământul.


Așa trecurăm prin pământ ș-ape
Păn' ajunsăm la văzduhul rar,
Ne-înălțarăm apoi păn' aproape
Colo, de-unde zodiile răsar,
Trecând pintre nește locuri puste,
Noao vămi și noao punți înguste.

[27]

De-abea în urmă, cu multă trudă,
Ajunsăm la poarta ha dă raiu,
Iar Sân Pietru căutând pă o hudă,
Așa zisă cu sântul său graiu:
„Dar tu, măi țigane, ce cauți aici
În cămeșă cusută cu-arnici?


Nu știi tu că-în trupul păcătos
Nu este slobod a-intra nimărui
Aici în raiul nostru frumos?..."
Eu îngenunchind mă-închinai lui
Și zisăi: „Să mă ierți, sânția-ta,
Eu n-am venit aici dă voia mea...[28]


Ci, iacă! tot ahăstă mă dusă
Pă unde eu n-am fost niceodată!"
Eu zicând aheste-mi făceam cruce,
Dar' povața mea scoate ș-arată
Nește scrisori și dreptăți care-avea
Dă la Sân Mihai, precum el zicea.


Cum Sân Pietru le zări dă parte,
Nu mai grăi nimica, ci-îndată
Deschise luminoasele poarte
Și iacă grădina desfătată
A raiului toată eu văzui,
Dă care voiu acuș' să vă spui.


În raiu nimene nu să sloboade
Dacă nu e ca lamura curat,
Dăci, pă care din lăuntru roade
Dă-ar hi cât dă mic ghimp sau păcat,
Întii trăbuie pân iad să treacă
Și lungă pocăință să facă.


De-acolo venindu-i zioa scrisă
Scapă și trecând din vamă-în vamă
Sosește pănă la poarta-închisă
A raiului, dar' nime nu-l cheamă
Și nu poate să să bage-în raiu
Fără carte de la Sân Mihaiu.


O! dă iadul urât tot să fugi!
În raiu frumos tot să rămâi,
Tocma dă te-ar alunga cu drugi!
Ce desfătări și ce veselii
Sunt acolo, nu să poate spune,
Sufletul uimit dă minune!


Raiul e grădina desfătată,
Întră ceriu și-între pământ sădită,
Dă trup pământesc neapropiată,
Dă minte-omenească negâcită,[29]
Care, după vrednicii, să-împarte
Sufletelor drepte după moarte.[30]


Măcar de-aș avea eu limbi o mie
Și-atâte guri bine grăitoare,
Nu vă-aș putea spune, nice scrie,
Lăcașurile desmierdătoare
Și frumusețele raiului toate,
Care pentru cei buni sunt gătate.


Acolo vezi tot zile sărine
Și ceriu limpede, fără nuori,
Vântucele drăgălașe, line
Dulce suflând prin frunze și flori,
Tot feliu dă păsărele ciudate
Cu viersuri cântând pre minunate.


Acolo Dumnezieu așa fece,
Să nu fie vară zădufoasă,
Nici iarnă cu ger, nici toamnă rece,
Ci tot primăvară mângăioasă;
Soarele-încălzește și desfată,
Iară nu pripește niciodată.


Câmpurile cu flori osăbite
Ș-aici la noi încă nevăzute,
Sunt pre desfătat acoperite
Cu tot feliul de roduri crescute,
Iar' pă zios în loc dă pietricele
Zac tot pietri scumpe și mărgele.


În locul de arburi și copace
Cresc rodii, nărănciuri ș-alămâi
Și tot feliu dă pom ce la gust place,
Cum și rodite cu struguri vii,
Iar' în loc dă năsip și țărână.
Tot grăunță dă-aur iai în mână.


Râuri dă lapte dulce pă vale
Curg acolo și dă unt păraie,
Țărmuri-s dă mămăligă moale,
Dă pogăci, dă pite și mălaie!...
O, ce sântă și bună tocmeală!
Mânci cât vrei și bei făr' ostăneală.[31]


Colea vezi un șipot dă rachie,
Ici dă proaspătă mursă-un izvor,
Dincolea baltă dă vin te-îmbie,
Iară căuș, păhar sau urcior
Zăcând afli-îndată lângă tine,
Oricând chieful dă băut îți vine.


Dealurile și coastele toate
Sunt dă caș, dă brânză, dă slănină,
Iar' munții și stânce gurguiate,
Tot dă zahăr, stafide, smochine!...
De pe ramurile dă copaci,
Spânzură covrigi, turte, colaci.


Gardurile-acolo-s împletite
Tot cu fripți cârnăciori lungi, aioși,
Cu plăcinte calde streșinite,
Iar' în loc dă pari tot cârtaboși;
Dară spetele, dragile mele,
Sunt la garduri în loc de proptele.[32]


Eu eram uimit întru mirare
Dă toate-aheste lucruri dă frunte,
Când oblicii venind pă cărare
Doi moșnegi cu barbele cărunte,
Din carii-unul zâmbind cătră mine
Zisă:-„O! fiiule, eu vin la tine!...


Căci pă haia lume ți-am fost tată,
Iară-ahăsta e strămoșul tău!
Dacă-ți aduci aminte (ian caută
Dă e-așa păcum îți spuneam eu,
Când mă-întrebai tu dă Zundadel!),
Ahăsta pă care vezi, este el!"


O, Doamne! cum îmi fu dă ciudat
Pă lângă-inimă, văzând aheste!...
Graiu-mi stete-în grumazi înnecat
Dă bucuria fără dă veste;
Căzui la pământ să mă închin
Și vărsai lacreme cu suspin.[33]


„O, tată, te mai văd o dată!
O, dă câte ori te-am plâns acasă!"
(Strigai). El cu față-însărinată
Răspunsă: „Lasă, fătu-mieu, lasă
Suspinul și toată voia rea,
Că-aici nu-i loc de-a să supăra!


Puține-aici încă tu minute
Ai să zăbovești și mai multe foarte
Am să-ți spuiu ție necunoscute,
Ce să vor tâmpla după-a ta moarte,
Și toate câte-are să petreacă
A voastră țigănie săracă!..."


Heste zicând mă luă dă mână
Și depreună cu Șundadel
Mă dusără-aproape dă-o fântână
Unde strămoșu-mi dede-un inel
Și grăi: „Dragu mieu nepoțele,
Hăi, multe-așteaptă pă țigani rele![34]


Doară sosi-va, măcar târzie,
Zioa, lung după-a ta răposare,
Zioa ha plină dă bucurie,
În carea și lor va luci soare,
Iar' pănă-atunci supt robie-amară
Purure vor hi și supt ocară.


Ian caută tu prin hăst inel,
Aici în hastă fântână-afundă!...
Toate chiar tu vei zări prin el
Și prin cercura lui ha rătundă..."
Eu privii prin inelul ciudat
Și iacă ce mi s-au arătat:


Zării întiaș dată trii fete
Dă-împărat, ca când ar hi robite,
Amar plângând, nici voind să-încete;
Pre tâlhari, cu lacremi umilite
Să sâlea să plece spre-omenire,
Iar' ei n-arăta nici o sâmțire.


Doao dântr-înse era-îmbrăcate
Ca nește doamne stăpânitoare,
Dar' totuș făcea slujbă de-argate,
Iar' una,-în văștmânte-ovilitoare
Dă roabă, era sâlită-a face
Orice răpitorilor săi place.


După aceasta văzui dă dăparte
O grămadă dă oameni vrăjbiți
Aducând unul altuie moarte;
Gândeai că-s dă turbare porniți,
Așa era dă sălbătecoși,
Toți având pă cap căițe roși.


La ceastă vrajbă din fundul mării
Iacă-un voinic iese fără veste,
Armat cu un steag și haine nerii,
Iar pe steag să cetea scrise-aceste:
„A treia oară vin să vă-împac!"
Toți învrăjbiții caută și tac.[35]


Cu șuier groaznic fieșcare
Căscă fălcile să-l îmbuce,
Iară el scoasă-o căciulă mare
Făcând cu dănsa-asupră-le cruce;
Și iacă bălaurii supt undă
Cumplit răgnind iară să cufundă.


De-aci purceasă-încolea și-încoace
Gonind după vrajba nealinată
Și făcând pretutindene pace,
Iar' prin o tâmplare minunată
Ajunsă într'o noapte spre zori
Și la heste trei roabe surori.
2


Atunci eu nu mă putui răbdare
Să nu-întreb pă strămoșul bătrân
Carele-mi zisă:-„Ahăstaă-iî cel care
Obiceaiul va strica păgân
Și va da robilor slobozie
În vremea când s-a tâmpla să vie.


Dar, dacă vrei să știi pentru heste
Trei fete (pă cum vezi) dă-împărat..."[36]
Ahasta grăind fără dă veste
Cuvântul îi rămasă curmat,
Căci îndată venind nu știu cine
Mă luă și mă dusă cu sine;


Și nice știu pă unde mă dusă,
Destul că eu mă trezii în pat,
Însă, ce pagubă că nu-mi spusă
Zundadel mai chiar și mai curat
Pentru hăl voinic pre minunat
Cu hele trii fete dă-împărat!"


Aici Parpangel fârși povestea,
Toți ascultătorii să mirară,
Dar' cei tineri cu cele neveste
Tot își dănțuia pă lună-afară.
Într-acest chip au fost prăznuită
Nunta lui Parpangel cea vestită.


FÂRȘIT

  1. Mulți dintru boieri nu era prieteni lui Vlad Vodă și aceștea să strinsese la sfat, ca să hotărască ce vor să facă întru împrejurările aceste. M. P.
  2. Dănescul acesta, de bună samă, era din neamul lui Dan Vodă, căci s-află la scriptorii ungurești de un Dan Vodă, pe care Ioan Huniadi (Hunedoreanul) l-a pus vodă; și acel Dan să vede că au fost în frățietate cu dânsul Ioan. Erudițian.
  3. Ceste ce zice Dănescul au asămănare cu adevărul, căci prin războaie lungi țara să prăpădește, însă luând lucrul de-altă parte, cine știe, fire-ar fi fost în urmă rămas Țara Românească și cu atâta slobozie cât are acum, de nu s-ar fi arătat atunci întii unii dintre domni că sunt harnici a-ș' ocroti stăpânia sa, ori de ce neprieten din afară! Coconul Politicos.
  4. N-avem ce să zicem, Dănescul spune tot adevărul. Adecă, de ar fi fost familiile cele mai mari în țară, unite între sine, spre binele de obște a țării, nici o dată nu ar fi putut-o supune turcii, dar fiindcă acele familii sfădindu-să pentru întiețime și domnie, însuș au alergat la turci și alte neamuri vecine, supuindu-să pe sine și țara pentru ajutoriu. C. Criticos.
  5. Toate aceste sunt adevărate, însă ș-aceasta este și rămâne adevărat că, deacă ar fi ținut cu Vlad Vodă țara cum să cuvine, el după această biruință putea să facă alt feliu de pace cu cinstea norodului romănesc; și de aci încolo putea să să întărească țara cu legături ce ar fi închieiat cu alți crai creștinești de pre împrejur. C. Politicos.
  6. Aceasta, cum că sultanul au pus în locul lui Vlad pe un frate a lui, să scrie și la istorie.
  7. Poetul fârșind povestirea pentru boierii adunați, să întoarce cu povestea la țigani.
  8. Adecă țiganii, după ce întorsese acasă cu tot feliu de mâncări și vite ce aflasă în tabăra turcească, nu făcea altă, fără să ospăta întruna; iar Parpangel să cununasă și fără popă cu Romica, ș-acum era toate gata de nuntă care avea să fie a doao. Însă a doao zi, pănă a răsări soarele, fierbea curechiul cu slănină râncedă (aceasta-i gustul cel mai mare a țiganilor pă astă zi) și alte bucate.
  9. Aceste sunt bucatele țiganilor cele mai dragi. Cricală este un cuvânt nu pretutindene obicinuit și semnează tot aceaiaș' care pe alte locuri să zice tocană.
  10. Va să zică că Dârloiu fiind nun mare, sta în picioare și așa stând bea. Însă la izvod, pe cum au însemnat Talalău, să află într-alt chip ș-alte cuvinte, care poetul aflând că nu este cu cuviință a spune cu aceleș' cuvinte, le-au strămutat. Deci (precum zice Talalău), la orighinal s-află aceste stihuri:
    Toți oaspeții șezând la masă
    Bea din cur, dar' numa nunu mare
    Dârloiu ura și bea din picioare!

    Poetul nostru, dară, s-au ferit a pune cuvânt de rușine bea din cur; au pus într-alt chip ne strămutând noima, căci, pe cum vorbea țiganii pe vremile acele, a bea din cur nu va să zică alta, fără a bea șezând. Cum au pus și poetul. Erudițian.
  11. De acest poet slăvit Mitrofan, n-am cetit nicăiri. Simplițian.
    a) Epithalamion va să zică cântare de nuntă, iar Nason este Ovid, poetul romanilor, care au scris de dragoste. Și pentru aceasta fu izgonit de August Chesáriu, la Tomos, pe malul Mării Negre. Filologos.
    b) Adecă Mitrofan au izvodit o cântare de nuntă, pe gustul lui Ovid! Acum înțăleg!... Onoch.
    v) Dascăl Liripipion au scornit glasul la cântarea lui Mitrofan, și cântărețul Neanes cânta acel glas, pe podobie. Simplițian.
  12. Acest feliu de cântări de nuntă, și la neamurile politicite, precum la greci și la romani, au fost obicinuite cu multă slobozie, ba și țăranii noștri astăzi au ale sale cântări de nuntă din bătrâni. Și toate asemene cântări, câte am cetit, toate le-am aflat unsuroase, adecă cu multă slobozie, cu mult mai tare decât aceste țigănești, de care avem să mulțămim învățatului Talalău, care întregindu-le, le-au însemnat la marginile izvodului, căci multe locuri care s-au părut unor evlavnici călugări de la Cioară, cu prepus, au fost cu totul șterse și au trebuit să se împrumute din izvodul Zănoaghei. Erudițian.
    a) Aceste încai se pot zice vierșuri ca și cumu-s a noastre. Mai bine făcea poetecul acesta să fie scris tot cu de aceste. Idiotiseanu.
    b) Aceste-mi îmi plac și mie, vere! Onochef.
  13. Trebuie a lua sama că aceste doao cântări sunt făcute tot pe aceaiaș' măsură cu stihurile celealalte, însă cu ritmă îndoită, adecă asemene cântărilor de obște. Musofilos.
  14. Ziși, adecă zisăi; la poesie poate să să trebuințască acest cuvânt învechit. M. P.
  15. Pinără. Mult mi-am bătut capu ce va să zică acest cuvânt: am căutat anume și eu la orighinal și am aflat tot așa. Însă preînvățatul Talalău însemnează că ar trebui să să zică pániră, fiindcă este de la panis, și va să zică corfă sau corfiță; am aflat și la une manuscripturi scris tot acelaș' cuvânt, dar' almintrele, adecă, pinăr, de unde s-arată că cuvântu acesta s-au scris în multe feliuri. Însă eu socotesc că după firea limbii romănești ar trebui să să zică pìnără. C. Filologos.
  16. Eu nu știu drept ce să să fie rușinat fetele, căci nu văd nimic de rușine. Onochef.
  17. Parpangel să vede că au fost om de cinste și iubitoriu de adevăr, că, deacă ar fi fost altul, la o tâmplare ca aceasta, cum ne-ar putea minți de frumos! Ar spune vitejii neauzite ce au făcut, știind că nu era nime de față ca să-l facă de minciună; însă el spune toate, și împrotiva sa. C. Criticos.
  18. Parpangel, precum s-arată, au avut mai multă cunoștință decât un om de obște, când știe el și de Gheena. C. Criticos.
  19. Ce spune aici sunt adevărate, căci așa scriu și cărțile, că cel mai groaznic este în iad. Idiotis.
    a) Deacă au fost el în iad, anevoie să poate crede că au ieșit de acolo și au spus țiganilor! căci scris este că din iad nu este mântuire. P. Evlaviosu.
    b) Dar că nu-i așa, părinte! căci el au fost, precum se vede numai ca oaspe acolo! Mustrul ot Puntureni.
  20. Tocma așa-s zugrăviți dracii și pă păreții besericii noastre! Onoch.
    a) Ar fi trebuit să adauge: cu coade de balaur, că așa sunt. P. Desidem.
    b) Așa va să zică și el când zice: cu coade spâne, care va să zică coade fără păr. Mândr.
  21. Adecă va să zică că fieștecare îș ia pedeapsa cu totul măsurată după greșala ce au făcut. C. Criticos.
    a) Ba nu așa, ci precum zice Scriptura: nas pentru nas, urechie pentru urechie! Adecă cu ce mădulariu au păcătuit, prin acelaș' să pedepsește. P. Desidem.
  22. Aici să mă ierte Parpangel! O face prea groasă! Că cine au auzit ca dracii să aibă copii. Simplițian.
    a) Și pentru ce nu? Eu am cetit la Scriptură, că în zilele de demult, fii lui Dumnezieu s-au îndrăjit cu fetele oamenilor și au făcut copii, și din copii aceia apoi s-au făcut urieși. Pentru ce dară să nu poată face draci cu strigoile copii! Popa Ciuhurezu din Broșteni.
    b) Popa Ciuhurezu să vede a avea dreptate, căci că cetește la un istoric foarte vechiu, anume Iordán (sau, cum zic alții, Iornánd), care zice că un craiu a gotilor au izgonit din tabără un feliu de vrăjitori și strige, care apoi dând în pustietate de draci au făcut copii, și dintr-acei copii s-au născut hunii. Erudițian.
  23. Tocma așa s-află zugrăvit și în biserica noastră! Onochef.
    a) Parpangel aici bate șaua să să preceapă iapa, adecă să auză Romica. Mustru ot Punt.
  24. Asta-mi place! Aceasta-i pedeapsa lor cea mai cuviincioasă, căci precum au făcut ei, așa li să face și lor. Simplițian.
  25. Asta-i ca și cum spune la mithologhie, că Midas, un craiu lacom, au cerut de la zei ca să-i deie acel dar, ori ce va lua în mână să să facă aur. Și zei l-au ascultat; iar el cu mare bucurie văzând că ori de ce să atinge să preface în aur, când fu vreme de masă, șezu să mănânce și, cât să atinsă de pâne, să făcu aur, păharul cu vin așijdere. În urmă tânguindu-să de nebunia sa, muri de foame. Erudițian.
  26. Cu toate aceste este de a întreba, oare adevărate-s aceste ce ne înșiră aici Parpangel? Căci multe spune el, care nu să împrotivesc credinții noastre, dar și multe alte care nu pot să fie crezute nicecacum; spre pildă: că în iad fac cârnați și sunt dughene cu marfă și ca de aceste. Deci eu socotesc că țiganul auzind multe despre muncile iadului și văzând și pe la une beserici zugrăvit iadul, după ce-au leșinat, întru fierbințala sângelui, mintea lui i-au buiguit aceste care el le ținea minte, și în urmă însuș credea că au văzut acele. C. Criticos.
    a) Poate fi și aceasta, că el buiguind de acest feliu de lucruri, în urmă ș-au făcut o sìstimă (așezământ), ca să-ș facă nume la țiganii săi și să să facă dătătoriu de lege, precum bine au băgat de samă mai sus numitul Talalău care zice că Parpangel mai târziu la nice un sfat nu s-au mestecat cu țiganii și nici au vorbit la adunările lor, ci au tăcut numa și au ascultat, ca să să vază mai înțălept. Erudițian.
  27. Cu toate aceste este de a întreba, oare adevărate-s aceste ce ne înșiră aici Parpangel? Căci multe spune el, care nu să împrotivesc credinții noastre, dar și multe alte care nu pot să fie crezute nicecacum; spre pildă: că în iad fac cârnați și sunt dughene cu marfă și ca de aceste. Deci eu socotesc că țiganul auzind multe despre muncile iadului și văzând și pe la une beserici zugrăvit iadul, după ce-au leșinat, întru fierbințala sângelui, mintea lui i-au buiguit aceste care el le ținea minte, și în urmă însuș credea că au văzut acele. C. Criticos.
    a) Poate fi și aceasta, că el buiguind de acest feliu de lucruri, în urmă ș-au făcut o sìstimă (așezământ), ca să-ș facă nume la țiganii săi și să să facă dătătoriu de lege, precum bine au băgat de samă mai sus numitul Talalău care zice că Parpangel mai târziu la nice un sfat nu s-au mestecat cu țiganii și nici au vorbit la adunările lor, ci au tăcut numa și au ascultat, ca să să vază mai înțălept. Erudițian.
  28. Dintr-aceste doao strofe să cunoaște fără îndoială că țiganul bârfește, căci socotește că raiul e îngrădit, ca și casa țăranilor. C. Criticos.
    a) Acea n-ar fi nemic, căci prin hudă va să zică ferestruică, dar de cuvintele lui Sân Pietru este întrebare, că adiafor este ori în ce hai merge cineva la rai! Simplițian.
  29. Iată precum am zis eu, să arată ș-aici, că țiganul au auzit povestind de aceste pe țărani și în buiguială fiind apoi, mintea tot cu acestea i să îndeletnice; iar el însănătoșindu-să credea toate adevărate, ca când s-ar fi întâmplat. Criticos.
    a) Poate că el n-au fost în raiul nostru a creștinilor, ci în raiul țiganilor. Onochef.
    b) Bine zice chir Onochefalos, căci de raiul nostru almintre vorbesc s. s. părinți. Popa Nătăroi.
  30. La multe neamuri este raiul zugrăvit, însă în multe chipuri; spre pildă raiul turcilor.
  31. Vezi dară că-i așa cum am zis eu, că țiganul, ca să să facă un dătătoriu de lege la țigani, și doară să facă o relighie noao, au adaus aceste din capul său, știind că țiganilor a lucra nu le place, ci a ședea ș-a mânca; și fiindcă țiganii erau iubitori de acest feliu de mâncări, și Parpangel le povestește, după gustul lor, ca să aibă mai multă poftă. Erudițian.
  32. Acesta-i adevărat raiul țiganilor. C. Criticos.
  33. Acum văd și eu că au fost raiul țigănesc, căci și moșu lui Parpangel era acolo, și tată-său. Onochef.
  34. Poetul nostru, de bună samă au vrut să imiteze pe Virghil, când scrie că Eneia a mers la Câmpii Elisèi.
  35. Aceste sunt nește lucruri care eu nu le înțeleg. Idiot.
    a) Nici eu, vere! Onoch.
  36. Cum poate să fie aceasta, că Parpangel caută numa oare câteva minute prin inel și văzu atâte! Însă toate ca toate, iar' cum putu el vedea că într-o noapte, spre zori de zioo, acel voinic sosi la cele trei fete de împărat? Criticos.
    a) Dacă așa i s-au arătat! Onoch.