Întrebarea morții

Jump to navigation Jump to search
Întrebarea morții
de Gavriil Stiharul


Auzi cum foșnește cineva la geam:
e-un înger sau e chiar eternitatea,
e atâta cer și e atâta pace
că simți cum se rostogolesc
peste orașul bolnav și bătrân
picături de lacrimi dintr-o perfuzie
uitată.

Auzi întrebarea morții cum trece prin oameni
Orașul răzbit de stele se afundă în somn
și în coșmaruri.

În visul meu, prietenii sunt atât de străini
că nu se cunosc
nici atunci când se reîntâlnesc
și în această primăvară.


PD-icon.svg Această lucrare a fost eliberată în domeniul public de către deținătorul drepturilor de autor.