În florile plăpânde din câmpurile noastre

Jump to navigation Jump to search
În florile plăpânde din câmpurile noastre
de Dimitrie Bolintineanu


Și florile plăpânde din câmpurile noastre,
Născute pe mormântul vitejilor străbuni,
Sunt mult mai râzătoare ca sufletele voastre,
O, frații mei cei buni!

Oh! sufletele voastre sunt întristate foarte
La vechea strălucire sunteți nepăsători;
La cântece fatale de doliu și de moarte,
Cătați ascultători!

Eu vă respect durerea ce viața vă-nconjoară,
Cu voi, întotdauna vărs lacrime chiar eu.
Dar lacrimile-alină durerea voastră oară,
O, mare Dumnezeu!

Adeseori un popol ce cade sub durere,
Durerile-i amare lui însuși e dator!
Să plângă cel ce pierde speranță și putere,
Ce merită-al său dor!

Dar inima ce-i plină de viață, de mărire,
La moarte și la doruri privește cu dispreț!
Așa făcea pe timpul de fală, fericire,
Românul cel măreț.

În inimile voastre de ce nu pot eu oare
Să vărs căldura sacră ce-ncinge sânul meu?
Atunci ați trece viața cum trece-o sărbătoare
Înalte Dumnezeu!

O, frați d-o suferință, d-o țară, d-o durere,
Se cade ca proscrisul ce voi ați blestemat
S-atingă sânul vostru cu flori de mângâiere,
El, cel nemângâiat!...